Plângere contravenţională. Sentința nr. 8605/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8605/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 8605/2015
Dosar nr._
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 19 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. O.
Grefier N. M. D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8605
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta ., CU SEDIUL PROCEDURAL ALES LA C.. DE AV. R. R. în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ IAȘI, având ca obiect plângere contravențională .
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 21.05.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 05.06.2015, 12.06.2015 și pentru azi, când,
INSTANȚA,
Constată că prin plângerea înregistrată la această instanță sub numărul_, petenta ., a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 20.10.2014 de ITM IAȘI.
Plângerea a fost legal timbrată.
În motivarea plângerii petenta a arătat că autoturismul cu numărul de înmatriculare_, condus de șoferul T. V., nu este proprietatea sa și a invocat excepția nulității procesului-verbal de contravenție contestat, pentru vicii de formă a acestuia și excepția lipsei calității de contravenient a societății petente, susținând că nu există contravenția, întrucât agentul constatator nu face dovada primirii la muncă a numitului T. V., astfel încât să se nască obligația societății petente de a încheia contract individual de muncă pe numele acestuia.
Legal citat, intimatul, prin reprezentant legal, a înaintat la dosar documentația aferentă procesului-verbal de contravenție contestat și întâmpinare, solicitând respingerea plângerii deoarece a fost identificat numitul T. V., care practica activitate de taximetrie în zona Piața Gării, din Iași, fără a avea încheiat un contract individual de muncă anterior începerii lucrului.
Instanța a dispus unirea cu fondul a excepțiilor invocate în cauză, după punerea lor în discuția contradictorie a părților, având în vedere strânsa legătură ce există între excepția respectivă și fondul plângerii.
S-a admis pentru ambele părți proba cu înscrisuri, iar pentru petentă s-a admis și proba cu doi martori.
Examinând conținutul procesului-verbal de contravenție, instanța constată că acesta conține toate mențiunile obligatorii prevăzute de OG nr. 2/2001 rep., fiind înscris, conform dispozițiilor art. 19 din OG nr. 2/2001 rep. motivul lipsei unui martor asistent, iar sancțiunea a fost aplicată în limitele actului normativ, care o legiferează.
Din declarația martorului M. N. reiese că a fost doar o înțelegere între conducătorii auto, cel al societății petente și cel al societății la care este administrator martorul, numitul T. V. profitând de faptul că a rămas singur în mașina condusă de numitul S. M. și circulând cu mașina respectivă până la gară, pentru a bea o cafea.
Din declarația martorului T. V. reiese că mașina pe care a condus-o până la gară avea stația închisă, sigla taxi era în portbagaj, dar pe mașină este un autocolant din care reiese că aparține societății petente.
Conform procesului-verbal de control nr._/20.10.2014, de la fila 20 dosar, controlul a fost efectuat în data de 18.09.2014, iar contractul individual de muncă al numitul Rarcan V. a fost încheiat în aceeași zi, când a fost și transmis la Remisal.
Deși, abia după ora efectuării controlului a fost încheiat și transmis contractul individual de muncă al numitului T. V., față de împrejurările săvârșirii contravenției, văzând și declarațiile celor doi martori, precum și dispozițiile art. 21 din OG nr. 2/2001 rep., precum și cele expuse mai sus, instanța va respinge excepțiile invocate în cauză, dar pe fond va admite în parte plângerea petentei și va dispune înlocuirea amenzii cu avertisment.
Va fi respinsă cererea petentei de acordare de cheltuieli de judecată, având în vedere că instanța nu a constatat lipsa vinovăției acesteia, ci a apreciat asupra împrejurărilor săvârșirii faptei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția nulității procesului-verbal de contravenție și excepția lipsei calității de contravenient a societății petente, iar pe fond admite în parte plângerea formulată de petenta ., cu J_, cod fiscal_, cu sediul ales la Cabinet R. R., din Ia?i, ., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 20.10.2014 de ITM IAȘI și în consecință:
Dispune înlocuirea cu avertisment a amenzii în cuantum de 10.000 lei aplicată societății petente.
Respinge cererea societății petente de acordare de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată azi, 26.06.2015, în condițiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.O.M./Teh.U.E.
4 ex./30.10.2015
| ← Actiune in regres. Sentința nr. 8940/2015. Judecătoria IAŞI | Obligaţie de a face. Sentința nr. 8287/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








