Rezoluţiune contract. Sentința nr. 2556/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2556/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 2556/2015

Dosar nr._

Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 19 Februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. G. T.

GREFIER M. P.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2556/2015

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S.C. U. RO S.R.L. și pe pârât S.C. T. F. SRL, având ca obiect rezoluțiune contract repunerea părților în situația anterioară.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, lipsesc părțile.

În vederea prezentării părților, instanța de judecată lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, lipsesc părțile.

Procedura de citare este nelegal îndeplinită cu reclamanta, la dosar fiind restituit procesul-verbal de înmânare cu mențiunea „destinatar mutat”.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței de judecată că este primul termen de judecată cu procedura nelegal îndeplinită cu reclamanta, la dosar fiind restituit procesul-verbal de înmânare cu mențiunea „destinatar mutat”.

Instanța, observând că este primul termen de judecată cu părțile legal citate, în temeiul art. 131 alin. 1 noul Cod de procedură civilă, raportat la prevederile art. 94 și art. 107 noul Cod de procedură civilă, procedează la verificarea competenței sale și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Socotindu-se lămurită, precum și în considerarea faptului că părțile nu sunt prezente și că au solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța de judecată rămâne în pronunțare asupra declarației de renunțare la judecată și la drept.

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ din 11.12.2014, reclamanta .. a solicitat instanței, ca pin hotărârea ce va fi pronunțată, în contradictoriu cu pârâta S.C. T. F. S.R.L., să constate rezoluțiunea contractului cadru de execuție și furnizare panou publicitar cu tehnologie led nr.302/20.10.2014, să dispună repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării pârâtei la preluarea bunului ce face obiectul contractului a cărei rezoluțiune solicită a fi constatată și exonerarea sa de la achitarea prețului contractului

în valoare de 14.168,23 euro (62.588,55 lei).

În fapt, a încheiat cu pârâta contractul cadru de execuție și furnizare panou publicitar cu tehnologie led nr.302/20.10.2014, în temeiul căruia a achiziționat de la pârâtă un panou publicitar. Produsul a fost livrat la data de 20.10.2014, recepționarea mărfii fiind făcută în condiții improprii.

Pentru efectuarea plății, a lăsat un bilet la ordin dreptgaranție cu scadență la data de 26.11.2014.

Pârâta a executat defectuos obligațiile pe care și le-a asumat iar punerea în funcțiune nu a mai avut loc.

În drept, au fost invocate disp. art.1516 alin.2, 1517, 1548, 1550 C.civil.

A anexat înscrisuri, în copie certificată.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

La data de 06.01.2015, reclamanta a depus la dosar declarație autentificată de renunțare la judecată și de renunțare la dreptul pretins.

Analizând cererea reclamantei, prin prisma manifestării sale de voință, instanța reține următoarele:

Potrivit disp. art.406 C.pr.civ., (1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. (6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare.

Conform art.408 C.pr.civ., (1) Reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunțe la însuși dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului. (2) În caz de renunțare la dreptul pretins, instanța pronunță o hotărâre prin care va respinge cererea în fond, dispunând și asupra cheltuielilor de judecată. (3) Renunțarea se poate face atât verbal în ședință, consemnându-se în încheiere, cât și prin înscris autentic.

Instanța reține că cele două instituții sunt incompatibile iar prin prisma efectului pe care îl produce, renunțarea la dreptul pretins este mai puternică decât renunțarea la judecată.

Prin urmare, având în vedere manifestarea de voință a reclamantei, care, prin declarație autentificată a învederat instanței că înțelege să renunța la însuși dreptul subiectiv dedus judecății,în temeiul disp. art.408 C.pr.civ., va lua act de manifestarea de voință a părții și, pe cale de consecință va respinge acțiunea formulată împotriva pârâtei S.C. T. F. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamanta S.C. U. Ro S.R.L., având J_ și C. RO_, cu sediul în Iași, ., nr. 41, camera 1, spațiu comercial, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta S.C. T. F. S.R.L., având J_ și CUI RO_, cu sediul în Iași, ., jud. Iași.

Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.02.2015.

Președinte, Grefier,

T. M. G. Pentru grefier aflat în C.O. semnează

grefierul șef al secției civile

Red./Tehnored. M.G.T.

4 ex. / 09.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Sentința nr. 2556/2015. Judecătoria IAŞI