Pretenţii. Sentința nr. 2587/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2587/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 2587/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 20 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE E. C. B.

Grefier C. P.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2587

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. IAȘI -SERVICIUL ENERGETIC ȘI DE UTILITĂȚI PUBLICE și pe pârâtul C. C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este completă, fără citarea părților.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 09 Februarie 2015 cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 21.07.2014 sub nr._, reclamantul M. Iași – Serviciul Energetic și de Utilități Publice a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului C. C. la plata sumei de 1.707,41 lei reprezentând contravaloarea utilităților de energie termică pentru perioada octombrie 2011 – noiembrie 2012 și a sumei de 342,33 lei reprezentând penalități calculate pentru perioada ianuarie 2012 – august 2013. Reclamantul a mai solicitat și obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere în procent de 0,04% pe zi de întârziere începând cu data de 01.09.2013 până la achitarea efectivă a debitului principal.

În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că prin HCL nr. 274/11.08.2011, Consiliul Local al Municipiului lași a hotărât încetarea Contractului de concesionare a serviciului public de producere, transport și distribuție a energiei termice produsă în sistem centralizat. Contractul încheiat cu . fost reziliat începând cu data de 21.10.2011.

A mai arătat reclamantul că unitatea administrativ - teritorială M. lași este titulara licenței pentru producerea energiei electrice nr.1044/28.10.2011 și a licenței pentru producerea energiei termice nr. 1045/28.10.2011, având calitatea de operator al serviciului public de producere, transport și distribuție a energiei termice produsă în sistem centralizat în perioada 21.10._12.

Prin acordul încheiat între M. lași și . la M. lași cu nr._/10.10.2011, părțile și-au exprimat acordul pentru cesionarea în folosul Municipiului Iași - Serviciul Energetic și de Utilități Publice a contractelor încheiate de . utilizatorii serviciului public de producere, transport și distribuție a energiei termice produsă în sistem centralizat în M. lași, de la data încetării efective a contractului de concesiune sus¬menționat. Pârâtul a semnat convenția de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr. 936 din 29.10.2008

S –a învederat că penalitățile de întârziere sunt calculate în conformitate cu art.42 alin. 10 din Legea nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, fiind egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, în procent de 0,04% pe zi de întârziere.

Deși în perioada octombrie 2011 – noiembrie 2012 pârâtul a beneficiat de energie termică furnizată de M. lași, nu a înțeles să achite contravaloarea acesteia, acumulând o restanță de 1.707,41 lei la facturi, la care se adaugă majorări de întârziere de 342,33 lei calculate pentru perioada ianuarie 2012 – august 2013.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 326/2006, ale Legii nr. 51/2006, ale art. 1165 Cod civil.

În susținerea cererii, reclamantul a depus, în copie certificată, licența pentru producerea energiei termice nr. 1045 din 28.10.2011 și licența pentru producerea de energie electrică nr. 1044 din 28.10.2011 emise de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, H.C.L. Iași nr. 274/2011, contractul de prestări servicii nr._/11.10.2011,, protocolul încheiat la data de 17.12.2012, acordul în legătură cu contractul nr._/20.07.2007 de concesionare a serviciului public de producere, transport și distribuție a energiei termice produsă în sistem centralizat în municipiul Iași, componența sold clienți la data de 31.08.2014, facturi, convenția de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr. 936 din 29.10.2008 – Anexă la contractul nr. 703/07.05.2008.

Pârâtul C. C. a fost citat prin publicitate, potrivit art. 167 alin.3 raportat la art. 58 Cod procedură civilă, instanța desemnând pe d-na av. Vranciu L. I. în vederea reprezentării intereselor acestuia (fila 87).

Analizând susținerile reclamantului și curatorului special al pârâtului coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

S.C. C.E.T. Iași S.A., în calitate de vânzător – furnizor, și pârâtul C. C., în calitate de consumator, au încheiat convenția de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr. 936 din 29.10.2008 – Anexă la contractul nr. 703/07.05.2008 având ca obiect facturarea cotei – părți din consumurile totale de energie termică înregistrate de contoarele de energie termică pentru încălzire și apă caldă de consum, montate la branșamentul condominiului, reglementarea raporturilor dintre furnizor și consumator individual privind condițiile de consum și plata contravalorii acestor consumuri pe baza facturii emise de către furnizor. Această convenție a fost semnată și de către Asociația de proprietari ., . calitate de reprezentant al proprietarilor.

Potrivit contractului încheiat de către părți, pârâtul s-a obligat să achite contravaloarea facturilor emise de către furnizor, neachitarea acestora atrăgând calcularea de majorări de întârziere (art. 11).

Prin art. 1 și art. 4 din H.C.L. Iași nr. 274 din 11.08.2011 s-a aprobat încetarea contractului de concesionare a serviciului public de producere, transport și distribuție a energiei termice produse în sistem centralizat și s-a hotărât preluarea în gestiune directă și darea în administrare a acestui serviciu către Serviciul Energetic și de Utilități Publice, de la data încetării contractului de concesionare până la . noului contract de delegare a gestiunii serviciului de producere, transport, distribuție și furnizare în municipiul Iași.

Unitatea administrativ – teritorială M. Iași a obținut licența pentru producerea energiei termice nr. 1045 din 28.10.2011 și licența pentru producerea de energie electrică nr. 1044 din 28.10.2011, ambele fiind emise de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.

La data de 20.07.2012, reclamantul M. Iași, în calitate de achizitor, și S.C. Dalkia România S.A., în calitate de prestator, au încheiat contractul de servicii nr._ având ca obiect prestarea de servicii pentru susținerea activității operatorului în activitatea de furnizare a serviciului public și a activității conexe.

În temeiul convenției de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr. 936 din 29.10.2008 – Anexă la contractul nr. 703/07.05.2008 au fost emise facturile depuse la dosarul cauzei (filele 40-53), neachitate de către pârât. Ca urmare a neîndeplinirii obligației de plată asumate prin contractul menționat mai sus, pârâtul a acumulat un debit în cuantum de 1.707,41 lei reprezentând contravaloarea utilităților de energie termică furnizate în perioada octombrie 2011 – noiembrie 2012, fiind calculate și penalități de întârziere, în cuantum total de 342,33 lei (filele 53-72), pentru perioada ianuarie 2012 – august 2013.

În drept, sunt aplicabile prevederile art. 969 și art. 1073 din Codul civil din 1864, în vigoare la data încheierii convenției de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr. 936 din 29.10.2008 – Anexă la contractul nr. 703/07.05.2008, potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației (art. 1270 alin. 1 și art. 1516 alin. 1 din Noul Cod Civil).

Instanța constată că reclamantul a dovedit că deține împotriva pârâtului din prezenta cauză, conform art. 662 alin.2 – 4 Cod procedură civilă, o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum total de 2.049,74 lei (compusă din suma de 1.707,41 lei cu titlu de contravaloare a energiei termice pentru perioada octombrie 2011 – noiembrie 2012 și suma de 342,33 lei cu titlu de penalități calculate pentru perioada ianuarie 2012 – august 2013), iar pârâtul nu a probat îndeplinirea obligației de plată asumate prin convenția de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr. 936 din 29.10.2008 – Anexă la contractul nr. 703/07.05.2008.

Așadar, instanța urmează a dispune obligarea pârâtului la plata sumelor menționate mai sus.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere în procent de 0,04% pe zi de întârziere începând cu data de 01.09.2013 până la achitarea efectivă a debitului principal, însă, potrivit art. 42 alin.10 lit. c din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii. Instanța va admite și acest capăt de cerere cu precizarea însă că valoarea totală aPartea superioară a machetei penalitPartea inferioară a macheteiăților nu va depăși valoarea facturii la care sunt calculate, iar penalitățile de întârziere urmează a fi calculate, în continuare, începând cu data de 01.09.2013.

Așadar, în temeiul art. 969 și art. 1073 din Codul civil din 1864, instanța va admite în parte acțiunea și va dispune potrivit celor arătate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea exercitată de către reclamantul M. Iași - Serviciul Energetic și de Utilități Publice, prin reprezentant legal G. N., CF_, cu sediul în Iași, . și Sfânt nr.11, județul Iași, în contradictoriu cu pârâtul C. C., CNP_, cu ultimul domiciliul cunoscut în Iași, .-3, ., ..

Obligă pe pârât să achite reclamantului suma de 1.707,41 lei, ce este datorată cu titlu de contravaloare a energiei termice pentru perioada octombrie 2011 – noiembrie 2012, și suma de 342,33 lei reprezentând penalități calculate pentru perioada ianuarie 2012 – august 2013.

Obligă pe pârât la plata penalităților de întârziere în procent de 0,04% pe zi de întârziere, începând cu data de 01.09.2013 până la achitarea efectivă a debitului principal, fără ca valoarea totală aPartea superioară a machetei penalitPartea inferioară a macheteiăților să depășească valoarea facturii la care sunt calculate.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. E. C. P. C.

Red. B.E.C./ Tehnored. B.E.C./ P.C./08.04.2015, 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2587/2015. Judecătoria IAŞI