Servitute. Sentința nr. 2458/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2458/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 44346/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 2458/2015
Ședința publică de la 19 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. A.
Grefier S. M. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții A. A., A. I., S. C., S. V. și pe pârâtul V. C., având ca obiect ordonanță președințială superficie; servitute; obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 18 februarie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 19 februarie 2015, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față:
Constată că la data de 29.12.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, sub nr. de dosar_, cererea prin care reclamanții A. A., A. I., în nume propriu și în calitate de mandatari pentru S. C. și S. V., au chemat în judecată pe pârâtul V. C. solicitând instanței ca pe cale de ordonanță președințială să oblige pârâtul să permită folosirea liniștită a posesiei în ce privește dreptul de superficie și dreptul de servitute privind imobilul de pe ., eliberarea căii de acces spre imobilul de pe ., să permită accesul la rețeaua de utilități – gaz,energie electrică, apă potabilă și încetarea oricărui act de tulburare a folosinței locuinței, a folosinței dreptului de superficie și de servitute privind imobilul situat în Iași, ..
În fapt motivează reclamanții că sunt beneficiarii comodatari asupra imobilului din Iași, ., conform contractului de comodat autentificat sub nr. 2126/2014, având dreptul de a folosi și administra imobilul respectiv împreună cu copiii lor, care sunt în întreținerea părinților, că nu mai au altă locuință, că la data de 11.11.2014 corpul de clădire C1 a fost câștigat la licitație de pârât, acesta mutându-se în imobil și tulburând liniștea posesiei reclamanților.
Precizează că pârâții au adus în imobil mai mulți cetățeni de etnie romă, care zilnic provoacă scandaluri, acte de violență, tulbură liniștea publică.
Învederează că sunt amenințați, că scandalurile au loc și la ore târzii în noapte, că pârâtul a tăiat și distrus camerele video, a debranșat imobilul de la rețeaua de electrică, a închis poarta de acces, împiedicând accesul la imobil, a turnat beton în căminul de apă ce asigura alimentarea cu apă potabilă.
Susțin reclamanții că au apelat la serviciul de urgență 112, au formulat plângeri penale multiple, care în prezent sunt în cercetare la organele de poliție, că au contestat procesul verbal de licitație și actul de adjudecare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 996 și următoarele din Noul cod de procedură civilă.
În dovedirea cererii a fost solicitată proba cu înscrisuri.
Cererea a fost însoțită de împuternicire avocațială, planșe foto și de copii certificate după înscrisuri – pag. 10-203 dosar.
La data de 09.01.2015, a fost depusă la dosar chitanța de plată a taxei de timbru aferentă cererii.
Pârâtul nu a depus întâmpinare.
Prin precizările depuse la primul termen de judecată, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamanților A. I. și A. A..
Solicită respingerea cererii formulate în contradictoriu cu pârâții, având în vedere că nu s-a făcut dovada aparenței de drept, cererea nu justifică un element al urgenței, iar drepturile invocate de reclamanți nu pot face obiectul unei cereri formulate pe cale de ordonanță președințială, cale pe care se pot dispune doar măsuri provizorii.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, susțin că soții A., în calitate de mandatari generali ai celorlalți doi reclamanți, nu au drepturi reale asupra imobilului din Iași, .. De asemenea nu au indicat motive concrete care ar evidenția vătămările ce le-au fost provocate, astfel că nu justifică nici interes în formularea cererii.
Precizează că prin actul de adjudecare pârâtul a devenit proprietar și asupra rețelei de utilități, iar reclamanții ar fi trebuit să încheie alte contracte cu furnizorii de utilități.
În ce privește condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, pârâtul susține că acestea nu sunt îndeplinite. Astfel reclamanții nu au făcut dovada aparenței de drept, în condițiile în care drepturile reale invocate nu au putu fi intabulate în cartea funciară. Prin hotărârea judecătorească depusă la dosar, instanța nu a făcut decât să constate că între părți a intervenit un antecontract de vânzare cumpărare,că s-a achitat un preț și că promitenții vânzători nu s-au prezentat la notariat în vederea încheierii contractului în formă autentică. De asemenea susțin că reclamanții nu mai locuiesc în imobil din data de 26.01.2015, astfel că nu mai subzistă condiția urgenței.
Reclamanții, prin apărător, au invocat excepția tardivității formulării excepțiilor, astfel că a intervenit decăderea din dreptul de a le mai invoca.
În subsidiar solicită respingerea acestora, motivat de faptul că reclamanții au calitate procesuală activă și au dovedit interesul în promovarea prezentei cereri.
Susțin că nu mai locuiesc în imobil din cauza faptului că pârâții le-au blocat accesul în imobil.
Pe parcursul cercetării procesului au fost administrate, la cererea reclamanților, proba cu înscrisuri, iar la cererea pârâtului, proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamanților.
Deliberând cu precădere asupra excepțiilor invocate, instanța are în vedere următoarele:
În legătură cu momentul până la care excepțiile pot fi invocate, instanța are în vedere faptul că este vorba de excepții absolute, care pot fi invocate în orice stare a pricinii.
Urmează în consecință a respinge tardivitatea invocării excepțiilor, pârâtul nefiind prin așadar decăzut din dreptul de ale invoca.
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
În cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală activă aparține celui care se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv.
Prin interes se înțelege folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă.
În cazul de față, reclamanții solicită instanței obligarea pârâtului de a înceta actele abuzive reprezentate de pretinsele atingeri aduse folosinței liniștite a imobilului, a căii de acces și a utilităților.
Calitatea procesuală activă nu trebuie analizată în raport de dreptul de proprietate asupra terenului sau construcțiilor, ci în raport de posesia aparent legitimă asupra imobilelor.
Prin urmare aceștia au calitate procesuală pasivă și justifică interes în promovarea prezentei cereri.
În drept instanța reține că potrivit art. 996 C.: „Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nici o mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt”.
Rezultă așadar că pentru emiterea unei ordonanțe președințiale este necesară îndeplinirea următoarelor condiții fundamentale: verificarea existenței unei aparențe de drept în favoarea uneia dintre cele două părți, justificarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau a unei pagube iminente care nu ar mai putea fi ulterior restabilită, nerezolvarea litigiului de fond între părți ( neprejudecarea fondului) și identificarea unor măsuri de natură provizorie apte a fi dispuse pentru un anumit segment temporal, cel mai târziu până la soluționarea fondului. Condițiile enumerate trebuie îndeplinite în mod cumulativ.
Potrivit art. 249 din Noul cod de procedură civilă, cel care face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească.
Instanța apreciază că din probele administrate de reclamanți, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea formulării cererii pe cale de ordonanță președințială.
Sigura probă solicitată a fi administrată a fost proba cu înscrisuri, în cadrul căreia au fost depuse extrase din ziare și plângeri adresate de reclamanții A. A. și A. I., care nu au fost soluționate încă, înscrisuri care în opinia instanței nu fac dovada celor susținute.
Față de considerentele expuse, instanța va respinge cererea.
Având în vedere soluția pronunțată și dispozițiile art. 453 din Noul cod de procedură civilă, reclamanții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată avansate în dosar de pârât, respectiv onorariul de avocat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității invocării excepției lipsei calității procesuale active li a lipsei de interes.
Respinge excepția lipsei calității procesuale active.
Respinge excepția lipsei de interes.
Respinge cererea formulată de reclamanții A. A., A. I., în nume propriu și în calitate de mandatari ai reclamanților S. C. și S. V., în contradictoriu cu pârâtul V. C..
Obligă reclamanții să plătească pârâtului suma de 2000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare. Apelul se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.02.2015.
Președinte Grefier
Red./Tehnored. A.M.
7 ex./24.02.2015.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2198/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2478/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








