Succesiune. Sentința nr. 2673/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2673/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 2673/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2673/2015

Ședința publică de la 23 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G. C. M.

Grefier D. B.

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant R. E. și pe pârât R. T. G., având ca obiect succesiune partaj - rejudecare.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 02.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere de ședință ce face parte din prezenta sentință civilă, când instanța, la solicitarea reprezentantului convențional al pârâtului pentru depunerea de concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 09.02.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 16.02.2015 și apoi, pentru aceleași motive, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Iasi la data de 09.03.2010, sub numarul _ , reclamanta-pârâtă R. E. l-a chemat în judecată pe pârâtul-reclamant R. T. G. solicitând să se constate deschisă succesiune cu privire la de cuiusul R. C., decedat la 30.08.2009, să se constate că reclamanta are calitate de succesor – soție supraviețuitoare cu privire la succesiunea de cujusului, iar pârâtul este străin de succesiune, prin neacceptare și să se dispună atribuirea către aceasta a bunurilor ce formează masa succesorală, cu cheltuieli de judecată și onorar de avocat.

La data de 10.05.2010, paratul-reclamant R. T. G. a formulat precizări (cu valoare de cerere reconvențională) în sensul aducerii la masa de împărțit a următoarelor bunuri: apartament cu 2 camere ce a aparținut reclamantei în . de decuius pe numele soției sale; un apartament proprietate personală al de cuiusului, în .. 7, achitat de acesta; 2 conturi bancare ( la Credit Europe Bank SA – 6316,12 lei) și unul la BRD Groupe Societe Generale - 1501,98 lei;Bijuterii di aur de circa 36 gr,astfel: un lanț de 17 g, un inel de 7 g, o cruce de 7 g. și o brățară de 6 g, aur provenit de la părinții de cuiusului și pe care acesta l-a prelucrat.

Prin sentința civila nr. 4618/2012 din 28 februarie 2012 Judecătoria Iași, pronuntata in dosarul nr._, instanta a dispus următoarele: a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta – pârâtă R. E., Iași, .. 7, ., ., în contradictoriu cu pârâtul –reclamant R. T. G., - Iași, .. 38, ., . în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtul –reclamant, în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă, a constatat deschisă succesiunea cu privire la de cuiusul R. C., la data de 30.08.2009(data decesului), precum si succesorii de cuiusului menționat: reclamanta – pârâtă -soție supraviețuitoare, cu o cotă de ½ din succesiune și pârâtul – reclamant -frate, cu o cotă de ½ din succesiune.

Tot prin aceeasi sentinta civila, Judecatoria Iasi a constatat că masa succesorală se compune din următoarele bunuri:

A. imobile: apartamentul nr. 16 din Iași, .. 7, . contractul de vânzare-cumpărare nr. 258/1989 și atribuit de cuiusului prin sentința civilă 1206/16.02.1976, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. 3835/1975; în valoare de 150.195 lei, conform expertizei realizate de expertul G. V..

B. mobile: - cota de ½ din depozitele BRD- Groupe Societe generale și .”; de 4551 lei, valoarea totală a masei fiind de 154.746 lei.( Restul cotei de ½ din depozit aparține soției supraviețuitoare, ca devălmaș), a dispus ieșirea părților din indiviziune si a atribuit părților următoarele bunuri, astfel: apartamentul și sumele de bani menționate mai sus, către reclamanta – pârâtă, obligand reclamanta – pârâtă să plătească pârâtului –reclamant suma de 77.373 lei reprezentând sultă, până la 27.05.2012. Totoata a respins cererea reclamantei –pârâte pentru pasivul succesoral, dar si cererea pârâtului –reclamant pentru suma de 1500 lei bijuterii, pasiv, ajutor de înmormântare, compensare cu pasivul solicitat de reclamantă pentru apartamentul din . ajutor de deces și cea de atribuire a apartamentului.

Prin decizia civila nr. 631/29.10.2012 a Tribunalului Iasi, pronuntata in cadrul aceluiasi dosar, a fost admis apelul formulat de reclamanta -pârâtă R. E. împotriva sentinței civile nr. 4618 din 28.02.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care a desființat-o, a respins excepția tardivității formulării cererii modificatoare si a dispus trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecare .

In motivarea deciziei civile, Tribunalul Iasi, a apreciat că soluționarea cererii de partaj judiciar s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor legale prev. de art. 673/1-art. 673/9 C.pr.civ., dispoziții care nu au caracter facultativ, ci sunt obligatorii a fi aplicate în această procedură special reglementată de legiuitor având în vedere natura juridică a acestei instituții și pentru buna soluționare a cauzei ce impune determinarea în aceeași procedură judiciară a tuturor bunurilor, datoriilor, creanțelor și sarcinilor succesiunii, astfel inact cererea modificatoare formulată de către reclamanta-pârâtă s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la procedura împărțelii judiciare.

In rejudecare cauza a fost inregistrata sub numarul _ la data de 25.02.2013 .

La data de 06.02.2012, a fost inregistrat pe rolul instantei dosarul nr. 4135/_, prin care reclamanta-parata R. E. a solicitat in contradictoriu pârâtul –reclamant R. T. G., ca instanta sa pronunte o hotarare prin care sa constate ca pasivul suucesoral al defunctului raileanu C. se compune din cheltuieli de inmormantare si parastase evaluate la suma de 10 500 lei, precum si ca a dus imbunatatiri imobilului situat in mun. Iasi, .. 7, in valoare de 10 000 lei .

La data de 08.05.2012, paratul-reclamant R. T. G. a formulat intampinare si cerere reconventionala, in cadrul acestui dosar, prin care a solicitat instantei respingerea cereri ca neintemeiata, invederand instantei ca atat ratele, cat si imbunatatirile au fost facute de defunct, care avea venituri mai mari de catre reclamanta.

Pe calea cererii reconventionale, paratul-reclamant a solicita instantei sa se retina in masa succesorala a dreptului sau de creanta asupra apartamentului, achitat cu banii defunctului, iar legat de pasivul succesoral a aratat ca si el a facut cheltuieli legate de inmormantare, in valoare de 6500 lei, astfel incat nu poate fi obligat la plata vreunei sume cu acest titlu .

Prin incheierea de sedinta din 29.04.2013, instanta a dispus conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._ al Judecatoriei Iasi .

In rejudecare, instanta de judecata a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri, interogatoriul partilor, proba cu expertiza tehnica evalatorie, adrese CEC Bank.

La solicitarea instantei CEC Bank a depus la dosarul cauzei adresa nr._/30.05.2013, adreas nr._/ 16.06.2014 (f. 18, vol II dosar).

La data de 07.06.2013, expertul tehnic M. N. a depus la dosarul cauzei raportul de expertiza tehnica evaluatorie (f. 47-62, vol. I dosar), precum si raspunsul la obiectiuni ( f. 115-118 si 145-148,vol. I dosar ).Totodata, in urma incuviintarii de catre instanta de judecata a suplimentului la raportul de expertiza, expertul tehnic M. N. a depus la dosarul cauzei si raspunsul la acest supliment (f. 38-43, vol. II dosar) .

A fost administrata si proba cu interogatoriile partilor, raspunsurile acestora fiind consemnate si atasate la dosarul cauzei (f. 73-75, vol. I dosar) .

In cursul cercetarilor judecatoresti a fost administrata proba testimoniala, fiind audiati in acest sens martorii R. G., S. I., Stirbat T. si B. R., declaratiile acestora fiind consemnate si atasate la dosarul cauzei (f. 88-91, vol. I dosar) .

La termenul de judecata din 10.06.2013, paratul-reclamant T. G. si-a precizat dreptul de creanta asupra apartamentului supus partajului la suma de 5000 lei (f. 63, vol. I dosar) .

Tot in cursul cercetarilor judecatoresti au fost solicitate relatii si de la BRD- Groupe Societe Generale și .”, raspunsurile de la ceste institutii fiind depuse la dosarul cauzei (f. 164-166, vol. I dosar) .

Analizand actele si lucrarile dosarelor, instanta retine urmatoarele:

In fapt, instanta retine ca la data de 30.08.2009, a decedat R. C., cu ultimul domiciliu in mun. Iași, .. 7, ., ., jud. Iasi, astfel cum rezulta din certificatul de deces . nr._ din 01.09.2009 (f. 9, dosar nr._ ) si ca de pe urma sa au rams mostenitori: reclamanta – pârâtă R. E., in calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de ½ din succesiune si pârâtul –reclamant R. T. G., in calitate de frate, cu o cotă de ½ din succesiune .

Totodata instanta mai retine din intregul ansamblu probator, raportat si la toate cererile formulate de catre partile din prezenta cauza ca masa succesorala lăsată de defunctul R. C., decedat la data de 30.08.2009, se compune din urmatoarele:

Instanta retine ca, activul succesoral se compune din: 1. apartamentul situat in mun. Iași, .. 7, . prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 258/1989 și atribuit defunctului R. C.prin sentința civilă 1206/16.02.1976, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. 3835/1975, in valoare de 151.977 lei (RON), astfel cum rezulta raportului de expertiza tehnica judiciara intocmit de catre expert tehnic judiciar N. M. (f. 61, vol. I dosar), si 2. cota de ½ din depozitele bancare, aferente BRD- Groupe Societe Generale, in valoare de 1657,49 lei, astfel cum reiese din adresa depusa de banca (f. 166) și .”, in valoare de 8285 lei, dupa cum rezulta din raspunsul depus de catre aceasta institutie (f. 164), valoarea totala a cotei de ½ fiind de 4971,24 lei .

In ceea ce priveste pasivul succesoral, instanta retine ca acesta se compune din cheltuieli de înmormântare, praznice și pomeniri, în valoare totala de 10 500 lei,cheltuieli ce au fost suportate in mod exclusiv de catre reclamanta-parata raileanu E., astfel cum rezulta din inscrisurile depuse la dosarul cauzei, dar si din declaratiile martorilor audiati in instanta, respectiv B. R. (f. 91, vol. I dosar), care a aratat ca reclamanta parata a fost singura care a suportat cheltuielile de inmormantare, declaratie ce se coroboreaza si cu declaratia martorului Stirbat T. (f. 90, vol. I dosar), care a aratat ca tot reclamanta-parata R. E., alaturi de fiul sau s-a ocupat de inmormantarea defunctului R. C. .

Totodata instanta mai retine ca reclamanta-parata R. E. are un drept de creanta asupra succesiunii in valoare de 8079 lei, reprezentand o cota de 75 % din valoarea imbunatatirilor aduse imobilului situat in mun. Iași, .. 7, ., ., jud. Iasi, conform raportului de expertiza tehnica judiciara intocmit de catre expert tehnic judiciar N. M. .

Astfel, in ceea ce priveste acest drept de creanta, instanta retine ca reclamanta-parata R. E. este cea care a adus imbunatatirile imobilului situat in mun. Iași, .. 7, ., ., aspect ce rezulta din declaratiile martorilor audiati in cauza, in speta Stirbat T. (f. 90, vol. I dosar), care a aratat ca reclamanta-parata a facut investitii in valoare de peste 50 milione lei si ca a facut un imprumut bancar in acest sens, iar imbunatatirile au fost de montare termopane, gresie, faianta, mobila, covoare si masina de spalat, declaratie ce se coroboreaza si cu declaratia martorei B. R. (f. 91, vol. I dosar), care a aratat ca reclamanta parata a inceput sa inveasteasca in imobil inca din anul 1985, contractand nenumarate imprumuturi pentru renovarea apartamentului .

In privinta cererii reclamantei-parate de a i se recunoaste un drept de creanta avand ca obiect achitarea ratelor in perioada 1985-1992 asupra imobilului situat in mun. Iași, .. 7, ., ., instanta apreciaza ca aceasta cerere este neintemeiata, avand in vedere ca reclamanta-parata nu a reusit sa faca proba certa ca aceste rate au fost achitate in mod exclusiv din veniturile sale . Astfel, din declaratiile martorilor audiati in cauza, dar si din inscrisurile depuse la dosar cu privire la veniturile sale, respectiv ale defunctului instanta nu paote stabili cu certitudine si fara putinta de tagada ca ea a efectuat plata acestor rate .

In consecinta instanta va respinge ca neintemiata ceasta cerere .

De asemenea, instanta retine ca paratul-reclamant R. T. G. a solicitat prin cererea reconventionala si recunoasterea unui drept de creanta avand ca obiect achitarea sumei de 5000 lei cu pentru imobilul situat in mun. Iasi, . si suportarea cheltuielilor de inmormantare, cerere pe care instanta o apreciaza drept neintemeiata, avand in vedere probele efectuate de catre acesta, din care nu rezulta cu certitudine nici faptul ca ar fi efectuat vreo cheltuiala legata de inmormantare, nefiind depus la dosar nici un inscris din care sa rezulte acest aspect si nici faptul ca ar fi remis fratelui sau defunct, raileanu C. suma de 5000 lei pentru achizitionare unui imobil situat in mun. Iasi .

F. de aceste imprejurari, instanta urmeaza sa respinga ca neintemeiate aceste cereri .

In drept, instanta retine ca instanta constata ca, potrivit, art. 728/Codul civil 1864Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împărțeala succesiunii, chiar când ar exista convenții sau prohibiții contrarii”, iar potrivit art. 672 Codul civil 1864” In caz de a muri mai dinainte tatãl și mama unei persoane moarte fãrã posteritate, frații, surorile sau descendenții lor sunt chemați la succesiune, departand pe ascendenți și pe ceilalți colaterali. Ei succed sau dupã propriul lor drept, sau prin reprezentare, în modul regulat în secțiunea II a acestui cap. (Cod civil 659 și urm., 666, 698). Frații, surorile sau descendenții lor sunt chemați la succesiunea defunctului împreunã cu soțul supraviețuitor”.

Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor, art. 1 lit. c, soțul supraviețuitor mosteneste o jumãtate din averea celuilalt când vine la succesiune numai cu frații și surorile defunctului sau numai cu unul din ei.

Conform art. 673 ind. 5 alin. (1) C. proc. civ.dacă părțile nu se învoiesc, instanța va stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții”.

Potrivit art. 673 ind. 5 alin. (2) C. proc. civ.instanța va face împărțeala în natură. În temeiul celor stabilite potrivit alin. (1), ea procedează la formarea loturilor și atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale ca valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani”.

La formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.

F. de aceste imprejurari, avand in vedere cererile formulate, probele administrate si analizate, precum si dispozitiile legale incidente, instanta, apreciaza ca ambele cereri formulate de catre partile din rezenta cauza sunt intemeiate in parte, urmand a fi admise in parte si in consecinta va dispune iesirea din indiviziune dupa cum urmeaza:

1. Va atribui reclamantei – pârâte R. E. apartamentul situat in mun. Iași, .. 7, ., ., precum si depozitele bancare aferente BRD- Groupe Societe Generale și .”.

2. Va obliga reclamanta–pârâtă R. E. să plătească pârâtului –reclamant R. T. G. suma de_,12 lei (RON) cu titlu de sultă .

Instanta arata ca la stabilirea acestei modalitati de atribuire a avut in vedere ca reclamanta-parata este cea care a ocupat imobilul supus partajului si cea care a efectuat imbunatatirile, precum si faptul ca depozitele bancare au fost efectuate in timpul casatoriei sale cu defunctul .

Cu privire la cheltuielile de judecată instanța observă că potrivit art. 274 alin.(1)/Cod proc.civ. arată că „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, iar potrivit art. 276 Cod proc.civ. „ cand pretentiile fiecarei parti au fost incuviintate numai in parte, instanta va aprecia in ce masura fiecare din ele poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata, putand face compensarea lor”.fat de aceste dispozitii legale instanta va obliga paratul-reclamant R. T. G. la plata catre reclamanta-parata R. E. a sumei de 1270,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu expert, urmand sa compenseze celelalte cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

I. Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta – pârâtă R. E., domiciliata in mun. Iași, .. 7, . în contradictoriu cu pârâtul –reclamant R. T. G., - domiciliat in mun. Iași, .. 38, ., ., jud. Iasi .

Admite în parte cererea reconvențională formulată de către pârâtul–reclamant R. T. G. în contradictoriu cu reclamanta–pârâtă R. E..

II. Constată deschisă succesiunea rămasă de pe urma defunctului R. C., decedat la data de 30.08.2009, cu ultimul domiciliu in mun. Iași, .. 7, ..

III .Constată că au calitatea de moștenitori ai defunctului R. C., decedat la data de 30.08.2009:

- reclamanta – pârâtă R. E., in calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de 1 din succesiune si

- pârâtul –reclamant R. T. G., in calitate de frate, cu o cotă de 1 din succesiune .

IV. Constată că masa succesorală lăsată de defunctul R. C., decedat la data de 30.08.2009, este alcătuită din:

A.ACTIV SUCCESORAL:

1. apartamentul situat in mun. Iași, .. 7, ., ., dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 258/1989 și atribuit defunctului R. C. prin sentința civilă 1206/16.02.1976, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. 3835/1975, in valoare de 151.977 lei (RON), conform raportului de expertiza tehnica judiciara intocmit de catre expert tehnic judiciar N. M., si

2. cota de 1 din depozitele bancare, aferente BRD- Groupe Societe Generale, in valoare de 1657,49 lei și .”, in valoare de 8285 lei, valoarea totala a cotei de 1 fiind de 4971,24 lei .

B.PASIV SUCCESORAL: în valoare de 10 500 lei, reprezentand cheltuieli de înmormântare, praznice și pomeniri

V. Constata ca reclamanta-parata R. E. are un drept de creanta asupra succesiunii in valoare de 8079 lei, reprezentand o cota de 75 % din valoarea imbunatatirilor aduse imobilului situat in mun. Iași, .. 7, ., ., conform raportului de expertiza tehnica judiciara intocmit de catre expert tehnic judiciar N. M. .

VI. Dispune ieșirea din indiviziune a părților, dupa cum urmeaza:

1.Atribuie reclamantei – pârâte R. E. apartamentul situat in mun. Iași, .. 7, ., ., precum si depozitele bancare aferente BRD- Groupe Societe Generale și .”.

2. Obligă reclamanta–pârâtă R. E. să plătească pârâtului –reclamant R. T. G. suma de_,12 lei (RON) cu titlu de sultă .

Stabileste termen de plata a sultei 1 an de zile de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari .

VII. Respinge ca neintemeiata cererea reclamantei – pârâte R. E. privind constatarea unui drept de creanta avand ca obiect achitarea ratelor in perioada 1985-1992 asupra imobilului situat in mun. Iași, .. 7, ., . .

Respinge ca neintemeiata cererea paratului-reclamant R. T. G. privind recunoasterea unui drept de creanta avand ca obiect achitarea sumei de 5000 lei cu pentru imobilul situat in mun. Iasi, . si suportarea cheltuielilor de inmormantare.

Obliga paratul-reclamant R. T. G. la plata catre reclamanta-parata R. E. a sumei de 1270,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu expert.

Compenseaza celelalte cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.02.2015.

Președinte, Grefier,

G. C. M. D. B.

Red./tehnored.:M.C.G.

4 exemplare/02.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 2673/2015. Judecătoria IAŞI