Succesiune. Sentința nr. 7374/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7374/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 7374/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7374/2015
Ședința publică de la 02 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE B. Ș.
Grefier C. P. C.
Pe rol se află soluționarea cererii de completare a . pronunțată în cauza civilă privind pe reclamanta D. C. în contradictoriu cu pârâtul D. V., având ca obiect succesiune constatare calitate de moștenitor.
Instanța a rămas în pronunțare în ședința publică din 18.05.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
INSTANȚA,
Văzând cererea formulată de reclamanta D. C. prin care se solicită completarea . în sensul restituirii a 50 % din taxa judiciară de timbru;
Văzând dispoz. art. 63 alin.1 și alin.2 din Legea NR. 192/2006 care statuează că „(1) În cazul în care litigiul a fost soluționat pe calea medierii, instanța va pronunța, la cererea părților, o hotărâre, dispozițiile art. 432-434 din codul de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător.
(2) Odată cu pronunțarea hotărârii, instanța va dispune, la cererea părții interesate, restituirea taxei judiciare de timbru, plătită pentru învestirea acesteia, cu excepția cazurilor în care conflictul soluționat pe calea medierii este legat de transferul dreptului de proprietate și/sau constituirea altui drept real asupra unui bun imobil.”;
Văzând că, în speță, obiectul conflictului judiciar soluționat pe calea medierii privește partajarea masei succesorale ramase de pe urma defunctului D. G., respectiv constituirea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Iași, . imobilului casă de locuit și a imobilului teren în suprafață de 1720 mp. ( fila 88 dosar), constată ca fiind incidentă excepția constituirii dreptului de proprietate asupra imobilelor ce fac obiectul medierii partajului de bunuri,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de D. C. cu domiciliul ales la cab. av. N. M.-O. C., ., parter, jud. Iași.
Cu recurs în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată astăzi, 2 iunie 2015, în ședință publică.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.Ș.B./Tehnored.CC/15.06.2015/4 ex.
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 7304/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9499/2015. Judecătoria... → |
|---|








