Validare poprire. Sentința nr. 1818/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1818/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 1818/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1818/2015
Ședința publică de la 09 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE B. Ș.
Grefier C. P. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe creditor . ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L. în contradictoriu cu debitor ASOCIAȚIA DE P. MILCOV 16 PT 11 REGIE și terț poprit R. V., având ca obiect validare poprire.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 12.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 26.01.2015, când, din lipsă de timp pentru a delibera s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
INSTANȚA,
P. cererea formulată, creditoarea S.C. C.E.T. IAȘI S.A. prin Administrator Judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. în contradictoriu cu debitoarea ASOCIAȚIA DE P. MILCOV 16 PT 11 REGIE și împotriva terț poprit R. V., solicită instanței de judecată admiterea cererii sale prin validarea popririi asupra numitului R. V. în dosarul de executare nr. 236/2008 al B.E.J. P. S. S..
În fapt, prin dosarul de executare silită nr. 236/2008 B.E.J. P. S. S., a solicitat punerea în executare a Acordului de mediere nr. 2482/06.09.2007, prin care Asociația de P. Milcov 16 P.T. 11 Regie C._ – prin Termo-Service, este obligată la plata unor sume de bani datorate în conformitate cu prevederile contractului de furnizare pentru facturi de utilități, agent termic și apă menajeră, furnizate către locatarii susnumitei și neachitate.
A solicitat executarea debitoarei, s-au demarat proceduri de executare inclusiv înființarea popririi pe conturile debitoarei cu rezultate negative, întrucât debitoarea motivează lipsa de bunuri, produse finite, materii prime, active financiare etc. și imposibilitatea achitării se datorează locatarilor restanțieri, care nu înțeleg necesitatea plății facturilor către furnizorii de utilități. A pus la dispoziția executorului listele cu obligațiile locatarilor la cheltuielile comune, printre care figurează și numitul R. V., locatar în cadrul asociației debitoare, cu datorii pentru consumul de utilități.
În urma somării persoanelor fizice ce îndeplinesc calitatea de terți popriți din cadrul asociației debitoare o parte s-au prezentat la sediul executorului, o parte au tratat cu indiferență solicitările executorului, printre care și R. V., care a tratat necuviincios dispozițiile executorului judecătoresc și care a contrazis prevederile legale privind calitatea pe ca o îndeplinește de terț poprit.
Prejudiciul pe care creditoarea îl are de recuperat de la Asociația de P. Milcov 16 P.T. 11 Regie C._ – prin Termo-Service este de 84.362,52 lei, suma reprezentând: 82.648,22 lei penalități și 1.714,30 lei cheltuieli de judecată și de executare.
Se deduce că din suma menționată mare parte din datorie aparține și numitului R. V. în calitate de locatar al asociației, prin neonorarea la timp a cheltuielilor de întreținere.
Deși, s-au efectuat demersuri atât pe cale amiabilă cât și legală, recuperarea acestor sume, debitoarea cât și locatarii care au fost somați ca terți popriți, au refuzat orice dialog de soluționare, sustrăgându-se executării.
Astfel, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă, art. 789 (1) și (9), solicită amendarea numitului R. V. pentru refuzul de a-și îndeplini obligația și de a da curs solicitărilor executorului judecătoresc.
De asemenea, creditoarea solicită obligarea la plată a numitului R. V. în calitate de terț poprit în dosarul de executare nr. 236/2008 B.E.J. P. S. S.,până la cuantumul sumei datorate cu titlu de cheltuieli de întreținere, atât pentru prezent cât și pentru viitor față de Asociația de P. Milcov 16 P.T. 11 Regie C._ – prin Termo-Service. Suma reală de plată o puteți solicita administratorului debitoarei S.C. Termo Service S.A. – care gestionează fișa locatarului/terț sus menționat.
În drept, solicită admiterea cererii prin validarea popririi asupra numitului R. V. în dosarul nr. 236/2008 B.E.J. P. S. S. care îndeplinește calitatea de terț poprit așa cum prevede Codul de procedură civilă.
Își întemeiază prezenta cerere pe dispozițiile Codului de procedură civilă și înțelege să se folosească de orice mijloace de probă și înscrisuri, în susținerea solicitărilor sale.
Solicită judecarea cauzei și în lipsă conform art. 411 alin. 2 Cod procedură civilă.
Conform prevederilor Legii nr. 85/2006, cererea reclamantei-creditoare este scutită de plata taxei de timbru.
Analizând cererea,prin prisma actelor și lucrărilor dosarului – dosarul de executare nr. 236/2008 B.E.J. P. S. S. – și înscrisurilor depuse - și a dispozițiilor legale imperative în materia analizată, prezenta instanță apreciază:
Este de esența validării popririi – potrivit art. 789 Cod procedură civilă, faptul că poprirea înființată asupra unei creanțe va putea fi validată în condițiile în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu – potrivit art. 632, alin. 1 Cod procedură civilă.
În speță, acordul de mediere nu constituie titlu executoriu - în sensul prevăzut de art. 640 Cod procedură civilă ¸¸decât dacă îndeplinește condițiile prevăzute de legea specială." Or, potrivit acestei dispoziții coroborată cu dreptul comun în materie, creanța constatată prin acordul de mediere nu poate deveni titlu executoriu decât în condițiile încuviințării executării silite – date conform art. 605 Cod procedură civilă îndeplinită.
În speță, neexistând îndeplinită o astfel de condiție prealabilă obligatorie, se va constata inexistența unui titlu executoriu valabil, ceea ce atrage, pe cale de consecință, respingerea cererii de validare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de S.C. C. S.A., prin administrator judiciar, cu sediul în Iași, ., jud. Iași în contradictoriu cu debitorul ASOCIAȚIA DE P. MILCOV 16 PT 11 REGIE cu sediul în Iași, ., . și cu terțul poprit R. V. domiciliat în Iași, ., ., ..
Cu apel în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată astăzi, 09.02.2015, în ședință publică.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. Ș.B./Teh.U.E.
5 ex./10.03.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1908/2015. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 1794/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








