Validare poprire. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 11074/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr._/2015
Ședința publică de la 06 Octombrie 2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE S. E. M.-F.
Grefier F. R. C.
Pe rol se află solutionarea cauzei civile privind pe creditor C. P. ( GULF ) LTD - PRIN MANDATAR . C. S.R.L. și pe debitor A. F. G., terț poprit S.C. O. S. FLUX S.R.L., având ca obiect validare poprire .
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 25.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 30.09.2015, ulterior pentru 2.10.2015, ulterior pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.05.2015, sub nr._, creditoarea C. P. (Gulf) LTD., prin mandatar Colectare Recuperare Creanțe C. SRL, a solicitat ca prin hotărârea pe care instanța o va pronunța în contradictoriu cu debitorul A. F. G. și cu terțul poprit . SRL să dispună validarea popririi instituite în dosarul de executare nr. 916/2011 al B. D. A..
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin adresa din 20.04.2015 B. a dispus terțului poprit înființarea popririi asupra sumelor de bani pe care le datorează debitorului A. F. G., dar terțul poprit nu a confirmat instituirea popririi și indisponibilizarea sumelor cuvenite debitorului.
În dovedirea acțiunii, a solicitat proba cu înscrisuri.
În drept a invocat art. 409, 454, 460 din vechiul C..
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei.
Terțul poprit a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii având în vedere faptul că a încetat contractul individual de muncă al debitorului la data de 22.06.2015.
La solicitarea instanței a fost atașat dosarul de executare nr. 916/2011 al B. D. A., precum și adresă emisă de ITM Iași.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
În dosarul de executare 916/2011 al B. D. A. a fost începută executarea silită împotriva debitorului A. F. G. în temeiul titlurilor executorii reprezentate de BO emis în data de 14.07.2006 scadent în data de 09.06.2009 și proces-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 916 din 29.11.2011, prin care debitorul a fost obligat să plătească suma de_,43 lei reprezentând debit, cheltuieli de executare și onorariu executor.
În 20.04.2015 executorul judecătoresc D. A. a întocmit adresa de înființare a popririi pentru suma de_,07 lei pe care a comunicat-o terțului poprit la 21.04.2015. (după cum rezultă din dovada de primire și proces-verbal de predare).
În adresa de înființare a popririi este stipulat că terțul poprit trebuie să consemneze sumele de bani în termen de 15 zile de la primirea adresei.
Art. 454, alin. 1 și 2 din Vechiul Cod de procedură civilă prevede că poprirea se înființează fără somație, prin adresă însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 452, înștiințându-se totodată și debitorul despre măsura luată. (2) În adresa de poprire se va pune în vedere celei de-a treia persoane, care devine, potrivit alin. 1, terț poprit, interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale pe care i le datorează ori pe care i le va datora, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.
Potrivit art. 456, alin. 1 Vechiul Cod de procedură civilă terțul poprit are următoarele obligații: în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat: 1. să consemneze suma de bani, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi prevăzute la art. 453, alin. 1; 2. să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul popririlor prevăzute de art. 453, alin. 2. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reședința indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.
Conform art. 460 Vechiul Cod de procedură civilă, dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. (2) Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care se va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi. Terțul poprit care, cu rea-credință, a refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi, va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre, cu o sumă cuprinsă între 200 lei și 1.000 lei.
Cererea privind validarea popririi presupune verificarea de către instanță a existenței unui raport juridic între debitor și terțul poprit, precum și a unui raport între creditor și debitor, și întrunirea cerințelor formale ce însoțesc actul de executare, respectiv depunerea unei adrese de înființare a popririi și anexarea unei copii a titlului executoriu.
Pentru validarea popririi, textele de lege impun două condiții esențiale: calitatea de debitor a terțului poprit față de debitorul principal, precum și neexecutarea de către terțul poprit a obligațiilor privind indisponibilizarea sumelor de bani.
După cum rezultă din adresa ITM nr._/_/CCMMRM/21.09.2015, debitorul A. F. G. a fost angajatul terțului poprit începând cu data de 14.10.2014 până la data de 22.06.2015, când contractul său individual de muncă a încetat. Așadar, debitorul era angajat în cadrul terțului poprit la data primirii de către acesta a adresei de poprire. (21.04.2015).
În adresa de înființare a popririi este stipulat că terțul poprit trebuie să consemneze sumele de bani în termen de 15 zile de la primirea adresei. Terțul poprit nu a făcut dovada că ar fi plătit creditoarei vreo sumă de bani pentru debitor.
Astfel, instanța reține faptul că a existat un raport de muncă între debitor și terțul poprit, terțul poprit fiind angajatorul debitorului, acesta îi datora sume de bani debitorului, pe care i le-a eliberat acestuia și după data de înființare a popririi, și anume 21.04.2015. obligația de a indisponibiliza sumele de bani datorate debitorului subzistă până la data încetării raporturilor de muncă dintre debitor și terțul poprit, și anume 22.06.2015, data încetării contractului individual de muncă al debitorului.
Având în vedere că terțul poprit și-a încălcat obligațiile legale, stipulate de art. 456 alin. 1 lit. a, pentru perioada cuprinsă între 21.04.2015 și 22.06.2015, instanța urmează să admită în parte cererea creditoarei și să valideze poprirea înființată prin adresa din 20.04.2015 în dosar executare silită 916/2011 al B. D. A., pentru perioada 21.04._15, până la concurența sumei de_,83 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de creditoarea C. P. (Gulf) Ltd., prin mandatar Colectare Recuperare Creanțe C. SRL, cu sediul în București, . z, sector 6, București, înregistrată la registrul Comerțului București sub nr. j_, CUI_, în contradictoriu cu debitorul A. F. G., cu domiciliul în Iași, ., ., .. 4, jud. Iași, CNP_, și terțul poprit S.C. O. Știri Flux SRL, cu sediul în Iași, Calea Chișinăului nr. 22, CUI_.
Dispune validarea popririi înființată prin adresa din 20.04.2015 în cadrul dosarului de executare nr. 916/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc D. A., pentru perioada 21.04._15, până la concurența sumei de 2.085.275,83 lei.
Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.10.2015.
Președinte, Grefier,
S. E. M.-F. C. F. R.
Red./Tehn. M.F.S.E
5ex./11.11.2015
| ← Pretenţii. Hotărâre din 05-10-2015, Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015.... → |
|---|








