Plângere contravenţională. Sentința nr. 502/2015. Judecătoria ÎNTORSURA BUZĂULUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 502/2015 pronunțată de Judecătoria ÎNTORSURA BUZĂULUI la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 502/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA Dosar nr._
ÎNTORSURA BUZĂULUI
SENTINȚA CIVILĂ NR.502
Ședința publică de la 24 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. L. C.
GREFIER: N. C. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă privind pe petentul B. I. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională - proces verbal ., nr._.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează:
Dezbaterea fondului cauzei și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 17.11.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, iar urmare a deliberării a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 09.09.2015 sub nr._ petentul B. I. a contestat procesul verbal . nr._ din 18.08.2015 întocmit de CNADR SA –CESTRIN solicitând anularea procesului verbal atacat.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în data de 18.08.2015 a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei pe motivul că în data de 06.04.2015 a circulat în localitatea Hărman cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ , fără a deține rovigneta valabilă .
Mai arată că la data de 06.02.2015 s-a deplasat la OMV Petrom Marketing SRL Stația 4 Întorsura Buzăului unde a achitat cu bonul fiscal nr.236 suma de 124,46 lei, primind și cuponul de rovignetă valabilă pentru perioada 06.02._15, fără a verifica corectitudinea redactării, iar după primirea procesului verbal a constatat că a fost operat greșit numărul de înmatriculare, respectiv în loc de_ a fost redactat_ .
Plângerea a fost motivată în drept invocându-se dispozițiile art. 31 din OG 2/2001 și a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru, în cuantum de 20 lei (f. 4).
S-a anexat plângerii următoarele înscrisuri: procesul verbal atacat (f.5), copie carte de identitate (f.6), certificat de înmatriculare (f.7), bon fiscal și chitanța rovignetă (f.9).
Prin serviciul Registratură al instanței la data de 12.10.2015 s-a depus de către intimat întâmpinare (f.12-13) prin care solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea valabilității procesului verbal de contravenție ca fiind temeinic și legal.
S-au anexat întâmpinării următoarele înscrisuri: autorizație de control (f.14) și fotografie (f.15).
La termenul de judecată din 24.11.2015 în baza art. 258 Cod procedură civilă instanța a încuviințat pentru petent și intimat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 18.08.2015 petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 250 lei, întrucât la data de 06.04.2015, ora 16.35 pe DN 11 în localitatea Hărman a circulat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ fără a deține rovigneta valabilă.
Procesul verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a martorilor, consemnându-se de agentul constatator că s-a efectuat constatarea contravenției cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovignetei – SIEGMCR.
Instanța analizând înscrisurile de la dosar în vederea verificării termenului de depunere a plângerii, constată că plângerea este formulată în termenul de 15 zile stabilit de art.31 alin.1 din Ordonanța nr.2/2001.
Potrivit art.34 din OG 2/2001 instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție atacat.
Analizând legalitatea procesului verbal din prisma dispozițiilor art.16 și 17 din OG 2/2001, instanța reține că acesta este legal întocmit, cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
Analizând temeinicia procesului verbal în raport de probatoriul administrat în cauză și mențiunile înscrise de agentul constatator, instanța reține din situația de fapt descrisă în cuprinsul actului de sancționare contravențională, că petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 de lei în temeiul art. 8 alin.2 din OG 15/2002 pentru că a circulat fără a deține rovignetă valabilă, fapta contravențională fiind prevăzută de art. 8 alin.1 din OG 15/2002.
Din înscrisul depus la fila 9 din dosar rezultă că s-a achitat în data de 06.02.2015 la . SRL suma de 124,46 lei reprezentând rovigneta pentru autoturismul cu nr. de înmatriculare_ valabilă pentru perioada 06.02.2015 ora 00.39 – 05.02._ ora 23.59.
Din certificatul de înmatriculare și cartea de identitate depuse la filele 7-8 din dosar petentul B. I. deține un autoturism căruia i s-a atribuit numărul de înmatriculare_ .
Petentul solicită anularea procesului verbal de contravenție motivat de faptul că a fost operat greșit numărul înmatriculare, respectiv în loc de_ a fost redactat_, însă potrivit art. 5 alin.3 lit.a din Ordinul MTI 2166/2012 privind Normele Metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale, solicitantul rovignetei prin semnarea copiei partener va certifica conformitatea datelor înscrise în documente și în baza de date a SIEGMR cu cele solicitate.
De asemenea, prin același act normativ în art. 5 alin.10 se prevede procedura de corecție a datelor înscrise în rovignetă care este demarată prin adresarea în scris către intimată, procedură de care petentul nu a înțeles să uzeze.
În consecință, având în vedere că la data de 06.04.2015 petentul B. I. nu deținea rovingnetă valabilă pentru autoturismul cu nr. de înmatriculare_, instanța va reține că procesul verbal este temeinic sub aspectul situației de fapt redate de agentul constatator.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța constată că amenda aplicată în cuantum de 250 lei este corect individualizată în raport de dispozițiile art.8 din OG 15/2002, fiind vorba de minimul amenzii și respectând principiul proporționalității sancțiunii cu gradul de pericol social al faptei.
Față de argumentele expuse, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. I. ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul B. I., CNP_, domiciliat în Întorsura Buzăului, ., județul C. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONAȘA DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatice – CESTRIN, înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI_ cu sediul în București, Bulevardul I. M., nr.401A, sector 6 împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 18.08.2015.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare,iar cererea de apel se va depune la Judecătoria Întorsura Buzăului.
Pronunțată în ședința publică din 24.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. L. C. N. C. M.
Red. jud. CML
Tehnored. gr. MNC/23.12.2015/4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 134/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 500/2015.... → |
|---|








