Fond funciar. Sentința nr. 364/2015. Judecătoria JIBOU

Sentința nr. 364/2015 pronunțată de Judecătoria JIBOU la data de 04-08-2015 în dosarul nr. 364/2015

ROMÂNIA

JUDEȚUL SĂLA

JUDECĂTORIA JIBOU

Dosar nr._

Date cu caracter personal

Nr. operator date_

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 364

Ședința publică din data de 04 August 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. F.

Grefier: A. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta P. R. și pe pârâtele C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR S. și C. L. DE FOND FUNCIAR GÎRBOU, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei, av. G. I., cu delegație avocațială la dosar (f.6), lipsă fiind părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care prezintă pe scurt obiectul pricinii și stadiul în care se află judecata.

După care instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, raportat la dispozițiile art. 131 alin. 1 Cod de procedură civilă, procedează din oficiu la verificarea competenței și constată că este competentă să soluționeze cauza, potrivit prevedrilor art. 94 Cod de procedură civilă și art. 118 Cod de procedură civilă,

Reprezentantul reclamantulei depune la dosar un exemplar din Raportul de expertiză extrajudiciară efectuat în cauză (f.31-34).

La solicitarea instanței, reprezentantul reclamantei învederează că nu are alte cereri de formulat si nici probe de administrat, solicitând încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.

Instanța, în baza art. 250, 251, 255 Cod de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, iar potrivit art. 244 Cod de procedură civilă declară cercetarea judecătorească a procesului încheiată.

In temeiul dispozițiilor art. 392 Cod de procedura civila, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei si acorda cuvântul pentru susținerea cererii.

Reprezentantul reclamantei, av. G. I. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtei C. județeană să elibereze titlul de proprietate pentru terenul menționat în acțiune, iar raportul de expertiză să facă parte integrantă din hotărâre. Învederează faptul că pârâtele, prin întâmpinările formulate, nu s-au opus admiterii acțiunii. Nu se solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

Instanța închide dezbaterile asupra fondului cauzei si reține cauza în pronunțare, în baza actelor și lucrărilor existenta la dosar.

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea sa precizata, reclamanta Perse R. le-a chemat in judecata pe paratele C. Judetena pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Salaj si C. Locala de fond funciar Girbou, solicitand instantei sa oblige paratele să elibereze Titlul de Proprietate, pe numele S. Vinuc (antecesorul reclamantei), pentru terenul intravilan aferent casei de locuit în suprafață de aprox. 1300 mp imobil - situat administrativ în loc. Popteleac, ./A, nr.vechi 167, jud.S., conform raportului de expertiză intocmit de expert G. R. .

In motivarea cererii sale, reclamanta arata ca nu a făcut cerere de eliberarea titlului de proprietate nici ea și nici tatăl sau la nici una din legile proprietății, deoarece nu a știut că este necesar, considerându-se tot timpul proprietari tară să fie nevoie să solicite acest drept de la cineva.

Prin intampinare, parata comisia locala de fond funciar arata ca nu se opune cererii reclamantei .

Prin intampinare, parata comisia judeteana arata ca nu se opune admiterii cererii reclamantului daca aceasta isi dovedeste pretentiile .

Analizand actele din dosar: acte de stare civila, autorizatie pentru executare de lucrari, inscrisuri, expertiza extrajudiciara, instanta retine urmatoarea stare de fapt si de drept:

Din sustinerile reclamantei necontestate de catre parate, rezulta ca antecesorul reclamantei a dobândit acest imobil încă dinainte de anul 1990, respectiv în anul 1961 si-a construit casa și de atunci îl foloseste fără să fie tulburați în dreptul de proprietate. Din momentul dobândirii și până acum, au folosit terenul aferent casei de locuit, care este îngrădit, și nu au avut probleme cu vecinătățiile.

Din cuprinsul expertizei extrajudiciare necontestate de catre parate, rezulta ca imobilul din litigiu se găsește amplasat in intravilanul localității Calacea, reprezentând teren cu construcții, iar in urma măsurătorilor a rezultat o suprafața de 1217 mp. Pe imobil este edificata o casa de locuit construita in anul 1961 in baza autorizației de construire nr. 2514/24.09.1963 si anexe gospodărești. Imobilul este imprejmuit si nu exita litigii de vecinătate (f. 31 – 34 ) .

Conform prevederilor art.8 alin.(3) din Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare "stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere..." și prevederilor art.l 1 alin.(l) din H.G. nr.890/2005, cu modificările și completările ulterioare „...stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulată de fiecare persoană îndreptățită, personal sau prin mandatar. Mai mult conform art. 11 alin 2 și alin 3 din hotărârea de mai sus se prevede că: " în cerere se vor menționa următoarele date și elemente: numele și prenumele solicitantului și ale părinților, calitatea, gradul de rudenie, suprafața de teren la care se socotește îndreptățit, precum și orice alte date necesare pentru stabilirea dreptului de proprietate potrivit legii.

La cerere se vor anexa: acte de proprietate, certificat de moștenitor, hotărâre judecătorească, dacă există în toate cazurile, certificat de naștere, certificat de deces al autorului, în cazul moștenitorilor, precum și orice alte acte din care să rezulte dreptul de proprietate asupra terenului solicitat. "

Art. 23 din Legea nr. 18/1991 republicată cu modificările și completările ulterioare prevede că: "(1) Sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii.

(2)Suprafețele de terenuri aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădină din jurul acestora sunt acelea evidențiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producție.

(21) In cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente prevăzute la alin. (2) sunt cele convenite de părți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloc de probă.

(3) Pentru suprafața de teren agricol atribuită de cooperativa agricolă de producție ca lot de folosință, potrivit prevederilor art. 4 din Decretul-lege nr. 42/1990 nu se reconstituie sau nu se constituie dreptul de proprietate persoanei căreia i s-a atribuit, indiferent dacă acest teren se află în continuarea grădinii în intravilan sau în alt loc, în extravilan, cu excepția celor strămutați, pentru realizarea unor investiții de interes local sau de utilitate publică.

(4) Dispozițiile alin. (1) se aplică și persoanelor din zonele cooperativizate, care nu au avut calitatea de cooperator".

Pe baza considerentelor susmentionate, instanta va admite cererea reclamantei si va obliga paratele să elibereze Titlul de Proprietate, pe numele S. Vinuc (antecesorul reclamantei), pentru terenul intravilan aferent casei de locuit în suprafață de aprox. 1300 mp imobil - situat administrativ în loc. Popteleac, ./A, nr.vechi 167, jud.S., conform raportului de expertiză intocmit de expert G. R..â

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulata de catre reclamanta Perse R., cu domiciliul în Z., .. 12, . . in contradictoriu cu pârâtele C. Locala de Fond Funciar Girbou si C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor S. si in consecinta:

Obliga paratele să elibereze Titlul de Proprietate, pe numele S. Vinuc (antecesorul reclamantei), pentru terenul intravilan aferent casei de locuit în suprafață de aprox. 1300 mp imobil - situat administrativ în loc. Popteleac, ./A, nr.vechi 167, jud.S., conform raportului de expertiză intocmit de expert G. R. .

F. cheltuieli de judecată .

Cu drept de apel în termen de 15 de zile de la comunicare .

Pronunțată în ședința publică de azi, 04.08.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. FlaviusArdelean D. plecata in C.O.,

Semneaza Grefier-sef,

R. G.

Red. A.F./20.08.2015

Dact. GR. /21.08.2015/ 5 ex.

..08.2015 - părți

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 364/2015. Judecătoria JIBOU