Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 129/2015. Judecătoria LEHLIU-GARA

Sentința nr. 129/2015 pronunțată de Judecătoria LEHLIU-GARA la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 2029/249/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA L.-GARĂ – JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ NR.129

Ședința publică din 16.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - M. A. E.

GREFIER - P. M. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare”, cerere formulată de reclamanta N. N., împotriva pârâtei M. E..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, reclamanta fiind reprezentată de dl. av. C. M..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, învederând instanței că au sosit relațiile solicitate de la OCPI Călărași.

Apărătorul reclamantei precizează că nu mai are alte cereri de formulat și solicită judecarea cauzei pe fond.

Instanța, nemaifiind alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocatul reclamantei, solicită admiterea acțiunii, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /24.11.2014, reclamanta N. N. (domiciliată în . F. Doamnei, ., județul Călărași, C.N.P.-_) a chemat-o în judecată pe pârâta M. E. (domiciliată în ., județul Călărași, C.N.P.-_), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunțată se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare asupra cotei de 2/3 din terenul intravilan în suprafața de 1800 m.p., aferent casei de locuit construită din paiantă, compusă din 2 camere și o sală, acoperită cu țiglă netencuită, proprietatea subsemnatei reclamante, situat pe raza teritorială a comune N. B., . Călărași, . și 36 având vecinii: Nord - moșt. lui D. I. și A. T., Est - T. S., Sud-stradă, Vest – neidentificat.

În motivarea cererii, reclamanta arată că prin antecontractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 27.09.2013, pârâta s-a obligat să-i vândă cota de 2/3 dintr-o casa de locuit, construită din paiantă, compusă din 2 camere și o sală, acoperită cu țiglă, netencuită și cota de 2/3 din terenul intravilan aferent casei de locuit în suprafață de 1800 m.p,, . și 36, totul situat pe raza teritorială a comunei N. B., . Călărași, având vecinii: Nord - moșt. lui D. I. și A. T., Est - T. S., Sud - stradă, Vest - neidentificat.

Arată că la data de 27.09.2013, când a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare pentru întreg imobilul compus din cota de 2/3 casă și cota de 2/3 din teren, pârâta M. E. nu era proprietara cotei de 2/3 din terenul intravilan în suprafața de 1800 m.p., deoarece dintr-o eroare în dosarul nr._ al judecătoriei L. Gară aceasta nu a solicitat să se constate și vânzarea cumpărarea cotei de 2/3 din terenul intravilan în suprafața de 1800 m.p. aferent casei de locuit. Astfel, prin Sentința civilă nr.538 din 05.09.2014 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr._, pârâta M. E. a devenit și proprietara cotei de 2/3 din terenul intravilan în suprafață de 1800 m.p. descris mai sus.

Prețul total al vânzării cotei de 2/3 din casă și cotei de 2/3 din terenul intravilan, a fost stabilit la suma de 16.000 lei, sumă achitată în întregime la data încheierii antecontractului, respectiv 27.09.2013.

Promitenta-vânzătoare a dobândit cota de 2/3 din casa descrisă mai sus prin Sentința civilă nr.955 din 19.11.2009 pronunțată de Judecătoria L. Gară în dosarul nr._ iar cota de 2/3 din terenul în suprafața de 1800 m.p. prin Sentința civilă nr.538 din 05.09.2014, pronunțată de Judecătoria L. Gară în dosarul nr._ și a arătat că la momentul perfectării actului de vânzare-cumpărare a imobilelor în cauză, nu va mai avea pretenții la o altă sumă cu titlu de preț.

Arată că părțile s-au obligat ca în termen de 30 de zile de la dala încheierii antecontractului să se prezinte la notariat pentru perfectarea actelor de vânzare cumpărare în forma autentică, în caz contrar cealaltă parte fiind îndreptățită să acționeze în instanță pentru a obține o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Având în vedere faptul că și-a îndeplinit obligațiile asumate prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, prin achitarea integrală a prețului vânzării, iar pârâta nu si-a respectat obligația de a se prezenta în fața notarului pentru perfectarea actului de vânzare cumpărare, s-a adresat pe această cale instanței de judecată, pentru ca în urma probelor administrate în cauza, să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a cotei de 2/3 din terenul intravilan aferent casei în suprafață de 1800 m.p.

Arată că a stabilit valoarea cotei de 2/3 din terenul intravilan în suprafață de 1800 m.p., la suma de 5.000 lei, având în vedere valorile orientative stabilite în Ghidul pentru uzul Birourilor Notariale, cu precizarea că în certificatul de atestare fiscală nu este menționată valoarea impozabilă a terenului în cauză. În consecință a timbrat cu suma de 355 lei, având în vedere valoarea mai sus precizată.

În drept: dispozițiile art. 1669 alin.1 și 2 din Codul civil.

Probe: interogatoriul pârâtei și înscrisuri.

Alăturat cererii au fost anexate următoarele înscrisuri: chitanța cu care face dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 355 lei; împuternicire avocațială; adeverința de rol agricol nr. 2263/19.11.2014 și certificat de atestare fiscală nr. 1027/19.11.2014, ambele eliberate de Primăria .. Călărași (originale); sentința civilă nr. 538/05.09.2014 a Judecătoriei L. Gară, definitivă; antecontractul de vânzare cumpărare din data de 27.09.2013; certificat de căsătorie reclamanta, sentința civilă nr. 955/19.11.2009 a Judecătoriei L.-Gară, irevocabilă prin decizia nr. 238/R/2010 a Tribunalului Călărași; sentința civilă nr. 114/10.02.2014 a Judecătoriei L.-Gară, definitivă; cărți de identitate reclamantă și pârâtă; sentința civilă nr. 538/05.09.2014, definitivă (copii conform cu originalul).

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

La solicitarea instanței, OCPI Călărași a comunicat faptul că pentru imobilul teren intravilan de 1800 mp și casa de locuit din comuna N. B., . Călărași nu s-a deschis carte funciară iar pe numele M. E. în RTI s-au găsit următoarele notări: sub nr._/18.12.2013 sentința civilă nr. 955/2009 a Judecătoriei L.-Gară în dosarul nr._ ; sub nr._/28.05.2014 sentința civilă nr. 114/2014 a Judecătoriei L.-Gară în dosarul nr._ ; sub nr._/15.12.2014 sentința civilă nr. 538/2014 a Judecătoriei L. Gară în dosarul nr._ .

La solicitarea reclamantei a fost administrată proba cu interogatoriul pârâtei. Conform răspunsurilor la interogatoriu, reclamanta recunoscut încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 27.09.2013, . cotei de 2/3 din imobil și faptul că a primit prețul de 16.000 lei. Pârâta s-a arătat de acord cu cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și cu pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Conform titlului de proprietate nr._/06.10.1994, eliberat de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Călărași, pe numele C. C. s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața 1800 mp teren intravilan situat pe teritoriul comunei N. B., .. Călărași, din care 800 mp arabil intravilan în tarlaua 20, . mp curți-construcții în tarlaua 20, . de 1800 mp având ca vecinătăți: Nord - moșt. lui D. I. și A. T., Est - T. S., Sud - stradă, Vest – neidentificat.

Prin sentința civilă nr.955/19.11.2009 (definitivă și irevocabilă), pronunțată de Judecătoria L. Gară în dosarul nr._, având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare” a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta M. E. în contradictoriu cu pârâtul C. C., constatându-se intervenită „vânzarea-cumpărarea între reclamanta M. E. pentru cota de 2/3 (în nume propriu (½) și în calitate de moștenitoare (1/3) a lui M. M.), și pârâtul C. C., având ca obiect imobilul casă situată pe terenul intravilan în suprafață de 1800 mp, situat în .. N. B., jud. Călărași având ca vecini la Nord - moșt. lui D. I. și A. T., Est - T. S., Sud - neidentificat, Vest – neidentificat”.

De asemenea, prin aceeași sentință a fost admisă în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de M. C. V. Luxița și M. M., constatându-se intervenită „vânzarea-cumpărarea între intervenientele M. C. V. Luxița pentru cota de ¼ din imobil și M. M. pentru cota de 1/12 din imobil, în calitate de moștenitoare ale lui M. M. și pârâtul C. C., având ca obiect imobilul compus din teren intravilan în suprafață de 1800 mp și casa situată pe acesta, situat în .. N. B., jud. Călărași având ca vecini la Nord - moșt. lui D. I. și A. T., Est - T. S., Sud - neidentificat, Vest – neidentificat”.

Așadar, în ceea ce o privește pe pârâta din prezenta cauză, M. E., s-a constatat intervenită vânzarea cumpărarea numai cu privire la cota de 2/3 din imobilul casă, nu și cu privire la o cotă similară din terenul de 1800 mp pe care această casă este amplasată.

Cu toate acestea, la data de 27.09.2013, între pârâtă, în calitate de promitent-vânzător și reclamantă, în calitate de promitent-cumpărător, a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare prin care pârâta s-a obligat să-i vândă reclamantei cota de 2/3 dintr-o casă de locuit, construită din paiantă, compusă din 2 camere și o sală, acoperită cu țiglă, netencuită și cota de 2/3 din terenul intravilan aferent casei de locuit în suprafață de 1800 m.p., situat pe raza teritorială a comunei N. B., . Călărași, având vecinii: Nord - moșt. lui D. I. si A. T., Est - T. S., Sud - neidentificat, Vest - neidentificat, cu prețul total de 16.000 lei, achitat integral la data încheierii antecontractului.

Prin sentința civilă nr. 114/10.02.2014, pronunțată de Judecătoria L.-Gară în dosarul nr._, definitivă, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta N. N. în contradictoriu cu pârâta M. E. și s-a constatat că la data de 27.09.2013 între pârâtă, în calitate de vânzător și reclamantă, în calitate de cumpărător, a intervenit ca valabilă vânzarea-cumpărarea cotei de 2/3 din dreptul de proprietate asupra casei de locuit construită din paiantă, compusă din 2 camere și o sală, acoperită cu țiglă, netencuită, amplasată pe terenul intravilan în suprafață de 1800 m.p., situat pe raza teritorială a comunei N. B., . Călărași, având vecinii: Nord - moșt. lui D. I. si A. T., Est - T. S., Sud - Stradă (potrivit titlului de proprietate), Vest - neidentificat, cu prețul total de 16.000 lei.

Prin sentința civilă nr. 538/05.09.2014, pronunțată de Judecătoria L.-Gară în dosarul nr._, definitivă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta M. E. în contradictoriu cu pârâtul C. C. și s-a constatat „intervenită vânzarea-cumpărarea între reclamanta M. E. pentru cota de 2/3 (în nume propriu-(1/2) și în calitate de moștenitoare-(1/3) a lui M. M.), și pârâtul C. C., având ca obiect imobilul teren intravilan în suprafață de 1800 mp, situat în .. N. B., jud. Călărași având ca vecini la Nord - moșt. lui D. I. și A. T., Est - Teaca S., Sud - stradă, Vest – neidentificat”.

Conform adeverinței de rol agricol nr. 2263/19.11.2014 pârâta figurează în evidențele agricole cu cota de 2/3 din terenul intravilan în suprafață de 1800 mp, în timp ce potrivit certificatului de atestare fiscală pentru persoane fizice nr. 1027/19.11.2014, ambele eliberate de Primăria .. Călărași, pârâta figurează înscrisă în evidențele fiscale cu terenul intravilan în suprafață de 1800 mp, tarlaua 20, parcelele 35 și 36, conform sentinței civile nr. 538/05.09.2014.

Potrivit dispozițiilor art. 1669 alin. 1 cod civil „Când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite”.

Deci, promisiunea de vânzare-cumpărare poate conduce la încheierea contractului în formă autentică, numai dacă el îndeplinește condițiile de validitate ale vânzării.

Pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare instanța trebuie să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege privitoare la: obiectul contractului, prețul și capacitatea părților. Una dintre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească lucrul vândut este ca acesta să fie proprietatea vânzătorului, cerință care în cauză a fost îndeplinită (sentința civilă nr. 538/05.09.2014, pronunțată de Judecătoria L.-Gară în dosarul nr._ ) cu privire la cota de 2/3 din dreptul de proprietate asupra terenului intravilan de 1800 mp pe care este amplasată construcția casei de locuit construită din paiantă, compusă din 2 camere și o sală, acoperită cu țiglă, netencuită.

Instanța constată că toate condițiile de valabilitate necesare contractului de vânzare-cumpărare sunt îndeplinite de antecontractul intervenit între părți la data 27.09.2013 cu privire la cota de 2/3 din dreptul de proprietate asupra terenului de 1800 mp pe care este amplasată casa de locuit construită din paiantă, compusă din 2 camere și o sală, acoperită cu țiglă netencuită.

Pornind de la realitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamantă și pârâtă la data de 27.09.2013, instanța apreciază că se poate constata intervenită vânzarea-cumpărarea și cu privire la cota de 2/3 din dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 1800 m.p., situat pe raza teritorială a comunei N. B., . Călărași, având vecinii: Nord - moșt. lui D. I. si A. T., Est - T. S., Sud - Stradă (potrivit titlului de proprietate), Vest - neidentificat, cu prețul total de 16.000 lei, achitat atât pentru construcție cât și pentru teren la data încheierii antecontractului.

Urmează a admite cererea reclamantei și a se constata că între pârâtă, în calitate de vânzător și reclamantă, în calitate de cumpărător, la data de 27.09.2013 a intervenit ca valabilă vânzarea-cumpărarea cotei de 2/3 din dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 1800 m.p., situat pe raza teritorială a comunei N. B., . Călărași, tarlaua 20, parcelele 35 și 36, având vecinii: Nord - moșt. lui D. I. si A. T., Est - T. S., Sud - Stradă (potrivit titlului de proprietate), Vest - neidentificat (înscris în titlul de proprietate nr._/06.10.1994) cu prețul total de 16.000 lei, achitat atât pentru construcție cât și pentru teren la data încheierii antecontractului.

Prezenta hotărâre urmează a ține loc de contract de vânzare-cumpărare asupra cotei de 2/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului identificat mai sus.

Urmează a se lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta N. N. (domiciliată în . F. Doamnei, ., județul Călărași, C.I. ..L., nr._, C.N.P._,căsătorită) în contradictoriu cu pârâta M. E. (domiciliată în comuna N. B., . Călărași, C.I. ..L., nr._, C.N.P._).

Constată că la data de 27.09.2013 între pârâtă, în calitate de vânzător și reclamantă, în calitate de cumpărător, a intervenit ca valabilă vânzarea-cumpărarea cotei de 2/3 din dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 1800 m.p., situat pe raza teritorială a comunei N. B., . Călărași, tarlaua 20, parcelele 35 și 36, având vecinii: Nord - moșt. lui D. I. si A. T., Est - T. S., Sud - Stradă (potrivit titlului de proprietate), Vest - neidentificat (înscris în titlul de proprietate nr._/06.10.1994) cu prețul total de 16.000 lei, achitat atât pentru construcție cât și pentru teren la data încheierii antecontractului.

Prezenta hotărâre ține loc de contract de vânzare-cumpărare asupra cotei de 2/3 din dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 1800 m.p. identificat mai sus.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria L.-Gară.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 16.02.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

M. A. E. P. M. M.

Red. M.A.E.

Tehnored. MAE/PMM

4exp/10.04.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 129/2015. Judecătoria LEHLIU-GARA