Plângere contravenţională. Sentința nr. 238/2013. Judecătoria LIPOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 238/2013 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 18494/55/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA L. Operator 2799
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.238
Ședința publică din 12 martie 2013
Președinte: P. P.
Grefier: J. P.
S-a luat în exmainare plângerea contravențională formulată de petentul M. H. M. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. A..
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care decade petentul în privința probațiunii și nemaifiind alte probe de administrat, instanța declară terminată faza probatorie și trece la soluționarea cauzei.
JUDECATA:
Constată că prin plângerea înregistrată la data de 5.02.2013, prin declinare de competență de la Judecătoria A., petentul M. H. M. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. A. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ emis de intimat la data de 07.12.2012 și înlăturarea sancțiunii amenzii și a sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere.
În motivare se arată că la data de 7.12.2012 petentul a fost amendat de către un echipaj de poliție pe motivul că ar fi condus cu viteza de 104 km/h, fiindu-i reținut permisul de conducere.
Petentul contestă starea de fapt reținută prin procesul verbal de contravenție, arătând că aceasta nu corespunde realității, în sensul că nu a circulat cu viteza menționată de agentul constatator, solicitând intimatului să facă dovada celor reținute în sarcina sa.
Plângerea nu este întemeiată în drept.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 07.12.2012 emis de IPJ A., petentul M. H. M. a fost sancționat contravențional, în baza art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006, cu suma de 630 lei amendă contravențională, 9 puncte de penalizare și sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de a conduce pe 90 de zile, pe următoarele considerente: la data de 07.12.2013, orele 16:39 pe DN 7 în localitatea Bârzava, petentul a condus autoturismul Audi cu nr._, cu viteza de 104 km/h,(+ 54 km/h) înregistrat de aparatul radar montat pe autoturismul_, caseta A 79 .
Procesul-verbal de contravenție conține condițiile de fond și formă prev. de art. 16 alin. 1, 7 și art. 17 din OG 2/2001.
Având în vedere această stare de fapt, instanța, în baza art. 34 alin.1 din OUG 195/2002 va respinge plângerea formulată de petentul M. H. M. în contradictoriu cu intimatul IPJ A., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/07.12.2012 emis de intimat, pentru anulare proces-verbal de contravenție, înlăturare amendă și sancțiunea complementară de reținere a permisului de conducere, văzând că procesul-verbal de contravenție, se bucură de prezumțiile de autenticitate și veridicitate până la proba contrară a înscrierii în fals, iar petentul nu a făcut proba contrarie.
Va menține procesul-verbal antemenționat.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul M. H. M. în contradictoriu cu intimatul IPJ A., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/07.12.2012 emis de intimat, pentru anulare proces-verbal de contravenție, înlăturare amendă și sancțiunea complementară de reținere a permisului de conducere.
Menține procesul-verbal antemenționat.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2013.
Președinte, Grefier,
P. P. J. P.
Red.PP
Dact.JP/5 ex./18.03.2013
Se comunică:
-petentului M. H. M.- Sibiu, ., s.A, ., jud.Sibiu
-intimatului I.P.J. A.- A., .-19, jud.A.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 206/2013. Judecătoria LIPOVA | Somaţie de plată. Hotărâre din 07-03-2013, Judecătoria LIPOVA → |
|---|








