Plângere contravenţională. Sentința nr. 567/2013. Judecătoria LIPOVA

Sentința nr. 567/2013 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 06-08-2013 în dosarul nr. 481/250/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA L. Operator 2799

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 567

Ședința publică din 6 august 2013

Președinte: P. P.

Grefier: M. C.

S-a luat în examinare plângerea formulată de petenta C. S. în contradictoriu cu intimatul Inspectoraul județean de poliție A., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/14.03.2013, pentru anulare proces-verbal de contravenție în principal și înlocuire amendă cu avertisment în subsidiar.

La apelul nominal a răspuns martorul asistent S. I. și se constată lipsa părților.

Plângerea este scutită de la plata taxelor de timbru și timbru judiciar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, sub prestare de jurământ, se procedează la audierea martorului prezent.

Nemaifiind alte probe de administrat instanța declară terminată faza probatorie și trece la soluționarea cererii.

JUDECATA:

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei L. sub numărul_ din data de 5 aprilie 2013, petenta C. S. în contradictoriu cu intimatul Inspectoraul județean de poliție A., a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/14.03.2013.

În motivare petenta arată că la data de 14.03.2013 emis de IPJ A., petenta C. S. a fost sancționată contravențional pentru că ar fi proliferat injurii la adersa vecinului său și soției sale, agentul constatator întocmind procesul verbal pe care petenta nu l-a semnat deoarece faptele prezentate nu sunt reale, petenta considerându-i pe vecinii săi vinovați. Consideră că procesul verbal este lovit de nulitate deoarece i-a fost îbngrădit dreptul de a face obiecțiuni confrom art. 16 ( 7 ) din OG n. 2/2001.

În subsidiar a solicitat ca în temeiul art. 7 din OG nr. 2/2001 să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul ținând cont și de prevederile art. 5 aliniat 5 care spune că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 31-36 din OG nr. 2/2001.

Petenta a depus la dosar copia actului de identitate-f. 6, procesul verbal de contravenție-f. 4, proces verbal de afișare-f. 5.

Intimatul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiata, având în vedere că fapta petentei a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul verbal fiînd atât temeinic, cât și legal întocmit, petentei nefiindu-i pricinuită vreo vătămare care potrivit art. 175 alin. 1 din Legea 134/2010 să nu poată înlăturată în alt mod decât prin anularea actului.

Consideră că petenta putea evita cu foarte mare ușurință situația creată, dacă ar fi dat dovadă de mai multă responsabilitate sau de mai puțină nepăsare față de lege, culpa sa fiind integrală în producerii incidentului.

Pe fond, consideră că până la proba contrară procesul-verbal de constatare face dovada cel consemnate, iar potrivit normelor procesual civile ,, cel ce face o propunere înaintea judecații trebuie să o dovedească".

În cauză s-a administrat proba cu martori.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, respectiv copia actului de identitate-f. 6, procesul verbal de contravenție-f. 4, proces verbal de afișare-f. 5, întâmpinare-f.13, raport agent constatator- f. 14, declarație numitul A. G.-f. 15, declarație petentă-f. 16, declarația martorului-f 32, instanța reține în fapt următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/14.03.2013 emis de IPJ A., petenta C. S. a fost sancționată contravențional, în baza art. 3 pct. 1 din Legea 61/1991 rep. cu suma de 200 lei pe următoarele considerente: la data de 28.02.2013 pe . L. petenta a proferat injurii și expresii jignitoare la adresa numitului A. G. și la adresa soției acestuia în urma unor divergențe pe care aceștia le au de mai mult timp, fapte săvârșite aproape zilnic din luna ianuarie și până în prezent.

Procesul-verbal de contravenție conține condițiile de fond și formă prev. de art. 16 alin. 1, 7 și art. 17 din OG 2/2001.

Din depoziția martorului S. I. rezultă că petenta se ceartă zilnic cu toți vecini inclusiv cu martorul.

Având în vedere această stare de fapt, instanța, în baza art. 34 alin.1 din OUG nr. 195/2002, va respinge plângerea formulată de petenta C. S. în contradictoriu cu intimatul IPJ A., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/14.03.2013 pentru anulare proces-verbal de contravenție în principal văzând că procesul-verbal de contravenție este temeinic și legal, iar în subsidiar pentru înlocuirea amenzii cu avertisment față de faptul că fapta petentei este de o gravitate ridicată, acesta în mod repetat a săvârșit asemenea fapte, sancțiunea aplicată fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. În baza art. 36 alin.2 din OG nr. 2/2001, republicată, va obliga petenta să plătească statului suma de 30 lei cheltuieli judiciare.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, instanța urmează a nu le acorda.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petenta C. S. în contradictoriu cu intimatul IPJ A., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/14.03.2013, pentru anulare proces-verbal de contravenție în principal și înlocuire amendă cu avertisment în subsidiar.

Menține procesul-verbal antemenționat.

În baza art. 36 alin. 2 din OG 2/2001 obligă petentul să plătească statului suma de 30 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

În baza art. 425 alin. ultim Cod procedură civilă, în cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria L..

Pronunțată în ședința publică din 6 august 2013.

Președinte, Grefier,

P. P. M. C.

Red/tehnored

PP/MC

5 exemplare/3 comunicări/7 august 2013

Prezenta sentință se va comunica:

PETENT

1. C. S. - L., .. 37, J. A.

INTIMAT

2. I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE A. - A., VÂRFUL CU DOR, nr. 17-19, J. A.

3. INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN A.-POLIȚIA L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 567/2013. Judecătoria LIPOVA