Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 633/2015. Judecătoria LIPOVA

Sentința nr. 633/2015 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 633/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA L. operator 2799

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 633

Ședința publică din 14 octombrie 2015

Președinte: I. D.

Grefier: M. C.

Desfășurarea procesului s-a înregistrat prin mijloace tehnice audio potrivit art. 231 Cod de procedură civilă.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată reclamantul G. D. în contradictoriu cu pârâta P. comunei Săvârșin având ca obiect declararea judecătorească a morții prezumate a numitei S. E.-E..

Ministerul Public este reprezentat de procuror G. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria L..

Acțiunea nu este timbrată.

La apelul nominal a răspuns reclamantul personal și se constată lipsa pârâtei.

Grefierul de ședință efectuează referatul asupra stadiului cauzei, după care se constată efectuate cercetările prevăzute de art. 944 cod de procedură civilă și numita a fost citată la ultimul domiciliu cunoscut.

Reprezentanta Ministerului Public susține că ar trebui publicat într-un ziar central, nu județean.

Instanța apreciază că nu se mai impune citarea într-un ziar de largă răspândire față de data nașterii pârâtei.

Conform dispozițiilor art. 131 și art. 94al. 1 lit. i Cod de procedură civilă, instanța apreciază că judecătoria este instanța competentă să examineze o astfel de cerere, în speță, Judecătoria L..

În baza art. 238 alin. 1 Cod de procedură civilă, constată că nu se impune stabilirea duratei estimative a procesului întrucât cererea se află în stare de soluționare.

În baza art. 254 Cod de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv: act de identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie, ordonanță, publicații ziar.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reclamantul solicită admiterea cererii așa cum a fost formulate.

Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea acțiunii, să se dispună declararea judecătorească a morții a numitei.

JUDECATA:

Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria L. în dosarul cu numărul de mai sus, la data de 11 mai 2015, reclamantul G. D. având ca obiect declararea judecătorească a morții prezumate a numitei S. E.-E. a solicitat declararea judecătorească a morții numitei S. E.-E., cu ultimul domiciliu cunoscut în loc. Căprioara nr. 84, ..

În motivare, se argumentează faptul că are calitatea de nepot după soție și moștenitor de drept în viață a cele a cărei dispariție o solicit. Menționează că bunica sa a dispărut de la domiciliu în luna noiembrie 1980. S-au făcut cercetări din partea organului de poliție și nu s-a putut stabili nicio concluzie, presupunându-se că aceasta s-ar fi aruncat în râul M., înecându-se.

De la acea data, nu mai are cunoștință despre aceasta. Susține că înregistrarea deceului este absolut necesară având deschisă procedura succesorală.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 49 Cod civil.

În probațiune, s-au depus înscrisuri, respectiv copii acte de identitate, extras de carte funciară, cerrtificat de naștere, titlu de proprietate, certificate de deces, încheiere autentificare contract de întreținere.

În cauză s-a dispus aplicarea efectuarea procedurilor prevăzute de art. 65 din Metodologia aprobată prin HG nr. 64/2011 și de art. 944 aliniatele 1 și 2 din Codul de procedură civilă.

Pârâta P. comunei Săvîrșin a depus întâmpinare la data de 22 mai 2015 cu următoarele mențiuni:

În urma verificărilor efectuate în baza Art. 65 din HG 64 / 2011 cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește dedarea judecătorească a morții numitei S. E.-E., cu ultimul domiciliu cunoscut în localitatea Căprioara, nr. 84, județul A., vă comunicăm următoarele:

Numita S. E. - E. figureaza în evidențele R.N.E.P. fără mențiuni de deces, iar în baza centrală de pașapoarte nu se regăsește;

Ultimul domiciliu cunoscut al numitei S. E. - E. a fost în localitatea Căprioara, nr. 84, județul A.; în ceea ce privește ultimul loc de muncă al persoanei verificate am constatat că acesta a lucrat la C.A.P.; aceste informații au fost confirmate și de către două persoane - C. S. și C. I. I. în calitate de vecini. Cei doi menționează că la data dispariției, numita S. E. - E. era bolnavă, existând la momentul respectiv suspiciunea că s-ar fi sinucis.

Au fost efectuate cercetări de către organele abilitate, însă numita STANILĂ E. - E. nu a fost găsită.

În actul de naștere, respectiv în cel de căsătorie al prezumatei defuncte nu este operată mențiunea de deces; de asemenea, nici în actul de naștere a soțului - S. P. nu este operată mențiunea de deces a soției- S. E. - E..

La avizierul Primăriei comunei Săvîrșin, precum si la ultimul domiciliu cunoscut al numitei S. E. - E. a fost afișată cererea adresată instanței, precum și o invitație adresată tuturor persoanelor care dețin informații utile pentru soluționarea cererii de declarare judecătorească a morții numitei S. E. - E. de a le adresa Primăriei Săvîrșin.

Din probele administrate în cauză, instanța reține în fapt că numita S. E.-E. este dispărut.

Rezultatele cercetărilor au fost comunicate instanței de către P. Săvîrșin și de către Postul de Poliție Săvîrșin.

Numita a fost citat într-un ziar de largă răspândire.

În afară de rezultatele cercetărilor comunicate de către autoritățile locale nu s-au mai primit alte informații despre numită, de la alte persoane.

Numita a fost citată la ultimul domiciliu cunoscut, respectiv în localitatea Julița, jud. A., publicarea citației în ziarul România Liberă din 5 iunie 2014.

La termenul stabilit pentru judecată aceasta nu s-a prezentat la instanță.

Constatând faptul că în patrimonial persoanei a cărei declarare judecătorească a morții se află imobilul înscris în CF nr._ Săvîrșin s-a solicitat din oficiu BCPI L. notarea cererii de chemare în judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 944 aliniat 4 Cod de procedură civilă.

În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că numita a dispărut în luna noimbrie 1980.

Data prezumată a morții va fi stabilită conform art. 52 raportat la art. 49 aliniat 1 Cod civil, adică la 2 ani de la primirea ultimelor informații în sensul că cel dispărut era în viață.

Față de cele reținute, în baza art. 945 Cod de procedură civilă, va admite cererea și în baza art. 52 raportat la art. 49 aliniat 1 Cod civil, va constata că numita S. E.-E. a decedat la data de 30.11.1982.

După rămânerea definitivă a prezentei hotărâri se va afișa timp de 2 luni la ușa instanței și la Consiliul Local Săvîrșin și la imobilul din Căprioara nr. 84, ..

De asemenea, în baza art. 946 aliniat 3 Cod de procedură civilă, dispozitivul hotărârii definitive va fi comunicat Consiliului Local al comunei Săvîrșin pentru întocmirea actului de deces al numitei S. E.-E., cu ultimul domiciliu în ., și pentru a proceda în conformitate cu prevederile art. 65 aliniat 1 litera e din metodologia aprobată prin HG nr. 64/2011 și, în baza art. 946 aliniat 4 Cod de procedură civilă, dispozitivul va fi comunicat BCPI L. pentru notarea în cartea funciară, precum și la Camera notarilor publici sediul secundar A. pentru notarea în registrul succesoral.

Față de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, instanța, în baza art. 451-453 Cod de procedură civilă, urmează a nu le acorda.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul G. D., CNP_, cu domiciliul în Săvîrșin nr. 44 ., jud. A., în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect declararea judecătorească a morții prezumate a numitei S. E.-E..

Constată că numita S. E.-E., născută la data de 4 iunie 1926 în localitatea Căprioara, jud. A., naștere trecută în registrul stări civile la nr. 22/1926, fiica lui Jip I. și D. A., CNP_, cu ultimul domiciliu în Căprioara nr. 84, ., căsătorită la data de 11 ianuarie 1942 cu numitul S. P., a decedat la data de 30.11.1982.

După rămânerea definitivă a prezentei hotărâri se va afișa timp de 2 luni la ușa instanței și la Consiliul Local Săvîrșin și la imobilul situat în Căprioara nr. 84, ..

De asemenea, dispozitivul hotărârii definitive va fi comunicat Consiliului Local al comunei Săvîrșin pentru întocmirea actului de deces al numitei S. E.-E., cu ultimul domiciliu în ., și pentru a proceda în conformitate cu prevederile art. 65 aliniat 1 litera e din metodologia aprobată prin HG nr. 64/2011 și, în baza art. 946 aliniat 4 Cod de procedură civilă, dispozitivul va fi comunicat BCPI L. pentru notarea în cartea funciară, precum și la Camera notarilor publici sediul secundar A. pentru notarea în registrul succesoral.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.

În cazul exercitării căii de atac, apelul se va depune la Judecătoria L..

Pronunțată în ședința publică din 14 octombrie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. D. M. C.

Red/tehnored

ID/MC

5 ex. /3 comunicări/ 15 octombrie 2015 .

Se comunică:

Reclamantului G. D., cu cu domiciliul în Săvîrșin nr. 44 ., jud. A.

cu pârâta .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 633/2015. Judecătoria LIPOVA