Fond funciar. Sentința nr. 323/2015. Judecătoria LIPOVA

Sentința nr. 323/2015 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 323/2015

ROMÂNIA

JUDEȚUL A.

JUDECĂTORIA L. OPERATOR 2799

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 323

Ședința publică din 11 mai 2015

Președinte: I. D.

Grefier: A. S.

S-a luat în examinare cererea formulată de reclamantul B. V. în contradictoriu cu pârâtele C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Zăbrani și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A. având ca obiect fond funciar-obligația de a face.

La apelul nominal al părților, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, Judecătoria constatând faptul că a dispus în ședința publică din 27 aprilie 2015 amânarea judecății pentru ca părțile să dezbată cu asigurarea contradictorialității excepția privind prematuritatea introducerii acțiunii în raport cu prevederile art. 11 din Legea nr. 165/2013 închide dezbaterea urmând să delibereze asupra excepției. În deliberare,

JUDECĂTORIA

AVÂND ÎN VEDERE CONSIDERENTELE PRIVIND

I. Poziția procesuală a reclamantului.

1. Constată că prin cererea înregistrată la Judecătorie sub nr. 686 în data de 31 mai 2013, scutită de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 42 din Legea nr. 1/2000, reclamantul B. V., CNP_, domiciliat în Satul Chesinț, Nr. 458, ., cu domiciliul procesual ales în A., ., ., ., Jud. A. în contradictoriu cu pârâtele C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Zăbrani, prin primar, cu sediul în Zăbrani, Județul A. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor A., prin Prefect, cu sediul în A., ., Județul A. a solicitat:

+ obligarea pârâtei C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Zăbrani, prin primar, să stabilească amplasamentul prin delimitare în teren și punere în posesie a reclamantului cu suprafața de 0,77 ha teren agricol extravilan;

+ obligarea pârâtei C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Zăbrani, prin primar, să întocmească și să înainteze documentația necesară la pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor A., prin Prefect, în vederea emiterii Titlului de proprietate pentru suprafața respectivă;

+ obligarea pârâtei C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Zăbrani, prin primar, să plătească reclamantului daune cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la înmânarea titlului de proprietate, potrivit art. 64 din Legea nr. 18/1991, republicată;

+ cu cheltuieli de judecată în caz de opoziție.

1.1. În fapt, reclamantul precizează că este persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de 7,92 ha teren agricol conform Registrului agricol al localității Chesinț pentru anul 1953. Arată faptul că din această suprafață a primit în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991 suprafața de 5,95 ham întrucât Legea nr. 18/1991 limita reconstituirea dreptului de proprietate la 10 ha teren de familie, iar familia reclamantului a deținut terenuri și după alți autori. Se arată faptul că pentru această suprafață a fost pus în posesie și eliberat Titlul de proprietate nr._/2002, cu suprafață de 5,95 ha teren. Diferența de teren dintre cea primită prin titlul de proprietate și suprafața la care este îndreptățit este de 1,97 ha teren, care a fost aprobată în baza Legii nr. 169/1997, poziția nr. 200. Din suprafața de 1,97 ha teren care a fost aprobată la Legea nr. 169/1997, reclamantul a primit suprafața de 1,20 ha conform Titlului de proprietate nr._ din 24.04.2012, rămânând o diferență de 0,77 ha care face obiectul prezentului litigiu.

1.2. Precizează faptul că pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Zăbrani, prin primar, refuză să-i elibereze titlu de proprietate și pentru această diferență de 0,77 ha, motivând că reclamantul mai este îndreptățit doar la suprafața de 1,20 ha conform poziției nr. 34 din anexă nr. 50, pentru care a fost eliberat titlu de proprietate.

1.3. Reclamantul apreciază că susținerea pârâtei C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Zăbrani, prin primar, este eronată întrucât la poziția nr. 34 din anexa nr. 50 este validată o altă persoană care are nume aproape identic cu al reclamantului, respectiv B. V., însă este altă persoană care are autor pe B. G..

1.4. Totodată, reclamantul precizează faptul că este validat de către pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor A., prin Prefect, în tabelul nominal la poziția nr. 200 cu suprafața de 1,97 ha, se numește B. V., cu domiciliul în Chesinț, nr. 458, care corespunde cu domiciliul reclamantului. Se mai arată faptul că reclamantul este o persoană în vârstă și este foarte bolnav, acesta s-a adresat în nenumărate rânduri la C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Zăbrani, adresându-se cu două cereri înregistrate sub nr. 4558 din 14,12.2009 și 932 din 03.03.2011. Prin adresa nr. 1781 din 05.05.2011, pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Zăbrani comunică faptul că reclamantul B. V. se găsește înscris pe tabelul cu cereri la poziția 200 cu suprafața de 1,97 ha, suprafață ce reprezintă diferența dintre 7,92 ha conform Registrului agricol din anii 1951-1955 și cea din Titlul de proprietate nr._/2002. Cu toate acestea, până în prezent nu s-au făcut demersuri pentru eliberarea titlului de proprietate și pentru diferența de 0,77 ha, deși reclamantul folosește întreaga suprafață de 1,97 ha teren pe vechiul amplasament.

1.5. Cu privire la plata daunelor cominatorii de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, reclamantul apreciază că aceasta se justifică dat fiind faptul că pârâta C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Zăbrani, prin primar, refuză să-și îndeplinească de bună voie obligațiile legale ce-i revin, de punere în posesie și eliberare a titlului de proprietate, conform prevederilor art. 5 lit. i și art. 6 lit. f din Regulamentul de aplicare a legilor fondului funciar, aprobat prin HG nr. 890/2005.

2. În drept invocă dispozițiile art. 8, 9, 11, 27, 52, 53, 64, 116 din Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 169/1997, Titlul XIII din Legea nr. 247/2005, Regulamentul nr. 890/2005. În probațiune solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, precum și orice alte probe admise de lege.

II. Poziția procesuală a pârâtelor

3. Pârâtele nu au depus întâmpinări și nu și-au prezentat opinia, printr-un reprezentant.

III. Situația de fapt reținută. Dreptul aplicabil.

4. Examinând înscrisurile cauzei în lumina dispozițiilor legale aplicabile, Judecătoria reține că petentul solicită obligarea Comisiei locale Zăbrani să stabilească amplasamentul prin delimitare în teren și punere în posesie a petentului cu suprafața de 0,77 ha teren agricol extravilan, să întocmească și să înainteze documentația necesară la C. județeană A. în vederea emiterii Titlului de proprietate pentru suprafața respectivă.

4.1. Reține că petentul a fost pus în posesie cu suprafața de 5,95 ha teren și i-a fost eliberat Titlul de proprietate nr._/2002 susținând că diferența de teren dintre cea primită prin titlu și suprafața la care este îndreptățit este de 1,97 ha teren, conform Tabelului nominal cu persoanele care au formulat cerere în baza Legii nr. 169/1997, poziția nr. 200, din această suprafață de 1,97 ha petentul primind suprafața de 1,20 ha conform Titlului de proprietate nr._ din 24.08.2012.

5. Dreptul aplicabil. Extras.

5.1. codul de procedură civilă în vigoare din 15 februarie 2013.

Art. 248 alin. 1. Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

5.2. Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Art. 11.

(1) Comisiile locale și județene de fond funciar sau, după caz, C. de Fond Funciar a Municipiului București au obligația de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2016.

(2) În situația neîndeplinirii obligațiilor în termenul prevăzut la alin. (1), persoana care se consideră îndreptățită poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile. Hotărârea pronunțată de instanța judecătorească este supusă numai apelului. Plângerea este scutită de taxa judiciară de timbru.

(3) În termen de 30 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), comisiile locale de fond funciar sunt obligate să predea Agenției Domeniilor Statului suprafețele preluate și neutilizate în cadrul procesului de restituire.

(4) În situația în care plângerea formulată potrivit alin. (2) are ca obiect un teren predat Agenției Domeniilor Statului conform alin. (3), această instituție are calitatea de intervenient forțat în cauză.

5.3. Decizia Curții Constituționale a României Nr. 684 din 26 noiembrie 2014 publicată în M.O. Nr. 109 din 11 februarie 2015, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 7 alin. (1) și art. 11 alin. (1) și (2) și a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (6) și (8), art. 31 alin. (5) și art. 50 lit. b) teza întâi din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

IV. Hotărârea.

6. În baza celor reținute, examinând cu prioritate excepția privind prematuritatea formulării acțiunii, Judecătoria va admite excepția prematurității și va respinge cererea principală, cu motivarea care urmează.

6.1.Din unghiul de vedere al aplicabilității art. 11 din Legea nr. 165/2013, care a statuat trasarea unei perioade de timp legale în care autoritățile locale să definitiveze procedurile de reparație și a prevăzut totodată un mijloc legal de contestare a neîndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege, și cu luarea în seamă a considerentelor Decizia Curții Constituționale a României Nr. 684 din 26 noiembrie 2014, Judecătoria consideră ca fiind fondată excepția prematurității. În fapt și în drept, finalitatea judiciară a cererii reclamantului, de a fi pus în posesie eliberându-i-se titlul de proprietate, se subscrie finalității legale prevăzute de art. 11 din Legea nr. 165/2013 și, cum judecătorul nu poate suprascrie cuprinsului legii, îndatorat fiind să o aplice, se vede nevoit să consacre soluția respingerii cererii pe cale de excepție.

6.2. Chiar judecătorul constituțional, examinând conținutul normei expuse de art. 11 al Legii nr. 165/2013 și acceptându-l ca având caracter constituțional, conchide: „ … 21. În ce privește art. 11 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, criticat în cauză sub aspectul termenelor exagerat de lungi, Curtea constată că acesta fixează data de 1 ianuarie 2016 ca dată maximă până la care comisiile locale și județene de fond funciar sau, după caz, C. de Fond Funciar a Municipiului București au obligația de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate. Or, în condițiile în care legiuitorul român a încercat să confere eficiență procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, stabilirea unui termen bine definit este benefică acestui demers. Cu privire la durata acestui interval, legiuitorul a apreciat în funcție de situația economică financiară a statului român, stabilind o durată realistă, adaptată condițiilor concrete.”

6.3. În acest context, după parcurgerea termenului legal administrativ care urmează a se împlini în data de 1 ianuarie 2016, reclamantul, în cazul în care solicitarea lui nu a fost rezolvată, are la îndemână plângerea prevăzută de art. 11 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, moment care actualizează dreptul de a se adresa instanței competente. În sfârșit, Judecătoria întărește fundamentul soluției și prin efectele produse de Decizia nr. 5/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unor chestiuni de drept.

6.4. Constată că nu au fost formulate pretenții privind cheltuielile de judecată.

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

1. Admite excepția privind prematura formulare a acțiunii.

1.1. Respinge acțiunea formulată de reclamantul B. V., CNP_, cu domiciliul procesual ales în A., ., .. A, ., Județul A. în contradictoriu cu pârâtele C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Zăbrani, prin Primar, cu sediul în Zăbrani, Județul A. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor A., prin Prefect, cu sediul în A., ., Județul A..

2. Fără cheltuieli de judecată.

3. Cu drept la apel, în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria L..

4. Pronunțată în ședința publică din 11 mai 2015, ora 16.

Președinte, Grefier,

I. D. A. S.

Red. ID/Tehnored. AS

Ex. 5/13 mai 2015

Se comunică:

Reclamantului: B. V., cu domiciliul procesual ales în A., ., .. A, ., Județul A.

Pârâtelor:

C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Zăbrani, cu sediul în .

C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., cu sediul în A., ., Județul A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 323/2015. Judecătoria LIPOVA