Plângere contravenţională. Sentința nr. 501/2015. Judecătoria LIPOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 501/2015 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 13-08-2015 în dosarul nr. 501/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA L. Operator de date cu caracter personal 2799
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 501
Ședința publică din 13 august 2015
Președinte: E. P.
Grefier: L. R.
Se procedează la soluționarea plângerii contravenționale în cauza având ca părți pe petentul T. V. și pe intimații Inspectoratul de Poliție al Județului A. și Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Direcția Silvică A. - O. Valea M..
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Plângerea este legal timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.
Grefierul de ședință efectuează referatul oral asupra stadiului cauzei, după care se constată că intimata Regia Națională a Pădurilor Romsilva a depus adresa nr. 5018/12.08.2015.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța declară încheiată etapa de cercetare a procesului și procedează la soluționarea cauzei.
JUDECATA:
Constată că, la data de 20 martie 2015, petentul T. V., a formulat plângere contravențională împotriva procesului - verbal contravențional . nr._ încheiat la data de 19.03.2015 în contradictoriu cu intimații Inspectoratul de Poliție al Județului A. și Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Direcția Silvică A. - O. Valea M..
În motivare, petentul a argumentat că, la data de 19 martie 2015, se deplasa la pădure după lemne de foc pentru familia sa. I s-a comunicat de pădurarul care răspunde de canton că poate să strângă lemnele care sunt căzute pe jos. În jurul orelor 11:00 a venit Poliția împreună cu o persoană din cadrul Ocolului S. care i-au comunicat că i se vor confisca lemnele, urmând ca acestea să fie predate Ocolului S. Valea M.. A mai argumentat că nu i s-au confiscat lemnele uscate pe care petentul le-a luat de pe jos, iar în procesul verbal contestat apar lemne tăiate verzi.
În probațiune, petentul a depus copia procesului - verbal contravențional . nr._ încheiat la data de 19.03.2015, proces - verbal de dare în custodie . nr._/19.03.2015, înștiințare de plată . nr._, copia actului de identitate al petentului.
Intimata Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Direcția Silvică A. - O. Valea M., prin întâmpinare, a solicitat respingerea plângerii petentului, ca neîntemeiată și menținerea valabilității actului de sancționare.
În motivarea întâmpinării, intimata a argumentat că, la data de 19.03.2015, în urma unui control pe linie silvică, efectuat de un agent al Inspectoratului de Poliție al Județului A. și un reprezentant al Ocolului Valea M., petentul a fost depistat în locul numit Valea Satului, de unde tăia ilegal un număr de 3 arbori, rezultând cantitatea de 1,23 mc lemn de foc, specia gorun, carpen și stejarin, în valoare de 364,20 lei. Petentului i s-a aplicat măsura sancționării contravenționale în sumă de 800 lei și confiscarea materialului lemnos tăiat ilegal. A mai precizat că materialul lemnos nu se mai află în custodia acesteia și a acționat în conformitate cu prevederile art. 36 alin. 1 din Legea nr. 171/2010.
În drept, a invocat Legea nr. 171/2010
Prin întâmpinare, intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A. a solicitat
introducerea în cauză a Direcției Silvice A. - O. S. L., căreia i s-a predat marfa confiscată, pentru ca, în eventualitatea admiterii plângerii, în raport de cele consemnate în procesul verbal de dare în custodie a bunurilor confiscate, să se dispună direct acestei unități predarea bunurilor către proprietar. A mai solicitat respingerea plângerii formulată de petent, ca neîntemeiată, deoarece fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul verbal de contravenție contestat fiind temeinic și legal întocmit, nefiindu-i pricinuită petentului vreo vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
În probațiune, intimatul a depus verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 19.03.2015, proces - verbal de dare în custodie . nr._/19.03.2015, înștiințare de plată . nr._, act de control nr. 1009/30.03.2015, fișă de clacul, declarația petentului, declarația șefului district B. L., declarația pădurarului de vânătoare Bugari M. - T., raport întocmit la data de 08.04.2015.
Prin răspuns la întâmpinare, petentul a solicitat să se stabilească o sancțiune mai mică și eșalonarea pe un termen mai lung, deoarece nu lucrează și are o vârstă înaintată.
Analizând probele administrate în cauză, respectiv; proces - verbal contravențional . nr._ încheiat la data de 19.03.2015 proces – verbal dedare în custodie . nr._/19.03.2015, înștiințare de plată . nr._, act de control nr. 1009/30.03.2015, fișă de clacul, declarația petentului, declarația șefului district B. L., declarația pădurarului de vânătoare Bugari M. - T., raport întocmit la data de 08.04.2015, instanța reține în fapt următoarele:
Petentul a fost amendat cu 800 Ron, conform art. 19 alin. 1 din Legea nr. 171/2010 prin procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 19.03.2015.
S-a reținut în acesta că la data de 19.03.2015, orele 19.03, în pădurea Valea M., aparținând Ocolului S. Valea M., în locul nemarcat numit Valea Satului, a fost depistat petentul care a tăiat un număr de 3 arbori din specia stejar, carpen și gorun, rezultând o cantitate de 1,23 mc material lemnos și valoarea de 364,20 lei.
Petentul nu a formulat obiecțiuni.
Apărarea petentului că a luat lemne uscate de pe jos, nu este întemeiată. Acesta a recunoscut în ședința de judecată că a secționat un număr de trei arbori nemarcați, cu un motofierăstrău, cu intenția de a-i transporta la domiciliu cu tractorul dotat cu troliu cu care lucra în pădure. Coroborat cu restul documentației, din care rezultă că petentul a fost depistat în pădure de agenții publici cu atribuții de control chiar în timp ce tracta lemnele cu mijlocul de transport specificat, că acestea erau în parte uscate, în parte verzi, se reține că petentul a comis contravenția pentru care a fost sancționat.
În consecință, forța probantă a procesului - verbal contravențional de act autentic asupra stării de fapt consemnate se menține și plângerea nu este întemeiată. Cererea de eșalonarea a plății amenzii nu este întemeiată în condițiile în care petentul nu a dovedit starea sa materială
În baza art. 34 din OG 2/2001, va respinge plângerea contravențională formulată de petentul T. V., domiciliat în localitatea Valea M., nr. 30 – 34, ., CNP_ în contradictoriu cu intimații Inspectoratul de Poliție al județului A., cu sediul în A., ., nr. 17 - 21, jud. A. și Direcția Silvică A. - O. S. L., cu sediul în A., ., jud. A., cu obiect anularea procesului - verbal contravențional . nr._ încheiat la data de 19.03.2015, inclusiv cererea de eșalonarea a plății amenzii.
Nefiind formulate cereri vizând cheltuielile de judecată cu consecința că nu se va face aplicarea art.451 - 453 din codul de procedură civilă pentru stabilirea unor atare cheltuieli, instanța nu va acorda sume cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul T. V., domiciliat în localitatea Valea M., nr. 30 - 34, ., CNP_ în contradictoriu cu intimații Inspectoratul de Poliție al județului A., cu sediul în A., ., nr. 17 - 21, jud. A. și Direcția Silvică A. - O. S. L., cu sediul în A., ., jud. A., cu obiect anularea procesului - verbal contravențional . nr._ încheiat la data de 19.03.2015, inclusiv cererea de eșalonarea a plății amenzii.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
În baza art. 425 alin. ultim Cod procedură civilă, în cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria L..
Pronunțată în ședința publică din 13 august 2015.
Președinte, Grefier,
E. P. L. R.
Red/tehnored
EP/LR
6 ex./3 .
Se va comunica cu:
|
5
| ← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 630/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 813/2015.... → |
|---|








