Evacuare. Sentința nr. 382/2015. Judecătoria MORENI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 382/2015 pronunțată de Judecătoria MORENI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 382/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA MORENI - JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
Dosar nr._
(1238/15)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 382
Ședința publică din 16.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte – D. C. D.
Grefier – A. D.-I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect evacuare‚ formulată de reclamantul O. P. S.A., cu domiciliul/sediul în mun. București, ., Sector 1, în contradictoriu cu pârâtul S. R., cu domiciliul/sediul în mun. Moreni, .. 40, Cămin Petrol, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentanta reclamantului, consilier juridic C. M., lipsind pârâtul.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care arată că procedura este legal îndeplinită și că dosarul este la primul termen de judecată, după care:
Consilier juridic C. M. arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită încuviințarea probelor solicitate prin cererea de chemare în judecată.
Apreciind ca utile probele propuse de către reclamantă, instanța încuviințează administrarea de înscrisuri și nemaifiind alte probe de administrat, acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea cererii și, pe cale de consecință, evacuarea pârâtului din locuința pe care o ocupă fără drept. Arată că pârâtul a fost notificat cu privire la faptul că are posibilitatea de a cumpăra imobilul însă acesta nu și-a manifestat intenția de a cumpăra locuința, având în vedere că nici nu a acceptat să o cumpere și nici nu a plătit prețul solicitat prin oferta de vânzare de reclamantă.
Președintele de complet declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele :
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 11.03.2015 și înregistrată sub nr._, reclamantul O. P. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să ia act de încetarea contractului de închiriere nr. 1167/09.03.2001 și să dispună evacuarea pârâtului din imobilul situat în mun. Moreni, .. 40, Cămin Petrol, ., jud. Dâmbovița, compus din 1 cameră de locuit în suprafață de 33,75 de metri pătrați.
În motivarea acțiunii, s-a arătat în esență că prin contractul de închiriere nr. 1167/09.03.2001 reclamanta a închiriat pârâtului locuința menționată mai sus pe o perioadă de cinci ani, contract prelungit prin tacită relocațiune . La data de 22.09.2014, prin adresa nr. 4302 pârâtul a fost notificat de către reclamantă să elibereze imobilul în termen de 15 zile de la primirea notificării.
Prin adresa nr. 135/25.03.2014 reclamanta i-a comunicat pârâtului oferta de vânzare a locuinței, însă acesta nu și-a manifestat intenția de a cumpăra locuința, având în vedere că nici nu a acceptat să o cumpere și nici nu a plătit prețul solicitat prin oferta de vânzare de reclamantă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 194 din Codul de procedură civilă, art. 480 și art. 969 din Codul civil, art. 555 din Codul civil și art. 23 din Legea nr. 114/1996.
Legal citat, pârâtul S. R. nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și exprima poziția procesuală.
Instanța a administrat pentru reclamantă proba prin cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin Contractul de închiriere nr. 1167/09.03.2001 reclamanta a închiriat pârâtului o cameră de locuit în suprafață de 33,75 de metri pătrați, situată în mun. Moreni, .. 40, Cămin Petrol, ., jud. Dâmbovița. Contractul a fost închiriat pentru o durată de 5 ani, fiind ulterior prelungit prin tacită relocațiune. La data de 22.09.2014, prin adresa nr. 4302 pârâtul a fost notificat de către reclamantă să elibereze imobilul în termen de 15 zile de la primirea notificării.
În drept, conform art. 555 din Codul civil (Legea nr. 287/2009, republicată), proprietatea privată este dreptul de a poseda, de a folosi și de a dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite prin lege.
În condițiile în care dreptul pârâtului de a folosi locuința închiriată a încetat la expirarea termenului acordat de reclamantă prin prin adresa nr. 4302 din 22.09.2014, cererea de evacuare a pârâtului este întemeiată, reprezentând mijlocul juridic prin care se tinde la protecția dreptului de proprietate prin restabilirea exercițiului exclusiv al folosinței bunului, prerogativă recunoscută proprietarului de art. 555 din Codul civil (Legea nr. 287/2009, republicată).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea având ca obiect evacuare, formulată de reclamantul O. P. S.A., cu domiciliul/sediul în mun. București, ., Sector 1, în contradictoriu cu pârâtul S. R., cu domiciliul/sediul în mun. Moreni, .. 40, Cămin Petrol, ., jud. Dâmbovița.
Dispune evacuarea pârâtului din imobilul situat în mun. Moreni, .. 40, Cămin Petrol, ., jud. Dâmbovița.
În termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, partea interesată poate declara apel împotriva acesteia, printr-o cerere care se depune la Judecătoria Moreni.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.06.2015.
Președinte, Grefier,
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 385/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 426/2015. Judecătoria... → |
|---|








