Pretenţii. Sentința nr. 527/2015. Judecătoria MORENI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 527/2015 pronunțată de Judecătoria MORENI la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 527/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA MORENI - JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
Dosar nr._
(4233/14)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 527
Ședința publică din 08.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte – D. C.-D.
Grefier – B. V.
S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect pretenții‚ formulată de reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A., în contradictoriu cu pârâtul D. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit reprezentantul reclamantei și pârâtul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care prezintă oral obiectul cauzei, stadiul pricinii, modul de îndeplinire a procedurii de citare și realizarea măsurilor dispuse de instanță, după care:
Fiind solicitată judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului societății reclamante, instanța încuviințează pentru aceasta probele propuse, respectiv înscrisuri și planșele fotografice din dosarul de daună, reținând cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând în secret asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la această instanță (modificată prin cererea depusă la fila 76) la data de 03.12.2014 și înregistrată sub nr._, reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. a chemat în judecată pe pârâtul D. G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige să îi plătească:
1. suma de 14.941 de lei cu titlu de indemnizație de asigurare achitată în dosarul de daună AVA/PH/_/12;
2. suma de 1926,90 lei cu titlu de dobândă legală calculată de la data de 19.03.2012 (data plății indemnizației de asigurare) și până la data de 30.11.2014 (data introducerii cererii de chemare în judecată);
3. dobânda legală datorată și calculată în baza dispozițiilor din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, de la momentul sesizării instanței și până la momentul achitării efective a debitului;
4. cheltuieli de judecată avansate pentru desfășurarea litigiului:
În motivarea acțiunii, s-a arătat în esență că la data de 14.01.2012, pârâtul din propria-i culpă a provocat un accident rutier soldat cu avarierea autovehiculului marca Peugeot 207 cu nr. de înmatriculare_, proprietatea Eurial Leasing IFN S.A., asigurat de reclamantă cu polița de asigurare facultativă AVA_, în baza căreia a fost deschis dosarul de daună nr. AVA/PH/_/12 și a plătit asiguratului său la data de 19.03.2012 o indemnizație de asigurare în cuantum de 14.941,23 de lei, reprezentând daune materiale.
În drept, au fost indicate dispozițiile art. 2210 din Codul civil, art. 58 din Legea nr. 136/1995, art. 1349, art. 1357 și următoarele din Codul civil, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 13/2011.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat admiterea probei cu înscrisuri.
Pârâtul D. G. nu a formulat întâmpinare.
În probațiune au fost administrate înscrisuri (Încheierea nr.108/27.04.2012 a Tribunalului București – Secția a VI-a civilă; certificat de înregistrare reclamantă; certificat de radiere; certificat constatator emis de ONRC; dosar de daună nr. AVA/PH/_/2012; declarație B. P. F., planșe fotografice; cerere despăgubire; factura nr. FS12PH056615/25.01.2012; calcul reparație din 24.01.2012; nota de constatare; permis de conducere B. P. F.; adresa nr._/16.01.2012 emisă de Poliția mun. Moreni; poliță de Asigurare AVA nr._; autorizația de reparații . nr._; act de identitate B. P. F.; carte de identitate autoturism_ ; împuternicire avocațială).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, așa cum rezultă din adresa nr._ din 16.01.2012, eliberată de Poliția mun. Moreni (fila 31), la data de 14.01.2012, pârâtul D. G. a produs din culpă exclusivă un accident de circulație, ca urmare a neacordării de prioritate și a conducerii sub influența băuturilor alcoolice, provocând avarierea autoturismului marca Peugeot 207 cu nr. de înmatriculare_, aparținând S.C. Eurial Leasing IFN S.A. și condus la data respectivă de numitul B. P. F..
Având în vedere cererea de despăgubire formulată de S.C. Eurial Leasing IFN S.A. și polița de asigurare ._, valabilă până la data de 29.08.2012 (fila 32), reclamanta a deschis dosarul de daună nr. AVA/PH/_/12, depus în copie la filele 12-34, în cadrul căreia reclamanta a avizat favorabil cererea de despăgubire și la data de 19.03.2012 a plătit persoanei păgubite Eurial Leasing IFN suma de 14.941,23 de lei cu titlu de despăgubiri corespunzătoare pagubelor provocate autoturismului cu nr. de înmatriculare_, așa cum rezultă din dovada de plată depusă la fila 20.
În drept, conform art. 2210 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane.
În speță, din probatoriul administrat rezultă că răspunderea pentru producerea prejudiciului revine pârâtului în temeiul art. 1376 alin. (1) din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009. Repararea prejudiciului trebuie fie integrală, așa încât este necesară nu numai plata către reclamantă a indemnizației pe care aceasta a achitat-o asiguratului său, dar și suportarea lipsei de folosință a contravalorii indemnizației, prin plata dobânzii legale în cuantumul prevăzut de art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, începând cu data plății indemnizației și până la data achitării integrale a debitului principal.
În consecință, aplicând și dispozițiile art. 453 din Codul de procedură civilă, față de cheltuielile de judecată dovedite de reclamantă cu înscrisurile depuse la dosar (suma de 995,04 de lei, achitată cu titlu de taxa judiciară de timbru conform ordinului de plată depus la fila 44),
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A., cu domiciliul/sediul ales la sediul Societății civile profesionale de avocați "I. și O." cu sediul în București, .. 3, ., ., identificat(ă) prin CUI_ și număr de înmatriculare la Oficiul Registrului Comerțului J40/_/2001, în contradictoriu cu pârâtul D. G., cu domiciliul/sediul în Moreni, ., județul Dâmbovița, identificat(ă) prin cod numeric personal -.
Obligă pârâtul D. G. să plătească reclamantei suma de 14.941,23 de lei reprezentând contravaloarea despăgubirii acordate asiguratului reclamantei, dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, începând cu data de 19.03.2012 și până la achitarea integrală a debitului principal, precum și suma de 995,04 de lei reprezentând contravaloarea despăgubirilor aferente cheltuielilor de judecată avansate.
În termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, partea interesată poate declara apel împotriva acesteia, printr-o cerere care se depune la Judecătoria Moreni.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.09.2015.
Președinte, Grefier,
Red. DCD
Dact. DCD, BV
4 exemplare
03.12.2015
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 408/2015. Judecătoria MORENI | Pretenţii. Sentința nr. 528/2015. Judecătoria MORENI → |
|---|








