Pretenţii. Sentința nr. 551/2015. Judecătoria MORENI

Sentința nr. 551/2015 pronunțată de Judecătoria MORENI la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 551/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MORENI – JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 551

Ședința publică din data de 18.09.2015

Instanța constituită din:

Președinte: R. C.

Grefier: N. D.

S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect „pretenții”, cerere, formulată de reclamantul P. V., cod numeric personal_, cu domiciliul în Moreni, ., județul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul Z. V., cod numeric personal_, cu domiciliul în mun. Moreni, ., apartament 16, județul Dâmbovița.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 04.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 11.09.2015 și apoi la 18.09.2015, dată la care,

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele :

Prin cererea introdusă la această instanță la data de 05.01.2015 înregistrată sub nr._, reclamantul P. V. a chemat în judecată pârâții Z. V. și Z. I. ,solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pe pârâți la plata sumei de 8539 lei reprezentând împrumutul contractat și achitat de către reclamant în calitate de fidejusor, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 532 lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat în esență că prin contractul de credit nr._/23.10.2003, pârâții au contractat de la CEC un împrumut în sumă de 9700 lei, reclamantul fiind girant. Pârâții au achitat parțial dobânzile din ratele lunare, iar ulterior au sistat rambursarea împrumutului. În aceste condiții, a fost pus în executare contractul de fidejusiune nr. 2724/23.10.2003, conform dispoziției de poprire din 16.07.2012.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1345-1348 din Codul de procedură civilă.

În dovedire, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, în copie, respectiv: contract de credit, contract de cauțiune, chitanțe B.E.J. D. F. L., taxă de timbru și interogatoriu.

În data de 14.01.2015, la solicitarea instanței, reclamantul a depus o cerere precizatoare, în care solicită obligarea pârâților la plata sumei de 8129 lei.

Prin încheierea de ședință din data de 12.06.2015, curatorul special al pârâtei S.(fostă Z.) I. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, întrucât nu are nicio calitate în contractul de fidejusiune, iar instanța a admis excepția, având în vedere precizarea reclamantului conform căruia își întemeiază acțiunea, în drept, pe prevederile ce reglementează contractul de fidejusiune, fiind astfel vorba de o acțiune în regres a fidejusorului împotriva debitorului principal, calitatea procesuală pasivă având-o debitorul principal.

Deși a fost legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, prin contractul de credit nr._/23.10.2003, pârâtul a contractat de la CEC un împrumut în sumă de 9700 lei. La aceeași dată s-a încheiat și Contractul de fidejusiune 2724/23.10.2003, în care reclamantul are calitatea de fidejusor pentru garantarea împrumutului din contractul de credit. Pârâtul a achitat parțial dobânzile din ratele lunare, iar ulterior a sistat rambursarea împrumutului. În aceste condiții, a fost pus în executare contractul de fidejusiune nr. 2724/23.10.2003, conform dispoziției de poprire din 16.07.2012.

Reclamatul a achitat către CEC suma totală de 8129 lei,în baza contractului de fidejusiune nr. 2724/23.10.2003,suma ce rezultă din chitanțele atașate în copie la dosar.

În drept, raportând situația de fapt la prevederile art. 1669 și urm. VCC (aplicabile în cauză prin prisma dispozițiilor art.3 din Legea pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul Civil),care reglementează regresul fidejusorului contra debitorului principal,instanța va admite acțiunea așa cum a fost precizată.

În temeiul art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, având în vedere soluția dată asupra cererii reclamantului, urmează a fi obligată partea căzută în pretenții și la plata sumei de 532 lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru dovedită).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de către reclamantul P. V., cod numeric personal_, cu domiciliul în Moreni, ., județul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul Z. V., cod numeric personal_, cu domiciliul în mun. Moreni, ., apartament 16, județul Dâmbovița.

Obligă pârâtul către reclamant la plata sumei de 8129 lei.

Obligă pârâtul către reclamant la plata sumei de 532 lei – cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.09.2015.

PreședinteGrefier

Red. C.R.

Tehnored E.D.M./N.D.

4ex./ 3 pag/6.10. 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 551/2015. Judecătoria MORENI