Plângere contravenţională. Sentința nr. 801/2015. Judecătoria OLTENIŢA

Sentința nr. 801/2015 pronunțată de Judecătoria OLTENIŢA la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 801/2015

R O MÂ N I A

JUDECĂTORIA OLTENIȚA

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR.3270

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 801

Ședința publică din 15 iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. Ț.

Grefier M. G. F.

Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul R. M.-I., domiciliat în mun. București, sector 5, .. 3, .. 3, . verbal de constatare a contravenției . nr._ 11.03.2015 întocmit de intimatul INSPECTORATUL de POLIȚIE al JUDETULUI CĂLĂRAȘI - Poliția oraș Budești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul R. M.-I. și intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Călărași.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, s-a învederat că petentul și intimatul au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._ petentul R. M. - I. cu domiciliul in București, .. 3, ., a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. Călărași, anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat de agentul de politie R. D. din cadrul Poliției orașului Budești, ca fiind netemeinic si nelegal.

In motivare arată că în data de 11.03.2015 a luat de la cumnatul său, P. L., autoturismul marca Skoda cu numărul de înmatriculare_ pentru a se deplasa în orașul Oltenița. Când i-a dat cheile mașinii, cumnatul său i-a spus ca în torpedo sunt toate actele mașinii, inclusiv certificatul de înmatriculare si polița de asigurare obligatorie. În timp ce conducea autoturismul, in satul Gruiu, un agent de poliție i-a făcut semn să tragă pe dreapta. A oprit autoturismul pe partea dreaptă a carosabilului, agentul de politie a venit la el si i-a cerut actele pentru a le controla, motivând că este un control de rutină. I-a înmânat permisul de conducere, care se afla în portofel asupra sa, si din torpedo a luat mapa cu actele mașinii, dându-i-le si pe acestea. Agentul de politie le-a luat pe toate, a verificat fiecare document in parte, apoi i-a comunicat că certificatul de înmatriculare si polița de asigurare RCA sunt in fotocopie, ceea ce contravine legii, urmând să fie sancționat. I-a explicat agentului de politie că este autoturismul cumnatului său si că se aștepta ca in mapa pe care i-a înmânat-o să fie toate documentele in original, rugându-1 sa aștepte puțin până clarifică situația la telefon, cu cumnatul său. Imediat i-a telefonat cumnatului său, relatându-i cele întâmplate. Precizează că după începerea convorbirii telefonice, agentul de politie s-a deplasat la mașina de serviciu, el crezând ca așteaptă acolo să îi comunice concluziile reieșite din convorbirea cu cumnatul său, in speță dacă in automobil se afla sau nu, originalul de la certificatul de înmatriculare si de la polița de asigurare RCA. Cumnatul său i-a explicat ca documentele sunt în mașină în buzunarul de la portiera din dreapta față. A luat documentele si le-a prezentat agentului de politie. Acesta i-a comunicat faptul că i-a întocmit proces verbal de contravenție, deoarece trebuia să prezinte documentele în original la momentul controlului si nu ulterior. Precizează că a solicitat agentului de politie să menționeze in cuprinsul procesului verbal de contravenție obiecțiunile sale, lucru care nu s-a întâmplat, sau să oprească alt participant la trafic pentru a fi martor. Mențiunea din procesul verbal de constatare cum că în zona nu sunt martori este cel puțin hilară, având în vedere că era o zi lucrătoare - miercuri 11.03.2015-la ora 16,14, pe un drum național, în mijlocul unui . art. 16 (7) din Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor așa cum a fost modificată, în momentul încheierii procesului verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul verbal la rubrica „alte mențiuni”, sub sancțiunea nulității procesului verbal de contravenție.

În drept, petentul a invocat OG nr. 2/2001.

La dosar, petentul a depus taxa judiciară de timbru și copia procesului verbal de contravenție . nr._/11.03.2015.

În termen legal, intimatul Inspectoratul de Poliție al județului Călărași, cu sediul în ., Călărași, județul Călărași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de contravenție, ca legal și temeinic întocmit.

În motivare intimatul arată că petentul a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție, criticându-1 pentru nelegalitate și netemeinicie.

Contestatorul a fost sancționat contravențional întrucât la data de 11.03.2015, în calitate de conducător al auto cu nr._, nu a avut asupra sa documentele prevăzute de lege.

Procesul verbal de contravenție este legal întocmit, fapta săvârșită fiind prevăzută de dispozițiile art. 147 pct. 1 din HG 1391/2006 și sancționată în conformitate cu prevederile art. 101 pct. 18 din OUG 195/2002.

Analizând procesul-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.

Solicită să se constate că în cuprinsul procesului-verbal contestat s-a indicat în mod corect fapta săvârșită, cât și actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția.

Analizând conținutul plângerii depuse de contestator, rezultă că acesta încearcă să înfățișeze instanței de judecată o situație de fapt diferită de cea reținută de către agentul contestator în procesul-verbal de contravenție. Pe de altă parte, procesul verbal legal întocmit se bucură de o prezumție relativă de veridicitate, făcând dovada, până la proba contrară asupra situației de fapt și încadrării juridice a aspectelor constatate prin propriile simțuri de către agentul constatator.

Față de aceste motive solicită respingerea plângerii, menținerea sancțiunii principale a amenzii ca fiind legal aplicată.

In drept, a invocat dispozițiile art. 205 C. pr. civ. și a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Petentul a depus și copia certificatului de înmatriculare al autoturismului și a poliței RCA, cu termen de valabilitate 11.12.2014 – 10.06.2015.

Intimatul a depus raportul agentului constatator, graficul de patrulare și borderoul de expediere a întâmpinării.

Din analiza procesului verbal de contravenție, rezultă că s-a reținut în sarcina petentului că nu a avut asupra sa certificatul de înmatriculare și polița RCA pentru autoturismul cu care a circulat pe DN 4, pe raza satului Gruiu, la data de 11.03.2015, ora 1614. Procesul verbal nu a fost semnat de către petent, înscriindu-se de către agentul constatator că petentul refuză să semneze, fără a se face vreo dovadă în acest sens, consemnându-se că „în zonă nu sunt martori”. Pe de altă parte, petentului nu i s-a adus la cunoștință că poate formula obiecțiuni, ceea ce se sancționează cu nulitate, conform art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, republicată.

Mai mult, potrivit art. 19 alin. 3 din OG 2/2001, în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod, obligație pe care nu a îndeplinit-o, simpla mențiune că în zonă nu sunt martori, neputând fi primită.

Față de considerentele arătate, se constată că procesul verbal de contravenție este încheiat cu încălcarea regulilor stabilite în OG 2/2001, astfel că se va admite plângerea, se va anula actul constatator și sancționator, cu consecința exonerării petentului de plata amenzii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petentul R. M.-I. domiciliat în mun. București, .. 3, .. 3, ., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 11.03.2015, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL de POLIȚIE al JUDETULUI CĂLĂRAȘI, cu sediul în mun. Călărași, ., județul Călărași.

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ din 11.03.2015 al Poliției orașului Budești și-l exonerează pe petent de plata amenzii de 585 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată azi, 15.06.2015, în ședință publică.

Președinte, Grefier

Ț. M. F. M. G.

Pt. președinte plecat în CO s-a semnat de Pt. grefier plecat în CO s-a semnat de

Președintele instanței grefierul șef

RD/ȚM/VM

08.07.2015

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 801/2015. Judecătoria OLTENIŢA