Plângere contravenţională. Sentința nr. 191/2016. Judecătoria OLTENIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 191/2016 pronunțată de Judecătoria OLTENIŢA la data de 29-01-2016 în dosarul nr. 191/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDOLE:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA OLTENIȚA- JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 191
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. A.
Grefier C. L. C.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul E. G. P., domiciliat în mun.Oltenița, ..38, ., ., jud.Călărași, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/09.11.2015 încheiat de C.N.A.D.N.R. – CESTRIN.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se învederează instanței faptul că, dosarul se află la primul termen de judecată după îndeplinirea procedurii prealabile.Se mai arată că petentul și intimata au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța a fost legal sesizată și este competentă potrivit dispozițiilor art.94 C.pr.civ.
Instanța încuviințează probele cu înscrisuri solicitate de intimat prin plângerea introductivă și de intimată prin întâmpinare, apreciindu-le utile în soluționarea cauzei.
Având în vedere înscrisurile aflate la dosar, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare;
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față.
Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._, petentul E. G. P., a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției . 15 nr._/09.11.2015, încheiat de C.N.A.D.N.R- CESTRIN și pe cale de consecință, exonerarea de la plata amenzii contravenționale în sumă de 250 lei stabilită de intimată în sarcina sa.
În motivarea plângerii arată că autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a fost vândut de către el în data de 01.05.2015 numitei B. E., iar noul proprietar avea obligația ca în termen de 30 de zile să înmatriculeze autoturismul pe numele său. In momentul vânzării-cumpărării, i-a predat toate documentele necesare pentru înmatricularea autoturismului(cartea mașinii, talon, certificat fiscal, fișă de înmatriculare, contract de vânzare-cumpărare încheiat între ei).
În data de 17.06.2015, autoturismul cu număr de înmatriculare_ a fost surprins în trafic în localitatea Râșnov, județul B., fără a deține rovinietă valabilă.
Având în vedere faptul că începând cu data de 01.05.2015 el nu mai este proprietarul autoturismului cu numărul de înmatriculare_, solicită anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/09.11.2015 și exonerarea de la plata amenzii.
În drept, a invocat dispozițiile OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și OUG nr.195/2002.
La dosar petentul a depus în xerocopii următoarele înscrisuri: procesul verbal de contravenție contestat, proces verbal de înștiințare radiere nr._ emis de Primăria mun.Oltenița, contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, cartea de identitate a sa și a numitei B. E..
În baza art.201 alin. 1 C.pr.civilă, constatând îndeplinite condițiile prev. de lege pentru cererea de chemare în judecată, prin rezoluția din 19.11.2015 s-a dispus comunicarea acesteia către intimată căruia i s-a pus în vedere că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii sub sanctiunea prev. de art. 208 alin. 2 C.pr.civilă.
În termen legal, intimata a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii contravenționale ca fiind nefondată și neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal.
În fapt, intimata arată că la data de 17.06.2015, pe DN73 Km 121+300m, pe raza localității Rasnov, jud. BV, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând G. PETRUT E., CNP/CUI_, cu domiciliul/sediul în CĂLĂRAȘI mun OLTENIȚA BULEVARDUL 1 DECEMBRIE Nr. 38 .. A ., a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 09.11.2015, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN. Din analiza dispozițiilor art. 7 si 8, coroborate cu cele cuprinse in art. 1, al.l, pct. B din O.G. nr. 15 / 2002 reiese, cu claritate, ca responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei inscrise in cartea de identitatea autoturismului ca deținător sau utilizator al autoturismului, indiferent de persoana care conduce efectiv autoturismul la momentul constatării contravenției.
Înscrierea in cartea de identitatea a utilizatorului este o condiție de opozabilitate, iar formalitățile prevăzute de dispozițiile O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România sunt necesare pentru a face actul incheiat de parti opozabil si persoanelor ce nu au participat la încheierea lui. Aceasta forma de opozabilitate este obligatorie, iar nerespectarea sa se sancționează cu inopozabilitatea actului juridic fata de terți, el producând efecte doar intre părțile contractante, nu si fata de terți.
Solicită ca instanța să ia în considerare faptul că, daca în urma contractului de vânzare -cumpărare noul proprietar nu face demersurile necesare transcrierii dreptului de proprietate, nu cade in sarcina CESTRIN sa faca investigații cu privire la transferul privat de proprietate asupra autoturismului. Atâta timp cât petentul figurează ca proprietar al autovehiculul în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări, si nicio altă persoană nu este menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional potrivit disp. art. 8 coroborat cu art. 1 lit. B din O.G. 15/2002, și acestuia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei.
Conform Ordinului 1501/2006privind procedura înmatricularii, radierii si eliberării autorizației de circulație provizorie sau probe a vehiculelor, art.24, al.2, lit.d), petentul avea obligația, sa procedeze la pctuarea formalităților privind instrainarea autoturismului in sensul radierii acestuia de pe numele sau si în baza de date a MAI - Direcția Regim Permise de Conducere si înmatriculare a Vehiculelor, tocmai pentru opozabilitate. Cum petentul nu a depus diligente pentru transferul dreptului de proprietate asupra vehiculului si pentru radierea acestuia din baza de date a instituției mai sus menționate, acesta ramane menționat in cartea de identitate a vehicului ca fiind proprietar si utilizator, situație in care răspunderea contravenționala in sarcina acestuia s-a angajat conform O.G. 2/2001 si O.G. 15/2002.
Potrivit dispozițiilor art.l alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și Structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante l(EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Solicită a se observa că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind I regimul juridic al contravențiilor.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei -S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
Procesul verbal contestat a fost semnat olograf de către agentul constatator C. D. G..
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
La dosar intimata a depus în xerocopii :proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR
și autorizația de control a agentului constatator;
În probațiune au fost administrate probele cu înscrisuri.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că, prin procesul verbal contestat, petentul a fost sancționat cu amendă de 250 lei, reținându-se că în data de 17.06.2015 autoturismul cu număr de înmatriculare_ aparținând acestuia a circulat pe DN 73 KM 121 + 300 m în Rîșnov, jud.B., fără a deține rovinietă valabilă.
Analizând procesul verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prev.de OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal contestat, acesta se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, instanței revenindu-i rolul de a verifica, în conformitate cu art.34 din OG nr.2/2001 la cererea petentului dacă cele cuprinse în procesul verbal corespund realității.
În acest sens instanța reține că potrivit jurisprudenței CEDO materia contravențiilor este asimilată materiei penale, fiindu-i aplicabile garanțiile art.6 din Convenție.
De asemenea, Convenția nu se opune unei prezumții de legalitate și temeinicie a procesului verbal însă cu două condiții: sancțiunea prevăzută de lege să nu fie gravă și să existe posibilitatea administrării de probe în vederea răsturnării prezumției de către petent, în acest sens pronunțându-se Curtea în hotărârile A. c. României, H. c.României, N. G. c.României.
În cazul de față, sancțiune aplicată, una pecuniară și de un cuantum moderat nu este de natură a împiedica existența unei prezumții de legalitate și temeinicie a procesului verbal contestat, iar în vederea răsturnării prezumției, petentului i s-a încuviințat proba cu înscrisuri.
Din contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, aflat la fila 8 din dosar, rezultă că petentul, la data de 01.05.2015, a înstrăinat către numita B. E., vehiculul marca CHRYSLER cu număr de înmatriculare_ cu prețul de 4000 euro.
De asemenea, potrivit adresei nr._/24.05.2015, ( fila 7 din dosar) autoturismul în cauză a fost scos din evidențele fiscale ale Primăriei mun.Oltenița, fapt comunicat Primăriei mun.B. – DITL.
Potrivit art.8 din OG nr.15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.Totodată art.1 al.1 lit.b) din același act normativ definește utilizatorul ca fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare în România.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că la momentul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului, acesta nu mai avea calitatea de proprietar al vehiculului în cauză și drept consecință, nu-i mai incumba obligația de plată a tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale, fiind indiferent, din acest punct de vedere, faptul că în certificatul de înmatriculare a autoturismului figura în continuare în calitate de proprietar petentul, câtă vreme, potrivit dispozițiilor legale ale OUG nr.195/2002, obligația de înmatriculare, în caz de vânzare-cumpărare revine noului proprietar, astfel încât în sarcina petentului nu poate fi reținută nicio culpă sub acest aspect.
În acest sens sunt și prevederile art.8 din Ordinul nr.1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, care stabilesc că transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul se efectuează la cererea noului proprietar.
Față de acest aspecte, instanța va admite plângerea petentului, în tem.art.34 al.1 din OG nr.2/2001 și va anula procesul verbal de contravenție contestat, exonerându-l de plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul E. G. P., domiciliat în mun.Oltenița, ..38, ., ., jud.Călărași, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/09.11.2015 încheiat de C.N.A.D.N.R. – CESTRIN.
Anulează procesul verbal de contravenție și exonerează petentul de plata amenzii.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apelul urmând a fi depus la Judecătoria Oltenița.
Pronunțată azi, 29.01.2016, în ședință publică.
Președinte, Grefier,
B. AuricaCazacu L. C.
4 ex.
RD/BA
Tehnoredactat CLC
26.02.2016
← Fond funciar. Sentința nr. 75/2016. Judecătoria OLTENIŢA | Fond funciar. Sentința nr. 286/2016. Judecătoria OLTENIŢA → |
---|