Plângere contravenţională. Sentința nr. 205/2016. Judecătoria OLTENIŢA

Sentința nr. 205/2016 pronunțată de Judecătoria OLTENIŢA la data de 03-02-2016 în dosarul nr. 205/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDOLE:2016:001._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA OLTENIȚA – JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

Operator de date cu caracter personal nr.3270

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 205/2016

Ședința camerei de consiliu din data de 3. 02. 2016

Instanța constituită astfel:

PREȘEDINTE A. I.

Grefier R. M.

Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulate de petentul M. C., C.N.P._, cu domiciliul în comuna Chirnogi, ., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 1. 11. 2015, încheiat de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Călărași, prin Poliția or. Budești.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța ia act că dosarul se află la primul termen de judecată după îndeplinirea procedurii prealabile și că a fost legal sesizată și este competentă potrivit dispozițiilor art.94 C.pr.civ.

Instanța procedează la vizionarea înregistrării video a contravenției.

Constată că petentul M. C. nu a solicitat probe ci numai judecarea cauzei în lipsă. Ia act că intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a formulat întâmpinare, depunând la dosar: CD-ul cu înregistrarea video a contravenției; planșă foto; buletinul de verificare metrologică a aparatului radar; atestatul de operator radar al agentului constatator; graficul de lucru, raportul agentului constatator și fișa de abateri a petentului.

Considerând că administrarea probei cu înscrisurile depuse de intimat poate duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 Cod proc. civ., instanța încuviințează proba cu înscrisuri, constată procesul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.

J U D E C AT A:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 12. 11. 2015, petentul M. C. a solicitat anularea procesului–verbal de contravenție . nr._/1. 11. 2015 și exonerarea de plata amenzii contravenționale în cuantum de 630 lei.

În fapt, petentul a arătat că, prin procesul–verbal de contravenție . nr._/1. 11. 2015 s-a reținut în sarcina sa că a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, din direcția Oltenița-București, având o viteză de 123 km./h. în afara localității, fiind înregistrat cu aparatul radar.

Consideră că sancțiunea aplicată este nelegală și netemeinică pentru că a fost oprit din mers de echipajul de poliție, neștiind dacă aparatul radar este omologat, iar la solicitarea sa, agentul de poliție nu i-a prezentat ordinul de serviciu și nici legitimația, motivând: ”Mă aflu în serviciu conform planificării și nu trebuie să vă prezint nici un document”.

Petentul a menționat că nu are serviciu, în această situație fiind în imposibilitatea de a achita amenda contravențională

A solicitat judecarea în lipsă și a depus la dosar.: copia procesului-verbal de contravenție . nr._/1. 11. 2015, a cărții sale de identitate și dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei.

Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a formulat în termen legal întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii formulate de petent, arătând că acesta a fost amendat contravențional cu suma de 630 lei, și i-au fost aplicate 4 puncte de penalizare, întrucât, la data și ora menționate în procesul-verbal de contravenție, a fost înregistrat cu aparatul radar circulând cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 123 km./h. în afara localității, încălcând dispozițiile art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 Cod proc. civ.

Intimatul a mai depus la dosar: adresa de la fila 20, însoțită de graficul de repartizare a agenților de circulație în data de 1. 11. 2015; raportul din 11. 12. 2015, întocmit de agent A.S.P. G. G.; buletinul de verificare metrologică din 10. 04. 2015; atestatul profesional al lucrătorului de poliție, două planșe foto; un CD conținând înregistrarea video a contravenției reținute în sarcina petentului și fișa de abateri auto a acestuia.

Petentul nu a solicitat probe în dovedirea plângerii sale.

Intimatul a solicitat, în apărare, proba cu înscrisurile enumerate mai sus și cu CD-ul conținând înregistrarea video a contravenției reținute în sarcina petentului.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține în fapt că, petentul a fost amendat contravențional cu suma de 640 lei și i-au fost aplicate 4 puncte de penalizare pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 121 alin. 1 din H.G. 1391/2006, prin procesul verbal de contravenție ., nr._/1. 11. 2015, întrucât, la data de 1. 11. 2015, a condus pe DN 4 autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ din direcția Oltenița-București cu viteza de 123 de km./h. în afara localității, fiind înregistrat cu aparatul radar Autovision Rom 531, montat pe autovehiculul cu nr. de înmatriculare MAI-_.

Din cele două planșe depuse la dosar ( fila 26) și din înregistrarea video conținută pe CD –ul de la fila 27, reiese fără echivoc că petentul a circulat cu viteza de 123 km./h. în afara localității făcându-se vinovat de săvârșirea contravenției pentru care a fost sancționat.

Pe de altă parte, instanța reține, conform fișei de cazier auto de la fila 25 că, deși are permis de conducere din 27. 05. 2010, petentul nu a mai comis un alt delict contravențional și nu a pus în pericol circulația pe drumurile publice, astfel cum reiese din CD-ul cu înregistrarea video a contravenției.

În atare condiții, instanța apreciază că sancțiunea amenzii contravenționale este disproporționată și excesivă în raport de gradul de pericol social concret al contravenției săvârșite și că, aplicarea unei sancțiuni cu avertismentul este suficientă pentru corijarea conduitei petentului în raport cu legea contravențională.

Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 7 din O.G. nr. 2/2001, ce constituie dreptul comun în materia răspunderii contravenționale, instanța va admite în parte plângerea, va anula în parte procesul-verbal de contravenție și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea contravențională a avertismentului, urmând să atragă atenția petentului în sensul de a se conforma legii contravenționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

În temeiul art.7 din O.G. nr. 2/2001, admite în parte, plângerea formulată de petentul M. C., C.N.P._, cu domiciliul în comuna Chirnogi, ., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 1. 11. 2015, încheiat de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Călărași .

Anulează, în parte, procesul-verbal de contravenție ., nr._/1. 11. 2015.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

Atrage atenția petentului să respecte legea contravențională.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3. 02. 2016.

Președinte,

A. I. Grefier,

R. M.

3ed. A.I. ; tehnored. M.R. 24 februarie 2016;

4 exempl.

emis 2 comunicări

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 205/2016. Judecătoria OLTENIŢA