Succesiune. Sentința nr. 776/2016. Judecătoria OLTENIŢA

Sentința nr. 776/2016 pronunțată de Judecătoria OLTENIŢA la data de 12-05-2016 în dosarul nr. 776/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDOLE:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA OLTENIȚA JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

Operator de date cu caracter personal nr. 3270

...

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 776/2016

Ședința publică de la 12 Mai 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. I.

Grefier P. I. M.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulate de reclamantul N. M., domiciliat în comuna C., ., în contradictoriu cu pârâții N. I., domiciliat în mun. București, sector 5, . M. nr. 9, ., . A. T. C., P. P., jud. Călărași, având ca obiect succesiune – uzucapiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică, răspunde reclamantul, asistat de av. S. Ș., lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Av. S. Ș., pentru reclamant, depune la dosar un set de copii ale actelor de identitate care au fost solicitate la termen anterior, învederând că are asigurată prezența celor doi martori.

Instanța procedează la audierea martorilor L. C. și C. G., sub prestare de jurământ, depozițiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară terminată cercetarea judecătorească și trece la faza dezbaterilor în fond a cauzei.

Av. S. Ș., pentru reclamant pe fond, solicită admiterea acțiunii formulate, în sensul de a se constata deschise cele două succesiuni rămase de pe urma autorilor săi și că este unic moștenitor al celor doi defuncți. Totodată, să se constate că cei doi defuncți au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 720 mp, situat în ., ca efect al uzucapiunii de lungă durată. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

P. actiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr._ reclamantul N. M. domiciliat în comuna C., ., a solicitat în contradictoriu cu pârâtii N. I. domiciliat în București, sect.5, . M., nr.9, .. l, ., și U. A. T. C. jud. Călărași, reprezentată de primar, să se constate deschisă succesiunea defunctei N. O. decedată la 08.04.2009, cu ultim domiciliu în . și moștenitorii legali ai acesteia; să se constate deschisă succesiunea defunctului N. D. decedat la 24.05.2015, cu ultim domiciliu în . și moștenitorii legali ai acestuia; să se constate dobândit, de către N. O. și N. D., dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 720 mp, situat în ., în cvartal 52, parcele 2064 și 2065, ca efect al uzucapiunii de lungă durată.

În motivarea actiunii reclamantul arată că la data de 08.04.2009 a decedat N. O., mama sa și a pârâtului N. I., cu ultim domiciliu în .. Ca succesibili au rămas N. D. în calitate de soț supraviețuitor, reclamantul și pârâtul N. I. în calitate de fii.

Potrivit înțelegerii, reclamantul a acceptat succesiunea defunctei mame, tatăl și fratele său înțelegând să rămână străini de succesiunea acesteia, prin neacceptare.

La data de 24.05.2015 a decedat N. D., cu ultim domiciliu în ., succesibili fiind reclamantul și pârâtul N. I. în calitate de fii.

Înțelegerea a fost ca el să rămână unic moștenitor legal al defunctei, fratele său N. I. înțelegând să rămână străin de această succesiune.

Părinții săi și ai pârâtului N. I., N. O. și N. D., au dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.81/06.02.1968 de către notariatul de Stat al Raionului Oltenița Reg București, un imobil situat în ., compus din suprafața de 800 mp teren cu casa aflată pe acesta, imobil având ca vecini la Răsărit - I. M.Ș., la Apus - construcții CAP Dunărea, la M.Zi. - Moara N. B., la M.N - Drumul N. Oltenița - Călărași.

In fapt, s-a vândut-cumpărat suprafața de 1520 mp teren, însă, cum, potrivit statutului c.a.p. în vigoare la acea dată, în proprietatea membrilor c.a.p, cu drept de dispoziție rămânea numai 800 mp, în cuprinsul actului de vânzare s-a înscris suprafața permisă de lege, însă prețul convenit și achitat viza întregul teren și construcțiile, întrucât potrivit uzanțelor diferențele în plus de peste 800 mp rămâneau tot în posesia și folosința proprietarului locuinței, lucru ce s-a întâmplat și în cazul părinților săi.

Situația suprafeței de teren aferentă locuinței cumpărate de părinții săi rezultă din adeverința nr. 1422 din 16.12.1969 eliberată de CAP „Dunărea" C. pentru completarea dosarului de construcție locuință, evidențiate fiind 0,08 ha curți construcții si arabil în curte 0.06 ha, un total de 1400 mp determinați prin măsurătorile aproximative făcute la acea vreme cu compasul.

Întregul teren s-a aflat într-o împrejmuire, ca lot unic aferent locuinței, curte și grădină, de la dobândirea lui în anul 1969 până în prezent, a fost înregistrat în cadastrul comunei în cvartal 52 parcelele 2064 și 2065, identificat prin planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate ce anexează cu o suprafață totală măsurată de 1520 mp și asupra lui părinții săi N. D. și N. O. au exercitat o posesie utilă, continuă, pașnică, publică și sub nume de proprietar până la sfârșitul vieții lor, posesie pe care o continuă și reclamantul în prezent.

Înțelegând să invoce ca termen al prescripției de lungă durată ultimii 30 de ani din viața mamei, respectiv perioada 01.01._09, solicită să se constate că sunt îndeplinite condițiile posesiei utile și că părinții săi N. D. și N. O. au dobândit dreptul de proprietate pe diferența de 720 mp aflați în curtea locuinței lor, alături de cei 800 mp dobândiți prin contractul de vânzare-cumpărare.

Față de cele mai sus inserate și probele ce le va administra solicită să se constate că actiunea este întemeiată și urmând a fi admisă așa cum a fost formulată.

În drept, a invocat cererea pe disp. art. 644,_. 659. 669, 685, 688, 689, 700 Cod civ.1865, art.953, 954, 955, 957 al.l, 962-964, 975 NCC, art.192, 194 Cod proc.civ., art.673 și următ .Cod proc.civ.

Reclamantul a depus la dosar copia cărtii de identitate, adeverința nr. 2032/23.07.2015 emisă de Primăria .. 3 din 21.07.2015 a Comisiei Locale de fond funciar C., adresa cu nr. 2032/23.07.2015, hotărârea nr. 357/24.09.2015 a Comisiei Județene Călărași, adresa cu nr. 2027/23.07.2015, plan de amplasament și delimitare a corpului de proprietate, contractul de vânzare – cumpărare aut. sub nr. 81/6.02.1968, adeverința cu nr. 2019/22.07.2015, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale, acte de stare civilă, chitanța cu nr. 1231/1970, autorizație pentru executarea de lucrări nr. 7/6.04.1970, memoriu justificativ, adresa cu nr. 8/7.01.1970, procesul verbal din 10.01.1970, adeverința nr. 8422/16.12.1969 eliberată de c.a.p. Dunărea, dovada achitării taxei judiciare de timbru și încheierile notariale nr. 7 și 8 din 1.02.2016.

Pârâtii nu au formulat întâmpinare, fiind decăzuți din dreptul de a solicita probe și de a invoca excepții.

La interogatoriul luat din oficiu la termenul din 14.04.2016, pârâtul N. I. a declarat că renunță la moștenirea defunctilor săi părinți N. O. și N. D. și nu are nicio pretenție. De asemenea a declarat pe proprie răspundere că, în afară de reclamant, nu mai are nici un frate sau o soră în viață sau decedați.

În dovedirea actiunii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri și cu martorii L. C. și C. G..

Martorul L. C. a arătat că nu este rudă sau în dușmănie cu N. M. sau N. I., ci doar vecin cu aceștia. I-a cunoscut pe părinții reclamantului și ai pârâtului, în prezent decedați, aceștia numindu-se N. O. și N. D.. Cei doi defuncti nu au mai avut alți copii, în afară de reclamant și de pârât. Când au murit, defunctii au lăsat casa și terenul din curte situate în . în jur de 14- 15 ari. Defunctii au cumpărat terenul și o casă veche pe el, au demolat casa și au făcut altă casă. Casa și terenul le-au cumpărat de la B.. Defunctii părinți ai reclamantului și pârâtului au stăpânit terenul de când l-au cumpărat și până au murit și nu s-au certat cu nimeni pentru acest teren. Cât timp au trăit, defunctii erau considerați stăpâni ai terenului. Vecinii terenului sunt la R - I. Ș., la A – c.a.p. Dunărea, la MN – soseaua, iar la MZ – moara N. B.. Terenul a avut aceeași suprafață de când l-au cumpărat părinții reclamantului și până în prezent. După ce au murit D. și O., a rămas în casă reclamantul N. M..

Martorul C. G. a arătat că i-a cunoscut pe părinții reclamantului și ai pârâtului N. I., care se numeau N. D. și N. O., în prezent decedați. Defunctii nu au avut alți copii, în afară de N. M. și N. I.. Defunctii au lăsat un teren situat în . are 15 ari și este vecin cu c.a.p-ul. Părinții reclamantului au luat acest teren în anul 1968 sau în 1969, el fiind copil pe atunci. Părinții reclamantului au cumpărat acest teren de la fiicele lui G. Borțosu. Când trăiau părinții reclamantului, erau cunoscuți ca stăpâni ai terenului N. D. și soția lui. Terenul a fost cumpărat cu casă cu tot, iar N. D. a demolat casa și a făcut o altă casă pe el, în care a locuit împreună cu soția, până au murit. Nu au fost deranjați în posesia terenului N. D. și N. O., de când au luat terenul și până au murit. Suprafața terenului nu s-a modificat de când l-au cumpărat N. D. și N. O., până au murit. Martorul arată că locuiește vis-a-vis de casa și terenul lăsate de părinții reclamantului.

Din analiza probelor administrate în cauză instanța reține în fapt că N. O. și N. D., părinții reclamantului și ai pârâtului N. I., au cumpărat, conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 81/6.02.1968, aflat în copie la fila 14, casa de locuit cu teren aferent în suprafață de 800 m.p., situate în ., de la vânzătorii D. G. și D. A., cărora le-a plătit pretul integral de 6.000 lei.

Din depozițiile martorilor audiați în cauză, care se coroborează cu adeverința nr. 1422/16.12.1969 eliberată de CAP Dunărea, reiese că părinții reclamantului și ai pârâtului N. I. au cumpărat, în realitate, suprafața de 1520 m.p., diferența de la 800 m.p. la 1520 m.p. rămânând în posesia acestora.

Martorii au mai relatat că cei doi cumpărători au demolat casa existentă pe terenul mentionat și au edificat o casă nouă și că au exercitat asupra întregului teren o posesie utilă, în condițiile art. 1846-1847 din C. civil de la 1864, aptă să conducă la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, în condițiile art. 1890 din C. civil de la 1864.

Acest fapt rezultă și din adeverința cu nr. 2032/23.07.2015, eliberată de Primăria comunei C. (fila 7), în care se mentionează că suprafața de 1520 m.p., situată în intravilanul comunei C., tarlaua 52, parcelele 2064 și 2065, a fost stăpânită în mod continuu, începând din anul 1970, și nu există nici un litigiu referitor la această suprafață sau la limitele terenului.

Rezultă, prin urmare, că N. O. și N. D. au dobândit dreptul de proprietate având ca obiect terenul în suprafață de 720 m.p., prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.

Instanța mai reține că N. O. a decedat la data de 8.04.2009, cu ultimul domiciliu în ., conform certificatului de deces de la fila 21, aceasta având ca moștenitori legali pe N. D., în calitate de soț supraviețuitor, și pe reclamantul N. M., în calitate de fiu, din moment ce pârâtul N. I., respectiv celălalt fiu, a declarat că renunță la moștenirea părinților săi.

La data de 24.05.2015, a decedat și N. D., cu ultimul domiciliu în ., potrivit certificatului de deces de la fila 22, singurul moștenitor legal al acestuia fiind reclamantul N. M., în calitate de fiu.

În consecință, în raport de considerentele de fapt expuse și de dispozițiile art. 35 C.pr.civilă, rap. la art. 1890 C. civil de la 1864, de dispozițiile art. 651 și urm. C. civil de la 1864, precum și de dispozițiile art. 954, art. 963 și următoarele din NCC, instanța va admite actiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtii și va lua act de renunțarea pârâtului N. I. la moștenirea defuncților săi părinți, N. O. și N. D..

Totodată, va lua act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 35 C.pr.civ. rap. la art. 1890 C.civ. de la 1864, admite acțiunea formulată de reclamantul N. M., domiciliat în comuna C., ., în contradictoriu cu pârâții N. I., domiciliat în mun. București, sector 5, . M. nr. 9, ., ., și U. A. T. C., P. P., jud. Călărași.

Constată că N. D. și N. O. au dobândit, în timpul căsătoriei, dreptul de proprietate având ca obiect terenul în suprafață de 720 mp situat în intravilanul ., în cv. 52, parcelele 2064 și 2065, cu vecini la N-drumul național Oltenița-Călărași, la E-I. M. Ș., la S-moara N. B. și la V-construcții ale fostului C.A.P. Dunărea, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.

În baza art. 651 și urm. C.civ. de la 1864, constată deschisă succesiunea defunctei N. O., decedată la data de 8.04.2009, cu ultimul domiciliu în ..

Constată că moștenitorii legali ai defunctei sunt N. D., în calitate de soț supraviețuitor, și reclamantul N. M., în calitate de fiu.

În temeiul art. 954, art. 963 și urm. din N.C.civ., constată deschisă succesiunea defunctului N. D., decedat la data de 24.05.2015, cu ultimul domiciliu în ..

Constată că singurul moștenitor legal acceptant al defunctului este reclamantul N. M., în calitate de fiu.

Ia act de renunțarea pârâtului N. I. la moștenirile defuncților săi părinți, N. O. și N. I..

Ia act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.05.2016.

Președinte,Grefier,

A. IonelPăun I. M.

Red. A.I.

Tehnored. V.M.

13.06.2016 – 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 776/2016. Judecătoria OLTENIŢA