Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 83/2015. Judecătoria ONEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 83/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 83/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ONEȘTI - JUDEȚUL BACĂU
DOSAR NR._ - înlocuire amendă contravențională Înreg. 08.09.2014 cu muncă în folosul comunității -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 83
Ședința publică din data de 13.01.2015
Instanța constituită din:
Președinte – L. S.-M.
Grefier – L. G.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petent Inspectoratul de Poliție Județean Bacău în contradictoriu cu intimat G. I., având ca obiect înlocuire amendă contravențională cu muncă în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art. 94 NCPC.
Instanța, având în vedere că nu sunt cereri noi de formulat și probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
INSTANȚA
- deliberând -
Asupra cauzei civile de față;
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Onești, petentul Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a solicitat în contradictoriu cu contravenientul G. I., domiciliat în localitatea Valea Strâmbă nr. 61A, județul Harghita, înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii petentul a arătat că contravenientul G. I., sancționat prin procesul verbal de contravenție . nr._ cu amendă contravențională în cuantum de 1120 lei, nu are bunuri urmăribile și nu poate recupera debitul.
Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 1 pct.1 din Ordonanța 17/2014.
Au fost anexate cererii copiii ale proceselor verbale de contravenție, confirmarea de primire a debitelor emisă de Primăria comunei Suseni, adresă emisă de Primăria comunei Suseni prin care se arată că numitul G. I. nu figurează cu bunuri mobile și imobile în evidența fiscală.
Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru în temeiul art. 17 din Legea 146/1997 cu modificările și completările ulterioare.
Intimatul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesele verbale depuse la dosar contravenientul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea mai multor contravenții.
Având în vedere faptul că, contravenientul nu a achitat amenzile contravenționale aplicate în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii, s-a solicitat de către I.P.J. Bacău executarea silită a procesului verbal . nr._ prin care contravenientul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1120 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 49 alin.1, art. 36 alin.1, art. 44 alin.2 din OG 195/2002 și art. 147 alin.1 din HG 1391/2006.
În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ teritoriale va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1354/10.12.2008 a constatat că sintagma „cu acordul acestuia” din art. 391 din OG nr. 2/2001 este neconstituțională, motivat de faptul că această condiționare de acordul contravenientului este de natură a lipsi de eficiență dispozițiile legale anterior citate, astfel că nu este necesar acordul contravenientului la înlocuirea sancțiunii.
La stabilirea numărului de ore de muncă în folosul comunității pe care contravenientul urmează a le presta, instanța va avea în vedere atât limita impusă prin prevederile anterior citate cât și amenda aplicată contravenientului și gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Pentru considerentele expuse, instanța urmează a admite sesizarea și a dispune înlocuirea amnezii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității după cum urmează.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea privind pe contravenientul G. I., CNP-_, domiciliat în loc. Valea Strâmbă nr. 61A, județul Harghita.
Înlocuiește amenda de 1120 lei aplicată prin procesul verbal . nr._, în 170 ore muncă în folosul comunității.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. L.S.M./Tehnored. L.G. – 16.01.2015
Ex.4/ . – 16.01.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 524/2015.... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 1201/2015.... → |
|---|








