Plângere contravenţională. Sentința nr. 515/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 515/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 515/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI - JUDEȚUL B.

DOSAR NR._ - plângere contravențională -

Înreg. 21.11.2014

SENTINȚA CIVILĂ NR. 515

Ședința publică din data de 24.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte – L. S.-M.

Grefier – L. G.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul A. R. în contradictoriu cu intimat Inspectoratul de Poliție Județean B., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul personal, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Potrivit dispozițiilor art. 131al.1 NCPC, având în vedere obiectul cauzei și prevederile art. 94 Noul C. coroborat cu art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța acordă cuvântul pentru formularea probatoriilor.

Petentul solicită proba video pentru a se vedea viteza preluată de aparatul radar întrucât precizează că mai erau și alte mașini în fața lui și viteza înregistrată nu era viteza cu care circula. Întrebat fiind despre planșele foto depuse de către intimată, arată că nu crede că sunt false dar nu poate ști dacă viteza înregistrată era a autoturismului pe care îl conducea sau a altui autoturism.

Instanța respinge cererea formulată de petent dat fiind faptul că la filele 19-21 s-au depus de către intimat planșele foto referitoare la viteza cu care circula autoturismul condus de petent.

Petentul arată că nu are alte cereri.

Instanța, constatând că nu sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, declară dezbaterile închise și acordă cuvântul pe fond.

Petentul, având cuvântul, nu solicită nimic.

Dezbaterile fiind terminate, cauza a rămas în pronunțare.

INSTANȚA

- deliberând -

Asupra cauzei civile de față;

Constată că petentul A. R. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 19.11.2014 de I.P.J. B..

În motivare petentul arată că faptele reținute în procesul verbal nu sunt reale.

Prin întâmpinare intimata arată că procesul verbal este legal și temeinic, fiind încheiat conform prevederilor din OG 2/2001 iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social.

A fost administrată proba cu înscrisuri, nici una din părți nesolicitând administrarea unei alte probe.

Din probele și lucrările dosarului se reține:

La data de 19.11.2014, ora 07.00, agentul de poliție G. Echrem din cadrul BDNE B.-punct de lucru Onești se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe DN11, pe tronsonul de drum Onești-Bogdănești, cu autospeciala MAI_, iar în localitatea Filipești la km 121+500 metri a constatat următoarele:

Autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_, condus de către petent pe DN11, în interiorul localității Filipești, județul B., a fost surprins de aparatul video-radar marca AUTOVISION, montat pe autospeciala poliției, circulând cu viteza de 108 km/h, depășind astfel viteza admisă în localitate cu 58 km/h, faptă prevăzută de art. 121 al.1 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 102 al.3 lit. e din OUG 195/2002R.

După oprirea regulamentară, conducătorul autoturismului a fost identificat în persoana numitului A. R., domiciliat în com. Oituz, ., județul B., căruia i s-a întocmit procesul verbal . nr._, stabilindu-se amenda contravențională în valoare de 810 lei, reprezentând 9 puncte amendă cu posibilitatea achitării jumătății minimului în 48 ore și ca măsură tehnico-administrativă, reținerea permisului de conducere în vederea suspendării.

Aplicarea sancțiunilor și întocmirea procesului verbal de contravenție au fost făcute în mod nemijlocit în baza înregistrării video a aparatului radar marca AUTOVISION, montat pe autospeciala MAI_.

Din punct de vedere legal, procesul verbal este corect întocmit conform OG 2/2001.

Față de cele de mai sus instanța constată că, față de înscrisurile de la dosar, nu poate opera prezumția de nevinovăție a contravenientului conform art. 6 paragraf 1 CEDO și că acesta nu a făcut nici o dovadă în susținerea plângerii.

Urmează a fi respinsă plângerea ca nefondată.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul A. R. – cu domiciliul în com. Oituz, ., județul B. în contradictoriu cu intimat Inspectoratul de Poliție Județean B. – cu sediul în B., .. 2, județul B..

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 24.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. L.S.M. – 24.03.2015/ Tehnored. L.G. – 26.03.2015

Ex.4/ ..2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 515/2015. Judecătoria ONEŞTI