Plângere contravenţională. Sentința nr. 524/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 524/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 524/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI – JUDEȚUL B.

DOSAR NR._ plângere contravențională

Înreg. 21.11.2014

SENTINȚA CIVILĂ NR. 524

Ședința publică din data de 25.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte - A. C.

Grefier - F. C.

Pe rol fiind cauza civilă având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul R. M. domiciliat în Onești, ., nr. 3, județul B. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. B. - BIROUL DRUMURI NAȚIONALE EUROPENE ONEȘTI cu sediul în B., .. 2, județul B..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constatând că dosarul se află la primul termen de judecată cu părțile legal citate, stabilește că este competentă general, material și să judece prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art. 131 al. 1 din Noul Cod de procedură civilă, raportat la art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 modificată.

Instanța având în vedere probele solicitate de ambele părți încuviințează în temeiul art. 255 Cod procedură civilă, raportat la art. 258 Cod procedură civilă, proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, pentru ambele părți, ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei.

Conform art. 244 al. 1 Cod procedură civilă, instanța declară terminată cercetarea procesului și, având în vedere că părțile, legal citate, nu s-au prezentat în fața instanței pentru acest termen, fiind solicitată judecarea cauzei în lipsă, reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești sub nr. 8231/21.11.2014 petentul R. M. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimatul I. B., să se dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._/08.11.2014.

În motivarea în fapt a plângerii sale petentul a negat viteza consemnată în procesul verbal de contravenție.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

Plângerea este legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru conform art. 19 din OUG 80/2013.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii motivat de faptul că petentul a condus autoturismul marca Seat cu numărul de înmatriculare_ pe DN 11 în interiorul localității Helegiu, jude. B. cu viteza de 90 km/h, viteză stabilită de aparatul video radar Autovision montat pe autospeciala poliției.

Petentul a depus răspuns la întâmpinare în care a precizat că nu se poate observa numărul mașinii în primele planșe foto, solicitând ca instanța să țină cont și de marja de eroare a aparatului radar, aceasta fiind chiar și de 4% uneori.

Instanța în temeiul art. 255 coroborat cu art. 258 Cod procedură civilă a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri pentru ambele părți.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 08.11.2014 de intimat petentul a fost sancționat contravențional cu 8 puncte amendă în cuantum de 720 de lei, reținându-se în sarcina acestuia săvârșirea contravenției prevăzute de art. 121 al. 1 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 101 al.2 din OUG 195/2002R, constând în aceea că la data de 08.11.2014 a condus auto marca Seat cu număr de înmatriculare_, în interiorul localității Helegiu cu viteza de 90 hm/h.

Având în vedere dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța este datoare să verifice dacă plângerea a fost introdusă în termen legal, precum și legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție.

Instanța reține că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile. În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal contestat, instanța reține că acesta a fost legal întocmit, fiind evidențiate în cuprinsul său toate elementele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, care pot fi analizate și din oficiu.

Analizând cel de-al doilea aspect impus de prevederile art. 34 alin. 1, se constată că procesul-verbal atacat îndeplinește condițiile de temeinicie pentru sancționarea în mod valabil a contravenientului în ceea ce privește fapta reținută în sarcina sa. Astfel, instanța reține că petentul beneficiază de garanțiile consacrate de prevederile art. 6 C.E.D.O. relative la dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție, sarcina probei revenind intimatului.

În speță intimatul a făcut dovada faptului că petentul circula cu autoturismul cu o viteză de 90 km/h (fotografiile de la filele 18-19). Din aceste fotografii instanța reține că aceasta era viteza cu care conducea în interiorul localității Helegiu.

Instanța nu va reține apărarea petentului în sensul că primele planșe foto nu pot fi luate în considerare pentru că nu este vizibil numărul de înmatriculare, având în vedere faptul că se deduce cu ușurință că și în primele două planșe foto este același autoturism ca în planșele trei și patru, fiind aceleași coordonate de spațiu și timp.

Intimatul a depus la dosarul cauzei și buletinul de verificare metrologică a aparatului radar precum și atestatul agentului constatator pentru a desfășura activități în calitate de operator radar (filele 20-23).

Instanța nu va reține motivele invocate de petent în plângere.

OUG 195/2002 prevede expres că viteza maxim admisă în localități este de 50 de km/h fără a fi necesar a fi montate indicatoare cu această limitare, decât în locurile unde se impun excepții de la regulă.

În ceea ce privește marja de eroare maxim tolerată, instanța reține că din interpretarea topografică și teleologică, care include eroarea maxim tolerată la capitolul privind cerințele metrologice, rezultă că aceasta este avută în vedere numai la verificarea metrologică a aparatului radar, nu și ulterior, la momentul înregistrării, altfel neputându-se realiza o încadrare legală certă a faptelor contravenționale constând în depășirea vitezei maxim admise. Dacă s-ar proceda altfel, s-ar ajunge in situația incertitudinii tuturor determinărilor de interes public supuse cerințelor de metrologie legală deoarece toate mijloacele de măsurare științifică au o anumită eroare tolerată.

Având în vedere aceste considerente, instanța constată că în speță este răsturnată prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul, intimatul a făcut dovada celor consemnate în procesul verbal contestat și a aplicat în mod corect sancțiunea contravențională respectând atât dispozițiile art. 21 din OG nr. 2/2001 cât și ale OUG 195/2002, urmând a respinge această plângere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

Respinge plângerea formulată de petentul R. M., CNP_, domiciliat în Onești, ., nr. 3, județul B. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. B. - BIROUL DRUMURI NAȚIONALE EUROPENE ONEȘTI, CUI_, cu sediul în B., .. 2, județul B..

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.02.2015.

P R E Ș E D I N T E, G R E F I E R,

A. C. F. C.

A.C./F.C. 4ex 03.03.2015

comunicat petent și intimat 04.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 524/2015. Judecătoria ONEŞTI