Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 2998/2015. Judecătoria ONEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2998/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 16-12-2015 în dosarul nr. 2998/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ONEȘTI
JUDEȚUL BACĂU
Dosar nr._ înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității
Înreg. 31.08.2015
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2998
Ședința publică din data de 1.6.12.2015
Instanța constituită din:
Președinte – A. C.
Grefier –F. C.
Pe rolul instanței se află soluționarea cererii formulată de petenta . cu sediul în ., ., județ Bacău în contradictoriu cu intimatul L. F. domiciliat în com. Bogdănești, . având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, după care,
Având în vedere lipsa ambelor părți și prevederile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței pentru o nouă strigare.
La a doua strigare făcută în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța conform art. 131 Cod procedură civilă, își verifică din oficiu competența și, potrivit art. 32 al. 2 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, constată că Judecătoria Onești este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța în temeiul art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă estimează durata procesului la 30 de zile.
Instanța încuviințează în temeiul art. 255 Cod procedură civilă, raportat la art. 258 Cod procedură civilă, proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei.
Conform art. 244 al. 1 Cod procedură civilă, instanța declară închisă cercetarea procesului.
În baza art. 394 al. 1 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Onești, organul constatator . a solicitat, în contradictoriu cu contravenientul L. F., înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii organul constatator a arătat că contravenientul sancționat prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 13.03.2011 cu amendă contravențională în cuantum de 600 lei nu are bunuri urmăribile și nu poate recupera debitul.
Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 9 alin. 3 și art. 39ˆ 1 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Au fost anexate cererii procesul-verbal . nr._ din 13.03.2011, (fila 6), hotărâre Consiliul Local al comunei Bogdănești, somație nr. 1376/09.04.2015, titlu executoriu nr. 1376/09.04.2015, adresa ANAF către Primăria comunei Bogdănești, adresa Primăriei Bogdănești către ITM Bacău, adresa ITM Bacău către Primăria comunei Bogdănești, adresa Serviciului de Evidență al Persoanelor Onești către Primăria comunei Bogdănești, certificat de atestare fiscală pentru persoanele fizice nr. 3004/08.07.2015, adresa Primăriei Bogdănești cu privire la dosarul de insolvabilitate al petentului.
Organul constatator a solicitat și instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Intimatul nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ din 13.03.2011 încheiat de către I.P.J. Bacău - Poliția Onești (fila 6), contravenientului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 600 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzută de art. 3 pct. 3 din Legea nr. 61/1991 republicată și sancționată de art. 4 lit. a,b din Legea nr. 61/1991 republicată, în fapt reținându-se că la data de 13.03.2011, ora 10,10contravenientul a fost depistat în mod repetat în Onești, pe Alee Parcului cerșind și adresând cuvinte jignitoare în jur.
Deși au trecut mai mult de 30 de zile acesta nu și-a îndeplinit obligația de plată pentru suma restantă de 600 lei.
Având în vedere faptul că contravenientul nu a achitat amenda contravențională aplicată în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii, organul constatator a solicitat Primăriei comunei Bogdănești, județul Bacău executarea silită a procesului verbal amintit. UAT Bogdănești prin adeverința de la fila 15, arată că, intimatul nu are bunuri urmăribile și că debitul nu poate fi recuperat.
Dispozițiile art. 9 alin. 3 din OG 2/2001 prevăd :” În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. », iar dispozițiile art. 391 din același act normativ prevăd că « în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscrispția căreia s-a săvârșit contravenția în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
(2) În cazul în care contravenientul, citat în instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alineatul 1, instanța procedează, dacă există acordul expres al acestuia, la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de maxim 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore. »
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1354/10.12.2008 a constatat că sintagma „cu acordul acestuia” din art. 391 din OG nr. 2/2001 este neconstituțională, motivat de faptul că această condiționare de acordul contravenientului este de natură a lipsi de eficiență dispozițiile legale anterior citate, astfel că nu este necesar acordul contravenientului la înlocuirea sancțiunii.
Prin decizia nr. 7 din 20 septembrie 2010 s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se că dispozițiile art. 9 alin. 3 – 5 din O.G. nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. 1 și 2 din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
La stabilirea numărului de ore de muncă în folosul comunității pe care contravenientul urmează a le presta, instanța va avea în vedere atât limita impusă prin prevederile anterior citate cât și amenda aplicată contravenientului și gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Pentru considerentele expuse, instanța urmează a admite sesizarea și a dispune înlocuirea amnezii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității după cum urmează.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELȘE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite sesizarea formulată de petenta ., Cod fiscal nr._, cu sediul în ., ., județ Bacău în contradictoriu cu intimatul L. F., CNP_, domiciliat în com. Bogdănești, ..
Înlocuiește amenda contravențională în cuantum de 600 lei aplicată prin procesul verbal . nr._ din 13.03.2011 contravenientului intimat L. F., CNP_, domiciliat în com. Bogdănești, . cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore.
Cu apel, care se depune la Judecătoria Onești, în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. C. F. C.
A.C./F.C.- 4 ex 04.01. 2016
Comunicat petent și intimat 05.01.2016
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 3002/2015. Judecătoria ONEŞTI → |
|---|








