Modificare măsuri privind copilul. Sentința nr. 431/2015. Judecătoria ONEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 431/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 431/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ONEȘTI
JUDEȚUL BACĂU
Dosar nr. _
Înreg. 01.07.2014
SENTINȚA CIVILĂ NR. 431
Ședința din data de 12.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte – L. S.
Grefier – M. L.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta S. E.-G., în contradictoriu cu pârâtul F. Ș., având ca obiect „modificare măsuri privind copilul”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamantă avocat A. V., lipsind părțile;
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- cauza are ca obiect „modificare măsuri privind copilul ”,
- se află la al patrulea termen de judecată,
- procedura legal îndeplinită,
- stadiul procesual fond,
Reprezentantul reclamantei, avocat A. V. a depus la dosar facturi și listinguri cu convorbirile telefonice, pentru a demonstra că reclamanta l-a sunat pe pârât;
Nemaifiind formulate alte cereri, chestiuni prealabile de discutat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța, potrivit art. 244 Cod procedură civilă, constată terminată cercetarea judecătorească și pune în vedere reprezentantului reclamantei, avocat A. V., să precizeze dacă solicită ca dezbaterea fondului să urmeze la acest termen sau în altă zi.
Reprezentantului reclamantei, avocat A. V., precizează că lasă la aprecierea instanței, după care revine și solicită ca dezbaterea asupra fondului să urmeze la acest termen.
Instanța, potrivit art. 392 C.pr.civilă, deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantului reclamantei, avocat A. V., solicită admiterea acțiunii așa cum a fost modificată, cu stabilirea locuinței minorei la D., unde locuiește mama iar instanța să aibă în vedere și acceptul pârâtului, precum și exercitarea autorității părintești exclusiv de către mamă. De asemenea, solicită respingerea cererii reconvenționale prin care pârâtul solicită stabilirea legăturilor personale ale acestuia cu minora. În ce privește exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamantă, solicită admiterea cererii având în vedere interesul superior al copilului care locuiește în D., pentru luarea acestuia la pârât este mai greu precum ținând cont și de vârsta minorului. Un alt motiv, este și lipsa de interes a pârâtului față de copil cât și faptul că pârâtul nu locuiește la domiciliu fiind la diverse locații și este mai greu de găsit. Cu privire la cererea reconvențională, pârâtul nu și-a modificat cererea, în sensul că ar dori să vadă copilul în prezența reclamantei și nu trebuie uitat că chiar și la un copil de 5-6 ani i s-ar da peste cap pregătirea școlară. Copilul are nevoie de prezența fizică a mamei. Față de cele precizate solicită admiterea cererii principale și respingerea cererii reconvenționale. Cu cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 394 al. 1 din Codul de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
INSTANȚA
-deliberând-
Asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești la data de 01.07.2014 sub nr._, reclamanta S. E.- G. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul F. Ș. să se dispună modificarea măsurilor luate cu privire la minora F. G. – Ș., născută la data de 01.07.2010 în sensul de schimbare a locuinței a cesteia de la adresa din com. Cașin, . la adresa din ., jud. Cluj.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul, căsătoria fiind desfăcută prin divorț iar locuința minorei F. G. – Ș. a fost stabilită la mamă, în . este, însă, schimbată în com. Chiuiești, ., jud. Cluj dar pârâtul nu a fost găsit pentru a-și da acordul prealabil. Pârâtul din septembrie 2013 nu a mai văzut minora, nefiind interesat de aceasta iar la noua locuință, copilul beneficiază de condiții optime, materiale, spirituale, sentimentale cât și în viitor, preșcolare și școlare.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 497 Cod procedură civilă.
În susținerea cererii au fost depus copiile următoarelor înscrisuri: certificatul de naștere al minorei și sentința nr. 1474/27.04.2012. Totodată a solicitat încuviințarea probei testimoniale, probă admisă de instanța la data de 27.11.2014.
Prin cererea adițională depusă la dosar la primul termen de judecată, respectiv 30.10.2014, reclamanta a arătat că solicită exercitarea autorității părințești cu privire la minoră în mod exclusiv având în vedere interesul superior al copilului care locuiește în Cluj, la mare distanță de . faptul că din ancheta socială a rezultat că nu mai locuiește pe raza comunei Cașin.
În drept a invocat dispozițiile art. 403 și 398 Cod civil, art. 204 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 03.12.2014, pârâtul a arătat5 că nu este de acord cu exercitarea exclusivă a autorității părintești de către reclamantă întrucât în calitate de părinte dorește să se implice în viața copilului său și să își asume responsabilitățile ce-i revin. Simplul fapt că reclamanta s-a mutat în altă localitate nu este un motiv să fie decăzut din dreptul părintesc de a exercita autoritatea asupra copilului. Sub aspect reconvențional, pârâtul a solicitat să i se acorde dreptul de a avea legături personale cu minora la domiciliul său din . următorul program:
- de două ori pe lună de vineri, de la ora 12 până duminică la ora 14,
- o lună în vacanța de vară,
- o săptămână în vacanța de iarnă și o săptămână în vacanța de paști, alternativ un an la reclamantă, un an la el.
În motivarea cererii arătat că nu dorește să fie absurd și înțelege că mutarea reclamantei cu minora în județul Cluj este un motiv serios dar el are dreptul de a vizita minora potrivit art. 401 al. 1 C. Civil.
În drept a invocat dispozițiile art. 205-209 și 453 al. 1 C.pr.civilă.
Prin întâmpinarea la cererea reconvențională depusă la dosar la data de 12.01.2015, reclamanta a solicitat respingerea ei față de vârsta fragedă a minorei și de distanța de sute de kilometri dintre domiciliul pârâtului și . impune nici ca legăturile personale să fie o lună în vacanța de vară și o săptămână în vacanța de iarnă și de paști la domiciliul pârâtului având în vedere vârsta minorei când aceasta are nevoie de prezența mamei sale zilnic.
La termenul de judecată din data de 12.01.2015, reclamanta a depus o cerere prin care a arătat că domiciliul ei este în prezent în Mun. D., ., ., ap. 36, ., astfel că solicită stabilirea domiciliului minorei la această locuință.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială și s-au efectuat anchetele sociale la domiciliul ambelor părți.
Minora nu a putut fi audiată din cauza vârstei de 4 ani și 7 luni.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Situația de fapt
Prin sentința nr. 1474/27.04.2012 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr._ s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți, locuința minorei F. G. – Ș., născută la data de 01.07.2010 20.08.1994 fiind stabilită la mamă în comuna Cașin, ., jud. Bacău. Totodată s-a dispus exercitarea autorității părintești cu privire la minoră de către ambii părinți.
În luna iunie 2014, minora s-a mutat în Cluj iar pentru anul școlar 2014-2015 a fost înscrisă la Grădinița cu orar prelungit „Elpis” din Mun. D.. De asemenea, s-a încheiat un contract de reprezentare nr. 490/14.12.2014 cu S.C. TRANSILVANIA SELECTION AGENCY S.R.L. pe o durată de 24 de luni având ca obiect implicarea minorei în activități precum participări la ședințe foto, apariții scenice, prezentări modă, participarea la programe radio, televiziune, presă, concursuri, apariții cinematografice și orice alte activități ce implică folosirea imaginii sau a vocii fetiței.
Martorii propuși de reclamantă au declarat că în luna iunie 2014 au încercat să îl anunțe pe pârât cu privire la acordul de schimbare a locuinței minorei dar acesta nu a fost găsit. În ce privește relațiile cu minora, s-a arătat că minora este comunicativă, foarte deschisă, merge la grădiniță de luni până vineri de la ora 8 sau 8.30 până la ora 17 de unde îi place și nu plânge când este lăsată acolo. Distanța dintre Cluj și Onești se parcurge în 8 ore și fetița nu ar face față acestui drum. Minora a stat și numai cu partenerul mamei, merge o dată la două-trei săptămâni în Cluj unde face modeling și urmează să fie dată la înot.
Martorii propuși de pârât au declarat că pârâtul a încercat de mai multe ori să o viziteze pe minoră la domiciliul mamei atunci când aceasta locuia în . fiecare dată i se spunea că doarme sau că nu este acasă ori că nu o lasă bunicul să îl primească pe pârât. În momentele în care erau împreună, minora nu se despărțea de tatăl său, îi spunea „tati”. Pârâtului îi este dragă minora că este primul lui copil dar de câre ori a încercat să o găsească pe reclamantă pe numărul de telefon al acesteia pe care îl avea răspundea soacra. Pârâtul nu bea, nu este dependent de droguri, doar fumează dar și reclamanta fumează. Pârâtul lucrează ca șofer și are lucrări în mai multe locuri din raza jud. Bacău și V. și sunt perioade în care nu vine acasă mai multe zile.
Din ancheta socială efectuată de serviciul de autoritate tutelară din cadrul Primăriei Mun. D. nr. 1782/29.01.2015, de la locuința reclamantei, rezultă că aceasta locuiește cu chirie într-un apartament de trei camere, corespunzător mobilate și igienic întreținute.
Din ancheta socială efectuată de serviciul de autoritate tutelară din cadrul Primăriei .. 6286/11.12.2015, de la locuința pârâtului, rezultă că acesta locuiește cu părinții săi întrucât nu are locuință proprietate personală.
Dispozițiile legale aplicabile
În ce privește stabilirea locuinței copilului, dispozițiile legale relevante sunt:
Art. 496 Cod civil: „(1) Copilul minor locuiește la părinții săi.
(2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului.
(3) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile.
(4) Locuința copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile prevăzute expres de lege.
(5) Părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia. Instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului”.
În ce privește exercitarea autorității părintești:
Art. 487 cod civil prevede că „părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia”.
Potrivit art. 504 Cod civil, „dacă părinții sunt divorțați, autoritatea părintească se exercită potrivit dispozițiilor referitoare la efectele divorțului în raporturile dintre părinți și copii” iar potrivit 397 C.civ. „După divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.”.
Art. 503 Cod civil stabilește că „părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească” iar art. 507 Cod civil „Dacă unul dintre părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau dacă, din orice motiv, se află în neputință de a-și exprima voința, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească”.
Potrivit art. 36 alin. 7din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, „se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești”.
În ce privește dreptul de a avea legături personale cu copilului său, potrivit art. 401 alin. 1-2 C.civ. „În cazurile prevăzute de art. 400, părintele sau, după caz, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta. În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept. Ascultarea copilului este obligatorie, art. 264 fiind aplicabil”.
Considerentele pe care se întemeiază soluția instanței
Referitor la locuința minorei, potrivit art. 400 alin 1 C.civ. cu referire la art. 496 C.civ., regula stabilită de legiuitor este în sensul că locuința copilului minor va fi la părinții săi sau la unul din părinți, potrivit acordului dintre aceștia, numai în caz de neînțelegere aceasta urmând a fi stabilită de instanța de tutelă, în baza probelor administrate.
În cauză, având în vedere că prin sentința civilă nr. 1474/27.04.2012 a Judecătoriei Onești s-a stabilit deja că locuința minorei va fi la mamă, singurul aspect modificat constituindu-l unde se află în prezent această locuință a mamei, față de probele administrate (declarațiile martorilor, contractul de închiriere și ancheta socială) coroborate cu acordul pârâtului de schimbare a locuinței minorei din .. D., instanța va dispune ca locuința copilului să fie stabilită la locuința mamei din Mun. D., ., ., ..
În ce privește exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către mamă, față de dispozițiile art. 503, art. 507 Cod civil și art. 36 alin. 7din Legea nr. 272/2004, texte legale anterior citate, instanța trebuie să analizeze dacă există motive temeinice pentru exercitarea exclusivă a autorității părintești.
Motivele invocate de către reclamantă au constat în faptul că minora locuiește la o distanță mare de pârât iar acesta nu a fost găsit acasă de câte ori a fost căutat.
Aceste motive nu se regăsesc, însă, în cele enumerate de art. 507 Cod civil sau art. 36 alin. 7 din Legea nr. 272/2004. Astfel, din aceste articole rezultă că pentru a se dispune ca exercitarea autorității părintești să se realizeze exclusiv de către un părinte trebuie să existe motive întemeiate care ar putea pune în pericol viața, sănătatea și integritatea copilului, cum ar fi alcoolismul, violențele, dependența de droguri, condamnări pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență.
Din probele administrate, însă, nu a rezultat că pârâtul are un comportament care să pună în pericol creșterea și dezvoltarea minorei ci dimpotrivă minora era atașată de tată atunci când erau împreună, aceasta are reprezentarea faptului că are un tată în altă parte și îl numește „tati al meu”.
Faptul că pârâta și-a stabilit locuința la o distanță de 400 km de locuința pârâtului nu duce, așa cum a menționat și pârâtul în cererea reconvențională, la decăderea sa din exercițiul autorității părintești ci, dimpotrivă, trebuie asigurată posibilitatea acestuia nu numai de a se implica în viața, creșterea și educarea acestuia dar și a respectarea dreptului de a avea legături personale cu minora. Părinții copilului, chiar dacă nu mai sunt împreună nu pot ignora că și celălalt este părinte și are dreptul de a exercita împreună și în mod egal cu părintele la care minora locuiește autoritatea părintească.
Prin urmare, instanța va respinge capătul de cerere privind exercitarea autorității exclusive de către reclamantă ca nefondat în lipsa dovedirii existenței unor motive temeinicie care să atragă aplicarea dispozițiilor art. 507 Cod civil sau art. 36 alin. 7din Legea nr. 272/2004.
În privința programului de vizită solicitat de pârâtul reclamant în cererea reconvențională, trebuie precizat în primul rând că obiectul cererii reconvenționale îl constituie acordarea dreptului de a avea legături personale cu minora, modalitatea în care urmează a se realiza acest drept urmând a fi stabilit de către instanță în raport de probele administrate și de interesul copilului. Astfel, nu se poate considera că în eventualitatea în care partea adversă se opune la programul propus de către reclamant, instanța nu va putea stabili un alt program ci sancțiunea ar fi respingerea cererii urmând ca ulterior să se formuleze o altă cerere conform dorinței celuilalt părinte. De altfel, la termenul de judecată din 27.11.2014, pârâtul a precizat că măcar o dată să ia minora și în vacanțele acesteia astfel încât a acceptat ca instanța să stabilească acest program.
Pe de altă parte, de principiu, pârâta reclamantă din cererea reconvențională nu s-a opus ci a arătat că este de acord cu stabilirea unui program de vizitare a minorei dar la domiciliul ei, fără a fi luată la domiciliul reclamantului având în vedere vârsta copilului și distanța dintre cele două localități.
Din dispozițiile art. 401 și 496 alin. 5 Cod civil rezultă că dreptul părintelui separat de copilul său de a avea legături personale cu minorul este stabilit prin lege, instanța urmând să stabilească doar modalitatea în care se exercită aceste legături.
Instituția fundamentală prin care se realizează protecția și dezvoltarea copilului este familia în cadrul căreia tatăl și mama copilului sunt protectorii săi naturali. Aceștia trebuie să își asume, în mod prioritar, funcția de protecție a minorului date fiind proximitatea legăturilor de sânge, precum și legăturile de afecțiune reală care există între părinți și copil. În acest sens, două dintre principiile pe care Declarația drepturilor copilului le conține arată că, pe cât este cu putință, copilul va crește sub grija și răspunderea părinților săi, într-o atmosferă de afecțiune și securitate morală și materială (principiul 6) și că acestora le revine în primul rând răspunderea pentru educația și îndrumarea lui (principiul 7). Art. 18 pct. 1 din Convenția cu privire la drepturile copilului statuează, însă, că părinții sunt principalii responsabili de creșterea și dezvoltarea copilului dar ei trebuie să acționeze în primul rând în interesul suprem al copilului. Acest deziderat este reluat și în art. 483 alin. 2 Cod civil prin care se arată că „părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului”.
Această ocrotire nu trebuie să înceteze atunci când soții, părinții copilului, au divorțat și tocmai din acest motiv, educația și îndrumarea minorului trebuie realizată atât de părintele la care a fost stabilită locuința copilului cât și de celalalt părinte, separat de copilul său.
Conținutul autorității părintești ce constituie punctul de plecare în stabilirea modalității de exercitare a legăturilor personale cu minorul este reglementat de art. 487 Cod civil, anterior citat. În vederea exercitării acestor drepturi și obligații, părintele care este separat de copilul său nu ar trebui să se afle pe o poziție de inferioritate față de celălalt părinte în ce privește timpul petrecut cu minorul său. Însă, în raport de programul copilului și de circumstanțele personale ale părinților, acest timp poate fi mai redus pentru unul din părinți.
Sub acest aspect, problema care se pune în cauză constă în posibilitatea ca minora să fie luată de la domiciliul mamei sale fie pe o perioadă de trei zile, fie pe o perioadă de o lună, față de motivele invocate de reclamanta, pârâtă în cererea reconvențională. Această posibilitate va fi analizată de instanță având în vedere interesul minorei raportat la vârsta acesteia, mediul în care a crescut și copilărit și dreptul ambilor părinți de a asigura o educație și creștere corespunzătoare copilului lor.
Din probele administrate (declarațiile martorilor și referatele de anchetă socială) a rezultat că minora în vârstă de 4 ani și 7 luni a locuit până în noiembrie 2013 cu mama sa în . 2013 și până în luna iunie 2014 cu bunicii materni în . iunie 2014 și până în prezent cu mama sa în Cluj sau în D.. În schimb, pârâtul reclamant locuiește în . distanța dintre Mun. D. și . parcurge în aproximativ 8 ore.
Tot din declarațiile martorilor, instanța reține că reclamantul a dorit să își viziteze minora dar nu i s-a permis sub diferite motive și că atunci când a reușit să petreacă cu aceasta câteva ore, minora nu a manifestat reticență, teamă sau refuz de a petrece timpul cu tatăl său. Totodată a rezultat că minora nu a locuit cu tatăl său decât, probabil, de la naștere și până la data despărțirii în fapt în 29.12.2011, deci când minora avea 1 an și jumătate, perioadă de care nu se poate prezuma că aceasta își mai aduce aminte.
Afecțiunea reprezintă un element esențial al relației părinte-copil și are un rol decisiv în dezvoltarea psihică a minorului. Iubirea părinților și afecțiunea manifestată de aceștia, îl vor ajuta pe minor să se dezvolte armonios și echilibrat. În acest sens, prin diferite hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Hotărârea Ignaccolo-Zenide contra României din 25 ianuarie 2000, Cauzele Sahin c. Germaniei și Sommerfeld contra Germaniei din 08 iulie 2003) cuprinde obligația pozitivă a statelor de a asigura contactul copiilor cu părinții cărora nu le-au fost încredințați, precum și de a nu împiedica tatăl să aibă legături cu minorul său dacă își dorește acest lucru. În stabilirea modalităților de exercitare a legăturilor personale între minor și părinte trebuie să se aibă în vedere și sentimentul de stabilitate și apartenență al minorului. Acesta trebuie însă să fie dublat de sentimentul de securitate emoțională al copilului în relație cu părinții săi, asigurându-se că minorul nu este expus abuzurilor fizice sau emoționale ori neglijențelor din partea persoanei cu care locuiește. Sentimentul de securitate implică faptul că relația pe care copiii o au cu părinții lor să fie ne-ostilă, să fie regulată, copilul să știe că poate să-și acceseze părintele atunci când are nevoie de el, copilul să nu fie expus la eventualele disensiuni dintre părinți legate de creșterea și educarea sa, copilul să nu fie folosit ca mesager între părinții divorțați sau ca element de șantaj între părinți, etc.
Din acest motiv, instanța consideră că față de vârsta de 4 ani și 7 luni a minorei, schimbarea locului în care locuiește în prezent pentru o noapte sau mai multe și rămânerea acesteia pentru o perioadă mai mare într-o locuință care nu a reprezentat mediul în care a crescut, este, deocamdată, de natură să afecteze sentimentul de stabilitate al acesteia. Mai mult, nu se poate considera că minora va face față din punct de vedere fizic drumului dintre Mun. D. și . intervalul vineri de la ora 12 și până duminică la ora 14 când în acest interval de 50 de ore, 16 se vor petrece pe drum. Nu este posibil nici ca o dată pe lună, minora să fie luată de la locuința sa din D. pentru o perioadă mai lungă decât două zile având în vedere că a fost înscrisă la grădiniță și are un program fix care nu trebuie întrerupt decât în mod excepțional iar nu în fiecare lună prin plecările la domiciliul tatălui său.
Aceasta nu înseamnă că legăturile cu minora nu se pot stabili chiar și dacă există acest impediment al distanței mari între locuințele părților.
Prin urmare, deocamdată, până minora se va obișnui cu relația tată-fiică și va conștientiza că acesta nu prezintă nici un pericol pentru ea, minora poate fi vizitată la interval de două săptămâni pentru o perioadă de câteva ore pe zi. În acest sens, reclamanta a fost de acord ca minora să fie vizitată la locuința sa. Totuși, instanța consideră că legăturile personale cu minora nu se pot realiza în câteva ore sau la domiciliul acesteia având în vedere că relația tată-fiică nu trebuie să fie stânjenită de prezența altor persoane și mediul în care să se desfășoare aceasta. Din acest motiv, tatăl va putea să ia minora de la domiciliul mamei dar nu ca să o ducă la domiciliul său din . va putea petrece câteva ore în localitatea în care se află locuința minorei sau în împrejurimi. Este adevărat că această modalitate implică costuri legate de transport și cazare dar acestea trebuie suportate de pârât având în vedere că minorei i s-a stabilit locuința la reclamantă.
Totodată, instanța consideră că în vederea stabilirii unei legături bazate pe afecțiune și încredere între tată-fiică, se impune ca pentru o perioadă aceștia să petreacă mai mult de câteva ore astfel că, în perioada vacanțelor (de iarnă și de vară) cei doi pot petrece timp de o săptămână fie la domiciliul reclamantului fie în altă parte dar după ce minora va împlini 5 ani (în vacanța de vară din anul 2015 și începând cu decembrie 2015 pentru vacanța de iarnă). Aceasta, bineînțeles cu obligația în sarcina tatălui de a-i menționa mamei unde vor petrece această săptămână, ce modalitate de a avea contact cu minora are ea și de a o aduce înapoi la domiciliul mamei.
În ce privește vacanța de primăvară, având în vedere că aceasta este de regulă o săptămână și că ea poate să coincidă cu sărbătorile de P. sau nu, instanța va stabili o perioadă de trei zile în care tatăl va putea să ia minora de la domiciliul mamei și să o ducă fie la domiciliul său fie în altă parte.
Față de aceste considerente, instanța va admite în parte cererea reconvențională a reclamantului pârât și va stabili următorul program, cu obligația acestuia de a lua minora de la locuința mamei și de a înapoia acesteia tot la această locuință la terminarea programului stabilit:
- în prima și a treia săptămână din fiecare lună, sâmbăta între orele 1000-1600 și duminica între orele 1000-1400 , fie la domiciliul mamei, fie în raza orașului în care locuiește minora;
- o săptămână în vacanța de iarnă, începând cu decembrie 2015- februarie 2016, cu excepția zilelor de C. și Revelion, cu luarea acesteia de la domiciliul mamei;
- trei zile în vacanța de primăvară, cu excepția zilelor de Paști, cu luarea acesteia de la domiciliul mamei;
- o săptămână în vacanța școlară de vară, respectiv în luna iulie a fiecărui an, cu luarea acesteia de la domiciliul mamei.
Această modalitate stabilită de către instanță este în interesul minorei și va asigura, treptat, consolidarea relației dintre minoră și tatăl ei urmând ca după ce împrejurările se vor modifica (de exemplu minora va crește și relația dintre cei doi va fi foarte strânsă, ceea ce e de dorit să se întâmple în viitor) să se solicite modificarea acestui program prin stabilirea mai multor zile și perioade de vacanță.
În ce privește cheltuielile de judecată constând în taxele de timbru și onorariul avocatului ales, față de admiterea în parte a pretențiilor ambelor părți, în conformitate cu art. 453 C.pr.civ., acestea vor fi compensate parțial și va fi obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei onorariu avocat ales în limita capătului de cerere admis.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite – în parte - cererea modificată formulată de reclamanta S. E.- G., CNP-_, domiciliată în com. Chiuiești, ., jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâtul F. Ș., CNP-_, domiciliat în . Mănăstirea Cașin ., jud. Bacău.
Admite – în parte – cererea reconvențională formulată de reclamantul pârât F. Ș. în contradictoriu cu pârâta reclamantă S. E.- G..
Stabilește locuința minorei F. G. – Ș., născută la data de 01.07.2010 la mama reclamantă din Mun. D., ., ., ap. 36, ..
Respinge capătul de cerere privind exercitarea exclusivă a autorității părintești de către reclamantă cu privire la minora F. G. – Ș., ca nefondat.
Stabilește ca reclamantul pârât să aibă legături personale cu minora F. G. – Ș., născută la 01.07.2010, după următorul program:
- în prima și a treia săptămână din fiecare lună, sâmbăta între orele 1000-1600 și duminica între orele 1000-1400 , fie la domiciliul mamei, fie în raza orașului în care locuiește minora;
- o săptămână în vacanța de iarnă, începând cu decembrie 2015- februarie 2016, cu excepția zilelor de C. și Revelion, cu luarea acesteia de la domiciliul mamei;
- trei zile în vacanța de primăvară, cu excepția zilelor de Paști, cu luarea acesteia de la domiciliul mamei;
- o săptămână în vacanța școlară de vară, respectiv în luna iulie a fiecărui an, cu luarea acesteia de la domiciliul mamei;
Instituie în sarcina reclamantului pârât obligația de a aduce minora la domiciliul mamei reclamante pârâte la terminarea programului stabilit anterior.
Compensează parțial cheltuielile de judecată efectuate de părți și obligă pârâtul reclamant F. Ș. la plata către reclamanta pârâtă S. E.- G. a sumei de 200 lei cu titlu de onorariu avocat ales parțial.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Onești.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. S. M. L.
Red.S.L /18.02.2015
Teh. 6 ex. M.L./ 18.02.2015
Ex. 4 ../1ex.pârât/2 C.L. 18.02.2015
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 2935/2015. Judecătoria ONEŞTI | Pensie întreţinere. Sentința nr. 420/2015. Judecătoria ONEŞTI → |
|---|
