Pensie întreţinere. Sentința nr. 2951/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 2951/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 2951/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI

JUDEȚUL BACĂU

Dosar nr._ - stabilire pensie minor -

Înreg. 02.10.2015

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2951

Ședința publică din data de 10.12.2015

COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN:

PREȘEDINTE – L. Bădădu

Grefier – L. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile promovată de reclamanta P. T. C., CNP_, cu domiciliul în .. 6, ., județul Bacău în contradictoriu cu pârâtul G. C., domiciliat în Onești, .. 3, ., pentru stabilire pensie minor.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâtul G. C., lipsă fiind reclamanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează:

- cauza are ca obiect „stabilire pensie minor”,

- stadiul procesual fond,

- se află la primul termen de judecată, după care,

În temeiul art. 219 Cod procedură civilă instanța procedează la identificarea pârâtului G. C. care s-a legitimat cu CI . nr._, CNP_.

Potrivit dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, având în vedere obiectul cauzei și prevederile art. 113 Cod procedură civilă, instanța se declară competentă material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța în temeiul art. 238 din Noul Cod de procedură civilă estimează o durată a procesului de un termen de judecată.

Instanța invocă din oficiu excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea prezentei cereri având în vedere că există deja un titlul executoriu față de acest aspect și pune în discuția părții excepția invocată.

Pârâtul având cuvântul arată că nu are posibilități materiale pentru a achita suma și face precizarea că suma solicitată a plătit-o deja, a cumpărat bunuri copilului.

Instanța constatând că probele sunt admisibile și duc la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind formulate cereri noi, instanța, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu.

INSTANȚA

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 02.10.2015 sub nr._, reclamanta P. T. C. a chemat în judecată pe pârâtul G. C., solicitând ca acesta să fie obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului G. C.. A mai solicitat deasemeni depunerea pensiei de întreținere într-un cont deschis la Alpha Bank România SA.

În susținerea cererii a fost depusă copia CI reclamantă, copia convenției încheiată în procedura divorțului cu copii minori, copia certificatului de naștere al minorului G. C., certificat de divorț.

Pârâtul, legal citat, s-a prezentat în instanță și a arătat că nu are posibilități materiale pentru a achita suma.

Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 10.12.2015 instanța a invocat din oficiu excepția lipsei de interes în formularea cererii și a lăsat cauza în pronunțare pe excepția invocată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Minorul G. C. s-a născut la data de 27.06.2006, din relația de căsătorie dintre părți. Prin Convenția încheiată în procedura divorțului cu copii minori autentificat sub nr. 671/06.06.2014 de BNP S. A. și Certificatul de divorț nr. 6439/06.06.2014 s-a desfăcut căsătoria încheiată între părți, autoritatea părintească asupra minorului să fie exercitată în comun de ambii părinți cu obligarea tatălui, pârâtul din prezenta cauză, la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 25% din venitul lunar net.

Față de faptul că la fila 7 dosar se află un titlu executoriu respectiv „Convenția încheiată în procedura divorțului cu copii minori” autentificat sub nr. 671/06.06.2014 de BNP S. A., instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei în conformitate cu prevederile art. 247 .

Prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă.

Analizând cu prioritate excepția procesuală de fond care face de prisos cercetarea fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 248 din Codul de procedură civilă.

Instanța reține că reclamanta prin cererea de chemare în judecată nu a solicitat majoraraea pensiei de întreținere, ci obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere deja stabilite. Această obligație de plată ce a fost însă stabilită în sarcina pârâtului în cuantum de 25% din venitul său net lunar prin „Convenția încheiată în procedura divorțului cu copii minori” autentificat sub nr. 671/06.06.2014 de BNP S. A. care constituie titlu executoriu (filele 7-8 dosar).

Reclamanta are un titlu executoriu, iar acesta poate fi pus în executare prin modalitățile prevăzute de lege.

Astfel, nefiind îndeplinite condițiile existenței unui interes al reclamantei în promovarea acestei acțiuni, instanța urmează să admită excepția lipsei de interes a reclamantei și să respingă acțiunea acesteia ca fiind lipsită de interes.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei de interes invocată din oficiu de instanță.

Respinge cererea formulată de P. T. C., CNP_, cu domiciliul în .. 6, ., județul Bacău, în contradictoriu cu pârâtul G. C., domiciliat în Onești, .. 3, ., ca fiind lipsită de interes.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.12.2015

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. B. L. M.

Red./tehnored. L.B./ L.M. 08./11.01.2016 Ex.- 4/ ..01.2016.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2951/2015. Judecătoria ONEŞTI