Pensie întreţinere. Sentința nr. 54/2015. Judecătoria ONEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 54/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 54/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA O N E Ș T I
JUDEȚUL B A CĂ U
Dosar nr._ - stabilire pensie major -
Înreg. 24.06.2014
SENTINȚA CIVILĂ NR. 54
Ședința publică din data de 08.01.2015
Completul de judecată compus din:
Președinte – L. B.
Grefier - L. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile promovată de reclamanta A. N. în contradictoriu cu pârâtul A. D., având ca obiect pensie întreținere-stabilire pensie major.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâtul A. D., lipsă fiind reclamanta.
.Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, care învederează:
- cauza are ca obiect „pensie întreținere-majorare pensie major”,
- se află la al cincilea termen de judecată,
- nu s-au depus relațiile solicitate de către instanță,
- stadiul procesual fond, după care,
În temeiul art. 219 Cod procedură civilă instanța procedează la legitimarea pârâtului A. D. care s-a legitimat cu CI . nr._, CNP_.
La interpelarea instanței pârâtul arată că este de acord cu pensia de întreținere pe care o va stabili instanța. În continuare arată că nu mai are contract de muncă încheiat, acest contract s-a încheiat la 22 decembrie 2014 și depune la dosar copia contractului de muncă precum și copia deciziei de încetare a contractului de muncă.
Conform art. 244 al. 1 Cod procedură civilă, instanța declară închisă cercetarea procesului și, nemaifiind formulate alte cereri, sau alte probe de administrat, în temeiul art. 392 Cod procedură civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților în dezbateri.
Pârâtul având cuvântul pe fondul cauzei lasă la aprecierea instanței.
În temeiul art. 394 al. 1 Cod procedură civilă instanța închide dezbaterile asupra fondului și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând,
Asupra cauzei civile de față constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești la data de 24.06.2014, sub nr._, reclamanta A. N. cu domiciliul ales în Onești, .. 27, . a chemat în judecată pe pârâtul A. D. domiciliat în ., ., jud. Bacău, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin sentința civilă nr. 2892 din 05.12.2013, pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr._ .
În motivarea cererii reclamanta arată că deși a devenit majoră, este în continuarea studiilor, fiind studentă în anul I la Universitatea B. -Facultatea Design de Produs și Mediu și este în incapacitatea de a-și asigura cele necesare traiului având multiple necesități, cheltuieli legate de cazare și dorește să urmeze unele cursuri de specialitate. Mai arată că doar mama sa este cea care se ocupă de cheltuielile sale de întreținere și pregătire școlară, pârâtul contribuind sporadic la aceste cheltuieli cu sume infime.
În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus în copie certificat de naștere și adeverința nr. 5023/27.11.2013 eliberată de Universitatea Transilvania B. – Facultatea Design de Produs și Mediu (fila 6) din care rezultă că este studentă la această facultate.
În drept au fost invocate prevederile art. 499, art. 529 și 530 din Noul Cod Civil
Cererea fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru potrivit OG 80/2013.
În temeiul art. 255 noul Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Pârâtul, legal citat, s-a prezentat în instanță și a fost de acord să plătească pensie de întreținere reclamantei care este fiica sa.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta este fiica pârâtului, fiind născută la data de 18.12.1993.
Prin sentința civilă nr. 2892/05.12.2013, pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr._, a fost obligat pârâtul A. D. la plata unei pensii de întreținere către reclamantă în cuantum de 140 lei lunar până la terminarea studiilor.
Reclamanta deși a împlinit vârsta de 18 ani, este în continuarea studiilor fiind studentă la Facultatea Design de Produs și Mediu cursuri de zi, conform adeverinței nr. 5023/27.11.2013 aflată la fila 6 dosar.
Conform dispozițiilor art. 51 din Legea 71/2011 de punere în aplicare a noului cod civil „dispozițiile art. 531 din Codul civil privind modificarea și încetarea pensiei de întreținere sunt aplicabile și în cazul pensiilor de întreținere stabilite prin hotărâre judecătorească anterior intrării în vigoare a Codului civil”, iar art. 531 Cod civil prevede că „dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei”.
Dispozițiile art. 524 din Noul Cod civil prevăd că are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale.
În speță reclamanta a făcut dovada că nu se poate întreține din muncă, aflându-se în continuarea studiilor, fiind studentă la Universitatea B. -Facultatea Design de Produs și Mediu (adeverința nr. 5023/27.11.2013 – fila 6 dosar).
Pârâtul prezent în instanță a declarat că este de acord cu plata unei pensii de întreținere pentru reclamantă, precizând că a încetat contractul de muncă la data de 22.12.2014.
În ceea ce privește cuantumul pensiei de întreținere ce urmează a fi plătită de către pârât, având în vedere că s-a depus la dosar adeverința nr._/29.12.2014 eliberată de ITM Bacău, decizia nr. 154/19.12.2014 eliberată de Confer Group instanța va avea în vedere ca bază de calcul venitul minim pe economie (stabilit prin H.G. nr. 23/22.01.2013), precum și limitele impuse de art. 529 alin. 2 Noul Cod civil.
În raport cu argumentele de fapt și de drept expuse anterior instanța, constată întemeiată acțiunea, motiv pentru care o va admite și va majora pensia stabilită în sarcina pârâtului și în favoarea reclamantei de la 150 lei la 170 lei lunar, cu începere de la data formulării acțiunii, 24.06.2014 și până la terminarea studiilor dar nu mai mult de împlinirea vârstei de 26 de ani.
Cu aceeași dată va sista obligația de întreținere stabilită prin sentința civilă nr. 2892/2013.
Pentru aceste motive
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta A. N. cu domiciliul ales în Onești, .. 27, . contradictoriu cu pârâtul A. D. domiciliat în ., ., jud. Bacău .
Majorează pensia de întreținere pentru copilul major A. N., în sarcina pârâtului A. D., de la 140 lei lunar la 170 lei lunar începând cu data introducerii acțiunii, 24.06.2014 și până la terminarea studiilor, fără a depăși vârsta de 26 de ani.
Sistează începând cu aceeași dată efectele sentinței civile nr. 2892/2013 pronunțată de Judecătoria Onești în dosar civil nr._ .
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecătoria Onești.
Pronunțată în ședință publică, azi 8.01.2015
Președinte, Grefier,
Red. L.B. 21.01.2015, tehnored. L.M. 21.01.215, ex4, ..2015, 2 ex.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|








