Acţiune în constatare. Sentința nr. 3977/2015. Judecătoria ORADEA

Comentarii

0

Sentința nr. 3977/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 3977/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3977/2015

Ședința publică de la 23 aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. V.

Grefier M. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții V. I. și V. F. – E. și pe pârâtele . și . - SUCURSALA ORADEA, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, personal și asistat de reprezentanta reclamanților – avocat I. R. și reprezentanta pârâtei – avocat substituent R. C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Reprezentanta pârâtei susține cererea de suspendare a cauzei în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, întrucât este demarată de bancă o procedură de negociere cu fiecare parte contractantă.

Reprezentanta reclamanților nu este de acord cu suspendarea judecării cauzei.

Instanța constată că nu există temei pentru suspendarea judecării cauzei decât dacă ambele părți sunt de acord, ori reclamanții nu doresc acest lucru.

Instanța procedează la administrarea interogatoriului reclamantului, care se legitimează cu C.I. . nr._, răspunsurile acestuia fiind consemnate în scris și atașate dosarului.

La întrebarea instanței, reclamantul arată că doar el s-a prezentat la bancă pentru a purta discuții preliminare încheierii contractului de credit.

Reprezentanta pârâtei insistă în proba cu interogatoriul reclamantei. Depune la dosar răspuns la interogatoriul ce i-a fost comunicat și practică judiciară.

Instanța respinge ca inutilă proba cu interogatoriul reclamantei, având în vedere că doar reclamantul a purtat discuții preliminare încheierii contractului cu reprezentanții băncii.

Reprezentanta reclamanților depune la dosar extrase de cont.

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul pe excepții și pe fond.

Reprezentanta pârâtei susține excepțiile invocate astfel cum acestea au fost formulate.

Reprezentanta reclamanților solicită respingerea excepțiilor pentru motivele arătate prin note scrise. Pe fond, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial și contravaloarea extraselor de cont.

Reprezentanta pârâtei solicită respingerea cererii. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

INSTANȚA

Deliberând asuprea cererii de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 08.01.2015, sub dosar cu nr._, scutită de plata taxei de timbru în baza art. 29, alin. 1, lit. f) din OUG nr. 80/2013, reclamanții V. I. și V. F.-E. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele V. R. S.A. București, precum și V. R. S.A. – Sucursala Oradea următoarele: Sa constate existenta clauzelor abuzive cuprinse in conventia de credit nr._/13.03.2007, art. 3 lit. d si art. 5 lit. a din partea Conditii speciale si ale art. 3.5 si art. 3.10, din Conditiile generale si pe cale de consecinta sa constate nulitatea absoluta a acestora; Sa oblige paratele, in solidar, la restituirea sumei de 1.276,26 CHF reprezentând comision de risc achitat de la data semnarii conventiei si pana la eliminarea acestuia in iulie 2010; Sa constate existenta clauzei abuzive cuprinse in actului aditional nr. 1/ 30.08.2010, art. 3, pct.5.1 lit. b), intervenit in baza OUG nr. 50/2010 si pe cale de consecinta sa constate nulitatea absoluta a clauzei care priveste introducerea comisionului de administrare si sa oblige paratele, in solidar, la restituirea sumei de 1.419,23 CHF achitate cu acest titlu pentru perioada august 2010 – ianuarie 2015 (data introducerii actiunii) si in continuare pana la incetarea efectiva a perceperii acestuia; Cu cheltuieli de judecata constand in onorariu de avocat in cuantum de 1.200 lei si contravaloarea extraselor de cont emise de banca in cuantum de 465 lei, potrivit chitantelor anexate.

În motivare, reclamanții au arătat că, in calitate de imprumutati, au incheiat cu parata conventia de credit nr._/ 13.03.2007 avand ca obiect acordarea unui credit in cuantum de 33.000 CHF. Pentru garantarea acestui imprumutat, au instituit ipoteca de rang I asupra imobilului situat in Oradea, ..9, ..13, judetul Bihor, inscris in CF colectiv nr._ Oradea, CF individual nr._ Oradea, cu nr. Top.1551/5/13. La incheierea contractului au fost lipsiti de posibilitatea negocierii clauzelor contractuale. Dobanda a fost stabilita conform art. 3 lit. a din conditile speciale de 4,25 % p.a. fixa, putand face insa obiectul revizuirii de catre banca, conform dispozitiilor contractuale inscrise la art. 3 lit. d din partea “Conditii speciale”, coroborat cu art. 3.10 din partea „Conditii generale”. Conform art. 3 lit. d din partea Conditii speciale ale conventiei banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobanzii curente in cazul intervenirii unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicand imprumutatului noua rata a dobanzii iar conform dispozitiilor art. 3.10 din partea Conditii generale, D. poate fi modificata in conditiile modificarii ratei dobanzii, precum si in conditiile prevazute in sectiunea 10) „Costuri suplimentare”. Rezulta asadar ca, in lipsa unor elemente de circumstantiere, banca in calitate de comerciant este libera sa aprecieze unilateral modificarile semnificative de pe piata monetara si sa modifice tot unilateral dobanda. Nu se specifica ce se intelege prin modificari semnificative de pe piata monetara si in ce masura acestea pot influenta rata dobanzii, banca fiind suverana in apreciere. Schimbarile semnificative pot sa fie determinate chiar prin politicile bancilor de crestere galopanta a dobanzilor, caz in care s-ar modifica artificial si nu justificat cuantumul dobanzii, desi creditul s-a acordat cu dobanda fixa. Imposibilitatea consumatorului de a anticipa costurile creditului contractat este de natura a-i afecta posibilitatea de rambursare si siguranta sa economica si financiara, cel putin la fel de importanta ca si profitul urmarit de comerciant, ajungandu-se astfel la consecinta unui dezechilibru semnificativ. De altfel, clauza de modificare a dobanzii urmareste doar majorarea dobanzii nu si micsorarea acesteia, avand in vedere ca moneda in care s-a acordat imprimitil – CHF – s-a intarit semnificativ fata de data acordarii creditului, sporindu-se si prin aceasta evolutie costurile initiale ale creditului, fara ca banca sa fi procedat la diminuarea corespunzatoare a dobanzii, in functie de schimbarile . pe piata economica, iar o majorare a procentului dobanzii ar fi impovaratoare si nejustificata. Cu privire la caracterul abuziv al clauzelor de la art. 5 lit. a din Conditiile speciale si art. 3.5 din Conditiile generale ale Conventiei, privind comisionul de risc.

In ceea ce priveste comisionul de risc, instanta este rugata sa observe ca, in conformitate cu art. 3.5. din Conditiile generate, ,,Pentru punerea la dispozitie a creditului, Imprumutatul datoreaza Bancii un comision de risc (...)". Conform art. 5 lit. a din Conditiile speciale, cuantumul acestui comision era de 0.1% din soldul creditului, platibil lunar. Instanta este rugata sa constate ca aceste clauze au un caracter abuziv avand in vedere ca, pe de o parte, motivatia perceperii acestui comision nu rezulta din cuprinsul Conventiei si, pe de alta parte, riscul de rambursare a creditului este acoperit de garantia reala imobiliara constituita in favoarea Bancii tocmai in acest scop. Astfel, asa cum rezulta din art. 3.5., comisionul de risc este perceput pentru punerea la dispozitie a creditului, fara insa a se preciza in mod explicit care este motivatia perceperii lui. Conform art. 1 din Legea nr. 193/2000 modificata, contractul de credit trebuie sa contina ,,clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate." Ori, textul art. 3.5. din Conventie nu se supune acestor exigente, nefiind de fel clar, neechivoc si necontinand niciun element care sa dea posibilitatea subsemnatilor de a intelege de ce sunt percepute aceste sume. De asemenea, in conformitate cu pct. 1. lit. g. din Anexa la Legea nr. 193/2000 modificata, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care ,,dau dreptul exclusiv comerciantului sa interpreteze clauzele contractuale". In speta, avand in vedere modul de formulare a clauzei incriminate, aceasta intra sub incidenta textului legal. In aceste conditii, singura concluzie care se poate trage este ca unica motivatie a perceperii acestui comision de risc este aceea de a ,,umfla" profitul Bancii, si asa asigurat de costurile mentionate mai sus. Suma totala a acestui comision, foarte consistenta, reprezinta un dublu beneficiu al Bancii, fiind practic o dobanda mascata, perceputa pe langa dobanda principala stabilita contractual. Din perspectiva subsemnatilor, perceperea acestui comision este impovaratoare, mai ales in conditiile economice actuale, ea vine alaturi de dobanda si celelalte costuri si duce suma totala de rambursat la 53.743,21 CHF, adica aproape dublul valorii creditului acordat.

In alta ordine de idei, instanta este rugata sa retina ca, la incheierea Conventiei, nu au avut posibilitatea sa negocieze niciuna din clauzele contractuale, cu atat mai putin cele privitoare la costurile creditului, cuprinsul contractului fiindu-ne impus de catre Banca si avand un caracter prestabilit, de natura contractelor de adeziune. Ori, in masura in care aveau nevoie de creditul solicitat, au fost implicit nevoiti sa semneze Conventia, chiar si in aceste conditii. In conformitate cu art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, modificata, clauzele care nu au fost negociate cu consumatorul sunt considerate abuzive, daca acestea creeaza in detrimentul acestuia un dezechilibru contractual. De asemenea, conform alin. 2 al aceluiasi articol, este considerata ca nefiind negociata acea clauza care ,,a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate (...)". Sub un alt aspect, instanta este rugata sa observe ca nu rezulta care este riscul avut in vedere a fi protejat de Banca prin perceperea comisionului de risc, in conditiile in care creditul a fost garantat cu o garantie reala - ipoteca de rangul I constituita asupra imobilului proprietatea subsemnatilor situat in Oradea, ..0, .,judetul Bihor si prin cesionarea politei de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobil in favoarea bancii. Garantia lor acopera cu mult peste valoarea creditului, astfel nu exista riscul ca, in caz de nerambursare, Banca sa fie in vreun fel pagubita, in aceasta ipoteza urmand sa-si recupereze suma datorata prin executarea garantiei. Impotriva riscului de neplată, pârâta a constituit garanții reale mobiliare și imobiliare, asigurându-și mecanisme de protecție împotriva acestui risc, ceea ce demonstrează, odată în plus, ca acest comision de risc este abuziv și că parata deține încă un instrument de asigurare împotriva riscului de neplată, prin garanțiile personale aduse de reclamanți, iar art. 4 din condițiile speciale ale contractului stipulează și comisioane de penalizare, în situația neplății la scadență a ratelor lunare. Or, toate aceste garanții pe care le are banca împotriva riscului de neplata duc la concluzia că, prevederile contractuale ce reglementează comisionul de risc constituie, în fapt, o clauză contractuală abuzivă, lovită de nulitate absolută, comisionul fiind perceput de bancă pentru a-și acoperi propriul risc dar impus reclamanților, deși, la rândul lor, suportă propriul risc, decurgând din deteriorarea cursului de schimb valutar și diminuarea veniturilor. De altfel, in contract nu este stipulata nici o clauza prin care sa se arate ca daca nu se produce riscul, la finalul contractului banca ne va restitui suma incasata cu titlu de comision de risc sau macar o parte din aceasta.

In final, instanta este rugata sa observe ca dispozitiile art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, prevad in mod limitativ care sunt comisioanele care pot fi percepute in cadrul unui contract de credit, comisionul de risc negasindu-se printre acestea. Aceasta noua reglementare vine sa confirme imprejurarea ca acest comision de risc este nelegal si abuziv, nefiind justificat de nicio cauza obiectiva si nefiind altceva decat o dobanda mascata, un element de crestere a profitului bancii pe cheltuiela si efortul consumatorilor. F. de toate aceste imprejurari, in conformitate cu art. 13 din Legea nr. 193/2000 modificata, instanta este rugata sa dispuna modificarea corespunzatoare a Conventiei, in sensul eliminarii art. 3 lit. d din Conditiile speciale si art. 3.11 din Conditiile generale, privind posibilitatea Bancii de a modifica unilateral si discretionar rata dobanzii aferente creditului si eliminarii art. 5 lit. a din Conditiile speciale si art. 3.5. din Conditiile generate, privind comisionul de risc.

Ca urmare a constatarii caracterului abuziv al clauzelor referitoare la comisionul de risc, instanta este rugata sa dispuna Bancii restituirea sumelor platite de reclamanți cu acest titlu de la incheierea Conventiei pana in prezent. Constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale atrage sanctiunea nulitatii acesteia, sanctiune general aplicabila oricarui act juridic incheiat cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legii. Ca si consecinta a nulitatii, clauzele contractuale vizate sunt lipsite de efecte juridice retroactiv, de la data incheierii lor, urmarea fiind repunerea partilor in situatia anterioara incheierii actului lovit de nulitate si restituirea prestatiilor efectuate in temeiul acestuia. Cu privire la nulitatea absoluta partiala a Actului aditional intervenit in temeiul art. 50/2010, in ceea ce priveste introducerea comisionului de administrare credit. In urma intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, banca nu i-a informat asupra necesitatii semnarii unui act aditional la Conventie, in vederea corelarii clauzelor contractuale cu dispozitiile acestei ordonante. In luna decembrie 2014 au solicitat bancii sa le comunice daca exista vreun act aditional la conventia mai sus amintita si le-a comunicat Actul aditional nr.1/30.08.2010, act pe care nu l-au semnat. Solicita instantei sa constate nulitatea absoluta a clauzei privind introducerea comisionului de administrare credit, avand in vedere: - faptul ca aceasta modificare nu a fost impusa de prevederile O.U.G. nr. 50/2010; - faptul ca introducerea acestui comision contravine dispozitiilor art. 35 lit. b din O.U.G. nr. 50/2010 text care interzice introducerea si perceperea de noi comisioane (...), neprevazute in contract si care nu erau oferite consumatorilor la data incheierii acestuia"; - faptul ca acest comision de administrare credit nu constituie altceva decat o continuare a comisionului de risc, ,,botezat" astfel pentru a se incerca eludarea interdictiei exprese prevazuta de art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, comision cu privire la care ne-am referit anterior.

Sub acest din urma aspect transpare si mai mult caracterul abuziv, discretionar si nelegal al acestui nou comision, a carui necesitate nu rezulta dintrun motiv obiectiv si rezonabil, legat de derularea Conventiei, ci din dorinta vadita a bancii de a-si pastra neatins profitul.

In drept, reclamanții au invocat Legea nr. 193/2000 modificata, O.U.G. nr. 50/2010.

Pârâta a depus întâmpinare (fila 34), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a V. R. S.A. - Sucursala Oradea, raportat la lipsa capacitații de folosința a acesteia pe de o parte, raportat la împrejurarea ca intre reclamanți si aceasta nu exista niciun raport contractual. A mai invocat excepția de fond, absoluta si peremptorie a lipsei de interes si obiect in formularea capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc inscrisa la pct. 5 lit. a din Conditiile speciale ale conventiei de credit, precum și al clauzei privind ajustarea dobânzii, prevăzută la art. 3, lit. d) din Conditiile speciale ale conventiei de credit. In acest sens, se impune a fi subliniat ca se discuta despre caracterul abuziv al unei clauze contractuale care, la momentul inregistrarii actiunii, nu mai exista, ea fiind inlaturata prin efectele actului aditional implementat in mod legal si tacit in baza OUG 50/2010 si a Legii 288/2010.

Or, in conditiile in care inca din anul 2010, conventia de credit dedusa judecatii a fost modificata in sensul inlaturarii clauzei mai sus-mentionate -PRIN ACTUL ADITIONAL mai sus-mentionat, este evident faptul ca lipsa constatarii caracterului abuziv nu poate produce nici un fel de prejudiciu. Faptul că reclamantii inteleg să-si fructifice un drept de creantă, în cadrul unei astfel de actiuni, nu acopera, din punctul nostru de vedere, lipsa interesului actual. In alta ordine de idei, nu se poate retine interesul in formularea primului capat de cerere prin prisma formularii celui privind pretentiile de restituire a sumelor achitate cu titlu de comision de risc de la data incheierii conventiei, avand in vedere că în regimul vechiului Cod Civil, aplicabil in speta, contractele cu executare succesiva constituie exemplul clasic de exceptie de la principiul restabilirii situației anterioare (restitutio in integrum) si, implicit, de la principiul retroactivității efectelor nulității. Pe de alta parte, rezulta din chiar cuprinsul Legii 193/2000, art. 6, 7 si 13, faptul ca legiuitorul a avut in vedere contractele care sunt in derulare, in ființa, si care, după modificarea conform dispoziției instanței de judecata, isi mai pot produce efectele. Or, in condițiile in care clauzele al căror caracter abuziv se solicita a se constata nu mai exista, apreciem ca nu mai putem vorbi despre existenta interesului, cererea urmând a fi respinsa ca atare, instanța neavând posibilitatea de a modifica o clauza care nu mai exista.

A mai invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile decurgând din Contractul de credit pentru perioada cuprinsa intre data semnarii conventiei si data de 08.01.2012. Având în vedere că de la momentul semnării conventiei de credit si până la momentul introducerii actiunii au trecut mai mult de 3 ani, dreptul la actiune privind dreptul de creanta invocat de catre reclamanti pentru perioadele mai sus indicate s-a prescris. Cererea privind restituirea sumelor de bani se circumscrie asadar unui drept de creantă de sine stătător, care este supus termenului general de prescriptie de 3 ani, legiuitorul neprevazand nici o exceptie de la aceasta regula. Momentul nasterii dreptului la actiune este momentul efectuarii fiecarei plati. In conformitate cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958 termenul general de prescriptie este de 3 ani si curge conform art. 8 din acelasi act normativ de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba cat si pe celor care raspunde de ea. Chiar daca s-ar accepta ca temeiul actiunii il reprezinta actiunea in nulitate a acelor clauze considerate ca fiind abuzive, trebuie facuta distinctia intre imprescriptibilitatea dreptului de a cere constatarea nulitatii si actiunea in restituirea pretentiilor, exercitata in temeiul principiului repunerii partilor in situatia anterioara, care este intotdeauna prescriptibila. Actiunea in restituirea pretentiilor in cazul nulitatii este supusa termenelor de prescriptie prevazute de Decretul nr. 167/1958, care la art. 9 alin.2 prevede „ In caz de viclenie ori eroare sau in celelalte cazuri de anulare, prescriptia incepe sa curga de la data cand cel indreptatit, reprezentantul sau legal sau persoana chemata de lege sa-i incuviinteze actele, a cunoscut cauza anularii, insa cel mai tarziu de la implinirea a 18 luni de la data incheierii actului”. Or, reclamantii au putut cunoaste cauza de nulitate chiar de la momentul inmanarii contractului, imediat dupa semnare. Pe de alta parte, potrivit dispozitiilor art.12 din Decretul 167/1957 “in cazul cand un debitor este obligat la prestatiuni successive, dreptul la actiune cu privire la fiecare din aceste prestatiuni se stinge printr-o prescriptive deosebita”. Raportat la textul de lege anterior citat cat si la doctrina obligatiilor in materie civila, este universal acceptat ca modul de executare a contractului este raportat la debitorul obligatiei; or, cum in speta debitorul obligatiei de restituire a imprumutului este reclamantul si acesta are obligatia unor plati periodice, este evident ca in speta avem de-a face cu un contract cu executare succesiva.

Pe fond, apreciază ca actiunea este nefondata. In fapt, intre bancă si reclamanti s-a incheiat conventia de credit nr._/13.03.2007, prin care s-a acordat acestora un credit in valoare de 33.000 CHF, pe o perioada de 240 luni, adica aproape 20 de ani, cu o dobanda fixa de 4,25%/an. In anul 2010, conventia de credit a fost modificata, prin implementarea, in mod legal si tacit, in baza OUG 50/2010 si a Legii 288/2010, a actului aditional nr. 1, prin care comisionul de risc a fost inlaturat. Există trei condiții cumulative pe care o clauză trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi apreciată in concret de la caz la caz, de către judecător ca fiind abuzivă: să nu fi fost negociată, să creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru prestarea serviciului.

Susține ca niciuna dintre aceste conditii nu este indeplinita in speta. In mod eronat sustin reclamantii ca prevederea contractuala privind comisionul de risc nu este rezultatul negocierilor dintre parti. In primul rand, se impune a se preciza ca activitatea bancara este o forma specifica si speciala de activitate comerciala. Astfel, una din trasaturile specifice acesteia este faptul ca ea este reglementata legal si controlata, din punct de vedere prudential, de catre BNR. Asadar, activitatea bancara nu poate fi analizata din perspectiva pietei libere raportat la conditiile in care isi desfasoara activitatea, cata vreme aceste conditii sunt reglementate de lege-OG nr. 99/2006. D. continutul produselor bancare se circumscrie pietei concurentiale, piata in care si bancile actioneaza. Din aceasta perspectiva, a analiza activitatea bancara prin similitudine cu a oricarui agent comercial este o grava inadvertenta juridica, cata vreme conditiile contractuale aferente activitatii bancare sunt strict reglementate si controlate. Mai mult, in cuprinsul conventiei de credit, la art.5.lit.a, se specifica in mod clar cuantumul comisionului de risc, care ramane fix pe toata perioada de creditare. Cuantumul acestui comision este ilustrat in mod distinct in graficul de rambursare, anexa la contract. Aceasta clauza este exprimata ., accesibil, astfel incat reclamantii ua avut posibilitatea reala de a o intelege, ceea ce exclude caracterul abuziv al acesteia. Faptul ca acestia au fost de acord cu continutul contractului, al ofertei noastre, nu ne poate fi imputat si nu poate duce la concluzia caracterului nenegociat, impus, al clauzei privind comisionul de risc. Obligatia sa legala este aceea de a asigura intelegerea de catre consumator a clauzelor contractuale, respectiv de a le exprima in mod clar, neechivoc, ., fara a le „ascunde„ ceea ce a si facut. Nu exista obligatia pentru Banca de a citi consumatorului clauzele si nici de a i le explica pe fiecare in parte.

Raportat la faptul ca aceasta conventie a fost semnata pe fiecare pagina de catre reclamanti, acest comision de risc este prevazut in mod explicit in contract, ilustrat in rubrica distincta in planul de rambursare, reclamantii au cunoscut care este rata lor lunara, in care era inclus si comisionul de risc, au fost lamuriti, nu i-a interesat decat suma pe care o primeau si rata ce urmau a o plati, fara a-i interesa practic din ce este aceasta compusa, reclamantii au inteles a-si refinanta cu sumele obtinute in baza conventiei un credit contractat anterior de la o alta Banca, apreciind mai avantajoasa oferta sa, apreciază ca toate aceste imprejurari nu pot sa duca decat la respingerea cererii acestora privind constatarea caracterului abuziv al clauzei analizate. Atata timp cat reclamantilor li s-a prezentat o oferta, iar acestia au fost satisfacuti de conditiile propuse de banca, nesimtind nevoia unei negocieri sau a propunerii unei contraoferte, apreciem ca nu se poate retine ca fiind indeplinita conditia nenegocierii clauzelor contractuale. Nu s-a sustinut si nu s-a facut dovada de catre reclamanti a faptului ca ar fi propus subscrisei vreo contraoferta, care sa fi fost refuzata de plano, ci aceștia au acceptat propunerea bancii, realizandu-se astfel acordul de vointa in legatura cu incheierea contractului in forma respectiva. Acceptarea ofertei de a contracta nu este o obligatie, dupa cum nici propunerea unei contraoferte, ci un drept pe care partea il exercita sau nu, in functie de interesele sale la momentul precontractual. A sustine ulterior incheierii contractului, ca acesta nu a fost negociat doar pentru ca partea nu a avut interesul la momentul respectiv sa negocieze oferta primita, inseamna a lasa la latitudinea consumatorului aprecierea caracterului negociat sau nu al unei clauze sau contract, in functie de interesele sale ulterioare, ceea ce incalca principiul sigurantei actului juridic ajuns in circuitul civil si principiul fortei obligatorii a contractelor legal facute. Pentru aceste considerente, apreciază ca clauza privind comisionul de risc este una negociata. In mod eronat sustin reclamantii faptul ca aceste clauze nu sunt exprimate in mod clar, ., clar, dovada in acest sens fiind contractul depus la dosar, de unde rezulta contrariul. In mod eronat sustin reclamantii ca prevederea contractuala referitoare la comisionul de risc creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. In primul rand, se impune a se face precizarea ca, in conformitate cu acceptiunea legiuitorului, notiunea de dezechilibru semnificativ se raporteaza la persoana consumatorului -in detrimentul caruia acest dezechilibru se inregistreaza, la reaua-credinta a comerciantului, care trebuie dovedita

In primul rand, din dispozitiile Directivei nr. 93/13/CEE rezulta ca suntem in prezenta unui dezechilibru semnificativ doar in imprejurarea in care exista obligatii doar pentru consumator, furnizorul neasumandu-si nici o contraprestatie. In speta insa, este evident ca Banca si-a asumat obligatia principala a imprumutarii reclamantului, existand si alte obligatii pe care aceasta si le-a asumat, potrivit art. 7.2 din conditiile generale. Pe de alta parte, reclamantii, in mod eronat motiveaza existenta unui astfel de dezechilibru prin aceea ca, atata vreme cat exista o garantie ipotecara instituita asupra unui bun al consumatorului, nu se justifica perceperea unei sume suplimentare. Or, Banca nu a perceput nici un moment o suma suplimentara. Mai mult, reclamantii au avut cunostiinta despre faptul ca rata lor lunara nu a crescut niciodata pe parcursul derularii conventiei de credit, fiind aceeasi cu cea comunicata la momentul discutiilor preliminare pentru obtinerea creditului. Asadar nu se pune problema creării unui dezechilibru semnificativ cata vreme reclamantii au contractat in anumite conditii agreate de catre acestia iar conditiile nu au fost nici un moment modificate. Totodată, comisionul de risc nu a fost un comision ascuns, ci el a fost ilustrat atât in contract, ., cuprins si in scadențarul creditului –Anexa la contract, in mod distinct si transparent. Pornind de la aceasta chestiune, este evident ca nu se poate retine elementul de rea-credinta in defavoarea Bancii. Nu se poate retine crearea unui dezechilibru semnificativ prin perceperea acestui comision de risc, atâta timp cat suma lunara pe care reclamanții trebuie sa o plătească nu apare ca fiind impovaratoare, procentul de 0,1% aplicabil la soldul creditului nefiind un procent exagerat, iar comisionul de diminuează pe măsura ce se achita din valoarea creditului.

Nici cea de-a treia condiție pentru ca o clauza sa poata fi considerata abuziva, respectiv ca acea clauza să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru prestarea serviciului nu este indeplinita, fiind evident faptul ca comisionul de risc, comisionul de administrare fac parte din pretul contractului. Comisioanele puse în discutie sunt parte a pretului contractului asa cum rezulta din dispozitiile art. pct.24 din OG nr.21/1998 privind protectia consumatorilor, conform carora “costul total al creditului pentru consumator” este comus din “toate costurile inclusiv dobanda, comisioane, taxe si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit(…)”. In acest sens sunt si dispozitiile art.17 alin. 2 din OUG nr.99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, care permit institutiilor de credit sa perceapa dobanzi, penalitati, comisioane, alte costuri si speze bancare numai daca plata acestora este prevazuta in Contractul incheiat intre parti, or, plata comisionului de risc a fost stipulate in Conventiile de credit incheiate intre parti. Comisionul de risc reprezinta costul creditului pentru riscurile la care se expune imprumutatorul pe intrega perioada a contractului, respectiv acela de imposibilitate de returnare a creditului, de devalorizare a garantiilor, de imposibilitate de executare a garantiilor, de diminuare a valorii crenatelor, riscul de tara pe care il are R. etc. Aceste ratiuni nu trebuie a fi explicit mentionate in contract pentru a pune la adapost clauza privind comisionul de risc de constatarea caracterului sau abuziv. Din indicarea faptului ca acest comision de risc se plateste pentru punerea la dispozitie a creditului, ca acesta este inclus in D. ( dobanda anuala efectiva), mentionata in mod expres in contract la data semnarii conventiei, rezulta ca el face parte din costul creditului, iar din indicarea expresa a cuantumului, a modului de calcul, a scadentei, a perioadei de calcul, face din aceasta clauza una clara si inteligibila. Reclamantii au cunoscut la momentul incheierii conventiei de credit despre existenta si intinderea obligatiei lor si despre faptul ca acest comision reprezinta un pret al contractului, indiferent de definitia care ar fi primit-o termenul de “risc”. Perceperea comisionului de risc nu poate fi considerata abuziva chiar daca reclamantii au constituit garantii imobiliare in favoarea subscrisei, intrucat imprumutul s-a acordat ., pe o perioada indelungata, astfel ca trebuie luate in considerare toate aspectele ce pot concura la expunerea bancii riscurilor devalorizarii sau diminuarii garantiilor ce au fost constituite in favoarea sa, cu consecinta de a nu i se restitui integral suma acordata si a nu incasa profitul preconizat.

Astfel, in timp ce Banca acorda imprumutul ., la momentul incheierii conventiei, consumatorul isi executa obligatia de plata lunar, pe o perioada indelungata de timp, aspect ce impune anumite cheltuieli bancii in legatura cu tot ceea ce inseamna administrarea contractului de credit pe durata acordarii lui, cheltuieli care se regasesc in costul creditului, sub forma anumitor comisioane a caror incasare nu poate aparea drept abuziva atata timp cat au fost clar exprimate si acceptate de consumator. În consecinta, apreciază ca nu sunt indeplinite niciuna dintre cele 3 conditii-cumulative, pentru ca o clauza sa poata fi apreciata ca fiind abuziva, motiv pentru care solicita a respinge capatul 1 al cererii.

De asemenea, nu se poate retine nici faptul ca se deduce caracterul nelegal al clauzei privind comisionul de risc prin prisma faptului ca OUG nr. 50/2010 nu prevede in mod expres acest comision printre cele care pot fi inserate in cuprinsul conventiilor de credit. Subliniază in acest sens faptul ca partile au incheiat conventia in anul 2007, asadar inainte de aparitia OUG nr. 50/2010, moment la care nu exista nici un act normativ care sa interzica perceperea unui astfel de comision. Pe de alta parte, de la momentul aparitiei OUG nr. 50/2010, subscrisa societate bancara a eliminat din cuprinsul contractului comisionul de risc, dovedind astfel buna-credinta si dorinta de a respecta dispozitiile legale in vigoare. Mai mult decat atat, va rugam a observa faptul ca reclamantii doar solicita instantei a constata caracterul abuziv al clauzei cuprinse in actul aditional privind comisionului de administrare, fara insa a aduce niciun fel de critici acestui act sau comisionului de administrare. Cat priveste comisionului de administrare, nici acesta nu poate fi considerat abuziv, pentru motivele mai sus-expuse, cat si pentru următoarele considerente: Nu se poate retine caracterul abuziv al actului adițional care-l prevede. Astfel, acest act adițional a fost implementat in mod legal, ca urmare a aparitiei OUG nr. 50/2010 si a Legii nr. 288/2010. Atât OUG nr. 50/2010 cat si Legea nr. 288/2010 sunt acte normative ulterioare Legii nr. 193/2000, fiind adoptate pentru protectia consumatorilor din cadrul contractelor de credit. Asadar, ele au fost adoptate in spiritul Legii nr. 193/2000. Mai mult, asa cum am aratat mai sus, aceasta modificare a conventiilor de credit ca urmare a aparitiei OUG nr. 50/2010 nu a fost o initiativa a Bancii, ci o obligatie legala stabilita in sarcina acesteia, obligatie care trebuia indeplinita in interiorul termenului de 90 de zile prevazut de art. 95 din OUG nr. 50/2010. Ulterior acestei implementări tăcite, a intrat în vigoare Legea 288/2010, potrivit careia:« Art. II. (1) Actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți. (2) Actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (adică începând cu data de 2.01.2011).”

Or, banca a comunicat reclamanților proiectul actului aditional intocmit in conformitate cu prevederile OUG 50/2010. In conformitate cu art. II din Legea nr. 288/2010 a fost validata implementarea tacita a actelor aditionale nesemnate de catre parti, in forma propusa de catre Banca. In conditiile aparitiei Legii 288/2010, in masura in care reclamantul ar fi dorit revenirea la raporturile contractuale anterioare procesului de implementare a OUG 50/2010 si anularea pentru viitor a efectelor actelelor aditionale considerate acceptate tacit in virtutea actului normativ, acestia aveau posibilitatea de a transmite Bancii o notificare prin care sa isi exprime aceasta optiune, doar in cadrul unui termen legal bine determinat, de 60 de zile de la .. Or, reclamantii nu au inteles a-si exercita acest drept in termenul stabilit de legiuitor, motiv pentru care sustinem ca actul aditional a fost impelmentat in ceea ce-i priveste pe reclamanti in mod legal si tacit. Mai mult decat atat, fara indoiala, comisionul de administrare face parte din pretul contractului, fiind inclus in D., fiind exprimat ., inteligibil, fiind astfel exclus de la cercetarea caracterului abuziv. In concluzie, cele trei conditii pentru ca o clauza sa fie considerata abuziva nu sunt indeplinite nici in ceea ce priveste comisionul de administrare, alte cauze de nulitate nu au fost invocate, motiv pentru care va solicitam a respinge cererea ca nefondata.

Reclamantii sustin faptul ca, noul comision, de administrare, nu reprezinta altceva decat comisonul de risc, „redenumit „ in comision de administrare. Chiar daca am accepta aceasta teorie, apreciază ca nu se poate retine caracterul abuziv al comisionului de administrare. Acest comision respecta costul initial, Banca nepercepand concomitent atat comision de risc cat si comision de administare, schimbarea terminologiei sugerata de catre reclamanti neafectand in niciun fel pretul creditului. Redenumirea unor comisioane de altfel, nu este o operatiune interzisa de OUG 50/2010.

Cat priveste capatul de cerere privind obligarea subscrisei la restituirea sumelor achitate de catre reclamanti cu titlu de comision de risc si administrare, apreciem ca si acesta este nefondat. Astfel, reiterează cele anterior mentionate, si precizează faptul ca in regimul vechiului Cod Civil, aplicabil in speta, contractele cu executare succesiva constituie exemplul clasic de exceptie de la principiul restabilirii situatiei anterioare (restitutio in integrum) si, implicit, de la principiul retroactivitatii efectelor nulitatii. Admiterea acestei acțiuni nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate. Contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesivă, astfel cum se prevede și în doctrină (Francis D. - Tratat de D. Civil. Contracte Speciale. Vol. III), în cazul împrumutului de consumație intervine rezilierea, specifică Contractelor cu executare succesivă și nu rezoluțiunea specifică Contractelor cu executare dintr-o dată, deoarece obligația împrumutatului se execută în timp, prin rate succesive, iar obligația împrumutătorului de a lăsa la dispoziția celui dintâi suma de bani, se întinde pe toată durata contractuală. Astfel, prestațiile ambelor părții, respectiv atât cele ale împrumutatului, cât și cele ale împrumutătorului se execută în timp, în mod succesiv. Conform teoriei generale a obligațiilor contractuale, anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă, nu poate produce efecte retroactive. Acest fapt se explică, prin imposibilitatea uneia dintre părți de a returna folosința asigurată de cealaltă parte. Această excepție de la principiul restitutio in integrum este pe deplin aplicabilă și în cazul contractelor de credit încheiate de bancă. Astfel cum un chiriaș nu poate restitui folosința de care s-a bucurat a unui bun, tot astfel, nici debitorul nu poate restitui echivalentul folosinței sumelor de bani puse la dispoziție în schimbul clauzelor referitoare la comisionul de risc și dobândă ce constituie prețul contractului. Or, cata vreme contractul de credit este, fara indoiala, un contract cu executare succesiva, este evident ca nu poate fi dispusa obligarea subscrisei la restituirea retroactiva a prestatiilor, chiar si in situatia constatarii caracterului abuziv al clauzei in temeiul carei prestatiile sunt efectuate.

Pe de alta parte, considera ca instanta, indiferent de solutia pe care o va da cu primire la primul capat de cerere, nu va putea dispune restituirea prestatiilor anterioare momentului solutionarii cauzei. Efectul sanctiunilor prevazute de Legea nr.193/2000 in art.13 este modificarea clauzelor contractuale sau desfiintarea contractului, cu daune interese. Cum reclamantii nu au solicitat desfiintarea contractului, singurul efect pe care instanta il poate da eventualei sanctiuni este modificarea pentru viitor a contractului, in ceea ce priveste clauzele considerate abuzive, modificare care nu poate produce vreun efect asupra sumelor anterior achitate. De altfel, chiar reclamantii, prin cerere, solicita modificarea conventiei in sensul eliminarii clauzelor considerate ca fiind abuzive (operatiune care nu poate produce efecte juridice decat ex nunc) fiind astfel evident ca obligarea subscrisei la restituirea retroactiva a comsionului de risc si de administrare incasat este lipsita de temei juridic. Mai mult decat atat, nu s-a facut dovada de catre reclamanti a achitarii sumelor a caror restituire o solicita, situatie in care, in opinia noastra, aceasta ar trebui respinsa ca nedovedita. Anexarea scadentarului de plata nu face dovada platii efective a sumelor de bani solicitate, ci doar dovada existentei obligatiei de plata a acestora. Apreciază ca ar trebui facuta dovada platii acestor sume pretinse, si apoi a se solicita restituirea lor. In lipsa unei astfel de dovezi, solicita respingerea ca nefondata a cererii.

În drept, s-au invocat art. 969 C.civ., Directiva 93/13/CEE, dispozițiile Legii nr. 193/2000, art.1196 Cod civil, art.139 NCPC.

În probațiune a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamantului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamanții V. I. și V. F.-E., în calitate de împrumutați, și pârâta de rândul 1 V. R. S.A., reprezentată de pârâta de rândul 2 V. R. S.A. – SUCURSALA ORADEA, s-a încheiat Convenția de credit nr._/13.03.2007, având ca obiect acordarea de către Bancă a unui credit în cuantum de 33.000 CHF (franci elvețieni), pe o perioadă de 240 luni (filele 16-24).

Executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzii și comisioanelor aferente, a fost garantată prin constituirea de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei garanții reale imobiliare, fiind constituită o ipotecă de rangul I asupra imobilului proprietatea reclamanților situat în Oradea, .. 9, .. 13, jud. Bihor, conform art. 7 din Condițiile speciale ale convenției de credit.

De asemenea, reclamanții au cesionat in favoarea băncii polița de asigurare încheiată in vederea acoperirii tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul contractului de garanție imobiliara – conform art. 7 lit. b) din Condițiile speciale ale convenției de credit.

De menționat că garanția imobiliară constituită de reclamanți acoperă minim 133% din valoarea creditului, fiind evaluată în acest sens, așa cum rezultă din art. 8 din partea Condiții Speciale ale Convenției de Credit. În conformitate cu art. 3 lit. a) din aceeași parte ,,Condiții Speciale’’, dobânda aferentă creditului este fixă, în cuantum de 4,25% p.a., aceasta putând însă face obiectul revizuirii de către Bancă, astfel cum se prevede în art. 3 lit. d) din aceeași parte, coroborat cu art. 3.10 din partea Condiții Generale.

În conformitate cu art. 5 lit. a) din partea Condiții Speciale, Banca a prevăzut plata unui comision de risc în cuantum de 0,1%, aplicată asupra soldului creditului, plătibil lunar la scadența ratei de rambursare, pe toată durata de derulare a Convenției.

În ce privește excepția lipsei capacității procesuale pasive și respectiv a calității procesuale pasive a Sucursalei Oradea, invocate de către pârâtă, instanța consideră că aceste excepții sunt întemeiate. Astfel, conform prevederilor art. 43 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa.

Este adevărat că, potrivit prevederilor art. 56 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii. Sucursala Oradea a Băncii pârâte nu se încadrează însă în prevederile art. 56 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, nefiind nici asociație, nici societate (ci sucursală, dezmembrământ fără personalitate juridică, a societății comerciale V.), și nici entitate fără personalitate juridică (ci o subentitate, un dezmembrământ fără personalitate juridică, a unei entități – S.C. V. ROMÂNIA S.A. – care are personalitate juridică, și care a fost chemată în judecată separat de către pârâți). În consecință, este evident că, în judecată fiind chemată întreaga Societate Comercială V. ROMÂNIA S.A., în calitate de pârâtă, Sucursala acesteia nu are folosința drepturilor civile, în mod distinct, separat de societatea comercială din care face parte. O astfel de capacitate procesuală de folosință, într-o cauză în care este chemată însăși societatea comercială, o are doar această societate comercială, nu și dezmembrămintele fără personalitate juridică ale acesteia, respectiv sucursalele.

În consecință, văzând, pe de o parte, că Sucursala nu are folosința drepturilor civile, în raport cu societatea din care face parte, iar pe de altă parte, că Sucursala nu se încadrează în categoriile prevăzute de art. 56 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră că Sucursala nu are nici capacitate procesuală de folosință și nici calitate procesuală pasivă, în condițiile în care obligațiile asumate de către S.C. V. ROMÂNIA S.A., prin intermediul sucursalelor acesteia, angajează întreaga societate pârâtă, și nu în mod distinct, sucursalele prin care au fost încheiate convențiile de credit. De altfel, Convenția de Credit care face obiectul prezentei cauze, așa cum se menționează în cuprinsul acesteia, a fost încheiată de reclamanți cu S.C. V. ROMÂNIA S.A., și nu cu Sucursala acesteia.

În consecință, pentru motivele mai sus arătate, instanța va admite excepția lipsei capacității procesuale pasive și respectiv a calității procesuale pasive a Sucursalei Oradea, considerând întemeiată această excepție, și va respinge acțiunea formulată de reclamanți împotriva Sucursalei Oradea a S.C. V. ROMÂNIA S.A.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, instanța apreciază că această excepție este neîntemeiată. Astfel, admisibilitatea unei astfel de acțiuni rezultă din prevederile art. 14 din Legea nr. 193/2000, republicată, prevederi potrivit cărora consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 193/2000 au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă. În consecință, consumatorii au dreptul să solicite și repararea prejudiciului cauzat prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 193/2000, atât sub forma înlăturării clauzelor abuzive, cât și sub forma recuperării sumelor plătite în baza clauzelor abuzive. Prin urmare, acțiunea precizată, formulată de reclamanți, este admisibilă în ce privește toate capetele de cerere ale acesteia.

Pentru motivele mai sus arătate, instanța va respinge, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocate de către pârâtă.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite către Bancă cu titlu de comision de risc și de administrare, instanța consideră că și această excepție este neîntemeiată. Astfel, profesioniștilor le este interzisă stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, interdicție stabilită în mod expres, prin art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, republicată. Încălcarea de către profesioniști a acestei interdicții legale este asimilată unei fapte ilicite de către legiuitor. Mai mult, nerespectarea acestei interdicții legale de către profesioniști este sancționată ca și contravenție, prin art. 16 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, republicată. De aceea, cererea reclamanților de restituire a sumelor achitate de aceștia cu titlu de comision de risc este consecința directă a constatării, de către instanță, a caracterului abuziv al clauzei, respectiv al faptei ilicite săvârșite de către profesionist. În consecință, potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, republicat, termenul de prescripție începe să curgă de la data când reclamanții au cunoscut sau trebuiau să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, adică, în cauza de față, de la data când instanța va constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale. Cum cererea de constatare a caracterului abuziv face obiectul prezentei cauze, instanța consideră că termenul de prescripție de 3 ani încă nu a început să curgă.

În consecință, instanța va respinge, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtă.

În ce privește excepția lipsei de obiect și a lipsei de interes în formularea cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor prevăzute de pct. 5 lit. a) și pct. 3, lit. d) din Condițiile Speciale ale Convenției de Credit, instanța consideră că și această excepție, sau mai bine spus, aceste excepții, sunt neîntemeiate.

Astfel, chiar dacă, printr-un act adițional ulterior, implementat tacit de către pârâtă, comisionul de risc a fost abrogat, iar clauzele privind dobânda modificate, interesul reclamanților în promovarea acțiunii este reprezentat de scopul acestora de a recupera sumele plătite cu titlu de comision de risc și diferență de dobândă, în baza unor clauze pe care le consideră abuzive. În consecință, acțiunea reclamanților este fondată pe un interes real și legitim, iar obiectul acțiunii reclamanților există, în mod evident, fiind reprezentat de cererea acestora privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc și restituirea integrală a acestuia, dar și a clauzelor privind posibilitatea băncii de modificare unilaterală a dobânzii.

Pentru aceste motive, instanța va respinge, ca neîntemeiate, și excepțiile lipsei de obiect și a lipsei de interes invocate de reclamantă.

În ce privește fondul acțiunii formulate de către reclamanți, instanța reține următoarele:

Pe fond, instanța reține că este dincolo de orice îndoială faptul că raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența Legii nr. 193/2000 fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta) și consumatori (reclamanții), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din Legea nr. 193/2000.

Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000:

(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

In privința susținerii pârâtei referitoare la problema dacă, în speță, contraprestația la care o instituție de credit este îndreptățită – în speță dobânda și comisionul de risc și de administrare, intră în domeniul de aplicare al art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, respectiv art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13, respectiv dacă intră în noțiunile autonome de „obiect principal al contractului” sau de „preț”, acestea fiind excluse de la controlul judecătoresc al caracterului abuziv al clauzei contractuale, instanța va reține următoarele:

Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C-76/10, Pohotovost’ s.r.o. c. Iveta Korckovska, prin Ordonanța din 16.11.2010, cu privire la problema dacă menționarea D. în contractul de credit de consum constituie o informație esențială acestui contract și, în consecință, lipsa unei asemenea mențiuni permite să se considere că, în sensul art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13, clauzele acestui contract nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil, astfel încât clauza privind costul acestui credit va putea să facă obiectul unei aprecieri din partea instanței naționale cu privire la caracterul abuziv în sensul art. 3 din aceeași directivă.

În cauza C-76/10, Curtea arată că art. 4 din Directiva 87/102 (abrogată la data de 12.05.2010 prin Directiva 2008/48, ulterior încheierii contractului de credit din cauză) prevede că, contractul de credit trebuie întocmit în scris și că acest document trebuie să cuprindă mențiunea D., precum și condițiile potrivit cărora aceasta din urmă poate fi aplicată. Art. 1a din această directivă prevede modalitățile de calcul D. și precizează că trebuie calculată la momentul încheierii contractului.

Se precizează de către CJUE că această informare a consumatorului asupra costului global al creditării, sub forma unei dobânzi calculate potrivit unei formule matematice unice, are o importanță esențială. Pe de o parte, această informație, care trebuie comunicată din etapa publicității, contribuie la transparența contractului în sensul că permite consumatorului să compare ofertele de creditare. Pe de altă parte, ea permite consumatorului să aprecieze întinderea obligației sale (pct. 70 din cauza C-76/10).

În consecință, Curtea stabilește că acea contraprestație la care este îndrituită o instituție de credit, sub forma cunoscută D., este o informație esențială a contractului, prin urmare este inclusă în noțiunea de obiect principal al convenției de credit.

Pe de altă parte, o instanță națională este competentă să aprecieze caracterul abuziv al unei asemenea clauze în sensul art. 3 din Directiva 93/13.

„Astfel, chiar dacă clauza privind D. poate fi analizată ca fiind sub incidența excluderii prevăzute la articolul menționat, trebuie amintit că, deși clauzele prevăzute la art. 4 alin. 2 din Directiva 87/102 intră în domeniul reglementat de Directiva 93/13, nu sunt scutite totuși de aprecierea caracterului lor abuziv decât în măsura în care instanța națională competentă consideră, în urma unei analize de la caz la caz, că acestea au fost redactate de vânzător sau furnizor în mod clar și inteligibil ( Hotărârea din 03.06.2010, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, C-484/08, nepublicată, punctul 32).”

Prin urmare, chiar dacă dobânda și comisioanele se includ în noțiunea de ,,preț’’ al contractului, ele pot fi analizate sub aspectul caracterului abuziv, dacă nu sunt redactate în mod clar și inteligibil.

În cele ce urmează, instanța va analiza, pe rând, clauzele contractuale invocate de reclamanți ca fiind abuzive.

Analiza clauzelor prevăzute de art. 3 lit. d din partea ,,Condiții speciale’’ și art. 3.10 din partea ,,Condiții generale’’ a Convenției de credit:

Art. 3 lit. d din partea ,,Condiții speciale’’ statuează: „ banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii”.

Art. 3 „Costuri”, pct. 3.10 „D. (dobânda anuală efectivă)”, din Condițiile Generale ale Convenției de Credit mai sus arătate, are următorul conținut: „D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de Secțiunea 10, intitulată „Costuri suplimentare”, sau prin acordul părților.”

Aceste clauze pun problema constatării caracterului abuziv sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat. Conform art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000 care prevede că „ sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul”, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și totodată cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă de asemenea libertatea de a rezilia imediat contractul.

Instanța constată că motivul întemeiat prevăzut în contract este acela al „intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară”. Prin „motiv prevăzut în contract”, în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.

Motivul unei „schimbări semnificative pe piața monetară” nu îndeplinește această condiție, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs. O schimbare pe care o persoană sau o instituție bancară o apreciază ca fiind semnificativă poate fi apreciată de o alta ca fiind nesemnificativă. Este evident că un motiv întemeiat ar putea fi considerat doar unul care să poată fi apreciat la fel, în mod obiectiv, de orice persoană, inclusiv de către instanța învestită cu verificarea legalității acestei clauze și a aplicării ei.

Cu toate acestea, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiția „motivului întemeiat”, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform textului citat anterior, ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de față, astfel că, indiferent de alte considerații, clauza analizată este abuzivă. Susținerea băncii că reclamanții pot cere rezilierea contractului nu acoperă cerința impusă de pct. 1 lit. a din Anexă la Legea nr. 193/2000.

În consecință, instanța va constata că prevederile din art. 3, lit. d) din partea ,,Condiții speciale’’ și din art. 3.10. din partea ,,Condiții generale’’ ale convenției de credit, și anume doar teza referitoare la posibilitatea băncii de a revizui rata dobânzii curente, în mod unilateral, fără semnarea unui act adițional, constituie clauze abuzive in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Conform art. 13 alin 1 din Legea nr. 193/2000, ,,instanța, în cazul în care constata existenta clauzelor abuzive în contract, […] dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființa, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz.”

Este de notorietate că rata dobânzii unui credit poate fi raportată la o . factori (ROBOR, EURIBOR, LIBOR) și de aceea, în mod evident, comportă modificări, iar prin ultimele modificări legislative în ceea ce privește contractele de credit pentru consumatori, respectiv prin art. 37 din OUG nr. 50/2010 se statuează: ,,În contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli:

a) dobânda va fi compusă dintr-un indice de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, în funcție de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului; b) abrogată; c) în acord cu politica comercială a fiecărei instituții de credit, creditorul poate reduce marja și/sau aplica un nivel mai redus al indicelui de referință, acesta având dreptul ca, pe parcursul derulării contractului, să revină la valoarea marjei menționate în contract la data încheierii acestuia și/sau la nivelul real al indicelui de referință; d) modul de calcul al dobânzii trebuie indicat în mod expres în contract, cu precizarea periodicității și/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii variabile, atât în sensul majorării, cât și în cel al reducerii acesteia; e) elementele care intră în formula de calcul al dobânzii variabile și valoarea acestora vor fi afișate pe site-urile de internet și la toate punctele de lucru ale creditorilor.

Astfel, verificând Actul adițional nr. 1/30.08.2010, instanța va constata că, prin acest act adițional implementat tacit în baza OUG nr. 50/2010, banca pârâtă nu a stabilit ca variația dobânzii curente să se realizeze in funcție de indicele LIBOR la 3 luni, care este un indice de referința independent, recunoscut internațional, care oferă clientului posibilitatea să știe, de la început, că, dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită (sau micșorata).

Prin urmare, în contextul în care banca pârâtă nu a adaptat convenția de credit la dispozițiile art. 37 din OUG nr. 50/2010, instanța va dispune eliminarea parțială din convenția de credit a prevederilor de la art. 3, lit. d) din partea ,,Condiții speciale’’ și de la art. 3.10. din partea ,,Condiții generale’’ a convenției de credit, și anume doar teza referitoare la posibilitatea băncii de a revizui rata dobânzii curente, în mod unilateral, fără semnarea unui act adițional.

Analizând clauzele prevăzute de la art. 5.1 lit. a) din ,,Condițiile speciale’’ și art. 3.5. din ,,Condițiile generale’’ ale Convenției de Credit, privind comisionul de risc, instanța va reține următoarele:

La pct. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale Convenției de Credit, a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0,1%, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției. Creditul acordat reclamanților urma a fi rambursat potrivit planului de rambursare anexă la contract, în care este prevăzut pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului rambursat și valoarea comisionului de risc la care face referire pct. 5 lit. a din convenție.

Pct. 3.5. din Condițiile generale ale convenției oferă o definiție a comisionului de risc, stabilind că ,,pentru punerea la dispoziție a creditului, Împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicabil la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile speciale’’.

Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 (legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii), o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

În cauza C-484/08-Hotărârea 2010-06-03 Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid-CJUE a dispus că articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, precum cea în cauză în acțiunea principală, care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.

Articolul 2 CE, articolul 3 alineatul (1) litera (g) CE și articolul 4 alineatul (1) CE nu se opun unei interpretări a articolului 4 alineatul (2) și a articolului 8 din Directiva 93/13 potrivit căreia statele membre pot adopta o reglementare națională care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.

Instanța constată că, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerată ca fiind negociată direct cu reclamanții, întrucât convenția de credit a fost un contract tip, preformulat cu clauze nenegociabile.

Împrejurarea invocată de pârâtă prin întâmpinare, și anume că reclamanții au avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor ce le reveneau, și sub aspectul valorii si cel al perioadei, și au fost de acord prin semnarea convenției cu plata comisionului de risc, având posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu era de acord cu acest comision, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care prin edictarea sa legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive.

Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art. 969 din vechiul cod civil – aplicabil în speță - conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr. 193/2000, reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.

Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispozițiilor de la pct. 5 lit. a din Convenția de credit, este necesar și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului (reclamanții) și contrar bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Potrivit pârâtei, comisionul de risc, prevăzut de pct. 5 lit. a din condiții speciale și art. 3.5 din condiții generale, reprezintă costul perceput de bancă și datorat de client în legătură cu administrarea riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziție a creditului, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur.

Instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar învederează că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere mai mulți factori ca: insolvabilitatea probabilă, viitoare a clientului, garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului, etc.

Or, în prezenta cauză, executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang I asupra apartamentului proprietatea reclamanților – conform art. 7 din Condițiile speciale ale convenției de credit - și prin cesiunea în favoarea băncii a poliței de asigurare încheiata in vederea acoperirii tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul garanției imobiliare – conform art. 7 lit. b) din Condițiile speciale ale convenției de credit.

De asemenea, se va avea în vedere și cuantumul lunar al comisionului de risc, care, potrivit graficului de rambursare a creditului, anexat contractului, reprezintă a treia parte din acel cuantum al dobânzii lunare datorate de reclamanți (filele 22-24).

În plus, nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutați a valorii, cel puțin parțiale, a comisionului de risc la finele perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au materializat.

Nu trebuie ignorate nici dispozițiile pct. 4 din condițiile speciale al convenției, care instituie un comision de penalizare și o rată a dobânzii penalizatoare, în cazul neachitării la scadență a ratelor, deci sancțiuni pecuniare pentru reclamant, a căror contravaloare ar constitui venit în favoarea pârâtei dacă reclamantul nu ar achita la scadență ratele.

Instanța constată că între părți a intervenit o convenție de credit care din punct de vedere juridic reprezintă un contract comutativ, nu unul aleatoriu. În consecință părțile nu urmăresc un câștig eventual, în funcție de un eveniment viitor și incert, ci întinderea obligațiilor este cunoscută încă de la semnarea convenției. În aceste condiții comisionul denumit „de risc” nu are un echivalent într-o contraprestație a pârâtei (nici măcar eventuală), astfel că perceperea sa nu poate fi apreciată drept o plată din punct de vedere juridic, situație în care dezechilibrul creat în detrimentul consumatorului este evident deoarece i s-a perceput lunar echivalentul a 0,1%, lunar, din soldul creditului, fără a primi în schimb un bun sau serviciu și fără a exista nici măcar eventualitatea unei astfel de contraprestații pe parcursul derulării creditului.

Se constată că pentru același serviciu (acordarea creditului), banca percepe două costuri - dobânda și comisionul de risc -, fără ca distincția dintre aceste costuri să fie exprimată în mod clar și inteligibil, astfel cum cer art. 4 alin 2 din Directiva 93/13/CEE și art. 4 alin 6 din Legea nr. 193/2000. Perspectiva din care simpla determinare a prețului, sub forma unui procent din soldul creditului, ar reprezenta o exprimare clară și inteligibilă a clauzei referitoare la preț nu poate fi primită, întrucât scindarea costului contractului induce ideea unor rațiuni diferite de percepere a componentelor prețului, ce trebuie cunoscute de cocontractant și trebuie să fie transparente, condiție neîndeplinită în speță.

Având în vedere ansamblul acestor elemente, instanța apreciază că, prin stipularea comisionului de risc, raportat la circumstanțele speței, s-a creat în detrimentul reclamanților și contrar bunei–credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit în litigiu.

În consecință, apreciind că sunt întrunite toate cerințele impuse de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanța urmează a constata caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 5 lit. a din ,,Condițiile speciale’’ și art. 3.5. din ,,Condițiile generale’’ ale Convenției de credit nr._/13.03.2007, privind comisionul de risc, in sensul art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000.

Instanța va mai reține că, deși creditul ce face obiectul judecății a fost acordat pentru refinanțarea unui credit acordat anterior reclamanților de BRD, niciuna dintre părți nu a înțeles să depună la dosar copia acestui contract de credit, astfel ca instanța să poată verifica dacă acest credit ce face obiectul judecății a fost acordat de banca pârâtă în condiții mai avantajoase decât cele avute în vedere în vedere cu ocazia încheierii contractului de credit anterior cu BRD.

Raportat la cererea de înlăturare din convenție a clauzei privind comisionul de risc, se rețin următoarele:

Conform art. 13 alin 1 din Legea nr. 193/2000, ,,instanța, în cazul în care constata existenta clauzelor abuzive în contract, […] dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființa, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz.”

Instanța va retine ca, prin efectele Actului Adițional nr. 1/30.08.2010 (filele 25-27), implementat tacit in temeiul OUG nr. 50/2010, clauza referitoare la comisionul de risc a fost eliminata, acest comision fiind înlocuit printr-un comision de administrare, astfel ca va constata că cererea de eliminare din convenție a clauzei privind comisionul de risc a rămas fără obiect.

Analiza modificării comisionului de risc în comision de administrare.

Potrivit dispozițiilor art. 35 al. 1 lit. b) din OUG nr. 50/2010, modificată de Legea nr. 288/2010 „se interzice introducerea și perceperea de noi comisioane, tarife și a oricăror alte speze bancare, cu excepția costurilor specifice unor produse și servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract ori care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevăzute vor fi percepute numai pe baza de acte adiționale acceptate de consumator”.

Prin urmare, Banca pârâtă nu avea posibilitatea legală de a introduce noi comisioane prin actele adiționale, decât cu acceptarea expresă a acestor noi comisioane de către consumatori, respectiv de către reclamanții din prezenta cauză.

Instanța va reține că, prin art. 3, pct. 5.1, lit. b) din Actul adițional nr. 1/30.08.2010 (filele 25-27), nesemnat de reclamanți, s-a introdus comisionul de administrare în cuantum de 0,1% - același cuantum pe care îl avea comisionul de risc în convenția de credit inițială.

În condițiile în care Banca pârâtă a înțeles să introducă acest nou comision – comisionul de administrare – prin implementare tacită, deci fără acceptul expres al reclamanților, această clauză este în mod clar una abuzivă, în temeiul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000. Astfel, această clauză, în mod clar, nu a fost negociată direct cu reclamanții, și, prin ea însăși, creează, în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, dezechilibru constând în impunerea unei astfel de clauze neacceptate de reclamanți și în perceperea efectivă a unui comision bancar nou, în baza unei astfel de clauze. Banca avea posibilitatea legală ca, prin procedura implementării tacite, să aducă modificări clauzelor privitoare la comisioanele deja existente în Convenția de Credit inițială, și nicidecum să introduce, pe această cale, noi comisioane, neacceptate în mod expres de către împrumutați.

În consecință, instanța va constata că art. 3, pct. 5.1, lit. b) din Actul Adițional nr. 1/30.08.2010 la Convenția de credit, prin care s-a introdus comisionul de administrare, constituie clauză abuzivă, în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

Raportat la cererea de înlăturare din convenție a clauzei privind comisionul de administrare, se rețin următoarele:

Conform art. 13 alin 1 din Legea nr. 193/2000, ,,instanța, în cazul în care constata existenta clauzelor abuzive în contract, […] dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființa, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz.”

În contextul în care nu s-a făcut dovada încheierii unui act adițional ulterior la convenția de credit, semnat de reclamanți, prin care să se fi redus cuantumul acestui comision, sau a unui alt act adițional prin care să se fi înlăturat acest comision, instanța va dispune modificarea clauzelor contractuale, în sensul înlăturării art. 3, pct. 5.1, lit. b) din Actul Adițional nr. 1/30.08.2010 la Convenția de Credit.

Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul de risc și de administrare, plățile efectuate de reclamanți către pârâtă cu titlu de comision de risc și de administrare, potrivit graficelor de rambursare a creditului anexe la contract și la actul adițional nr. 1/30.08.2010, capătă caracterul unor plăți nedatorate.

În consecință, pârâta va fi obligată la plata către reclamanți de despăgubiri, constând în restituirea echivalentului în lei, la data plății, a sumelor plătite de reclamanți cu titlu de comision de risc și de administrare, începând cu data încheierii convenției de credit și până la zi.

Instanța nu va obliga pârâta să restituie în concret reclamanților suma de 1.276,26 CHF cu titlu de comision de risc și suma de 1.419,23 CHF cu titlu de comision de administrare, solicitate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, în contextul în care reclamanții nu au probat că au achitat efectiv exact aceste sume de bani și, mai mult, nici nu au depus un mod de calcul din care să reiasă în mod defalcat modalitatea în care reclamanții au calculat această sumă de bani.

În concluzie, instanța va admite excepția lipsei capacității procesuale pasive și excepția lipsei calității procesuale pasive a Sucursalei Oradea, invocate de pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A. și, în consecință, va respinge acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta S.C. VOLSBANK ROMÂNIA S.A., SUCURSALA ORADEA.

Va respinge, ca neîntemeiate, celelalte excepții invocate de către pârâta S.C. V. R. S.A. în contradictoriu cu reclamanții.

Va admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanți împotriva paratei . ROMÂNIA SA, și, în consecință: va constata caracterul parțial abuziv, in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, al clauzelor prevăzute la art. 3, lit. d) din partea ,,Condiții speciale’’ și la art. 3.10. din partea ,,Condiții generale’’ ale Convenției de credit nr._/13.03.2007, și anume doar teza referitoare la posibilitatea băncii de a revizui rata dobânzii curente, în mod unilateral, fără semnarea unui act adițional, și va dispune modificarea clauzelor contractuale în sensul eliminării, din contract, a acestor prevederi.

Va constata caracterul abuziv, in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, al clauzelor prevăzute la art. 5 lit. a din partea ,,Condiții speciale’’ și la art. 3.5. din partea ,,Condiții generale’’ ale Convenției de credit nr._/13.03.2007, privind comisionul de risc.

Va constata caracterul abuziv, in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, al clauzei prevăzute la art. 3, pct. 5.1, lit. b) din Actul Adițional nr. 1/30.08.2010 la Convenția de credit nr._/13.03.2007, prin care s-a introdus comisionul de administrare, și va dispune eliminarea acestei clauze.

Va obliga pârâta S.C. V. R. S.A. să restituie reclamanților sumele de bani achitate de aceștia cu titlu de comision de risc și de administrare de la data încheierii convenției de credit și până la zi.

Va respinge în rest celelalte pretenții formulate de reclamanți.

Constatând culpa procesuală parțială a pârâtei, în baza art. 453, alin. 1 Cod de procedură civilă, instanța o va obliga pe aceasta să achite reclamanților suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu parțial de avocat, conform chitanței nr. 469/06.01.2015 (fila 13). Instanța va respinge cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata sumei de 465 cu titlu de contravaloare extras de cont, în contextul în care înscrisul depus la fila 69 din dosar nu probează că suma de 465 lei depusă de reclamanți a fost achitată tocmai cu acest titlu și nu în alt scop.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei capacității procesuale pasive și excepția lipsei calității procesuale pasive a Sucursalei Oradea, invocate de pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, . 10, sectorul 2, în contradictoriu cu reclamanții V. I., CNP_, domiciliat in Oradea, .. 9, ., si V. F.-E., CNP_, domiciliata in Oradea, .. 9, .. 13, județul Bihor, ambii cu domiciliul procesual ales in vederea comunicării tuturor actelor de procedura la sediul profesional al Cabinetului de Avocat I. R., situat în S., nr. 190/A, județul Bihor, și, în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta S.C. VOLSBANK ROMÂNIA S.A., SUCURSALA ORADEA, cu sediul în Oradea, P-ta Independentei nr. 33, județul Bihor.

Respinge, ca neîntemeiate, celelalte excepții invocate de către pârâta S.C. V. R. S.A. în contradictoriu cu reclamanții V. I. si V. F.-E..

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții V. I., CNP_, domiciliat in Oradea, .. 9, ., si V. F.-E., CNP_, domiciliata in Oradea, .. 9, .. 13, județul Bihor, ambii cu domiciliul procesual ales in vederea comunicării tuturor actelor de procedura la sediul profesional al Cabinetului de Avocat I. R., situat în S., nr. 190/A, județul Bihor, împotriva paratei . ROMÂNIA SA, cu sediul în București, Șoseaua P. nr. 42, etaj 3-8 și 10, sector 2, și, în consecință:

Constată caracterul parțial abuziv, in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, al clauzelor prevăzute la art. 3, lit. d) din partea ,,Condiții speciale’’ și la art. 3.10. din partea ,,Condiții generale’’ ale Convenției de credit nr._/13.03.2007, și anume doar teza referitoare la posibilitatea băncii de a revizui rata dobânzii curente, în mod unilateral, fără semnarea unui act adițional, și dispune modificarea clauzelor contractuale în sensul eliminării, din contract, a acestor prevederi.

Constată caracterul abuziv, in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, al clauzelor prevăzute la art. 5 lit. a din partea ,,Condiții speciale’’ și la art. 3.5. din partea ,,Condiții generale’’ ale Convenției de credit nr._/13.03.2007, privind comisionul de risc.

Constată caracterul abuziv, in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, al clauzei prevăzute la art. 3, pct. 5.1, lit. b) din Actul Adițional nr. 1/30.08.2010 la Convenția de credit nr._/13.03.2007, prin care s-a introdus comisionul de administrare, și dispune eliminarea acestei clauze.

Obligă pârâta S.C. V. R. S.A. să restituie reclamanților sumele de bani achitate de aceștia cu titlu de comision de risc și de administrare de la data încheierii convenției de credit și până la zi.

Respinge în rest celelalte pretenții formulate de reclamanți.

Obligă pârâta S.C. V. R. S.A. să achite reclamanților suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2015.

Președinte, Grefier,

V. M. C. M.

Red.jud. V.M.

Dact.gref.C.M.

Data red.– 08.05.2015

Nr. ex. – 6

Emis 4 comunicări

- reclamant - V. F. - E.

- reclamant - V. I.

- pârât - .

- pârât - . - SUCURSALA ORADEA

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3953/2015....		Contestaţie la executare. Sentința nr. 4419/2015. Judecătoria... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Plângere contravenţională. Sentința nr. 3953/2015. Judecătoria ORADEA Contestaţie la executare. Sentința nr. 4419/2015. Judecătoria ORADEA Pretenţii. Sentința nr. 4416/2015. Judecătoria ORADEA Succesiune. Sentința nr. 4431/2015. Judecătoria ORADEA Obligaţie de a face. Sentința nr. 4422/2015. Judecătoria ORADEA