Pretenţii. Sentința nr. 8999/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8999/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 8999/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 8999/2015
Ședința publică de la 21 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. M.
Grefier A. L. V.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE P. MILCOVULUI 169 și pe pârât M. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Verificându-și din oficiu competența conform art. 131 cod procedura civilă, instanța stabilește că în baza art. 94 pct. 1 lit. j) raportat la art. 107 cod proc civ. este competentă general, material și teritorial să soluționeze această cauză.
Instanța menționează că reclamanta a depus o cerere de renunțare la judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea sub nr. dosar_ reclamant ASOCIAȚIA DE P. MILCOVULUI 169 în contradictoriu cu pârâtul M. A. a solicitat instanței obligarea acesteia la plata sumei de 1951 lei reprezentând debit restant aferent perioadei noiembrie 2014 – februarie 2015 și penalități de întârziere de 0,2 %/zi de întârziere
În probațiunea a solicitat încuviințarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 230/2007.
Pârâtul legal citată nu a formulat întâmpinare.
La data de 17.09.2015 reclamanta a depus o cerere de renunțare la judecată arătând faptul că pârâtul a achitat integral debitul.
Analizând actele și faptele dosarului instanța reține următoarele
În conformitate cu prevederile art. 406 C. reclamantul poate renunța oricând la judecată în tot sau în parte, verbal sau prin cerere scrisă.
Având în vedere faptul că prin cererea depusă în instanța la data de 17.09.2015 reclamantul a declarat că renunță la judecată prezentului dosar instanța urmează să ia act de această renunțare.
Cu privire la cheltuielile de judecată instanța reține faptul că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea la judecată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. MILCOVULUI 169 cu sediul ales în Oradea .. 1 . în contradictoriu cu pârâtul M. A. domiciliată în Oradea ./A, ., județul Bihor.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de declarare a căii de atac se va depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică de azi 21 octombrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. C. G. V. A. L.
Red./tehnored. MCG
05.11.2015
4 ex. – 2 ex. comunicare ASOCIAȚIA DE P. MILCOVULUI 169
M. A.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7090/2015. Judecătoria ORADEA | Anulare act. Sentința nr. 9001/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








