Fond funciar. Sentința nr. 1245/2015. Judecătoria PANCIU

Sentința nr. 1245/2015 pronunțată de Judecătoria PANCIU la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 1245/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA P.

MIXT

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1245/2015

Ședința publică de la 19 Noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. N.

Grefier: P. R.-Dănuța

Pe rol fiind pronunțarea cererii formulată de petenta R. R.-DIRECȚIA SILVICĂ V. cu sediul în Focșani, ..17, jud. V., în contradictoriu cu intimații C. G. cu domiciliul în ., P. V.-COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR și P. MOVILIȚA-COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, având ca obiect fond funciar.

Dezbaterile orale au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12.11.2015 care face parte integrantă din prezenta sentință civilă.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Cu cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petenta R.N.P. R.-DIRECȚIA SILVICĂ V., cu sediul în Focșani, ..17, jud. V., a chemat în judecată civilă pe intimații: C. G., domiciliat în ., COMISIA LOCALĂ MOVILIȚA DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR și COMISIA JUDEȚEANĂ V. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în contradictoriu cu aceștia și pe baza probelor ce vor fi administrate, să se constate nulitatea absolută a Hotărârii Comisiei Județene V. nr.45/2015 și a Anexei 42, la aceasta.

În motivarea cererii de chemare în judecată petenta a arătat că: în mod eronat s-a validat un alt amplasament, în favoarea intimatului C. G., pe raza administrativă a altei Comisii de fond funciar(Comisia de fond funciar Păunești), decât aceea cu privire la care instanța a dispus, prin sentința civilă nr.693/27.04.2012, a Judecătoriei P., iar Hotărârea Comisiei Județene V. nr.45/2015 și a Anexa 42, la aceasta, sunt nelegale.

Că, în cauză au fost încălcate dispoz. art.69 al.2 din H.G.890/2005.

A solicitat admiterea plângerii și să se constate nulitatea absolută a Hotărârii Comisiei Județene V. nr.45/2015 și a Anexei 42, la aceasta și judecarea cauzei în lipsă.

În drept plângerea a fost întemeiată pe dispoz. art.61 și următ. din H.G.890/2005, art.192 din Legea 134/2010 privind punerea în aplicare a Codului de procedură civilă.

Plângerea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform O.U.G.80/2013.

În probațiune, petenta, a solicitat proba cu înscrisuri.

În termenul procedural și cu respectarea condițiilor prev. de art.208 Cod proc.civ., au formulat Întâmpinare intimații C. G. și Comisia județeană V. de aplicare a legii fondului funciar, prin care au solicitat respingerea plângerii petentei, ca fiind neîntemeiată și totodată, C. G., a invocat excepția lipsei calității procesuale active a petentei.

Față de caracterul excepției( procesuală, absolută și peremptorie), instanța a dispus unirea acesteia cu fondul cauzei.

Analizând excepția invocată și fondul cauzei, față de motivele invocate, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă definitivă nr.683/27.04.2012, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea intimatului C. G., de pe urma defunctului C. N., în contradictoriu cu Comisia Locală Movilița de aplicare a legii fondului funciar și Comisia județeană V. de aplicare a legii fondului funciar pentru următoarele suprafețe: 5.025 m.p. teren arabil situat în pct.”T. Moviliței (Găina)” ce urmează a fi reconstituit pe un amplasament liber și nu pe vechiul amplasament, respectiv 2.430 m.p. teren fâneață (arabil) în pct. „Ș.”, ce se vor reconstitui pe un amplasament liber pe raza administrativ teritorială a comunei Movilița; - 45.936 m.p. teren pădure situat în pct. „Dosul Caregmei” (12 stânjeni lățime – 26,40 m. și 1740 m. lungime), pe un amplasament diferit de vechiul amplasament, respectiv 9.196 m.p. teren pădure în pct. „Ș.”, pe un amplasament liber.

Prin aceeași sentință instanța a dispus obligarea celor două comisii la întocmirea documentației în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafețele reconstituite.

Examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active a petentei, instanța reține că:

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana chemată în judecată (pârâtul) și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).

Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă cât și calitatea procesuală pasivă a persoanei pe care a chemat-o în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.

Calitatea procesuală cu trebuie confundată cu interesul, deși, uneori delimitarea între aceste două condiții de exercițiu ale dreptului la acțiune nu este ușor de făcut.

Aparent, orice persoană care are un interes personal să acționeze are și calitatea procesuală activă și, invers, absența calități procesuale este însoțită de o lipsă de interes. S-ar putea spune că legea atribuie calitatea procesuală celui care are interes, iar din această perspectivă interesul ar fi principala condiție de exercițiu a dreptului la acțiune. Există însă numeroase situații în care dreptul la acțiune nu poate fi exercitat de unele persoane, deși acestea ar justifica un interes personal, ori poate fi exercitat de cineva care nu are interes personal și/sau direct.

Cu toate acestea, având în vedere că prezentul litigiu vizează exclusiv procedura de punere în executarea a unei hotărâri, definitive, a instanței, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea intimatului C. G., procedură cu privire la care legiuitorul recunoaște o . prerogative petentei, instanța cocluzionează că, ex legem, aceasta poate contesta în instanță aspectele referitoare la legalitatea acestei proceduri și-n atare situație justifică un interes.

Astfel, potrivit art.53 din Legea fondului funciar dispune: reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în cap. II, și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunica celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(2) Împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei raza teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Textul nu face nicio referire la persoanele care pot formula o asemenea plângere.

Aplicând principiul ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, instanța conchide că inclusiv petenta are calitate procesuală pasivă, în promovarea plângerii de față.

În sprijinul acestei concluzii sunt și dispoz.H.G. 890din 2005 care dispun: art.69:

(1) Persoanele fizice și juridice înscrise în anexele nr. 37, 40, 41 și nr. 38, cărora li s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate și care nu pot fi puse în posesie pe amplasamente situate în competența teritorială a comisiei locale, se vor înscrie de către comisia județeană în anexa nr. 42.

(2) Stabilirea noului amplasament se face de către comisia județeană în apropierea vechiului amplasament, acceptat de fostul proprietar sau de moștenitorii acestuia, în condițiile prevăzute la art. 24 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Persoanele fizice și juridice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenuri forestiere pe care nu se poate face punerea în posesie pe vechiul amplasament se înscriu împreună cu datele corespunzătoare în anexa nr. 43.

ART. 70

Anexele nr. 37, 40, 41 și nr. 38 se semnează de către președintele comisiei locale, secretarul acesteia și de șeful ocolului silvic.

ART. 71

(1) Punerea în posesie se va face cu respectarea prevederilor art. 35 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Deținătorul actual al terenului forestier care face obiectul retrocedării pune la dispoziție comisiilor locale sau județene, după caz, terenurile validate, în vederea punerii în posesie a persoanelor îndreptățite, în termen de cel mult 30 de zile de la validarea cererilor de către comisia județeană.

ART. 72

( 3) Punerea în posesie a proprietarilor - persoane fizice și juridice - în cadrul zonelor teritoriale delimitate se va face de comisia locală sau de comisia județeană, după caz, conform planului parcelar elaborat pe baza planurilor amenajistice și a măsurătorilor topografice. Comisia va comunica reprezentanților deținătorilor actuali ai terenurilor care se restituie data punerii în posesie care nu poate fi mai târziu de 30 de zile de la data validării.

Față de textele precizate dar și față de Decizia Î.C.C.J. nr.17/2012, prin care s-a statuat că Direcțiile Silvice sunt responsabile de legalitatea soluționării dosarelor de reconstituire, instanța conchide că excepția lipsei calității procesuale active a petentei, invocată de intimat, este neîntemeiată, urmând a fi respinsă pe cale de consecință.

Cât privește fondul cauzei, instanța reține că în dosarul civil nr._, în care s-a pronunțat sentința civilă definitivă nr.683/27.04.2012, a Judecătoriei P., C. G. a probat în fața instanței de judecată atât calitatea sa de moștenitor privind dreptul de reconstituire pentru suprafețele de pădure solicitate cât și întinderea dreptului de proprietate și amplasamentul proprietăților ce au aparținut def. tată C. N..

Din probatoriile prezentate și expertiza efectuată, instanța a reținut că vechile amplasamente ce au aparținut def. C. N., sunt ocupate cu titluri de proprietate eliberate potrivit legilor fondului funciar și a dispus ca reconstituirea dreptului de proprietate să se facă pe amplasamente diferite față de vechile amplasamente.

Așa cum rezultă din documentația întocmită de Comisia locală Movilița și în conformitate cu art. 69 alin.2 din H.G. 890/2005, deoarece pe administrativul comunei Păunești, în vecinătatea vechilor amplasamente deținute de def. C. N..

Amplasamentele au fost identificate cu sprijinul Ocolului Silvic P.- Valea Caregnei care a și aprobat și semnat documentația, respectiv Anexa 42, înaintată spre validare Comisiei Județene V. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, așa cum rezultă din procesul verbal nr.9427/7.07.2015, aflat la dosar la fila 70.

Tot din cuprinsul acestui înscris rezultă că la data adoptării Hotărârii Comisiei Județene V. nr.45/2015, propunerea de reconstituire pe un alt amplasament a fost votată în unanimitate, de către cei 12 membrii, inclusiv de reprezentantul petentei, directorul Direcției Silvice V., Dl. Z. L., care a și semnat procesul verbal de stabilire a noului amplasament și anexa 42(fila71).

Față de toate acestea și întrucât au fost respectate întocmai dispozițiile legale în materie, instanța constată neîntemeiată plângerea de față și urmează să o respingă ca atare.

Având în vedere că din culpa petentei intimatul C. Gheorghea suportat cheltuieli prilejuite de prezentul litigiu, reprezentând onorariul de avocat, instanța urmează ca în temeiul dispoz. art.453 Cod proc. civ. să oblige petenta să-i plătească acestuia 500 lei, cheltuieli de judecată, conform chitanței de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei calității procesuale active, invocată de intimatul C. G. domiciliat în ., ca fiind neîntemeiată.

Respinge plângerea formulată de petenta R. R.-DIRECȚIA SILVICĂ V. cu sediul în Focșani, ..17, jud. V., în contradictoriu cu intimații C. G. cu domiciliul în ., P. V.-COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR și P. MOVILIȚA-COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, având ca obiect fond funciar, ca fiind neîntemeiată.

Obligă petenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul C. G..

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 19.11.2015.

Președinte,Grefier,

S. N.

Red.S.N./23.12.2015

Tehn.P.R.D./23.12.2015

6 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 1245/2015. Judecătoria PANCIU