Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1223/2015. Judecătoria PANCIU

Sentința nr. 1223/2015 pronunțată de Judecătoria PANCIU la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 1223/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA P.

MIXT

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1223/2015

Ședința publică din data de 19.11.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. D.

Grefier: S. B.

Pe rol fiind soluționarea sesizării civile formulată de petenta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ PRIMĂRIA COMUNEI ȚIFEȘTI cu sediul în . în contradictoriu cu intimatul C. V. domiciliat în ., având ca obiect înlocuire sancțiune amendă cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

La apelul nominal făcut cauzei în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează lipsa părților și faptul că intimatul nu a achitat amenda contravențională.

Potrivit art. 131 Cod procedură civilă instanța din oficiu constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză atât sub aspect general material cât și teritorial.

Instanța respinge excepția dreptului de a cere executarea silită a creanței rezultată din procesul-verbal de contravenție . nr._/03.02.2009, excepție invocată din oficiu de instanță, prin comunicarea somației nr. 1726/14.06.2012.

Instanța constată cauza în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.

INSTANȚA,

Asupra sesizării civile de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petenta Primăria Țifești cu sediul în ., a solicitat instanței de judecată ca prin hotărâre judecătorească să dispună față de intimatul C. V. domiciliat în ., înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii organul constatator a arătat că solicită înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pentru că nu există posibilitatea executării silite.

În probațiune, organul constatator a depus înscrisuri.

În drept si-a întemeiat cererea pe disp. art. 9 alin. 3 și art. 39¹ OG 2/2001.

Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și preciza poziția procesuală.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație:

Contravenția este o formă de ilicit mai ușoară decât infracțiunea, datorită criteriului sancțiunii, păstrându-și însă individualitatea proprie, care constă nu din elemente intrinseci sau extrinseci, ci din procedura aplicabilă pentru sancționarea ei, o procedură diferită de cea aplicabilă infracțiunilor.

In prezent, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității este cea mai aspră sancțiune contravențională și poate fi aplicată în două moduri: fie direct în situația în care aceasta este prevăzuta în actul normativ care sancționează contravenția, fie indirect în situația înlocuirii amenzii aplicate, regimul juridic al acesteia fiind stabilit de OG 55/2002, instanța de judecată deținând competența exclusiva în aplicarea acesteia.

Art. 39¹ din OG 2/2001 prevede că în situația în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, va fi sesizată instanța care va proceda, în caz de neachitare a amenzii, la înlocuirea amenzii cu sancțiunea unei activități în folosul comunității.

Activitatea în folosul comunității se prestează în domeniul serviciilor publice, pentru întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor, drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localităților, desfășurarea de activități în folosul căminelor pentru copii și bătrâni, al orfelinatelor, creșelor, grădinițelor, spitalelor și al altor așezăminte social-culturale.

Instanța reține că procesul verbal . nr._/03.02.2009 întocmit de IPJ Ialomița, constituie, în conformitate cu prevederile art. 37 OG 2/2001, titlu executoriu dobândind această calitate în momentul expirării termenului în care acesta putea fi contestat de către intimată, astfel încât acesta a fost trimis spre executare de către organul din care face parte agentul constatator (IPJ Ialomița) organului de executare în a cărui rază domiciliază contravenienta (Primăria Țifești, jud. V.) pentru a se începe executarea silită în condițiile Codului de procedură fiscală.

Din adeverința nr._ din data de 13.11.2014 emisă de Anaf V. rezultă că intimatul nu figurează în evidențele fiscale cu venituri impozabile, iar conform adeverinței nr. 3269 din data de 25.06.2015 emisă de Primăria Țifești, jud. V., intimatul nu deține bunuri imobile. Potrivit mențiunilor petentei, necontestate de către intimat, acesta nu a achitat amenzile aplicate prin procesele-verbale menționate.

Având în vedere cele expuse, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 39¹ alin. 1 din OG 2/2001, astfel încât, în conformitate cu disp. art. 39¹ alin. 2 din OG 2/2001 coroborat cu OG 55/2002, instanța va admite sesizarea ca fiind întemeiată și va obliga contravenientul să presteze un număr de 90 ore muncă în folosul comunității pentru amenda contravențională în cuantum de 900 lei aplicată prin procesul verbal . nr._/03.02.2009, în raport de aptitudinile sale fizice și psihice, precum și de nivelul pregătirii sale profesionale in condițiile Legii 352/2006 republicată și a OG 2/2001, pe raza localității de domiciliu, respectiv .. V. la – despicat, transportat și depozitat lemne de foc la sediul primăriei, la școlile generale și grădinițele de pe raza localității; deszăpezit căile de acces la instituțiile publice; intervenții la domiciliul persoanelor vârstnice, singure, aflate în dificultate, de pe raza comunei, care necesită deszăpezirea căilor de acces spre centrele comerciale, farmacie, dispensar.

Cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea formulată de petenta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ PRIMĂRIA COMUNEI ȚIFEȘTI cu sediul în . în contradictoriu cu intimatul C. V. domiciliat în ..

Obligă contravenientul să presteze un număr de 90 ore muncă în folosul comunității în raport de aptitudinile sale fizice și psihice, precum și de nivelul pregătirii sale profesionale in condițiile Legii 352/2006 republicată și a OG 2/2001, pe raza localității de domiciliu, respectiv . la – despicat, transportat și depozitat lemne de foc la sediul primăriei, la școlile generale și grădinițele de pe raza localității; deszăpezit căile de acces la instituțiile publice; intervenții la domiciliul persoanelor vârstnice, singure, aflate în dificultate, de pe raza comunei, care necesită deszăpezirea căilor de acces spre centrele comerciale, farmacie, dispensar, pentru contravenția sancționată prin procesul verbal de contravenție . nr._/03.02.2009.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria P..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.11.2015.

Președinte, Grefier,

C. D.

Red. CD/04.12.2015

Tehnored. S.B/04.12.2015 - 5 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1223/2015. Judecătoria PANCIU