Pretenţii. Sentința nr. 1212/2015. Judecătoria PANCIU

Sentința nr. 1212/2015 pronunțată de Judecătoria PANCIU la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 1212/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA P.

MIXT

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1212/2015

Ședința publică din data de 19.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - C. D.

Grefier – S. B.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta SP. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SF. P. FOCȘANI cu sediul în Focșani, .. 50, județul V. în contradictoriu cu pârâtul C. C. domiciliat în ., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus prin serviciul de Registratură de către pârâtul C. C. dovada achitării pretențiilor solicitate de către reclamanta Sp. Județean de Urgență Sf. P. Focșani, respectiv chitanța nr._/17.11.2015 în cuantum de 446 lei.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea formulată și înregistrată pe rol sub nr._ reclamantul Spitalul Județean Sf. P., cu sediul în Focșani, .. 50-52, județul V., prin reprezentant legal M. C. în contradictoriu cu pârâtul C. C. domiciliat în ., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 446 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând cheltuieli pe care le-a efectuat cu spitalizarea numitului M. Gigel.

În susținerea celor solicitate a arătat că prin sentința penală nr. 102/16.04.2013 pronunțată de Judecătoria P. în dosar nr._ s-a dispus încetarea procesului penal prin retragerea plângerii persoanei vătămate; pârâtul a fost obligat la plata către Spitalul Județean V. a sumei de 446 lei ; că prin Decizia penala nr. 213/18.10.2013 pronunțata de tribunalul V. s-a admis recursul, s-a casat latura civila a cauzei, iar in rejudecare cauza civila a fost lăsata nesoluționata.

În drept și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 313 din Legea 95/2006.

În scop probator a depus la dosar înscrisuri: sentința penală nr. 173/27.07.2013 (fila 3), adresa nr. 6614/9.05.2015 (fila 5), decont cheltuieli efectuate (fila 6), fișă spitalizare (filele 7-12).

A solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Pârâtul deși legal citat nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma cererilor și apărărilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:

Prin acțiunea investitoare de instanță reclamanta a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 446 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea cheltuielilor cu spitalizarea numitului M. Gigel .

La termenul din ședința publică din 19.11.2015 pârâtul a depus la dosar dovada achitării pretențiilor invocate de reclamantă (chitanța nr._/17.11.2015 – fila 26).

Pentru aceste considerente, reținând că pârâtul a achitat contravaloarea despăgubirilor în cuantum de 446 lei instanța urmează să respingă acțiunea ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta SP. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SF. P. FOCȘANI cu sediul în Focșani, .. 50, județul V. în contradictoriu cu pârâtul C. C. domiciliat în ., ca rămasă fără obiect.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica, azi 19.11.2015.

Președinte, Grefier,

C. D.

Red. C.D./26.11.2015

Tehnored. S.B./26.11.2015/ 4 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1212/2015. Judecătoria PANCIU