Modificare măsuri privind copilul. Sentința nr. 1084/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1084/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 1084
Dosar nr._ - modificare măsuri privind copilul –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1084
Ședința publică din data de 31.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. - DUMITRIȚA M.
GREFIER - C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții C. C. - C. și C. C. – C., prin ocrotitor legal C. C. - C. în contradictoriu cu pârâta B. C., având ca obiect modificare măsuri privind copilul.
Dezbaterile cu privire la fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 03.03.2015, când instanța a dispus amânarea pronunțării soluției pentru data de 17.03.2015; la acest din urmă termen, s-a dispus amânarea pronunțării soluției din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de astăzi.
Încheierile de ședință fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
După deliberare,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.06.2014, sub nr._, precizată prin răspunsul la întâmpinare, reclamanții C. C. - C. și C. C. – C., prin ocrotitor legal C. C. - C. au solicitat în contradictoriu cu pârâta B. C. ca autoritatea părintească privind pe minorii C. C. - C. și C. C. să fie exercitată în mod exclusiv de către tată și să se stabilească domiciliul minorilor la locuința tatălui.
În motivare, reclamanții au arătat că, prin sentința de divorț, minorii au fost încredințați pârâtei deoarece, la vremea respectivă, reclamantul C. C. – C. se afla în arest.
De la acea dată, fosta sa soție i-a interzis categoric prin acte agresive contactul cu copiii săi, dar și cu bunica paternă a acestora iar, după epuizarea afacerii judiciare, la data de 13.06.2014, când tatăl s-a deplasat la Școala nr. 3 Piatra N. pentru a lua legătura cu fiul sau, acesta din urmă i-a relatat că, în perioada ultimilor ani, a fost abuzat sistematic de mama sa prin violențe extreme, repetate, fizice și psihice, a fost folosit repetat pentru a cere în public ajutor financiar de la preoți și cunoștințe, a fost folosit la efectuarea diferitelor activități gospodărești pe perioade mari, minorii au fost lăsați în casă nesupravegheați iar, urmare a loviturilor aplicate, minorul C. C. - C. a rămas cu un tremur accentuat al mâinilor. În plus, în acea perioadă, minorul era singur acasă deoarece sora și mama sa erau plecate la mare.
S-a mai precizat că, de la aceeași dată, minorul C. C. - C. s-a mutat efectiv la domiciliul tatălui unde îi sunt asigurate toate condițiile, iar acesta declară ca nu dorește să se mai întoarcă sub tutela și autoritatea mamei. Minorul este insultat în public de mama sa, fiind și amenințat cu exercitarea de acte de violență fizică.
Cu privire la minora C. C., s-a precizat că și aceasta este abuzată și agresată verbal de mama sa prin urlete și insulte, fiind lăsată de multe în grija fratelui său.
În condițiile în care ambii minori sunt victimele stării de nervozitate accentuate a mamei, se impune admiterea acțiunii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 403 din Codul civil.
În dovedire, reclamanții au depus la dosarul cauzei, în fotocopie, o . înscrisuri.
Acțiunea a fost legal timbrată.
La data de 15.07.2014, pârâta a depus la dosar întâmpinare (filele 52-58), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată. S-a invocat excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a reclamantului C. C. – C. în condițiile în care ocrotitorul său legal este pârâta.
În motivare, pârâta a precizat că demnitatea îi este afectată de minciunile prezentate sfidător prin cerere, iar minorul C. C. este manipulat de tatăl său, fiind ușor de influențat în luarea unor decizii la vârsta lui.
A susținut că fostul ei soț a fost condamnat în anul 2007 pentru luare de mită în desfășurarea activității sale de judecător la Judecătoria Piatra N., ulterior fiind prins în flagrant în timp ce lua o sumă de bani urmare a traficului de influență, dar a și condus sub influența băuturilor alcoolice. În consecință, trecutul reclamantului nu constituie un exemplu pentru copiii săi.
În ceea ce privește acuzația referitoare la violențe, din înscrisurile depuse la dosar reiese că relațiile din cadrul familiei sunt armonioase, organizate, bazate pe dragoste și înțelegere.
Deși prin hotărâre judecătorească minorii i-au fost încredintați pârâtei fără ca tatăl să aibă recunoscut vreun drept de vizită, reclamantul a intrat în apartamentul său de unde a furat bani și bunuri, moment în care l-a luat forțat și pe C. C..
Pârâta a precizat că reclamantul C. C. - C. are probleme serioase cu alcoolul, dar și deviații serioase de comportament.
În condițiile în care situația existentă la divorț nu s-a schimbat, se impune respingerea acțiunii.
În drept, s-au invocat disp. art. 205 și urm. și 453 din Codul de procedură civilă.
În dovedire, pârâta a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, o . înscrisuri.
La data de 04.08.2014, reclamantul C. C. - C. a depus la dosar răspuns la întâmpinare (filele 109-113), prin care a arătat că titular al prezentei acțiuni poate fi și minorul în conformitate cu dispozițiile legale.
Pârâta nu are venituri și nu reprezintă o mamă responsabilă pentru cei doi copii, motiv pentru care se impune admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, proba testimonială iar, pentru pârâtă, și proba cu interogatoriul reclamantului C. C. - C.. A dispus evaluarea psihopedagogică a minorilor.
Conform dispozițiilor articolului 486 din Codul civil, instanța a solicitat opinia serviciului specializat de la domiciliul părților, concretizată în raportul de anchetă psihosocială anexat la dosar – filele 164-165.
La termenul de judecată din data de 18.11.2014, instanța a respins ca nefondată excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a reclamantului C. C. – C..
În baza rolului activ reglementat de art. 22 din Codul de procedură civilă, instanța a dispus emiterea unor adrese către Direcția Generală de Asistență Socială pentru Protecția Copilului N., cu solicitarea de a indica modalitatea practică de audiere a minorilor în prezența unui psiholog și de evaluare psihopedagogică a acestora, către Administrația Județeană a Finanțelor Publice N. pentru a comunica veniturile înregistrate de pârâtă, către Asociația Juvenală R. pentru a da relații cu privire la tabăra din Germania unde urma să plece minorul în vara anului 2014, respectiv către Școala nr. 3 Piatra N. pentru a comunica relații cu privire la minori. De asemenea, instanța a dispus atașarea dosarului nr._, având ca obiect ordin de protecție.
La termenul de judecată din data de 03.02.2015, a fost audiată martora C. E., depoziția acesteia fiind consemnată în procesul verbal atașat la dosarul cauzei (fila 105, vol. II); la același termen, instanța a decăzut pârâta din proba testimonială și din proba cu interogatoriul reclamantului C. C. – C. și a luat act de renunțarea reclamantului cu privire la relațiile solicitate unității de învățământ și Asociației Juvenale R.. Instanța a constatat imposibilitatea de audiere a minorei C. C. și de evaluare psihopedagogică a acesteia.
La data de 27.02.2015, în temeiul disp. art. 264 alin. 1 din Codul civil, a fost audiat minorul C. C. - C. în Camera de Consiliu, iar la data de 13.03.2015, a fost audiată și minora C. C., având în vedere că, la ultimul termen de judecată, mama și-a manifestat disponibilitatea în acest sens. Ambii minori au fost audiați în prezența unui psiholog.
La termenul de judecată din data de 03.03.2015, instanța a respins ca inutilă proba cu expertiză medico-legală psihiatrică solicitată de ambele părți.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2880/18.05.2011, pronunțată de Judecătoria Piatra N., în dosar nr._, irevocabilă, instanța a luat act de înțelegerea reclamantului C. C. - C. și a pârâtei B. C. cu privire la următoarele capete de cerere:
1. desfacerea căsătoriei încheiate între părți la data de 29.08.1998 și înregistrată sub nr. 607/29.08.1998 în Registrul stării civile al Primăriei municipiului Piatra N., jud. N., prin acordul părților;
2. revenirea soției la numele anterior căsătoriei, respectiv „B.”, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri;
3. încredințarea minorilor C. C., născută la data de 01.11.2005 și C. C. - C., născut la data de 05.06.2000, mamei și a obligat pârâtul să plătească lunar, în favoarea fiecăruia dintre minori, câte o contribuție de întreținere, în cuantum de 16,5 % din venitul minim pe economie, de la data punerii în libertate și până la majoratul minorilor – filele 40-45.
În drept, prin . vigoare a noului cod civil la data de 01.10.2011, atât instituția juridică a încredințării minorului, cât și instituția reîncredințării au fost înlocuite de o instituție principală, respectiv autoritatea părintească și una subsidiară, respectiv stabilirea locuinței minorului. Totuși, deși aceste instituții au suferit modificări consistente, multe elemente au rămas comune, chiar identice sub aspectul condițiilor ce se cer a fi întrunite.
Astfel, conform art. 403 din Codul civil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
Art. 46 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil stabilește că dispozițiile hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale și patrimoniale dintre copii și părinții lor divorțați înainte de . Codului civil pot fi modificate potrivit dispozițiilor art. 403 din Codul civil.
Noua instituție recunoaște în mod explicit dreptul fundamental al copiilor de a crescuți și îngrijiți de ambii părinți, indiferent de raporturile juridice dintre aceștia, prevăzându-se că autoritatea părintească revine ambilor părinți.
Cum la data pronunțării sentinței civile de divorț reclamantul C. C. - C. se afla în arest, instanța constată că, având în vedere interesul superior al copiilor, se impune reanalizarea măsurilor referitoare la minorii C. C., născută la data de 01.11.2005 și C. C. - C., născut la data de 05.06.2000, mai ales în ipoteza actuală a divergențelor dintre soți care împiedică o bună desfășurare a relațiilor de familie.
Astfel, instanța reține că situația s-a schimbat în familia părților în condițiile în care acestea nu reușesc să mai ajungă la un consens.
Potrivit art. 483 din Codul civil, autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți, iar părinții exercită autoritatea părintească numaiîn interesul superior al copilului și răspund pentru creșterea copiilor lor minori.
Tot în același sens și spre aceeași finalitate, au fost reglementate și dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, conform cărora răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.
Dacă de principiu (art. 503 alin. 1 din Codul civil), părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească, indiferent dacă sunt sau nu căsătoriți și indiferent dacă conviețuiesc sau nu împreună, legiuitorul a stabilit că, ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă va hotărî potrivit interesului superior al copilului (art. 486 din Codul civil).
Pornind de la conținutul autorității părintești, ce presupune printre altele o pază și supraveghere continuă și atentă a copilului în toată activitatea lui, astfel încât să se observe dezvoltarea sa fizică, intelectuală și morală iar acest lucru nu se poate realiza decât dacă părintele are o conduita morală corespunzătoare pentru a-l determina pe copil, prin exemplul său personal, să aibă o comportare adecvata normelor de conviețuire socială, instanța apreciază că părinții nu prezintă garanțiile morale necesare să le permită exercitarea în comun a autorității părintești asupra copiilor lor minori.
În acest sens, instanța a avut în vedere că, în aplicarea art. 8 din Convenție Europeană a Drepturilor Omului, statele membre au o . obligații pozitive, inerente asigurării respectului efectiv al vieții de familie, care impun luarea unor măsuri de protecție a titularilor dreptului conferit de Convenție.
Astfel, în cadrul relației dintre părinți și copii, exercițiul drepturilor părintești reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar respectul pentru viața familială implică, în materia separației copiilor de părinți, obligația pozitivă a statului de a lua toate măsurile necesare, atât pentru a menține legăturile personale, cât și pentru a reuni copilul cu părintele său, ținând cont de interesul superior al minorului.
Instanța are în vedere că, în cauze de acest fel, examinarea elementelor care servesc cel mai bine interesului superior al minorului este întotdeauna de o importanță fundamentală, că interesul copilului trebuie considerat ca fiind primordial și că doar un comportament deosebit de nedemn poate determina ca părintele să fie privat de dreptul său de a păstra autoritatea părintească în interesul superior al copiilor.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauza Monory contra României (Hotărârea din 5 aprilie 2005) că relația dintre părinți și copii intră în sfera vieții de familie, în sensul art. 8 din Convenție. Posibilitatea părintelui și a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar măsurile care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerință în dreptul protejat de art. 8 din Convenție, deci trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de paragraful 2, respectiv amestecul să fie prevăzut în lege, să fie necesar într-o societate democratică (...) pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.
În consecință, este necesar a se stabili un echilibru corect între interesele părinților și cele ale minorilor, având în vedere că trecerea timpului poate avea consecințe iremediabile asupra relațiilor dintre copii și părintele care nu locuiește cu acesta.
1. Instanța constată, în cazul concret și aparte de față, că această modalitate de exercitare de către reclamant în mod exclusiv a autorității părintești asupra minorului C. C. – C., născut la data de 05.06.2000 este în concordanță cu principiul prevalenței interesului superior al copilului în orice măsură care îl vizează, reglementat de art. 263 din Codul civil și de art. 2 din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Deși Codul civil nu a stabilit criterii în aprecierea motivelor întemeiate care ar putea conduce la stabilirea modalității de exercitare a autorității părintești, în prezent, ultima modificare a Legii nr. 272/2004, respectiv art. 36 stabilește că ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor, iar exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său.
A.. 6 al aceluiași text de lege prevede că un părinte nu poate renunța la autoritatea părintească, dar se poate înțelege cu celălalt părinte cu privire la modalitatea de exercitare a autorității părintești, în condițiile art. 506 din Codul civil, iar alin. 7 stabilește ca și motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.
Printre situațiile de excepție exemplificate de Legea nr. 272/2004, se încadrează și această ipoteză a violențelor exercitate de către mamă, dovedite în prezenta cauză prin soluția pronunțată în dosarul nr._, prin care s-a instituit un ordin de protecție împotriva pârâtei care a fost obligată să păstreze față de minorul reclamant o distanță minimă de 50 m și căreia i s-a interzis să contacteze în orice mod pe acesta din urmă. Instanța reține, de asemenea, că reclamantul minor a formulat plângere penală împotriva pârâtei, depunând în dovedire și bilet de trimitere (fila 131) din care rezultă că minorul a fost diagnosticat cu tremur membre superioare și traumatisme cranio cerebrale repetate în antecedente.
Deosebit de relevantă este și declarația minorului care a fost audiat în prezența și după o prealabilă pregătire din partea unui psiholog și din care transpare suferința fizică și psihică îndurată de acesta în perioada încarcerării tatălui său din cauza comportamentului violent și neîndurător al mamei.
Instanța reține că, deși ambii părinți trebuie să se ocupe în mod efectiv de creșterea, educarea și îngrijirea copiilor lor, din probele administrate în cauză, rezultă că pârâta este o mamă dezinteresată în ceea ce îl privește pe băiatul său, fapt dovedit inclusiv prin depoziția martorei audiată în cauză care a confirmat susținerile minorului cu privire la faptul că acesta a fost lăsat singur acasă de către mama sa care a plecat doar cu minora la mare în luna iunie 2014 deși anul școlar nu era încă încheiat.
Instanța reține și faptul că noile dispoziții legale ale Codului civil și ale legii speciale referitoare la exercitarea în comun a autorității părintești au fost edictate cu scopul de a educa pe părinți să învețe să colaboreze în luarea deciziilor privitoare la copiii lor însă, în cauza de față, nu poate fi vorba de o atare colaborare în condițiile în care s-a făcut dovada cu prisosință că pârâta nu dorește să colaboreze nici cu tatăl copiilor, dar nici cu instituțiile abilitate, refuzând să-și dea concursul pentru evaluarea psihopedagogică a minorei – filele 50-51, vol. II. Chiar și minora a declarat că a fost mutată de mama sa la o altă unitate de învățământ pentru a nu mai fi alături de fratele său.
Aceeași martoră, bunica paternă a minorilor, cu care băiatul locuiește în prezent alături de tată, a declarat că l-a regăsit pe minor cu multiple carențe pe plan emoțional, educativ, dar și alimentar.
În plus, reclamantul este singurul care s-a prezentat disponibil în a colabora pentru ca cei doi minori să ducă o viață de familie normală, aspect cu importanță deosebită în procesul decizional referitor la stabilirea modului de exercitare a autorității părintești.
În consecință, instanța reține că, în prezenta cauză (ținând cont de situația excepțională a celor doi frați care au trecut deja prin multe încercări, mai întâi prin plecarea tatălui pentru rezolvarea afacerilor judiciare, iar mai apoi prin separarea lor cauzată de întoarcerea tatălui și de opțiunile diferite ale acestora față de părinții lor) stabilitatea și continuitatea în creșterea și îngrijirea celor doi minori au prioritate față de necesitatea reunirii fraților, tocmai pentru a se evita noi traume în condițiile în care, din păcate, se pare că cei doi părinți nu înțeleg că răspunderea față de cei doi copii revine în primul rând părinților (art. 6 lit. d din Legea nr. 272/2004) și doar în subsidiar statului (în acest sens fiind și concluziile evaluării psihopedagogice a minorului - filele 52-53, vol. II). Mai mult decât atât, din declarația minorei transpare înverșunarea mamei față de băiatul său, dar și abilitatea acesteia de a atrage de partea sa pe fiică care a precizat este foarte încrâncenată împotriva fratelui. O reunire forțată a celor doi frați în acest moment delicat al vieții lor nu ar aduce niciun beneficiu acestora dacă mama nu va fi cea care se va responsabiliza în primul rând cu privire la necesitatea recreării unui climat familial pe cât cu putință normal.
Argumentele invocate de către pârâtă cu privire la atitudinea iresponsabilă a reclamantului care a fost încarcerat nu pot conduce la o altă soluție de vreme ce acest eveniment nu pare să aibă nicio influență negativă asupra minorului; dimpotrivă, relațiile furnizate de Școala Gimnazială nr. 3 Piatra N. (fila 38, vol. II) atestă că situația școlară a acestuia s-a îmbunătățit simțitor din momentul întoarcerii tatălui și reluării vieții de familie împreună cu acesta.
Deși pârâta a precizat că reclamantul C. C. - C. are probleme serioase cu alcoolul, dar și deviații serioase de comportament, nu a prezentat dovezi de dată recentă care să confirme această ipoteză.
În consecință, instanța reține că exercitarea autorității părintești în comun de către părinți nu ar genera decât noi conflicte între părți și nu ar servi în nicio măsură interesului superior al copiilor.
2. În ceea ce privește locuința minorilor, instanța apreciază că este în interesul acestora să fie stabilită la părinții cu care locuiesc deja (în ceea ce o privește pe minoră situația consfințită prin sentința de divorț va rămâne neschimbată), în conformitate cu cele menționate mai sus, dar și raportat la concluziile raportului de anchetă psihosocială de la filele 164-165.
Le revine părinților obligația de a oferi copiilor condiții optime de îngrijire, creștere și educare (aceștia beneficiind și de sprijinul părinților lor). În plus, orice modificare imediată și repetată a reperelor umane, sociale și morale ar putea avea consecințe negative asupra formării ulterioare a celor doi minori.
Instanța a ținut cont și de disp. art. 21 din Legea nr. 272/2004 care prevede că, în cazul în care părinții nu se înțeleg cu privire la locuința copilului, instanța de tutelă va stabili locuința acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin. (3) din Codul civil. La evaluarea interesului copilului instanța poate avea în vedere, în afara elementelor prevăzute la art. 2 alin. (6), și aspecte precum:
a) disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil și de a respecta drepturile părintești ale acestuia din urmă;
b) disponibilitatea fiecăruia dintre părinți de a permite celuilalt menținerea relațiilor personale;
c) situația locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte;
d) istoricul cu privire la violența părinților asupra copilului sau asupra altor persoane;
e) distanța dintre locuința fiecărui părinte și instituția care oferă educație copilului.
Deși singurul părinte care și-a manifestat disponibilitatea colaborării cu celălalt părinte a fost tatăl, instanța reține că, audiați în camera de consiliu, minorii au precizat că doresc ca și pe viitor situația familială să nu se schimbe, respectiv minorul să rămână să locuiască cu tatăl, iar minora să locuiască cu mama, iar instanța nu ar putea trece peste voința lor (exprimată cu fermitate și o maturitate net superioară vârstei lor) fără a le aduce grave prejudicii securității și stabilității propice dezvoltării firești.
În consecință, ținând cont de disp. art. 403 și 496 alin. 3 din Codul civil, instanța va stabili locuința minorului C. C. – C., născut la data de 05.06.2000 la locuința reclamantului C. C. – C. din Piatra-N., .. 41, ., ., județul N..
3. Potrivit art. 402 alin. 1 din Codul civil (dispoziții legale care se aplică prin asemănare), dar și a art. 499 alin. 4 din același act normativ, instanța de tutelă stabilește contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor, chiar și din oficiu dacă acest petit nu a fost formulat distinct.
În baza disp. art. 530 alin. 1 din Codul civil, urmează ca reclamantul C. C. – C. să execute în natură obligația de întreținere datorată minorului C. C. – C. de la data pronunțării prezentei raportat la disp. art. 448 alin. 1 pct. 1 și 4 din codul de procedură civilă care conferă caracter executoriu prezentei hotărâri.
Referitor la contribuția reclamantei la întreținerea minorei C. C., având în vedere că aceasta va exercita în mod exclusiv autoritatea părintească cu privire la fiica sa, locuința minorei fiind stabilită la mamă, aceasta din urmă își va executa obligația de întreținere în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională.
În consecință, având în vedere modalitatea de stabilire a locuinței celor doi minori, se vor compensa obligațiile pecuniare reciproce ale celor doi părinți în favoarea minorilor care nu locuiesc cu aceștia și va înceta, pe cale de consecință, obligația de plată a reclamantului referitoare la contribuția de întreținere în favoarea minorei C. C. (stabilită prin sentința de divorț) la data pronunțării prezentei.
Față de cele expuse mai sus, instanța va admite în parte acțiunea precizată, doar în ceea ce îl privește pe minorul C. C. – C., urmând ca celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 2880/18.05.2011, pronunțată de Judecătoria Piatra N., în dosar nr._ să rămână neschimbate (respectiv în ceea ce o privește pe minora C. C., născută la data de 01.11.2005), esențiale fiind în pronunțarea soluției declarația minorei conform căreia nu concepe o viață fără mama sa, dar și ansamblul probator care nu a demonstrat un comportament neadecvat al mamei față de fiica sa.
În temeiul art. 453 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanța va compensa în totalitate cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea precizată având ca obiect exercitare modificare măsuri privind copilul, formulată de reclamanții C. C. – C., CNP_ și C. C. – C., CNP_, prin ocrotitor legal C. C. – C., ambii cu domiciliul în Piatra N., .. 41, ., ., în contradictoriu cu pârâta B. C., CNP_, cu domiciliul în Piatra N., ., ., ., județul N..
Dispune exercitarea în mod exclusiv a autorității părintești asupra minorului C. C. – C., născut la data de 05.06.2000 de către reclamantul C. C. – C..
Stabilește locuința minorului C. C. – C., născut la data de 05.06.2000 la locuința reclamantului C. C. – C. din Piatra-N., .. 41, ., ., județul N..
Obligă reclamantul C. C. – C. să execute în natură obligația de întreținere datorată minorului C. C. – C. de la data pronunțării prezentei.
Încetează obligația de plată a reclamantului referitoare la contribuția de întreținere în favoarea minorei C. C. la data pronunțării prezentei.
Celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 2880/18.05.2011, pronunțată de Judecătoria Piatra N., în dosar nr._ rămân neschimbate (respectiv în ceea ce o privește pe minora C. C., născută la data de 01.11.2005).
Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părți în totalitate.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. - DUMITRIȚA MUNTEANUCOSTELA B.
Red./Tehn. A.D.M./15.05.2015
Tehn. C.B./15.05.2015
Ex. 4
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 1094/2015. Judecătoria... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 1093/2015. Judecătoria... → |
|---|
