Pensie întreţinere. Sentința nr. 2275/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2275/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 2275
Dosar nr._
Cod operator 2720
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2275
Ședința publică din 18.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – F. C. I.
GREFIER – A. P.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul P. G. D., cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat Mehera M., cu sediul în Piatra N., .. 41, ., apartament 16, Județul N., în contradictoriu cu pârâta T. E. M., domiciliată în ., la familia T. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul personal, identificat cu CI . nr._ eliberat de S.P.C.P.L.E.P. R. la data de 9.01.2014, C.N.P_, asistat de avocat Mehera M., cu împuternicire avocațială aflată la fila 7 din dosar, lipsă fiind pârâta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată:
- obiectul pricinii: pensie de întreținere, reducere;
- în primă instanță, în etapa cercetării procesului, la primul termen de judecată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța pune în discuție excepția necompetenței speciale a instanțelor române invocată de către pârâtă prin întâmpinare.
Avocat Mehera M. pentru reclamant arată că potrivit art. 1065 din Codul de procedură civilă, instanțele române sunt competente dacă pârâtul are domiciliul pe teritoriul României la data introducerii acțiunii. Astfel, domiciliul pârâtei este în . unde a fost și citată. Totodată, conform art. 1080 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, instanțele române sunt competente să judece litigiile în care reclamantul din cererea privind obligația de întreținere are domiciliul în România. În aceste condiții, se poate observa că reclamantul este domiciliat în Borlești, Județul N.. Chiar și prevederile art. 2 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 44/2001, invocat de pârâtă, stabilește că „persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor statului membru în cauză”. Pârâta face o confuzie între domiciliul și reședința, primul fiind preferat în materie de competență în cauzele cu elemente de extraneitate. Totodată, nu este posibilă judecată unei acțiuni în reducerea contribuției de întreținere, pe teritoriul altui stat, în condițiile în care reclamantul desfășoară activități sezoniere în România, unde și domiciliază, iar în acțiune a invocat venitul minim net. În aceste condiții solicită respingerea excepției de necompetență.
În vederea soluționării acestei excepții procesuale, instanța va reține
cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N. la data de 19.02.2015, sub nr._, reclamantul P. G. D. a chemat în judecată pe pârâta T. I. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună reducerea pensiei de întreținere stabilită în sarcina reclamantului și în favoarea minorului P. Alexandro.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că a avut cu pârâta o relație de concubinaj, au locuit împreună la reședința acesteia din Spania, iar din conviețuirea lor a rezultat minorul P. Alexandro, născut la data de 30.06.2006.
Din luna decembrie 2009, părțile s-au despărțit, iar reclamantul a revenit în România și locuiește la părinții săi din ..
După separarea lor și în lipsa reclamantului, pârâta a solicitat instanței spaniole obligarea la plata unei contribuție de întreținere astfel că prin sentința civilă nr.17/2010 a Judecătoriei de Primă Instanță nr.001 din Tineo, Asturia, s-a stabilit în sarcina reclamantului și în favoarea minorului o pensie lunară de 200 de euro.
Hotărârea judecătorească mai sus menționată a fost fost menținută prin sentința nr.69/2012 a aceleiași instanțe și a fost recunoscută de Tribunalul N. prin sentința nr.2022/C din 05.12.2014.
Deși pârâta cunoștea împrejurarea că reclamantul s-a înapoiat în România și că locuiește la părinții săi, cu rea credință nu a indicat instanței spaniole adresa sa din țară, procedurile de citare făcându-se la adresa surorii reclamantului din Spania. Acesta nu a cunoscut despre acest proces, nu a putut formula apărări și nici exercita căile de atac legale împotriva sentinței pronunțate.
Deoarece s-a întors definitiv în România, nu este angajat și obține venituri periodice stabile, se află în imposibilitatea de a achita obligația stabilită în sarcina sa.
Ca atare, se impune reducerea contribuției de întreținere fixată în favoarea minorului la valoarea de 25% din venitul minim pe economie din România.
În drept au fost invocate dispozițiile art.529, art.530 alin.3, art.531 Cod civil.
Acțiunea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
În susținere, reclamantul a depus la dosar sentințele civile nr.17/2010, nr.69/2012 pronunțate de Judecătoria de Primă Instanță nr.001 din Tineo, Asturia, sentința civilă nr.2022 C din 05.12.2014 pronunțată de Tribunalul neamț în dosarul nr._, cartea sa de identitate, adeverința nr.7201 din 09.09.2014 emisă de . de mitropolia Moldovei și Bucovinei, contracte servicii și facturi fiscale, declarații CAS, chitanțe de plată CAS, adeverință de asigurat, adeverința nr._/2014 emisă de spitalul județean de urgență Piatra N..
Pârâta a formulat întâmpinare (filele 41-47 dosar), prin care a solicitat respingerea cererii, cu cheltuieli de judecată. În motivare a arătat că între părți a existat o relație sentimentală în perioada 2005-2009, din această relație rezultând minorul P. A., născut în data de 30 iunie 2006 în localitatea Cangas del Narcea, Asturias, Spania, în vârstă de 9 ani. Părțile s-au despărțit în anul 2009.
Din cauza abandonului total și dezinteresului reclamantului față de copil, în luna noiembrie 2009, pârâta a prezentat judecătoriei de domiciliu din Tineo, Spania o cerere privind stabilirea unor măsuri în ceea ce privește relația, drepturile și obligațiile reclamantului privind minorul. Astfel, s-a pronunțat sentința Judecătoriei de Primă Instanță și Instrucție nr.1 din Tineo (competentă să judece această cauză având în vedere că pârâta și fiul său sunt rezidenți cu caracter permanent în Spania, iar minorul s-a născut, trăiește și locuiește în această țară) prin care s-a dispus atribuirea custodiei minorului către pârâtă, exercitarea în comun a autorității părintești de către părți, un regim de vizite în beneficiul tatălui și o pensie alimentară de 200 euro lunar până la majoratul copilului. Această sentință a rămas definitivă și irevocabilă, nefiind atacată cu recurs în termenul stabilit de lege.
Din acest moment, pârâtul a continuat cu aceeași atitudine de dezinteres total: nu l-a vizitat pe minor, nu a contribuit cu nimic la creșterea sa și nici măcar nu a comunicat cu el, în nicio formă. Astfel, în anul 2012, pârâta a prezentat instanței spaniole o plângere privind retragerea autorității părintești cu privire la reclamantul din prezenta cauză având în vedere atât comportamentul acestuia, cât și împrejurarea că pârâtei îi era imposibil să facă orice gestiune privind eliberarea de documente. Deși a fost legal citat, reclamantul P. G. D. nu s-a prezentat la termenul stabilit și nu a formulat întâmpinare.
Asupra acestei cereri s-a pronunța Judecătoria de Primă Instanță și Instrucție nr.1 din Tineo în dosarul nr.73/2012, care a statuat suspendarea temporară a autorității părintești a numitului P. G. D. asupra minorului P. Alexandro și menținerea pensiei alimentare stabilită prin sentința din 25.02.2010.
Totodată, pârâta a invocat excepția de necompetență a instanțelor române în soluționarea prezentei cereri.
A menționat că în conformitate cu dispozițiile art.2 din Regulamentul CE nr.44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă, „sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor statului membru în cauză.”. este de subliniat că reședința pârâtei este în Cangas del Narcea, ..7, PO5, . provincia Asturias, Spania.
Art.3 din același regulament stabilește că persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru pot fi acționate în justiție în fața instanțelor unui alt stat membru numai în temeiul normelor enunțate în secțiunile 2-7 din prezentul capitol.
Art.5 din actul normativ mai sus menționat stabilește că o persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru în materia obligației de întreținere, în fața instanțelor de la locul unde creditorul obligației de întreținere este domiciliat sau își are reședința obișnuită.
Minorul P. Alexandro are certificat de naștere spaniol, pârâta și fiu său fiind luați în evidența primăriei municipale din Cangas del Narcea, copilul este înscris la colegiul Alejandro Casona din aceeași localitate, unde frecventează cursurile școlare fiind în clasa a III-a.
A mai învederat că potrivit art.26 din Regulamentul CE nr.44/2001, dacă pârâtul domiciliat pe teritoriul unui stat membru este acționat în justiție înaintea unei instanțe dintr-un alt stat membru și nu se înfățișează în fața acesteia, instanța se declară din oficiu necompetentă în cazul în care competența sa nu rezultă din dispozițiile prezentului regulament.
Potrivit art.2216 din Noul Cod Civil, legea aplicabilă obligației de întreținere se stabilește potrivit reglementărilor dreptului Uniunii Europene și anume Regulamentul CE nr.44/2001. Această prevedere este incidentă în speță deoarece potrivit art.2257 din același act normativ, în înțelesul prezentei cărți, raporturile de drept internațional privat sunt raporturile civile, comerciale, precum și alte raporturi cu element de extraneitate.
Din coroborarea textelor mai sus invocate, rezultă fără putință de tăgadă că această competență este una specială, neputând fi eludată decât în condiții și situații expres reglementate, prezenta cauză nefiind una din situațiile excepționale.
În ceea ce privește noțiunea de reședință obișnuită a copilului, Curtea Europeană de Justiție a statuat prin hotărârea din 2 aprilie 2009 pronunțată în cauza C-523 din 2007 că „reședința obișnuită a copilului trebuie să fie stabilită pe baza unui ansamblu de împrejurări de fapt specifice fiecărui caz în parte. În afară de prezența fizică a copilului într-un stat membru, trebuie să fie reținuți și alți factori de natură să demonstreze că această prezență nu are deloc un caracter temporar sau ocazional și că reședința copilului exprimă o anumită integrare într-un mediu social și familial. Trebuie să fie luate mai ales în considerare durata, regularitatea, condițiile și motivele sejurului pe teritoriul unui stat membru și ale mutării familiei în acest stat, cetățenia copilului, locul și condițiile de școlarizare, cunoștințele lingvistice, precum și raporturile de familie și sociale ale copilului în statul respectiv.”
Urmează a se constata că reședința obișnuită a creditorului obligației de întreținere este în Asturias, Spania.
Părțile, fiind cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, se va aplica Regulamentul nr.44/2001 având în vedere că acesta cuprinde norme referitoare la competența jurisdicțională în litigiile cu element de extraneitate, iar rezidența copilului minor în străinătate are o asemenea natură.
În drept au fost invocate dispozițiile art.2557, art.2612 Cod civil, ale Regulamentului nr.44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă.
În susținere, pârâta a depus la dosar certificat de registru de cetățean al Uniunii Europene, înscriere evidența Primăriei Cangas de Narcea, certificat de școlarizare a minorului P. Alexandro, certificat de naștere a aceluiași minor.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare (fila 69 dosar) prin care a solicitat respingerea excepției de necompetență generală a instanțelor române. În motivare a arătat că potrivit art.1065 Cod de procedură civilă, instanțele române sunt competente dacă pârâtul are domiciliul pe teritoriul României, la data introducerii acțiunii. Este de observat că domiciliul pârâtei și implicit al minorului sunt în ..
Conform art.1080 alin.1 pct.1 Cod de procedură civilă, instanțele judecătorești române sunt competente să judece litigiile în care reclamantul din cererea privind obligația de întreținere are domiciliul în România. Textul nu precizează calitatea de creditor a obligației de întreținere, ci numai de reclamant.
Chiar și art.2 din regulamentul nr.44/2001 stabilește că persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor statului membru în cauză. Pârâta face o confuzie esențială între domiciliu și reședința obișnuită, primul fiind preferat în materie de competență în cauzele cu element de extraneitate.
De altfel, nici nu este posibilă judecata unei acțiuni în reducerea contribuției de întreținere pe teritoriul unui alt stat în condițiile în care reclamantul desfășoară activități sezoniere în România, unde și domiciliază, iar în acțiune a invocat venitul minim pe economie din țara sa.
A invocat în drept dispozițiile art.1069 alin.1 și 2 Cod de procedură civilă.
Deliberând asupra excepției invocate și luând în considerare dispozițiile art.248 alin 1 Cod de procedură civilă, potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, instanța o găsește întemeiată pentru următoarele motive:
Astfel după cum rezultă din chiar susținerile părților coroborate cu înscrisurile depuse la dosar, acestea au avut în perioada 2005-2009, locuind în Spania, o relație afectivă din care a rezultat minorul P. Alexandro, născut la data de 30 iunie 2006. în anul 2009, relația dintre părți s-a încheiat, iar reclamantul a revenit în România, locuind în ..
După separarea lor, pârâta a solicitat instanței spaniole obligarea reclamantului din prezenta cauză la plata unei contribuție de întreținere în favoarea minorului. Prin sentința civilă nr.17/2010 a Judecătoriei de Primă Instanță nr.001 din Tineo, Asturia, s-a stabilit în sarcina reclamantului și în favoarea minorului o pensie lunară de 200 de euro.
Hotărârea judecătorească mai sus menționată a fost menținută prin sentința nr.69/2012 a aceleiași instanțe, prin care, în plus, s-a suspendat temporar exercitarea autorității părintești a tatălui asupra minorului, această din urmă hotărâre fiind recunoscută de Tribunalul N. prin sentința nr.2022/C din 05.12.2014.
Prin prezenta cerere, reclamantul P. G. D., pentru motivele redate mai sus, a solicitat reducerea pensiei de întreținere de 200 euro lunar, stabilită de instanța spaniolă, la 25% din venitul minim din România.
Instanța apreciază că excepția invocată este fondată și o va admite pentru următoarele considerente:
În primul rând, este de notat că pârâta și minorul au reședința obișnuită, cu caracter permanent, în Spania, Cangas del Narcea, ..7, PO5, .. Această împrejurare rezultă fără echivoc din documentele de identitate depuse la dosar, din actele emise de primăria Cangas del Narcea, copilul fiind înscris la colegiul Alejandro Casona din aceeași localitate, unde frecventează cursurile școlare fiind în clasa a III-a.
Contrar susținerilor reclamantului, noțiunea de domiciliu, chiar în dreptul procesual civil român, are un sens mai larg, interesând nu atât locuința principală a pârâtului, ci adresa unde locuiește efectiv. Ca atare, este indubitabil că pârâta și minorul locuiesc efectiv în Spania, iar nu în .> Apoi, în mod obișnuit, în dreptul procesual român, competența teritorială de drept comun aparține instanței de la sediul pârâtului (107 cod de procedură civilă), iar 113 alin.1 pct.2 Cod de procedură civilă instituie, în cazul raporturilor juridice fără element de extraneitate, o facilitate procedurală numai pentru creditorul obligației de întreținere, acordând astfel o competență alternativă de soluționare a cererilor privind obligarea la plata pensiei de întreținere atât în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului, cât și instanței în a cărei circumscripție domiciliază creditorul reclamant. per a contrario, debitorul obligației de întreținere, precum reclamantul, este ținut a acționa numai la instanța domiciliului pârâtului, respectiv a creditorului obligației de întreținere.
În prezenta cauză, suntem însă în prezența unui raport juridic cu element de extraneitate, având în vedere că pârâta și minorul rezultat din relația părților, cetățeni români și creditori ai obligației de întreținere, locuiesc pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene.
Ca atare, în cauză devin incidente dispozițiile art.2257 din Codul civil, potrivit cu care, în înțelesul prezentei cărți, raporturile de drept internațional privat sunt raporturile civile, comerciale, precum și alte raporturi cu element de extraneitate, precum și dispozițiile art.2570 alin.1 teza I, alin.2 și alin.5 cod civil conform cărora: „în sensul prezentei cărți, reședința obișnuită a unei persoane fizice este în statul în care persoana își are locuința principală, chiar dacă nu a îndeplinit formalitățile legale de înregistrare; pentru determinarea locuinței principale vor fi avute în vedere acele circumstanțe personale și profesionale care indică legături durabile cu statul respectiv sau intenția de a stabili astfel de legături; dovada reședinței obișnuite se poate face cu orice mijloc de probă”.
În conformitate cu dispozițiile art.2612 din Codul civil, legea aplicabilă obligației de întreținere, în astfel de cazuri cu element de extraneitate, se determină potrivit reglementărilor dreptului Uniunii Europene. Ca atare, în cauză, devin incidente dispozițiile art. 3 și art. 4 alin. 3 din Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 4/2009 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere. Potrivit art. 3 „are competența de a hotărî în materie de obligații de întreținere în statele membre: (a) instanța judecătorească de la loculreședinței obișnuite a pârâtului; sau (b) instanța judecătorească de la locul reședinței obișnuite a creditorului; sau (c) instanța judecătorească competentă în temeiul legii forului într-o acțiune privind starea persoanei în cazul în care cererea cu privire la o obligație de întreținere este accesorie respectivei acțiuni, cu excepția cazurilor în care respectiva competență se întemeiază exclusiv pe cetățenia uneia dintre părți; sau (d) instanța judecătorească competentă în temeiul legii forului într-o acțiune privind răspunderea părintească atunci când cererea cu privire la o obligație de întreținere este accesorie respectivei acțiuni, cu excepția cazurilor în care respectiva competență se întemeiază numai pe cetățenia uneia dintre părți.”
Actul normativ mai sus enunțat particularizează așadar competența în materia obligațiilor de întreținere, fiind totodată în acord cu dispozițiile Regulamentului nr.44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă, care în art.2 stabilește că „sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor statului membru în cauză.”; art.3 din același regulament stabilește că persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru pot fi acționate în justiție în fața instanțelor unui alt stat membru numai în temeiul normelor enunțate în secțiunile 2-7 din prezentul capitol; art.5 din actul normativ mai sus menționat prevede de asemenea că o persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru în materia obligației de întreținere, în fața instanțelor de la locul unde creditorul obligației de întreținere este domiciliat sau își are reședința obișnuită.
Se mai reține că, potrivit art. 5 Cod civil, „în materiile reglementate de prezentul cod, normele dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părților.”, iar regulamentele adoptate de Consiliul Uniunii Europene au caracter obligatoriu și se aplică direct în statele membre, fără a fi necesare alte măsuri de implementare.
Reținând așadar că reședința obișnuită, cu caracter permanent a pârâtei este în Spania, instanța apreciază că nu este competentă cu soluționarea cererii deduse judecății, motiv pentru care va admite excepția invocată și va dispune respingerea ca inadmisibilă, respectiv ca nefiind de competența instanțelor române.
Referitor la cheltuielile de judecată pretinse de pârâtă, instanța va admite cererea în parte și va obliga reclamantul la plata sumei de 67,20 lei cu acest titlu, reprezentând contravaloare legalizări. În acest sens, instanța reține că pârâta a beneficiat de asistență juridică din partea avocatului S. M. V., membru al Colegiului de Avocați Madrid (sub acest aspect devenind incidente dispozițiile art.110 alin.12 din Legea nr.51/1995), iar la dosar a fost depusă factura nr.12 din 27.03.2015, în valoare de 762,30 euro reprezentând onorariul avocațial. Alăturat nu s-a făcut și dovada achitării acestui onorariu, prin depunerea chitanței corespunzătoare acestei sume, așa încât instanța nu poate acorda aceste cheltuieli în lipsa depunerii documentului care să ateste plata lor de către pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență a instanțelor române.
Respinge ca inadmisibilă cererea având ca obiect reducere pensie
de întreținere, formulată de reclamantul P. G. D., C.N.P._, cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat Mehera M., cu sediul în Piatra N., .. 41, ., apartament 16, Județul N., în contradictoriu cu pârâta T. E. M., domiciliată în ., la familia T. M., C.N.P._.
Admite în parte cererea de cheltuieli de judecată formulată de
pârâtă.
Obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 67,20 lei cu titlu de
cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs la Tribunalul N. în termen de 30 de zile de la
comunicare.
Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Piatra N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 iunie 2015.
Președinte pt. grefier aflat în c.o.,
F. C. I. semnează înlocuitor grefier șef,
Red.F.C.I. 25.08.2015
Tehn. P.A. 02.09.2015
Ex. 4
| ← Curatelă. Sentința nr. 2512/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2473/2015.... → |
|---|
