Pretenţii. Sentința nr. 739/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT

Sentința nr. 739/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 739

Dosar nr._ pretenții - perimare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PIATRA N.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 739

Ședința publică din 04.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. T.

GREFIER: I. C.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul D. H. C., pentru constatarea din oficiu a perimării cererii având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Grefierul învederează instanței că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 26.09.2012, conform art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii pronunțată în dosarul nr._, până la această dată neefectuându-se nici un act de procedură cu caracter contradictoriu între părți.

Instanța dispune repunerea cauzei pe rol și, din oficiu, invocă excepția perimării.

S-au declarat dezbaterile închise, după care,

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile introduse de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul D. H. C., având ca obiect pretenții, înregistrată la data de 11.01.2012.

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în virtutea prevederilor art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, a fost pronunțată la 26.09.2012, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a sentinței civile nr. 3911/22.08.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Piatra N., respectiv până la data de 12.10.2012, astfel cum rezultă de pe ștampila aplicată de Biroul arhivă – registratură al Judecătoriei Piatra N..

De la data anterior menționată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.

Văzând că, în conformitate cu prevederile art. 248 Cod de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, iar potrivit art. 252 același act normativ, perimarea se poate constata și din oficiu;

Constatând că, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii evocate, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina reclamanților, nemaiîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea continuării pricinii;

În baza art. 248 și următoarele Cod de procedură civilă, urmează a constata perimată acțiunea de față.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea formulată de reclamanta ., cu sediul în Piatra N., .. 19, .. 17, județul N., în contradictoriu cu pârâtul D. H. C., cu domiciliul în . Șoimului, județul N..

Definitivă.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 04.03.2015.

Președinte, Grefier,

E. T. I. C.

. .

Red. E.T./12.03.2015

Tehn.E.T./I.C./12.03.2015

Ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 739/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT