Revendicare mobiliară. Sentința nr. 3290/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3290/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 3290
Dosar nr._ - revendicare mobiliară și pretenții –
Cod operator 2720
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA-N.
JUDEȚUL N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3290
Ședința publică de la 20 octombrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – L. M. - judecător
Grefier – F. B.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul G. V. în contradictoriu cu pârâtul A. Ș. C., având ca obiect revendicare mobiliară și pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns reclamantul, asistat de av. A. V., lipsă fiind pârâtul.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza este la al doilea termen de judecată;
- s-a depus la dosarul cauzei, prin compartimentul arhivă, relațiile solicitate Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra N. (filele 34-41 dosar);
- av. A. V., pentru reclamant, a depus la dosar, prin compartimentul arhivă, cerere de apelare a cauzei la sfârșitul ședinței cu înscrisuri în dovedire, precum și chestionar cu întrebări pentru pârât (filele 43-47 dosar).
Instanța aduce la cunoștință reclamantului că, la termenul de judecată din data de 30.06.2015, a renunțat la proba cu interogatoriul pârâtului, iar prin întâmpinare pârâtul a precizat că este plecat din țară.
Av. A. V., pentru reclamant, arată că nu insistă în administrarea probei.
Av. A. V., pentru reclamant, depune la dosarul cauzei înscrisuri medicale (filele 48-55 dosar) în combaterea susținerilor pârâtului potrivit cărora reclamantul ar fi consumator de băuturi alcoolice.
La întrebarea instanței, reclamantul susține că nu a făcut plângere împotriva soluției procurorului.
Având în vedere relațiile furnizate la dosarul cauzei de către P. de pe lângă Judecătoria Piatra N., instanța respinge ca nefiind utilă soluționării cauzei proba testimonială solicitată de reclamant.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și nici probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și dă cuvântul în dezbateri asupra fondului:
Av. A. V., pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâtului la restituirea bunurilor în starea în care au fost inițial sau, în situația în care acestea nu mai există, contravaloarea acestora, respectiv 750 Euro. Deși s-au făcut demersuri, pârâtul nu a dorit să restituie de bună-voie bunurile și a invocat o . obligații de plată. De asemenea, pârâtul se contrazice și cu privire la suma solicitată, respectiv 2000 de lei la parchet și 2300 de lei în cererea depusă la dosar. În concluzie, solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanțelor depuse la dosar.
În considerarea dispozițiilor art. 394 Cod de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise, după care,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.01.2015 sub nr._, reclamant G. V. l-a chemat în judecată pe pârâtul A. Ș. C., solicitând obligarea acestuia să-i restituie în natură, în starea în care au fost predate, următoarele bunuri: un televizor color cu telecomandă, un dublu casetofon cu radio și CD, un DVX cu telecomandă, un DVX cu înregistrare și telecomandă, un telefon Sagem cu încărcător.
În subsidiar, în cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă (nu mai sunt în posesia pârâtului sau nu mai sunt în stare de funcționare), reclamantul a solicitat ca pârâtul să fie obligat la contravaloarea sumei de 550 euro.
Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 200 euro, trimisă pârâtului în luna iulie 2012.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că, în luna martie 2012, a plecat la muncă în Italia, și datorită faptului că locuința sa din . rămână nesupravegheată, l-a rugat pe pârât să primească spre păstrare temporară o . bunuri, astfel: un televizor color cu telecomandă cu o valoare estimată de 100 euro, un dublu casetofon cu radio și CD cu o valoare estimată de 150 euro, un DVX cu telecomandă cu o valoare estimată de 100 euro, un DVX cu înregistrare și telecomandă cu o valoare estimată de 100 euro, un telefon Sagem cu încărcător cu o valoare estimată de 50 euro și o mașină de tuns electrică în valoare de 50 euro.
Pârâtul a primit aceste bunuri spre păstrare temporară, în mod gratuit, urmând să i le înapoieze la întoarcerea sa din Italia.
De asemenea, în luna iunie 2012, i-a trimis pârâtului suma de 200 euro pentru a-i cumpăra un scuter.
În luna octombrie 2012, a revenit în țară și i-a solicitat în repetate rânduri pârâtului să-i înapoieze bunurile pe care i le-a lăsat, precum și suma de bani trimisă, însă pârâtul nu a dat curs solicitării sale invocând că i-ar datora tatălui său o oarecare sumă de bani reprezentând o datorie mai veche, refuzând să-i înapoieze bunurile.
În drept, a invocat art. 1178, art. 1270, art. 1527, art. 2116 alin. 3 din Codul civil.
În dovedire, a solicitat proba interogatoriul pârâtului și cu audierea unui martor.
Reclamantul a achitat o taxă judiciară de timbru în cuantum de 242 lei.
La solicitarea instanței, reclamantul a precizat că, în ceea ce privește dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor revendicate, nu mai deține înscrisuri doveditoare care să ateste acest drept.
Cu privire la trimiterea sumei de 200 euro, a anexat înscrisuri (fila 15).
Reclamantul a depus, în copie, și ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra N. din 25.08.2014, din dosarul nr. 1219/II-2/2014 (fila 14).
La data de 19.03.2015, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, la fila 18, arătând că recunoaște că a primit de la reclamant bunurile sub custodie, dar a încercat de nenumărate ori să i le înapoieze în prezența șefului de post al comunei Negrești, dar reclamantul fiind mai tot timpul sub influența băuturilor alcoolice le-a refuzat, cerându-i contravaloarea lor în euro. Pârâtul a arătat că bunurile i-au fost date pentru a nu fi furate din locuința reclamantului pe perioada plecării acestuia în Italia. A mai adăugat că l-a rugat să vină să-i dea bunurile, pentru a stinge litigiul pe cale amiabilă, ținând cont că este nașul său de botez, dar reclamantul a refuzat să primească bunurile.
În ceea ce privește suma de 200 euro, pârâtul a susținut că aceasta este o parte din suma pe care i-o datora pentru că, în perioada februarie – septembrie 2012, a avut grijă de casa reclamantului, făcând curățenie în jurul casei, cosind ierburile, tăind lemne, reparându-i gardul și alte treburi casnice.
În momentul plecării în Italia, pârâtul a susținut că s-a înțeles cu reclamantul ca acesta să-i achite lunar suma de 400 lei, rămânându-i dator cu suma de 2300 lei, scăzând cei 200 euro trimiși din Italia. Astfel, cei 200 euro i-ai fost trimiși nu pentru scuter, ci pentru muncile prestate și paza casei.
Reclamantul nu a depus răspuns la întâmpinare.
Ulterior, la data de 25.06.2015, pârâtul a depus la dosar încă un înscris, la fila 29, solicitând judecarea cauzei în lipsa sa, motivat de împrejurarea că este plecat în Franța cu contract de muncă. A precizat că bunurile pe care i le-a dat reclamantul sunt la părinții săi în . în care le-a primit întrucât nu le-a folosit, ci sunt depozitate într-o cameră ce nu este locuită.
Pârâtul a reiterat că reclamantul îi datorează suma de 2300 lei pentru munci și pază, dar a adăugat că refuză primirea acestei sume, solicitând ca instanța să hotărască un mod de a înapoia bunurile care se află în custodia părinților săi. A precizat că, la primirea lor, bunurile erau aduse din Italia, fiind folosite (second hand), iar reclamantul pretinde prețul lor mai mare decât cel din comerț.
Pârâtul a menționat că, la predarea bunurilor, au asistat mai mulți martori.
Instanța a administrat, la solicitarea reclamantului, proba cu înscrisurile depuse la dosar, și a luat act de renunțarea reclamantului la proba cu interogatoriul pârâtului, având în vedere și că acesta a susținut că este plecat în Franța.
Din oficiu, instanța a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra N. comunicarea unei copii a dosarului nr. 1219/II-2/2014, aceasta fiind depusă la filele 35-41.
Având în vedere înscrisurile de la dosar, instanța a respins ca nefiind utilă soluționării cauzei proba testimonială solicitată de ambele părți.
Examinând probele administrate în cauză și apreciindu-le în mod liber, potrivit convingerii sale, în temeiul art. 264 din Codul de procedură civilă, instanța reține următoarele:
În fapt, prin ordonanța emisă la data de 25 august 2014 de P. de pe lângă Judecătoria Piatra N. în dosarul nr. 1219/II-2/2014 s-a dispus respingerea plângerii formulate de reclamantul G. V. împotriva ordonanței de clasare nr. 651/P/2013 din 10.06.2014 motivat de faptul că „din materialul de cercetare penală rezultă că fapta sesizată de persoana vătămată nu este prevăzută de legea penală, soluția fiind adoptată pe baza declarațiilor părților și a numiților A. N. C. și U. C., probatoriu suficient pentru clarificarea situației de fapt și soluționarea temeinică a cauzei”.
Cu privire la bunurile ce fac obiectul cauzei, pârâtul a declarat procurorului că reclamantul a solicitat să îi fie aduse bunurile la domiciliu, însă pârâtul a solicitat să le ridice reclamantul de la domiciliul său, deoarece el le adusese. Ulterior, cei doi au convenit telefonic ca lucrurile să fie aduse la sfârșitul lunii octombrie în fața școlii generale din . părțile s-au întâlnit, reclamantul a refuzat primirea bunurilor, motivând că unul din difuzoarele combinei muzicale nu funcționează.
Referitor la suma de 200 euro, pârâtul a declarat procurorului că a primit de la reclamant această sumă pentru a cumpăra un motoscuter, urmând ca la întoarcerea în țară să îi fie înmânat. Astfel, a cumpărat un scuter cu suma de 200 euro însă, din cauza faptului că un scuter bun costa cel puțin 500 euro, a cumpărat un scuter folosit, pe care apoi l-a reparat cheltuind încă 200 euro din banii săi, aducându-i la cunoștință reclamantului acest lucru cât timp acesta se afla în Italia. Pârâtul a arătat că a refuzat să-i predea reclamantului motoscuterul până la achitarea sumei de 200 euro, contravaloarea reparațiilor.
Din ordonanța Parchetului amintită mai sus rezultă că soluția de clasare a cauzei a fost întemeiată pe constatarea că fapta nu este prevăzută de legea penală „întrucât persoana vătămată a refuzat primirea bunurilor”.
Reclamantul a precizat, la solicitarea instanței, că nu a formulat plângere la instanță împotriva ordonanței prim-procurorului prin care a fost soluționată plângerea depusă de reclamant.
În drept, instanța reține că acțiunea în revendicare reprezintă cel mai important mijloc de apărare a dreptului de proprietate, astfel cum este definit acesta de art. 555 din Codul civil, și este o acțiune reală prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar. În acest sens, art. 563 alin. 1 din Codul civil prevede că „ Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept.„
Instanța apreciază părțile au încheiat o convenție de depozit, chiar dacă nu au încheiat un înscris în acest sens, pârâtul recunoscând primirea bunurilor pentru a fi păstrate.
Cu privire la obligația pârâtului de a restitui bunurile depozitate, art. 2116 din Codul civil prevede că: „Restituirea bunului - (1) Dacă nu s-a convenit altfel, restituirea bunului primit trebuie să se facă la locul unde acesta trebuia păstrat, iar cheltuielile ocazionate de restituire sunt în sarcina deponentului. … (2) Bunul se restituie în starea în care acesta se află la momentul restituirii. Deteriorarea ce nu a fost pricinuită de fapta depozitarului rămâne în sarcina deponentului. (3) În caz de neexecutare culpabilă a obligației de restituire, dacă bunul nu poate fi recuperat în natură de către deponent, depozitarul are obligația de a plăti despăgubiri, al căror cuantum se determină prin raportare la valoarea de înlocuire a bunului, iar nu la valoarea pe care acesta a avut-o la data la care a fost încheiat contractul.”
Cum din ordonanța procurorului rezultă că reclamantul este cel care a refuzat primirea bunurilor, instanța apreciază că acțiunea nu este întemeiată nefiind dovedită reaua-credință a pârâtului.
Deși reclamantul a precizat în motivarea cererii de chemare în judecată că i-a trimis pârâtului suma de 200 euro pentru a-i cumpăra un scuter, nu a motivat de ce a solicitat restituirea sumei. Nici după formularea întâmpinării de către pârât, prin care acesta a susținut că suma de bani trimisă a avut altă destinație, respectiv pentru acoperirea unei obligații de plată datorate de reclamant pentru unele munci prestate de pârât, reclamantul nu a combătut aceste susțineri. Și în fața procurorilor, pârâtul a susținut că, în cursul anilor 2010-2011, a efectuat o . lucrări la locuința lui G. V. pentru care urma să primească, conform înțelegerii dintre cei doi, suma de 2000 lei, din care a primit doar 180 lei.
Așadar, instanța reține că raporturile civile dintre părți au un caracter complex, contractul încheiat fiind unul de mandat verbal care a fost dat inițial pentru cumpărarea unui scuter, iar ulterior pentru repararea acestuia, cel puțin potrivit susținerii pârâtului. Deși reclamantul a susținut că i-a dat mandat pârâtului să-i cumpere un scuter, prin prezenta acțiune el nu a solicitat obligarea pârâtului să-i predea scuterul, ci restituirea banilor trimiși pârâtului la data de 15.07.2012 și la data de 24.07.2012. Aceasta deși, potrivit art. 2019 din Codul civil, “Obligația de a da socoteală - (1) Orice mandatar este ținut să dea socoteală despre gestiunea sa și să remită mandantului tot ceea ce a primit în temeiul împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost datorat mandantului.”
Instanța mai reține că trimiterea banilor în două tranșe este de natură a caracteriza această operațiune ca fiind una echivocă, fără a se putea stabili deci cu precizie destinația pentru care s-a efectuat această remitere a banilor, pentru cumpărarea unui scuter sau pentru remunerarea pârâtului pentru muncile pe care acesta a susținut că le-a prestat.
Câtă vreme faptele au fost stabilite în urma cercetării penale, fiind emisă ordonanța procurorului cu reținerea unei anumite situații de fapt prin raportare la aceasta fiind luată și soluția penală, instanța apreciază că, în lipsa unei plângeri formulate de reclamant la instanța penală împotriva soluției procurorului, nu se poate repune în discuție în fața instanței civile aceeași situație de fapt.
În consecință, instanța va respinge ca nefondată cererea formulată de reclamantul G. V. în contradictoriu cu pârâtul A. Ș. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamantul G. V. (CNP_), cu domiciliul procedural ales în municipiul Piatra N. – la C.. Av. A. V., ., ., județul N. în contradictoriu cu pârâtul A. Ș. C. (CNP_), cu domiciliul în ..
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 octombrie 2015.
Președinte, Grefier,
L. M. F. B.
Red. & tehnored. L.M. & F.B. – 24.02.2016
4 ex.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 3771/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3524/2015.... → |
|---|
