Contestaţie la executare. Sentința nr. 3949/2016. Judecătoria PITEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3949/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 06-05-2016 în dosarul nr. 3949/2016
Cod ECLI
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3949/2016
Ședința publică de la 06 Mai 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R.
Grefier N. V.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea U. D. P. - P. R. S. PARLAC și pe intimata S. C. G., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea prin avocat A. M. cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În temeiul art. 131 alin. 1 C. pr. civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Apărătorul contestatoarei depune la dosar în ședință un set de înscrisuri.
Apărătorul contestatoarei arată că nu mai are alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Apărătorul contestatoarei solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar.
Instanța apreciază ca fiind admisibilă și utilă soluționării cauzei, proba solicitată de părți, respectiv proba cu inscrisuri motiv pentru care o incuviințează in baza disp. art. 258 coroborat cu art. 255 alin. 1 C.pr.civ.
Apărătorul contestatoarei arată că nu mai are alte solicitări în cauză.
Instanța constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat în baza disp. art. 392 Cod proc civilă, constată închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei și asupra cererii de suspendare a executării silite.
Apărătorul contestatoarei solicită instanței admiterea contestației formulată și să se dispună anularea executării silite și anularea tuturor modalităților și actelor de executare și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Cu privire la cererea de suspendare a executării silite solicită respingerea acesteia ca fiind rămasa fără obiect. Învederează instanței că prin Decizia nr. 895/17.12.2015 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate a disp. art. 666 din codul de proc civilă, decizie ce produce efecte și în prezenta cauză cu consecința anulării executării silite și a tuturor actelor care au fost emise în cadrul acestei proceduri. De asemenea învederează instanței că obligația a cărei executare se urmărește silit a fost executată anterior declanșării executării silite dovedită cu Decizia nr. 284/20.05.2015. De asemenea învederează instanței că toți creditorii au fost reîncadrați începând cu 01.01.2010, respectiv 01.01.2011, în baza unor decizii emise de rectorul universității, decizii a căror anulare au cerut-o prin acțiunea ce formează obiectul dosarului nr._ . Dacă salariații creditori ar fi apreciat că decizia nr. 284/20.085.2015 le-ar fi afectat drepturile fiind emisă cu nerespectarea vreunei dispoziții legale, aveau deschisă calea contestației. Astfel că, cu rea credință se invocă nepunerea în executare a titlurilor executorii, contestatoarea aflându-se la a patra tranșă de executare, anticipat pentru 2016, executarea silită nejustificându-se. Există la dosar înscrisuri, și au dovedit faptul că contestatoarea a pus în executare dispozitivul deciziei Curții de Apel Pitești cu respectarea dispozițiilor legale, contestatoarea și-a îndeplinit obligațiile anterior începerii executării silite. Față de cele învederate solicită instanței admiterea contestației și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța, în raport de înscrisurile dosarului constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrata la data de 15.10.2015 pe rolul Judecătoriei Pitești, sub nr._, contestatoarea U. D. P. prin rector S. PARLAC, a formulat în contradictoriu cu intimata S. C. G. contestație la executare împotriva încheierilor dispuse în dosarul execuțional nr. 323/2015 al B. P. M. G. în ședința din data de 25.09.2015, respectiv a încheierii de încuviințare a executării silite, încheierii pentru stabilirea cheltuielilor de executare silită și încheierea de soluționare a cererii de expertiză, precum și împotriva Somației de executare nr. 323/2015, formulată de S. C. G., privind executarea silită în temeiul titlurilor executorii: sentințele civile nr. 10.184/2013 pronunțată la data de 21.10.2013 de Tribunalul Argeș și nr. 751/2014 pronunțată la data de 12.05.2014 de Tribunalul Argeș în dosarul nr._/109/2012, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 66/2015, pronunțată la data de 11.02.2015 de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._ .
În motivarea cererii contestatoarea arătat că U. din Pitești a pus în executare de buna voie titlurile executorii invocate prin somația de executare și încheierile executorului judecătoresc anexate acesteia, respectând întocmai dispozițiile art. 622 din Noul Cod de Procedură Civilă, respectiv: „ (1) Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. (2) In cazul In care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel."
Totodată contestatoarea arata că este instituție publică, finanțată de la bugetul de stat din fonduri publice prin Legea Bugetului de Stat și din surse proprii. Sumele necesare finanțării activității de învățământ, inclusiv pentru acordarea drepturilor salariale, sunt alocate Ministerului Educației Naționale, în baza Legii Bugetului de Stat, de către Stat, reprezentat de Ministerul Finanțelor. P. urmare, având în vedere calitatea de Instituție publică, dispozițiile Codului Muncii, Codului Penal și Noului Cod de Procedură Civilă, privind executarea hotărârilor judecătorești în termen de 15 zile de la data cererii de executare, se coroborează cu dispoziții speciale în materie privind bugetul de stat și salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
A mai susținut contestatoarea că, în speță s-au aplicat cu prioritate legi speciale, respectiv Legea nr. 356/2013 a bugetului de stat pe anul 2014, conform căreia, în anul 2014, plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut de OUG nr. 92/2012, în mod eșalonat în tranșe trimestriale egale, OUG nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ulterior Legea nr. 186/2014 a bugetului de stat pe anul 2015, conform căreia plata sumelor prevăzute la alin. (1) lit. h) și la alin. (3) lit. b) din cuprinsul acesteia se efectuează în anul 2015 în mod eșalonat, potrivit prevederilor art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.
A menționat că, a fost emisă Decizia nr. 26 din 03.02.2014 privind plata unor drepturi salariale - diferențe salarii conform Legii nr. 221/2008, Legii nr. 330/2009, Legii nr. 285/2010, Legii nr. 284/2010 și Legii nr. 63/2011, pe care o anexăm în copie prezentei contestații, prin care s-a dispus calculul și plata drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 330/2009, Legii nr. 284/2010, Legii nr. 285/2010 și Legii nr. 63/2011, prin raportare la Legea nr. 221/2008, pentru aprobarea OG nr. 15/2008, pentru perioadele prevăzute în sentința civilă nr._/2013, prin grija Serv. Organizare Resurse umane, în funcție de perioada efectiv lucrată, pentru reclamanții șl intervenienții din această sentință judecătorească. Drepturile salariale corespunzătoare s-au calculat ca diferență dintre salariul de bază rezultat din aplicarea sentinței susmenționate și salariul aflat în plată, pentru perioadele stabilite în conținutul hotărârii pronunțate de Tribunalul Argeș, în raport cu activitatea desfășurată de către fiecare persoană. De asemenea, în cuprinsul Deciziei nr. 26 de punere în aplicare a Sentinței civile nr. 10.184/2013 pronunțată în data de 21.10.2013, se menționează că plata diferențelor salariale se va face eșalonat, astfel: -15% în anul 2014 (5% pentru anul 2013 în care s-au emis sentințele și 10 % pentru anul 2014); - 25% în anul 2015; - 25% în anul 2016; - 35% în anul 2017. Cu respectarea legislației în vigoare, s-a dispus ca plata să se facă în tranșe trimestriale egale, până pe data de 14 ale ultimei luni din trimestru. Sumele brute rezultate din calcule se actualizează cu indicele de inflație conform normelor invocate mai sus.
În ceea ce privește aplicarea Deciziei nr. 66/2015 a Curții de Apel Pitești, pronunțată în Dosarul nr._, în ședința publică din data de 11.02.2015, cu luarea în considerare a sentinței civile nr. 751/2014, pronunțată de către Tribunalul Argeș în dosarul nr. 24._, Rectorul Universității din Pitești a emis Decizia nr. 284 din 20.05.2015, urmare Referatului întocmit de către consilierul juridic al universității, privind punerea în aplicare a deciziei civile invocate mai sus, referat aprobat în ședința Consiliului de Administrație al Universității din Pitești. Astfel, prin Decizia nr. 284/2015 s-a constatat că s-a dispus reîncadrarea personalului în speță, în temeiul Legii nr. 330/2009, începând cu 01.01.2010 și al Legii nr. 284/2010, începând cu 01.01.2011, cu luarea în considerare a salariului de bază din luna decembrie 2009 stabilit în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 221/2008 de aprobare a O.G. nr. 15/2008.
Susține contestatoarea că această ultimă decizie era pusă deja în executare, conform Deciziei nr. 26 din 03.02.2014, întrucât pentru perioada pentru care instanța de apel a acordat reîncadrarea erau deja calculate și acordate o parte din diferențele salariale rezultate, Instanța neobligând U. din Pitești și la reîncadrarea salarială pe Legea nr. 63/2011, începând cu data de 13.05.2011. Astfel, prin menținerea în rest a sentinței, U. din Pitești a fost obligată să plătească reclamanților și intervenienților - cadre didactice și didactice auxiliare diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite prin aplicarea Legii nr. 63/2011, prin raportare la Legea nr. 221/2008, pentru aprobarea OG nr. 15/2008, pentru perioada 13.05._13. în raport de perioada efectiv lucrată, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Menționează că începând cu data de 21.10.2013 până la 21.04.2015, creditorii au solicitat și au obținut în instanță diferențe salariale, care vin în continuarea celor prezentate mai sus. Astfel, U. din Pitești a început procedura de punere în executare a Sentinței nr. 878/2015 pronunțată în dosarul nr._ de către Tribunalul Argeș, pentru perioada 21.10._15, conform dispozițiilor legale în vigoare.
P. urmare, cu rea credință se invocă nepunerea în executare a titlurilor executorii invocate mai sus, U. din Pitești aflându-se deja la a patra transă de executare, anticipat pentru 2016. această acțiune nejustificându-se.
Normele legale imperative, respectiv ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Conform art. 34 și următoarele:
,,(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2015, se va realiza astfel:
în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii până la 31 decembrie 2015, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariate personalului din sectorul bugetar.
În cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul N. de S..
P. ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plății titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).ART. 35 „în anul 2015, persoanele juridice de drept public, instituțiile și autoritățile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, plătesc sumele prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii până la 31 decembrie 2014, rezultate ca diferență între sumele aferente anului 2015 stabilite potrivit art. 1 alin. (1) Ut. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011. art. 14 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2013. art. XI alin. (1) Ut. c) din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării, precum și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013, art. 21 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 103/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, și sumele plătite în anul 2014 conform art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014 și unele măsuri bugetare.
Începând cu luna martie 2015, prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (1) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011. și ale art. 14 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 17/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2013, persoanele juridice de drept public, instituțiile și autoritățile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, pot plăti, în condițiile prezentului articol, tranșa aferentă anului 2016.
Începând cu luna martie 2015, prin derogare de la art. XI alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării, precum și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013, persoanele juridice de drept public, instituțiile și autoritățile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, pot plăti, în condițiile prezentului articol, tranșa aferentă celui de-al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească a devenit executorie.
Începând cu luna martie 2015, prin derogare de la art. 21 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 103/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, persoanele juridice de drept public, instituțiile și autoritățile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, pot plăti, în condițiile prezentului articol, tranșa aferentă celui de-al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească a devenit executorie.
Plata sumelor prevăzute la alin. (2)-(4) se realizează eșalonat în patru tranșe egale, după cum urmează: prima și a doua tranșă începând cu 1 martie 2015; a treia tranșă începând cu 1 iunie 2015; a patra tranșă începând cu 1 februarie 2016.
Sumele plătite în temeiul prezentului articol se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..
P. ordin sau, după caz, act administrativ al ordonatorilor principali de credite va ii stabilită procedura de efectuare a plății titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (5)."
P. adoptarea și aplicarea acestui act normativ nu se neagă existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești definitive și nici nu se refuză punerea în executare a acestora, ci doar se stabilește o modalitate de executare eșalonată, justificată de apărarea stabilității economice a statului. Așa cum s-a exprimat deja o parte a practicii judiciare, măsurile instituite păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite (executarea eșalonată a plăților stabilite prin hotărârile judecătorești) și obiectivul urmărit (asigurarea stabilității economice a statului), având un caracter pozitiv, întrucât Guvernul recunoaște obligația de plată în sarcina autorității statale șl efectuarea plăților în modalitatea stabilită. Nepromovarea acestor măsuri legislative ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare, și, în mod implicit, nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, în ceea ce privește deficitul bugetar.
P. urmare, adoptarea acestor reglementări speciale a fost determinată de circumstanțe excepționale care au impus instituirea unor măsuri prin care să fie eșalonată plata sumelor decurgând din anumite categorii de titluri executorii, fără ca prin aceasta să se aducă atingere substanței însăși a drepturilor, deoarece, prin aceasta se garantează o executare în totalitate a sumelor prevăzute, și, totodată, se acordă statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume.
Contestatoarea a solicitat instanței să constatate suspendarea de drept a oricărei proceduri de executare silită în cursul termenelor de eșalonare, conform art. 34 alin. 3) din OUG nr. 83/2014 ( 3) în cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept.) coroborat cu art. 701 din NCPC, republicat - „Suspendarea executării (1) Executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanță".
De asemenea, invocă dispozițiile art. 719 alin. (4) din NCPC, conform cărora suspendarea executării este obligatorie și cauțiunea nu este necesară dacă: ,,1. hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu; înscrisul care se execută a fost declarat fals printr-o hotărâre judecătorească dată în prima instanță; debitorul face dovada cu înscris autentic că a obținut de la creditor o amânare oh, după caz, beneficiază de un termen de plată". în speță, instituțiile publice efectuează plata eșalonat, conform legii, beneficiind astfel de termene legale de plată.
Având în vedere suspendarea de drept a oricărei proceduri de executare silită, precum și faptul că titlurile executorii sunt în curs de executare, urmând să fie achitată și a patra tranșă, respectiv drepturile cuvenite pentru anul 2016, anticipat, respectându-se întocmai dispozițiile legale în vigoare, consideră abuzivă executarea silită solicitată de creditori, cu atât mai mult cu cât se cer și cheltuieli de executare și expertiză contabilă, cheltuieli care nu se justifică și nu sunt în sarcina universității atâta timp cât aceasta a pus în aplicare sentințele judecătorești, cu respectarea normelor legale.
U. din Pitești dispune de personal specializat pentru calcularea drepturilor salariale și diferențelor salariale, fapt ce nu justifică expertiza contabilă solicitată prin executor judecătoresc, acesta reprezentând un mod abuziv de a solicita cheltuieli de executare, în condițiile în care universitatea, în calitate de debitor, nu a refuzat punerea în executare a titlurilor executorii invocate de creditori.
Mai mult decât atât, consideră că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 663 din NCPC, respectiv existenta unei creanțe certă, lichidă si exigibilă. Astfel, executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă. Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată. Creanțele cu termen și cele condiționale nu pot fi puse în executare, însă ele pot participa, în condițiile legii, la distribuirea sumelor rezultate din urmărirea silită a bunurilor aparținând debitorului. P. urmare, având în vedere dispozițiile legilor speciale, care stabilesc că plata acestor diferențe salariale se acordă eșalonat, în transe, executarea silită nu poate fi făcută atâta timp cât creanța nu este exigibilă.
P. urmare, potrivit art. 666, alin. (5) din NCPC, executorul judecătoresc trebuia să respingă cererea de încuviințare a executării silite în baza pct. 4, respectiv atunci când creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, dar și în baza pct. 7, respectiv atunci când există alte impedimente prevăzute de lege.
În drept au fost invocate dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, OUG nr. 103/2013 aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, OUG nr. 83/2014 aprobată cu completări prin Legea nr. 71/2015, Legea nr. 356/2013 a bugetului de stat pe anul 2014, Legea nr. 186/2014 a bugetului de stat pe anul 2015.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
D. probatoriul administrat în cauza instanța reține următoarele:
P. sentința civilă nr. 10.184/2013 pronunțată la data de 21.10.2013 de Tribunalul Argeș și nr. 751/2014 pronunțată la data de 12.05.2014 de Tribunalul Argeș în dosarul nr._/109/2012, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 66/2015, pronunțată la data de 11.02.2015 de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._ contestatoarea a fost obligata să plătească intimatei drepturi salariale, cheltuieli de judecată și să o reîncadreze în temeiul legii nr. 330/2009 și al Lg. Nr. 284/2010 cu luarea în considerare a salariului de baza din luna decembrie 2009.
Intimata a formulat cerere de executare silita.
S-a format dosarul nr. 323/2015 al B. P. M. G..
P. încheierea nr. 323/25.09.2015 executorul a încuviințat executarea silita.
P. încheierea din 25.09.2015 s-au stabilit cheltuieli de executare.
La data de 25.09.2015 executorul a emis somație prin care a pus în vedere contestatoarei să-și îndeplinească obligațiile.
Contestatoarea a solicitat anularea actelor de executare motivat de faptul că a dispus reîncadrarea intimatei și a efectuat plata drepturilor salariale eșalonat conform legislației în vigoare.
A invocat contestatoarea și Decizia nr. 895/2015 a Curții Constituționale.
Astfel, în data de 04.02.2016 a fost publicată în Monitorul Oficial nr.85/2016 Decizia nr. 895/2015, prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 666 din noul Cod de procedură civilă, care privesc, în esență, încuviințarea executării silite de către executorul judecătoresc .
În considerentele deciziei instanței de contencios constituțional, s-a reținut: „Cu privire la efectele pe care urmează a le produce prezenta decizie, Curtea constată că, pe perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumția de constituționalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privința procedurilor de executare silită încuviințate până la data publicării sale, aplicându-se, în schimb, în privința contestațiilor la executare formulate împotriva încheierii de încuviințare a executării silite date de executorul judecătoresc aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data publicării prezentei decizii, precum și în cele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data sus-menționată. De asemenea, odată cu publicarea deciziei Curții Constituționale, legiuitorul, în temeiul art. 147 alin. (1) din Constituție, are obligația de a pune de acord întreaga procedură de încuviințare a executării silite cu dispozițiile Constituției constatate a fi încălcate prin prezenta decizie, așadar, implicit, cu decizia Curții Constituționale, ale cărei considerente și dispozitiv sunt general obligatorii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 77), și să procedeze, în consecință, la respectarea exigențelor constituționale. Până la adoptarea soluției legislative corespunzătoare, ca o consecință a prezentei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că instanțele judecătorești urmează să aplice în mod direct art. 21 alin. (3), art. 124 și art. 126 alin. (1) din Constituție, devenind, astfel, competente să încuviințeze executarea silită [a se vedea mutatis mutandis, cu privire la aplicarea directă a Constituției, Decizia nr. 186 din 18 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 16 mai 2000, sau Decizia nr. 774 din 10 noiembrie 2015*), nepublicată până la data pronunțării prezentei decizii]. Așadar, din ziua publicării prezentei decizii, competența executorilor judecătorești de a încuviința executarea silită încetează.”
Art.147 alin.4 din Constituția României prevede că deciziile pronunțate de Curtea Constituțională sunt general obligatorii, adică vizează cu aceleași efecte toate autoritățile publice și toate subiectele individuale de drept.
În aceeași data de 04.02.2016 a fost publicată în Monitorul Oficial nr.85/2016, Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr.1/2016, prin care legiuitorul s-a conformat exigențelor constituționale impuse de decizia Curții menționată, ocazie cu care s-au modificat dispozițiile art.666 din codul de procedură civilă și s-a stabilit că încuviințarea executării silite va fi dispusă de către instanța judecătorească în condițiile legii, iar la art. VII din ordonanță s-a prevăzut că „Ori de câte ori printr-un act normativ se prevede învestirea cu formulă executorie a titlurilor executorii și/sau încuviințarea executării de către executorul judecătoresc, acestea vor fi puse în executare după încuviințarea executării de către instanța judecătorească competentă potrivit legii, fără a fi necesară învestirea cu formulă executorie.”
În aceste condiții, prezenta contestație la executare, formulată fiind împotriva încheierii de încuviințare a executării silite date de executorul judecătoresc, aflată pe rolul instanței la data publicării Deciziei nr. 895/2015 a Curții Constituționale, apare ca fiind întemeiată raportat la considerentele deciziei mai sus menționate.
Pentru considerentele expuse, instanța va admite contestația, dispunând anularea încheierii de încuviințare a executării silite nr. 323/2015, precum și a celorlalte acte de executare subsecvente acesteia, emise de B. P. M. G. în dosarul de executare silită nr.323/2015.
Având în vedere soluția pronunțată cu privire la contestația la executare și față de faptul că suspendarea executării își produce efectele până la pronunțarea soluției pe fond, instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Conform disp. art. 453 cod pr. civilă partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată.
Deci, una dintre condițiile de acordare a cheltuielilor de judecată o constituie culpa procesuală.
În cauză, anularea executării silite nu este consecința nelegalității sau netemeiniciei ci este consecința unei decizii de neconstituționalitate privind o dispoziție legală, în vigoare la data declanșării executării, situație ce nu este imputabilă intimatei, drept pentru care instanța va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea U. D. P. - P. R. S. PARLAC, cu sediul în P., ., nr. 1, jud. Argeș în contradictoriu cu intimata S. C. G., cu domiciliul în com. Mărăcineni, ., jud. Argeș.
Anulează actele de executare efectuate în dosarul nr. 323/2015 al B. P. M. G..
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Respinge cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Mai 2016.
Președinte, A. R. | ||
Grefier, N. V. |
Red.A.R.
Tehnored.G.F./11.05.2016/4 EX
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4685/2016.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4372/2016.... → |
|---|








