Plângere contravenţională. Sentința nr. 1093/2016. Judecătoria PITEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1093/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 05-02-2016 în dosarul nr. 1093/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 1093/2016
Ședința publică de la 05 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. I.-D.
Grefier: B. R. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. B. și pe intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională PR VB PAGX_/19.09.2015.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29.01.2016, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la această dată.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 30.09.2015 sub nr._, petentul M. B., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș – Serviciul Rutier, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal . nr._ din 19.09.2015 emis de intimat, invocând că cele consemnate de către agentul constatator în procesul-verbal de contravenție nu sunt reale. Petentul nu a formulat un capăt subsidiar de cerere.
În motivare, petentul a arătat că prin procesul-verbal s-a reținut că la data de 19.09.2015 a circulat cu viteza de 109 km/h în localitate. A apreciat că masurile dispuse față de el nu sunt legale, întrucât acesta nu a circulat în interiorul localității cu viteza respectivă. A invocat faptul că agentul constatator nu a avut în vedere eroarea tolerată a aparatului radar. A solicitat agentului să îi prezinte ordinul de serviciu, atestatul operatorului radar și certificatul de verificare a aparatului radar, acesta refuzând să le prezinte.
Petentul a mai arătat că prin același proces-verbal a fost sancționat și pentru că nu a avut asupra sa permisul de conducere. În privința acestei fapte, a precizat că la data 19.09.2015, în aeroportul Henri C. din București, i-a fost furat permisul de conducere împreună cu mai multe acte, fapt pentru care la data de 21.09.2015 i-a fost eliberată o dovadă înlocuitoare valabilă până la 05.10.2015.
În drept, petentul a invocat OUG nr. 195/2002 și OG nr. 2/2001.
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu martorul B. M. I..
În dovedire, petentul a depus la dosar procesul-verbal de contravenție în original (f. 6), dovada înlocuitoare a permisului de conducere (f. 7) și copie a actului de identitate (f. 8).
Plângerea a fost legal timbrată cu 20 lei, potrivit art. 19 din OUG nr. 80/2013 (f. 9).
La data de 26.11.2015, intimatul a formulat întâmpinare (f. 15-17) prin care a apreciat că procesul-verbal este legal încheiat, fiind respectate cerințele art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001. Intimatul a arătat că . numărul aparatului radar au fost menționate în procesul-verbal de contravenție, aparatul radar era verificat metrologic, acesta fiind autorizat să funcționeze atât în regim de staționar, cât și în regim de deplasare. De asemenea, aparatul radar a fost manevrat de un agent autorizat, acesta având atestat. În privința autotestării, a precizat intimatul că, potrivit NML 021-05 și manualului de utilizare, aceasta se face în mod automat, la pornirea aparatului. Pe perioada autotestării nu se pot efectua înregistrări video. A mai arătat că petentul nu se află la prima abatere. Totodată, față de criticile petentului, a precizat că din planșele foto reiese cu claritate că în imediata apropiere a locului unde a fost suprins petentul se află gospodării, fapt ce conduce la concluzia că se afla în interiorul localității.
Intimatul a anexat întâmpinării planșe foto, înregistrarea video, buletinul de verificare metrologică, atestatul operatorului radar, extras din Registrul de abateri radar și istoricul sancțiunilor auto ale petentului (f. 18-23).
La data de 18.12.2015, petentul a depus răspuns la întâmpinare (f. 27-29) prin care a reiterat faptul că se afla în afara localității C., că agentul constatator nu a ținut cont de eroarea maximă tolerată a aparatului. De asemenea, a apreciat că intimatul nu a făcut dovada faptelor reținute în sarcina sa.
La termenul din 29.01.2016, instanța a încuviințat pentru petent și intimat proba cu înscrisuri, iar pentru intimat proba cu înregistrarea video. A respins pentru petent proba cu martorul B. M. I., ca nefiind utilă soluționării cauzei, având în vedere că o ființă umană nu poate percepe viteza exactă cu care se deplasează un obiect aflat în mișcare, reținându-se și că în procesul-verbal s-a consemnat că petentul era singur în mașină.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 19.09.2015 (f. 6), petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 945 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 republicată și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se că, la aceeași dată, a condus autoturismul VW Jetta cu numărul de înmatriculare_, pe DN 65 – C., jud. Argeș, cu viteza de 109 km/h, fiind înregistrat de aparatul radar ._, montat pe autospeciala cu nr. de înmatriculare_ .
Prin același proces-verbal, petentul a mai fost sancționat cu amendă în cuantum de 630 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 147 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 republicată și sancționată de art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se că nu a avut asupra sa permisul de conducere.
Procesul-verbal a fost semnat de petent de luare la cunoștință, la rubrica ”Alte mențiuni” fiind consemnate obiecțiunile petentului, respectiv ”Nu am avut peste 100 km/h și mă aflam în afara localității. Am pierdut acte printre care și permisul de conducere astăzi în București (... neinteligibil)”.
În drept, conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data înmânării procesului-verbal de constatare a contravenției, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 raportat la art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Astfel, sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, verificând respectarea condițiilor de formă, instanța reține că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Instanța reține că petentul nu a formulat alte critici de nelegalitate ale procesului-verbal de contravenție.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține următoarele:
Petentul a invocat că nu a circulat în interiorul localității cu viteza respectivă, că agentul constatator nu a avut în vedere eroarea tolerată a aparatului radar și că intimatul nu a dovedit faptele reținute în sarcina sa.
În privința celeilalte fapte, a precizat că la data 19.09.2015, în aeroportul Henri C. din București, i-a fost furat permisul de conducere împreună cu mai multe acte, fapt pentru care la data de 21.09.2015 i-a fost eliberată o dovadă înlocuitoare valabilă până la 05.10.2015.
Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din textul art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, bucurându-se de prezumția relativă de legalitate și de temeinicie, probă ce revine petentului, în condițiile art. 249 C.p.c.
Această situație nu este contrară art. 6 CEDO și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care a stabilit că materia contravențională este asimilată unei acuzații în materie penală, în sensul art. 6 par. 2 CEDO.
Astfel, potrivit dreptului intern, regimul juridic al contravențiilor este completat de dispozițiile Codului de procedură civilă, potrivit căruia obligația de prezentare a unei fapte revine celui care invocă această faptă (onus probandi incumbit actori).
În legătură cu acest aspect, CEDO a arătat în jurisprudența sa (cauza A. c. României, pct. 60, cauza N. G. c. României) că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, iar prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (de altfel, în cauza H. și alții c. României, Curtea a precizat că prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materia circulației rutiere, care intră în competența poliției), în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.
Potrivit art. 31 - 36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Instanța va analiza în continuare temeinicia procesului-verbal în privința fiecăreia dintre cele două contravenții constatate și sancționate.
În privința faptei de a depăși viteza legală pe sectorul de drum pe care circula, sub aspectul condițiilor de fond, instanța are în vedere dispozițiile art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice aprobat prin HG nr. 1391/2006 potrivit cărora „conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare”.
Din conținutul procesului-verbal, instanța a reținut că petentul a circulat pe DN 65, în localitatea C., cu viteza de 109 km/h.
Instanța va respinge toate apărările formulate de petent ca neîntemeiate, pentru considerentele ce urmează.
În cauza de față, veridicitatea faptei de care este acuzat petentul este confirmată de planșele foto depuse de intimat (f. 19) și de înregistrarea video (f. 18) din care rezultă că autoturismul cu numărul de înmatriculare_, a fost surprins de aparatul radar cu viteza de 109 km/h în localitatea C., jud. Argeș. Instanța reține că din înregistrarea video, dar și din planșa foto de la f. 19, se poate observa clar numărul de înmatriculare al vehiculului surprins, data și ora înregistrării, precum și viteza constatată, existând suficiente elemente care atestă legătura acestora cu procesul-verbal contestat, fiind astfel respectate dispozițiile pct. 3.5.1 din Norma de Metrologie Legală NML 021 – 05/2005, modificată prin Ordinul nr. 187/2009 din 06.08.2009, conform cărora „înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia”.
Instanța reține că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ este evidențiat în mod clar, neexistând alte autoturisme în apropierea sa care să creeze vreun dubiu în privința vitezei cu care a circulat acesta.
De asemenea, instanța constată că aparatul radar era verificat metrologic. Viteza de rulare a fost constatată cu aparatul radar PYTHON II . de emisie-recepție PYT_, . de prelucrare și afișare PYT_, montat pe autospeciala cu nr. de înmatriculare_, așa cum rezultă din procesul-verbal contestat, aparat verificat metrologic, conform buletinului de verificare metrologică nr. BBSC-02.01-1318 din 30.04.2015 (f. 21), valabil până la data de 30.04.2016, în care se specifică faptul că cinemometrul este autorizat să funcționeze atât în regim staționar, cât și în regim de viteză.
Totodată, conform atestatului operator (f. 20), agentul de poliție care a surprins fapta contravențională avea pregătirea tehnică necesară pentru a utiliza aparatul radar respectiv, obținând autorizarea legală.
Cu privire la diferența dintre agentul constatator și operatorul radar, instanța reține că potrivit art. 181 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, aprobat prin HG nr. 1391/2006, agent constatator poate fi numai cel care încheie procesul-verbal, în urma încadrării vitezei constatate cu aparatul radar în abaterea prevăzută de lege și după identificarea conducătorului auto vinovat. Rolul operatorului radar se limitează la funcționarea corectă a aparatului radar și la colectarea, sistematizarea și transmiterea informațiilor furnizate de acest aparat.
Se mai reține că, deși agentul constatator a folosit formularul 1 A pentru întocmirea procesului-verbal, acesta a consemnat . numărul aparatului radar, precum și numărul de înmatriculare al autospecialei poliției.
În privința locului unde a fost săvârșită fapta, instanța reține din tot probatoriul administrat în cauză că aceasta a fost săvârșită în localitatea C., jud. Argeș. Din planșele foto și din înregistrarea video reiese că sectorul de drum pe care a fost surprins petentul este situat într-o zonă în care se află case, acestea neputând exista în afara localității. De asemenea, se reține că locul menționat în procesul-verbal coincide cu cel menționat în extrasul din Registrul de abateri radar (f. 22).
În privința apărării referitoare la neaplicarea de către agentul constatator a erorii tolerate, instanța o va respinge ca neîntemeiată pentru considerentele ce urmează.
Verificarea cerințelor cuprinse în NML 021-05, printre care se numără și eroarea tolerată conform paragrafului 3.1.1., se realizează numai cu ocazia evaluărilor în vederea acordării aprobărilor de model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele. În cadrul acestor evaluări se determină erorile de măsurare ale cinemometrelor și se verifică încadrarea lor în limita erorilor tolerate impuse. Aceste cerințe nu se aplică la funcționarea propriu-zisă a cinemometrelor. În cazul în care un autovehicul este înregistrat cu o anumită viteză de un aparat radar verificat metrologic, se consideră că a circulat cu viteza respectivă, nu se mai fac alte ajustări ale valorilor afișate de cinemometru. Operatorul nu face decât să constate valoarea măsurată și afișată de cinemometru.
Instanța reține și că eventuala eroare, poate fi aplicată atât în favoarea, cât și în defavoarea acestuia, ajungându-se în ultima situație la o viteză mai mare decât cea constatată de aparat cu echivalentul în km/h al erorii. Tocmai de aceea, eroarea tolerată are doar rolul de a certifica faptul că aparatul radar poate fi folosit în condiții normale pentru măsurarea vitezei, fără niciun fel de alte ajustări.
Mai mult decât atât, chiar dacă s-ar aplica eroarea tolerată, având în vedere viteza cu care a fost înregistrat petentul, respectiv 109 km/h, aceasta tot nu ar fi redusă suficient cât să coboare sub pragul pentru care se aplică sancțiunile reținute prin procesul-verbal contestat.
În consecință, instanța apreciază că procesul-verbal atacat respectă cerința temeiniciei în privința primei fapte.
În privința faptei de a nu fi avut asupra sa permisul de conducere, sub aspectul condițiilor de fond, instanța are în vedere dispozițiile art. 147 pct. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice aprobat prin HG nr. 1391/2006 potrivit cărora „conducătorul de autovehicul sau tramvai este obligat: să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de lege”.
Din procesul-verbal de contravenție, dar și din cele susținute de petent prin plângere, reiese că acesta nu a prezentat permisul de conducere agentului constatator.
Petentul a precizat că la data 19.09.2015, în aeroportul Henri C. din București, i-a fost furat permisul de conducere împreună cu mai multe acte, fapt pentru care la data de 21.09.2015 i-a fost eliberată o dovadă înlocuitoare valabilă până la 05.10.2015.
Acesta a depus la dosarul cauzei dovada înlocuitoare emisă la data de 21.09.2015 (f. 7), astfel că instanța apreciază întemeiate susținerile petentului, având în vedere că dovada depusă de petent nu face parte din categoria dovezilor emise de agentul constatator în momentul în care se reține permisul de conducere al unui contravenient.
În consecință, instanța reține netemeinicia procesului-verbal de contravenție în ceea ce privește cea de-a doua faptă, respectiv cea prevăzută de art. 147 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002.
În consecință, instanța apreciază că procesul-verbal atacat respectă cerința temeiniciei doar în ceea ce privește fapta de a fi circulat cu viteza de 109 km/h în localitate.
Sub aspectul proporționalității sancțiunii contravenționale aplicate, instanța urmează a avea în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Fapta de a fi condus autoturismul cu o viteză mai mare cu 50 km/h decât cea maximă admisă pe sectorul de drum respectiv reținută în sarcina petentului este sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002. Potrivit art. 98 alin. 4 lit. d) din același act normativ, în cazul clasei IV de sancțiuni se aplică de la 9 la 20 puncte-amendă.
Din cuprinsul procesului-verbal, instanța constată că agentul constatator i-a aplicat în mod legal petentului o amendă contravențională în cuantum 945 lei (9 puncte amendă – minimul prevăzut de lege), potrivit clasei a IV-a de sancțiuni pentru fapta de a conduce cu depășirea limitei legale de viteză in localitate.
Instanța apreciază că depășirea limitei legale de viteză cu 59 km/h reprezintă o faptă contravențională ce aduce atingere valorilor sociale protejate de legea specială ce reglementează domeniul circulației rutiere – O.U.G. nr. 195/2002, al cărei scop enunțat în art. 1 alin. 2 este de asigura desfășurarea fluentă și sigură a circulației pe drumurile publice, precum și de a ocroti viața, integritatea corporală și sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, de a proteja drepturile și interesele legitime ale acestora, a proprietății publice și private, cât și a mediului.
Prin urmare, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța constată că sancțiunea aplicată pentru această faptă este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Instanța nu va mai analiza proporționalitatea sancțiunii aplicate pentru cea de-a doua faptă, în condițiile în care s-a reținut deja netemeinicia acesteia.
În considerarea celor ce preced, instanța va admite în parte plângerea formulată de petent și va anula în parte procesul-verbal contestat, respectiv în ceea ce privește fapta prevăzută de art. 147 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 republicată și sancționată de art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, înlăturând sancțiunea aplicată pentru această faptă, respectiv amendă în cuantum de 630 lei (6 puncte-amendă). Se va menține în rest procesul-verbal, cu toate celelalte sancțiuni aplicate pentru fapta prevăzută de art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 republicată și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002.
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul M. B., CNP_, domiciliat în C., ., nr. 97, ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN ARGEȘ – Serviciul Rutier, cu sediul în Pitești, ..
Anulează în parte procesul-verbal . nr._ din 19.09.2015, respectiv în ceea ce privește fapta prevăzută de art. 147 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 republicată și sancționată de art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002.
Înlătură sancțiunea aplicată pentru fapta de mai sus, constând în amendă în cuantum de 630 lei (6 puncte-amendă).
Menține celelalte dispoziții ale procesului-verbal contestat, în ceea ce privește cealaltă faptă reținută și sancțiunile aplicate pentru aceasta.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Pitești.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.02.2016.
Președinte, Grefier,
C. I.-DragoșBădoi R. M.
Red. C.I.D. / tehnored. C.I.D.
4 ex. / 17.02.2016
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1159/2016. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1183/2016.... → |
|---|








