Plângere contravenţională. Sentința nr. 2058/2016. Judecătoria PITEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2058/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 01-03-2016 în dosarul nr. 2058/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2058/2016
Ședința publică de la 01 Martie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. L. M.
Grefier L. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta . AG SRL și pe intimatul C. N. DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - S.A. -CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională P.V. . nr._/22.02.2012.
La apelul nominal făcut în ședința a răspuns petenta . DUSTRIAL AG SRL prin reprezentant convențional, avocat A. A., lipsă fiind intimatul C. N. DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - S.A. –CESTRIN.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Apărătorul petentei depune la dosarul cauzei, în ședință publică, împuternicire avocațială.
Raportat la disp. art. 131 C.proc.civ, instanța pune în discuție competența instanței.
Apărătorul petentiei arată că este competentă să soluționeze cauza, Judecătoria Pitești.
Instanța, potrivit art. 131 Cod procedură civilă raportat la disp. art 10 indice 1 din OG 15/2002 verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța pune în discuție estimarea duratei procesului, raportat la dispozițiile art. 238 C.proc.civ.
Apărătorul petentei estimează durata la un termen.
Instanța, raportat la disp. art. 238 C.proc.civ estimează durata procesului, față de obiectul, natura și complexitatea cauzei deduse judecății, la o lună. .
Instanța pune în discuție excepția tardivității plângerii invocate prin întâmpinare de intimatul C. N. DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - S.A. -CESTRIN
Apărătorul petentei solicită respingerea excepției, precizând că a formulat plângerea contravențională la momentul la care a luat cunoștință de existența procesului verbal de contravenție prin înscrisurile comunicate de executor. Intimata a invocat acel proces verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare prin care se presupune că a luat cunoștință de existența acestui proces verbal, astfel că înțelege să invoce recursul în interesul legii nr. 10/10.06.2013 publicat in MO 450/23.07.2013 care stabilește modalitatea de comunicare a procesului verbal prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului care este subsidiară comunicării prin poștă cu aviz de însoțire. La dosarul cauzei nu există nici o comunicare prin poștă a procesului verbal cu aviz de însoțire conform dispozițiilor legale. Mai mult, tot în recursul în interesul legii, cerința comunicării procesului verbal și înștiințării de plată este stabilită și în situația refuzului al primirii corespondenței consemnat în procesul verbal. Să se constate că intimatul nu a îndeplinit conditia prevăzută clar în recursul în interesul legii care are putere de lege în această cauză. Dacă procesul verbal era trimis prin poștă cu siguranță, petenta l-ar fi primit. Acest proces verbal nu le-a fost niciodată comunicat. Este o practică curentă a CNADNR-ului în această privință.
Instanța va respinge excepția tardivității acțiunii, constatând că plângerea a fost formulată în termenul prevăzut de art. 10 din OG 15/2002 rap. la art. 31 alin.(1) din OG nr. 2/2001. Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire, procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul contravenientului fiind utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.
Întrucât intimata nu a făcut dovada comunicării prin poștă a procesului-verbal anterior afișării acestuia la domiciliul petentului, instanța apreciază că procedura de comunicare a procesului-verbal atacat este contrară dispozițiilor legale, iar termenul prevăzut de art. 31 alin.(1) din OG nr. 2/2001 nu a început să curgă, motiv pentru care plângerea contravențională va fi considerată ca fiind formulată în termen.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul părților asupra probatoriului.
Apărătorul petentei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța, în temeiul art. 255 și 258 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de petentă și prin cererea de chemare în judecată, pe care o consideră admisibilă și utilă soluționării cauzei.
Constată că proba solicitată de pe intimatul C. N. DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - S.A. -CESTRIN prin întâmpinare și anume proba cu înscrisuri, atașate la întâmpinare este admisibilă și utilă soluționării cauzei, motiv pentru care în conformitate cu disp. art. 255 și 258 C.proc.civ, instanța o încuviințează.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat în cauză, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.
Apărătorul petentei solicită admiterea plângerii, să se aibă în vedere că sunt aplicabile prevederile menționate în recursul în interesul legii nr. 7/2015, iar lipsa semnăturii olografe a agentului constatator duce la nulitatea procesului verbal de contravenție. Fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Topoloveni la data de 07.09.2015, petenta S.C. N. C. INDUSTRIAL AG S.R.L. P. a solicitat în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A – CESTRIN anularea procesului-verbal . nr._/22.02.2012 și inlaturarea sanctiunilor aplicate.
În motivare, petenta a arătat că nu a avut cunostinta de existenta acestui proces verbal pana la data de 01.09.2015 cand i-a fost comunicat de B.E.J. P. A. R. impreuna cu somația aferenta dosarului de executare, fiind incalcate dispozitiile art. 25 alin.2 din O.G. 2/2001.
Petenta a menționat că procesul-verbal este lovit de nulitate absolută, întrucât îi lipsește semnătura agentului constatator, în raport de dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001 .
În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 31 și art. 32 din OG nr. 2/2001.
În dovedirea cererii, petenta a solicitat proba cu înscrisuri.
Au fost anexate cererii, în copie certificată pentru conformitate cu originalul de către petentă, procesul-verbal . nr._/22.02.2012 (f.9).
Acțiunea a fost timbrată cu suma de 20 lei, conform art. 19 din OUG nr. 80/2013 (f.8).
Intimata a depus întâmpinare la data de06.10.2015 prin care a invocat exceptia tardivitatii actiunii motivand ca procesul verbal de constatare a contraventiei a fost comunicat la data de 08.03.2012 iar plangerea a fost introdusa in anul 2015, cu depasirea termenului legal. Anexat intampinarii, intimata a depus actele care au stat la baza emiterii procesului-verbal, respectiv proces verbal de indeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de sanctionare a contraventiei (fila 24), certificat calificat ( fila 25) și planșă foto SIEGMCR (22-23).
Petentul nu a depus raspuns la intampinare.
La termenul din data de 15.12.2015 Judecătoria Topoloveni a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.
Plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.01.2016.
La termenul din data de 01.03.2016, instanța a încuviințat și a administrat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând întreg probatoriul administrat în cauză, instanțe reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/22.02.2012 (fila 9), întocmit de un agent constatator din cadrul intimatei, petenta S.C. N. C. INDUSTRIAL AG S.R.L. P. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru fapta prevăzută de art. 8 alin.(1) din OG nr. 15/2002 și sancționată de art. 8 alin.(2) din OG nr. 15/2002.
În fapt, s-a reținut că la data de 02.09.2011, ora 17.57, pe Autostrada A1 km 70+460 m PETRESTI, judetul Dambovita, vehiculul categoria A cu numarul de inmatriculare_ apartinand petentei S.C. N. C. INDUSTRIAL AG S.R.L. P. a circulat fără a deține rovinietă valabilă.
La data de 08.03.2012 intimata a întocmit procesul-verbal de comunicare prin afișare a procesului-verbal contestat (fila 24), iar la data de 04.03.2015 B. „P. A. R.” a emis o înștiințare prin care i s-a adus la cunoștință petentului declanșarea urmăririi silite împotriva sa, înștiințare primită la data de 01.09.2015 (filele 12-14).
În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției, raportat la faptul că procesul verbal trebuia comunicat întâi de toate prin poștă, cu aviz de primire, afișarea fiind o modalitate subsidiară de comunicare.
În acest sens s-a statuat prin Decizia nr. 10/10.06.2013 a ICCJ privind soluționarea recursului în interesul legii în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.27 alin.(1) teza I raportat la art.14 alin.(1), art.25 alin.(2) și art.31 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Pentru cele retinute, instanta retine că actul a fost comunicat petentei in data de 01.09.2015 raportat la dovada comunicării somatiei din dosarul de executare nr. 330/2015 (f. 14), iar plângerea a fost formulată in termen, la data de 07.09.2015.
Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal . nr._/22.02.2012, instanța constată că acesta nu respectă dispozițiile imperative ale legii, fiind incidentă una dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 10 din OG 15/2002 rap. la art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv lipsa semnăturii agentului constatator.
Astfel, procesul-verbal atacat nu poarta semnătura olografă a agentului constatator, ci poartă mențiunea că documentul a fost generat și semnat electronic de agentul constatator potrivit dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și H.G. nr.1259/2001.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 455/2001, înscrisurile electronice cărora le este atașata semnătura electronica sunt asimilate, în privința condițiilor și ale efectelor pe care le produc, înscrisurilor sub semnătura privată.
În lipsa unei prevederi legale exprese în cuprinsul O.G. nr. 2/2001, se impune a se evidenția natura juridică a procesului-verbal de constatare a contravenției. În acest sens, se au în vedere atât art. 2 alin. 1 lit.c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cât și Decizia nr. 6/16.02.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport de care „materializând o manifestare de voință cu caracter unilateral a unei autorități publice - prin intermediul persoanelor care au calitatea de agenți constatatori -, procesul-verbal de contravenție reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter individual, emis în temeiul puterii publice, cu scopul de a produce efecte juridice”. Prin urmare, caracteristicile actului administrativ se regăsesc în rațiunea emiterii unui proces-verbal de constatare a contravenției, acesta neconstituind un înscris sub semnătură privată căruia să îi fie aplicabile dispozițiile Legii nr. 455/2001.
Întrucât constatarea săvârșirii unei contravenții nu poate fi realizată prin întocmirea unui proces-verbal de contravenție emis prin mijloacele tehnice cuprinse în Legea nr. 455/2001 privind înscrisurile electronice și semnătura electronică, iar mențiunile expres reglementate în cuprinsul art.17 din OG nr. 2/2001 reprezintă condiții obligatorii pentru legalitatea actului administrativ care trebuie să fie întocmit pe suport material, iar nu virtual, instanța reține că procesul-verbal atacat este lovit de nulitate absolută.
Concluzionând, sub acest aspect, instanța apreciază că, raportat la dispozițiie art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, fiind semnate doar cu semnatura electronică sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Raportat la cele anterior mentionate, văzând că actul contestat este lovit de nulitate absolută, prin prisma nesemnării olografe, instanta nu va mai analiza temeinicia acestuia.
Pe cale de consecință, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petenta S.C. N. C. INDUSTRIAL AG S.R.L. P. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A – CESTRIN, va anula procesul-verbal de constatare a contravenției R12 nr._/22.02.2012 și va exonera petenta de sancțiunile aplicate în temeiul acestuia, respectiv amenda contravențională în cuantum de 250 lei .
În baza art. 453-C. pr. Civ., ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petenta . DUSTRIAL AG SRL, CUI RO_, J_ cu sediul în Pitești. .. 93A, județul Argeș în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A – CESTRIN cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/22.02.2012.
Exonerează petenta de plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Pitești.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.03.2016.
Președinte, E. L. M. | ||
Grefier, L. M. |
Red., dact. E.L.M.
4 ex./ 03 martie 2016
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1109/2016.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2060/2016.... → |
|---|








