Plângere contravenţională. Sentința nr. 878/2016. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 878/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 29-01-2016 în dosarul nr. 878/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:001._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 878/2016

Ședința publică de la 29 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. P.

GREFIER: M. Gherorghe

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent P. I. și pe intimat C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA - CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională PR VB R15_/24.08.2015.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 22.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face corp comun cu prezenta sentință, dată la care, instanța, pentru a acorda părților posibilitatea de a depune note scrise, în temeiul art. 396 alin.(1) NCPC, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 29.01.2016, când

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.09.2015, petentul P. I. a solicitat în contradictoriu cu intimata CNADNR SA – CESTRIN anularea procesului-verbal . 15 nr._/24.08.2015, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, petentul a arătat că nu a fost niciodată în localitatea A. I., cu atât mai puțin cu autoturismul DAEWOO marca Matiz cu numărul de înmatriculare_, precizând că cel mai probabil agentul constatator a scris AG în loc de AB în procesul-verbal.

În drept, cererea nu a fost motivată.

În dovedirea cererii, petentul a solicitat proba cu înscrisuri.

Au fost anexate cererii, în copii certificate pentru conformitate cu originalul de către petent, următoarele înscrisuri: proces-verbal . 15 nr._/24.08.2015 (f.6), certificat de înmatriculare (f.8).

Acțiunea a fost timbrată cu suma de 20 lei, conform art.19 din OUG nr.80/2013 (f. 5).

Intimata a depus întâmpinare (f.11), prin care a arătat că achiesează la plângerea formulată de petent. A solicitat să nu fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata a invocat în drept dispozițiile art. 454 NCPC.

Sub aspect probatoriu, intimata a solicitat proba cu înscrisuri.

Au fost anexate întâmpinării, în copii certificate pentru conformitate cu originalul de către intimată, următoarele înscrisuri: planșă foto (f.12).

La termenul din data de 22.01.2016, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând întreg probatoriul administrat în cauză, instanțe reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . 15 nr._ din data de 24.08.2015, întocmit de un agent constatator din cadrul intimatei (f.6), petentul P. I. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru fapta prevăzută de art. 8 alin.(1) din OG nr. 15/2002 și sancționată de art. 8 alin.3 indice 2 din OG nr. 15/2002.

În fapt s-a reținut că, la data de 21.04.2015, ora 19:20, locul DN1 km 370+200 m, S., jud. A., vehiculul categoria A, cu nr. de înmatriculare_, aparținând lui I. P., cu domiciliul în Pitești, ., ., CNP_, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

În ceea ce privește cererea de anulare a procesului-verbal . 15 nr._ din data de 24.08.2015, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul prevăzut de art. 10 din O.G nr. 15/2002 rap. la art. 31 alin.(1) din OG nr. 2/2001, astfel încât va trece la analiza legalității și temeiniciei procesului-verbal contestat, în conformitate cu art. 34 alin.(1) din O.G. nr.2/2001.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Astfel, procesul-verbal de contravenție . 15 nr._ din data de 24.08.2015 conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, fiind întocmit de către un agent constatator competent, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța apreciază că, prin probele administrate, petentul a reușit să dovedească o situație de fapt contrară celei reținute în sarcina sa prin procesul-verbal . 15 nr._/24.08.2015 întocmit de intimată la data de 24.08.2015.

Astfel, în mod eronat, agentul constatator a reținut în cuprinsul procesului-verbal atacat că la data de 21.04.2015, ora 19:20, locul DN1 km 370+200 m, S., jud. A., vehiculul categoria A, cu nr. de înmatriculare_, aparținând lui petentului I. P., a circulat fără a deține rovinietă valabilă, din planșa foto depusă la dosar (f.12) reieșind că numărul de înmatriculare este_ .

Pe cale de consecință, instanța va admite plângerea formulată de petentul P. I. și va anula procesul-verbal . 15 nr._/24.08.2015 întocmit de intimată la data de 24.08.2015, cu consecința exonerării petentului de plata amenzii contravenționale de 250 lei.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la cheltuielile de judecată, într-adevăr, potrivit art. 454 NCPC, pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere, dispozițiile art. 1522 alin.(5) NCC rămânând aplicabile. Cu toate acestea, având în vedere că petentul nu avea o altă cale la dispoziție prin care să solicite anularea unui proces-verbal contravențional netemeinic din cauza unei erori materiale din partea intimatei, instanța va obliga intimata la plata către petent a sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru (f.5).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petentul P. I., domiciliat în Pitești, ., ., jud. Argeș, CNP_, în contradictoriu cu intimata CNADNR SA – CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, .. 410A, CUI_, J_ .

Anulează procesul-verbal . 15 nr._/24.08.2015 întocmit de intimată la data de 24.08.2015.

Exonerează petentul de plata amenzii contravenționale de 250 lei.

Obligă intimata la plata către petent a sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Pitești, sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.01.2016.

Președinte,

A. M. P.

Grefier,

M. G.

Red. A.M.P/Tehnored. M.G

nr. 4 ex./22.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 878/2016. Judecătoria PITEŞTI