Pretenţii. Sentința nr. 2917/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2917/2016 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 26-05-2016 în dosarul nr. 2917/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDRMV:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA
CIVILA
Operator de date cu caracter personal:4246
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2917/2016
Ședința publică din data de 26 Mai 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. L.
Grefier: E. S.
Pe rol fiind soluționarea cauzei Civile privind reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în C., ., județul D., în contradictoriu cu pârâtul I. C., domiciliat în ., județul V., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică ,în ordinea cauzelor de pe listă, a răspuns: pârâtul personal,lipsă fiind reclamantul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la primul termen de judecată și procedura de citare este legal îndeplinită .
Se procedează la identificarea pârâtului I. C. acesta având CI . nr._ și CNP –ul_
Instanța constată că este prima zi de judecată la care părțile sunt legal citate, astfel că, în temeiul art. 131 alin 1 Cod pr.civ., pune în discuția părților competența generală, materială și teritorială exclusivă a Judecătoriei Rm. V..
Pârâtul arată că lasă la aprecierea instanței .
Instanța, în temeiul art. 131 alin. (1) Cod.pr.civ. și art. 94 lit K Cod pr.civ. constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză din punct de vedere teritorial ,material, general .
Pârâtul arată că a achitat debitul datorat reclamantului,depunând la dosar dovada în acest sens și că alte cereri nu mai are de formulat.
Nemaifiind alte probe de administrat și cereri de formulat, instanța, în temeiul art. 244 alin. (1) Cod. pr.civ., declară închisă cercetarea procesului, și, în temeiul art. 392 Cod.pr.civ., deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Pârâtul solicită a se lua act că s-a achitat debitul pe care îl datora reclamantului.
Instanța ,în temeiul art. 394 C.pr.civ., închide dezbaterile asupra fondului cauzei și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
La data de 10.03.2016, s-a înregistrat pe rolul instanței sub nr._ cererea formulată de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în C., ., județul D., în contradictoriu cu pârâtul I. C., domiciliat în ., județul V., prin care a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 2710,88 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare.
În motivarea cererii, reclamantul arată că, în data de 30.04.2013, pârâtul I. C. a fost internat la Secția chirurgie toracică Spitalului C. Județean de Urgență C. în perioada 30.04.2013 – 10.05.2013, iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost de 2710,88 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale.
Se invocă dispozițiile art. 320 din Legea nr.95/2006 în sprijinul susținerii că spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată întrucât pârâtul a fost victima unui accident de circulație/agresiune, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia potrivit Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și art.320 din Legea nr.95/2006, cheltuielile de spitalizare pentru agresiuni, accidente rutiere, accidente de muncă și boli profesionale nu se suportă din fondul asigurărilor sociale de sănătate, astfel încât spitalul trebuie să deconteze casei de asigurări de sănătate cheltuielile de spitalizare de la persoanele vinovate.
Printr-o interpretare gramaticală a dispozițiilor art.320 alin.1din Legea nr.95/2006, reclamantul ajunge la concluzia că cel obligat la repararea prejudiciului este persoana care prin fapta proprie a produs o vătămare sănătății altei persoane, însă printr-o interpretare teleologică a ajuns la concluzia că în acele situații în care, din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale nu a fost stabilită persoana din a cărei faptă s-a produs vătămarea, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul. Cu alte cuvinte, fapta ilicită a beneficiarului de servicii medicale constă tocmai în lipsa sa de diligență în stabilirea persoanei vinovate.
Argumentează reclamantul că, în cazul în care s-ar accepta ideea că doar persoana vinovată de vătămarea sănătății altei persoane trebuie obligată la repararea prejudiciului, ar însemna implicit imposibilitatea reparării efective,în condițiile în care, în lipsa oricăror demersuri judiciare ale celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs respectiv vătămare.
De asemenea, se învederează că dispozițiile art. 320 din Legea nr.95/2006 se coroborează cu dispozițiile art.998 și 999 C.civ. și că sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii civile delictuale.
Mai arată reclamantul că practica judiciară a stabilit că și o persoană spitalizată poate avea calitate procesuală pasivă, atunci când nu depune minimum de diligente pentru a identifica autorul faptei ilicite, iar în situația în care din culpa beneficiarului îngrijirilor serviciilor medicale acordate, nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie să fi produs c vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul, în caz contrar în situația în care instanțele naționale ar accepta ideea că doar persoana vinovată de vătămarea sănătății altei persoane, trebuie obligată la repararea prejudiciului, ar presupune imposibilitatea reparării efective și integrare a prejudiciu ui, în condițiile în care în lipsa oricăror demersuri judiciare a celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția cel și presupus a fi produs această vătămare.
Angajarea răspunderii civile delictuale a autorului faptei presupune întrunirea a patru condiții cumulative - existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu, existența legăturii de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs și vinovăția făptuitorului.
În temeiul art. 411 alin.1 pct.2 C. pr. civ. se solicită judecarea în lipsă.
Spre dovadă, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri, respectiv decont de cheltuieli cu privire la pacientul I. C. (fila 7)
În etapa verificării și regularizării cererii, pârâtul nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat la interogatoriu pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la pretențiile reclamantului.
Cu toate acestea, la termenul de judecată de astăzi, 25 mai 2016, acesta s-a prezentat la instanță și a arătat că a achitat suma de bani solicitată, depunând în acest sens factura nr._ din data de 24.05.2016.
Analizând întreg probatoriul administrat în cauză, instanța reține că în data de 30.04.2013, pârâtul I. C. a fost internat la Secția chirurgie toracică Spitalului C. Județean de Urgență C. în perioada 30.04.2013 – 10.05.2013, iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost de 2710,88 lei.
Având în vedere faptul că pârâtul a făcut dovada că a achitat prin factura nr._ din data de 24.05.2016, debitul solicitat de reclamant, instanța urmează a respinge cererea acestuia ca fiind rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în C., ., județul D., în contradictoriu cu pârâtul I. C.( CNP_) domiciliat în ., județul V., ca rămasă fără obiect
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
În caz de exercitare a căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Rm. V..
Pronunțată în ședință publică azi 26 mai 2016, la sediul Judecătoriei Rm. V., județul V..
Președinte, M. L. | ||
Grefier, E. S. |
Red. L.M.
Tehnored. S.E.
4 ex/01.06.2016
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2762/2016.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2808/2016.... → |
---|