Pretenţii. Sentința nr. 538/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 538/2016 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 538/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDRMV:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA
CIVILA
Operator de date cu caracter personal:4246
SENTINȚA CIVILA NR. 538
Ședința publică din 28 Ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. D.
Grefier: M. M.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamanta . sediul în Rm. V., ., județul V., în contradictoriu cu pârâta V. P. SRL, cu sediul în Rm. V., .. 24, .. C, etj. 7, ., având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat P. R. în subst. avocat G. L. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâta .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care ;
Avocat P. R. în subst. avocat G. L. pentru reclamantă depune la dosarul cauzei dovada comunicării notificării și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța constată cererea în stare de judecată și, deschizând dezbaterile, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat P. R. în subst. avocat G. L. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată constând in taxa de timbru .
Instanța închide dezbaterile asupra fondului cauzei și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând, constată următoarele:
La data de 09.06.2015 s-a înregistrat sub nr._ acțiunea formulată de reclamanta ./1991, C. RO_, cu sediul în Rm. V., ., județul V., în contradictoriu cu pârâta V. P. SRL, J_, CUI_, cu sediul în Rm. V., .. 24, ., . prin care solicită obligarea acesteia la plata integrala a creanței certe, lichida si exigibila în cuantum total de 958.67 lei, potrivit facturii ., nr._ emisa in data de 08.07.2014, scadenta la data de 09.07.2014, sumă ce va fi actualizata pana la momentul efectiv al plații. Solicită obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea acțiunii se arată că pârâta V. P. SRL a achiziționat de la reclamantă în data de_ produse în valoare de 958.67 lei, urmând sa fie achitate in 1 zi.
Desi reprezentantul paratei a fost contactat de nenumărate ori telefonic, de fiecare dată acesta a spus că va achita creanța, însa nici până in prezent nu si-a îndeplinit obligația de plata.
Creanța solicitata este certă, existenta ei neîndoielnică rezultând din factura nr._ prin care debitorul recunoaște obligația de plată.
Creanța este lichidă, cuantumul ei fiind precis determinat prin factura emisă.
Creanța este exigibilă, termenul scadent fiind 09.07.2014. Se arată că la 18.11.2014 a fost trimisă pârâtei notificare prin care i s-a adus la cunoștința datoria pe care o are fata de societatea reclamantă, însă corespondenta nu a putut fi livrată.
In drept, acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 1270 cod civil, 1516 si urm. Cod civil, reclamanta solicitând proba cu acte, interogatoriu si alte probe care ajuta la dezlegarea pricinii.
Pârâții nu au formulat întâmpinare în cauză.
Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege nu echivalează cu cu o recunoaștere de către pârâți a pretențiilor deduse judecății prin cererea de chemare în judecată, însă atrage decăderea lor din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții.
Din probatoriul administrat, instanța reține că pârâta V. P. SRL a achiziționat de la reclamantă în data de_ produse în valoare de 958.67 lei, urmând sa fie achitate în termen de o zi. Pentru produsele achiziționate reclamanta a emis factura . nr._/08.07.2014, scadentă la 09.07.2014, însușită prin semnătură.
Pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată la scadență și nici ulterior.
Reclamanta a emis o notificare pârâtei în vederea executării obligației, notificarea neputând fi comunicată acesteia datorită menționării adresei incomplete a destinatarului.
Creanța solicitata este certă, existenta ei neîndoielnică rezultând din factura nr._ prin care debitorul recunoaște obligația de plată.
Creanța este lichidă, cuantumul ei fiind precis determinat prin factura emisă.
Creanța este exigibilă, termenul scadent fiind 09.07.2014.
Văzând și dispozițiile prev. de art. 1270 și 1516 cod civil instanța apreciază întemeiată acțiunea reclamantei, urmând să o admită. În consecință, va fi obligată pârâta la plata sumei de 958,67 lei, reprezentând contravaloarea facturii . nr._/08.07.2014, scadentă la 09.07.2014.
Potrivit art. 1522 alin 1 cod civil debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligației, fie prin cererea de chemare în judecată.
Notificarea trimisă de creditor nu poate fi socotită valabilă datorită menționării adresei incomplete a destinatarului, motiv pentru care nici nu a fost comunicată debitorului.
Din aceste considerente, punerea în întârziere operează de la data cererii de chemare în judecată, respectiv 09.06.2015, dată de la care pârâta, în temeiul dispozițiilor art.1525 cod civil, va fi obligată la plata dobânzii legale până la plata integrală a debitului, față de reclamantă.
Având în vedere dispozițiile prev. de art. 453 C. și culpa procesuală a pârâtei, aceasta din urmă va fi obligată la cheltuieli de judecată față de reclamantă, constând în taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta ./1991, C. RO_, cu sediul în Rm. V., ., județul V., în contradictoriu cu pârâta V. P. SRL, J_, CUI_, cu sediul în Rm. V., .. 24, .. C, etj. 7, ..
Obligă pe pârâtă la plata sumei de 958,67 lei, reprezentând contravaloarea facturii . nr._/08.07.2014, scadentă la 09.07.2014 și la plata dobânzii legale începând cu data de 09.06.2015 (data introducerii cererii de chemare în judecată) și până la plata integrală a debitului, față de reclamantă.
Obligă pe pârâta la 80 lei cheltuieli de judecată față de reclamantă.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se depune la sediul instanței a cărei hotărâre se atacă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 28 ianuarie 2016 la sediul Judecătoriei Rm. V..
Președinte, M. D. | ||
Grefier, M. M. |
19.02. 2016/ red. tehnored. M:D/ ex. 4
..
astăzi, 19. 02. 2016 Grefier,
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 520/2016.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 567/2016.... → |
---|