Grăniţuire. Sentința nr. 2722/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 2722/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 2722

DOSAR NR. 2639/291/2015grănițuire

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R. JUDEȚUL N.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2722

Ședința publică din data de 21.10.2015

Instanța constituită din:

Președinte A. B.-C.

Grefier N. M.

Pe rol fiind, s-a luat spre soluționare cauza civilă cu nr. de mai sus, având ca obiect „ grănițuire „ formulată de reclamanții G. - G. M. și G. - G. E.-R. în contradictoriu cu pârâta V. E. ș.a. (15).

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 14.10.2015, fiind consemnate în încheierea corespunzătoare care face parte integrantă din prezenta, când pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru azi, data de mai sus.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față :

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul judecătoriei R. sub nr._ din data de 14.05.2015, reclamanții G.-G. I. M. și G.-G. E.-R., domiciliați în ., ., J. N., în contradictoriu cu pârâții V. E., domiciliată în R., ., ., J. M., domiciliată în ., ., J. N., B. A., domiciliată în ., ., J. N., J. M., domiciliată în com. H., ., J. N., B. I. I., domiciliat în ., ., J. N., S. A., domiciliată în R., ., ., S. Ș., domiciliat în R., ., ., B. GH. C., cu domiciliul LA C. SPITAL - ., J. N., M. A., domiciliată în ȚĂNDĂREI, ., J. IALOMIȚA, J. C.-S., domiciliat în R., ., ., J. C.-N., domiciliată în ., ., J. N., B. M.-L., domiciliată în ., SATUL BRAZI, nr. 32, J. HUNEDOARA și C. C., domiciliată în ., ., J. N., au solicitat stabilirea liniei de hotar dintre suprafețele lor de teren și cele ale pârâților, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, au arătat că au cumpărat prin actul autentic nr. 201/22.01.2009 cele două suprafețe de teren care se învecinează cu terenurile ce aparțin pârâților. De la început au existat neînțelegeri cu privire la cele două proprietăți și au formulat acțiune în revendicare, ce a fost soluționată de către Judecătoria R. în dosarul nr._, însă nu a fost formulat și un capăt de cerere cu privire la stabilirea liniei de hotar.

În drept, au invocat dispozițiile art. 560 Cod Civil.

În dovedire, au depus un set de înscrisuri (filele 5-9).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, conform dispozițiilor OUG nr. 80/2013.

Pârâtele J. M. și B. A., în termen legal au depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Au invocat excepția autorității de lucru judecat, învederând instanței faptul că în cadrul dosarului nr._ a fost formulat și un capăt de cerere privind grănițuirea. Prin sentința civilă nr. 1419/14.06.2013 cererea reclamanților, cu toate capetele de cerere, a fost respinsă ca neîntemeiată. Recursul a fost nul, astfel încât sentința instanței de fond a rămas definitivă.

Mai mult, există tripla identitate cerută de lege pentru a invoca excepția autorității de lucru judecat.

La termenul de judecată din 14.10.2015, instanța a pus în discuția părților excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâte și a dispus amânarea pronunțării la cererea reclamanților, pentru ca aceștia să depună concluzii scrise, lucru ce nu a fost făcut.

Conform dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei și ținând cont de excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtele J. M. și B. A., instanța reține următoarele:

Potrivit art. 430 alin. 1 și 2 C.proc.civ., “(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.“.

Conform art. 431 C.proc.civ., “(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.“, iar potrivit disp. art. 432 din același act normativ “Excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs. Ca efect al admiterii excepției, părții i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată.“.

Instanța, analizând considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 1419/14.06.2013 pronunțată de către Judecătoria R. în cadrul dosarului nr._, constată că există o triplă identitate de părți, obiect și cauză între acea acțiune civilă și cea formulată în prezentul dosar.

Astfel, contrar susținerilor reclamanților, instanța reține că în cadrul dosarului nr._ aceștia, în contradictoriu tot cu pârâții din prezenta cauză, au formulat și un capăt de cerere privind grănițuirea, capăt de cerere respins de către instanța ca neîntemeiat.

Pentru aceste considerente, instanța urmează a admite excepția autorității de lucru judecat, invocată de către pârâtele J. M. și B. A. prin întâmpinare, și să respingă acțiunea ca atare.

Cu privire la solicitarea pârâtelor J. M. și B. A. de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că acestea nu au făcut dovada suportării unor astfel de cheltuieli, nedepunând nici un înscris doveditor în acest sens. Pentru aceste motive, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată această cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtele J. M. și B. A., și, pe cale de consecință:

Respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect grănițuire, formulată de reclamanții G.-G. I. M. și G.-G. E.-R., domiciliați în ., ., J. N., în contradictoriu cu pârâții V. E., domiciliată în R., ., ., J. M., domiciliată în ., ., J. N., B. A., domiciliată în ., ., J. N., J. M., domiciliată în com. H., ., J. N., B. I. I., domiciliat în ., ., J. N., S. A., domiciliată în R., ., ., S. Ș., domiciliat în R., ., ., B. GH. C., cu domiciliul LA C. SPITAL - ., J. N., M. A., domiciliată în ȚĂNDĂREI, ., J. IALOMIȚA, J. C.-S., domiciliat în R., ., ., J. C.-N., domiciliată în ., ., J. N., B. M.-L., domiciliată în ., SATUL BRAZI, nr. 32, J. HUNEDOARA și C. C., domiciliată în ., ., J. N..

Respinge cererea pârâtelor J. M. și B. A., de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare la Tribunalul N., cererea urmând a se depune la Judecătoria R..

Pronunțată în ședință publică azi, 21.10.2015.

Președinte, Grefier,

Red/ABC/11.12.2015

Tehnored/NM/04.01.2016

19 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Grăniţuire. Sentința nr. 2722/2015. Judecătoria ROMAN