Validare poprire. Sentința nr. 2900/2015. Judecătoria ROMAN
Comentarii |
|
Sentința nr. 2900/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 2900
DOSAR NR._ /2015validare poprire
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA R.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2900
Ședința publică din data de 04.11.2015
Instanța constituită din:
PreședinteA. B.-C.
GrefierN. M.
Pe rol fiind, soluționarea „ cererii de validare poprire „ ce formează obiectul dosarului cu nr. de mai sus, formulată de creditoarea S. S. REPREZENTATĂ PRIN KRUK ROMÂNIA SRL în contradictoriu cu debitorul T. G. și cu terțul poprit ..
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat:
- obiectul judecății: validare poprire
- stadiu procesual: fond, al treilea termen.
- alte aspecte: -
Instanța, cu privire la cererea de renunțare la judecată formulată de creditor, nemaifiind cereri noi de formulat, cauza rămâne în pronunțare pe cererea de renunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 06.03.2015, creditoarea S. S., prin ., cu sediul în sector 4, București, .. 1, ., în contradictoriu cu terțul poprit ., cu sediul în ORADEA, ., J. BIHOR și debitorul T. G., domiciliat în TÂRGU OCNA, .. 9, J. BACĂU, validarea popririi înființate de B. M. S. asupra terțului poprit și amendarea acestuia pentru refuzul de a-și îndeplini obligațiile privind efectuarea popririi, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, creditoarea a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 782 C., executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra salariului datorat debitorului de către terțul poprit până la concurența sumei totale de executat.
Până la data prezentei acțiuni, terțul poprit nu a înțeles să-și îndeplinească obligațiile legale ce îi reveneau în baza art. 786 C..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 789 C..
În dovedire, creditoarea a depus la dosar un set de înscrisuri certificate pentru conformitate cu originalul (filele 6-17).
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform prevederilor OUG 80/2013 (fila 18).
La data de 05.10.2015, terțul poprit . a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La data de 30.10.2015, creditoarea a depus o cerere de renunțare la judecarea cauzei, având în vedere că terțul poprit a înțeles să procedeze la înființarea popririi.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând cererea de renunțare la judecată, instanța reține următoarele:
Conform art. 406 din C.proc.civ. „(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.”, iar potrivit alin. 6, renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă.
În cauza de față, instanța constată că creditoarea a renunțat la judecată după primul termen de judecată și fără ca pârâții să solicite cheltuieli de judecată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 406 alin. 6 C.proc.civ., instanța va constata renunțarea la judecata acțiunii civile având ca obiect validare de poprire, formulată de creditoarea S. S., prin ., în contradictoriu cu terțul poprit . și debitorul T. G..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 406 alin. 6 C.proc.civ, constată renunțarea la judecata acțiunii civile având ca obiect validare poprire, formulată de creditoarea S. S. PRIN ., cu sediul în sector 4, București, .. 1, . cu debitorul T. G., domiciliat în TÂRGU OCNA, .. 9, J. BACĂU și terțul poprit ., cu sediul în ORADEA, ., J. BIHOR.
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare la Tribunalul N., cererea urmând a se depune la Judecătoria R..
Pronunțată în ședință publică azi, 04.11.2015.
Președinte,Grefier,
Red/ABC/08.12.2015
Tehnored/NM/05.01.2016
5 ex.
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2788/2015.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2861/2015.... → |
---|