Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 725/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 725/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 725

DOSAR NR. 3646/291/2014hot. care să țină loc de act

autentic

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R. JUDEȚUL N.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 725

Ședința publică din data de 18.03.2015

Instanța constituită din:

Președinte A. B.-C.

Grefier N. M.

Pe rol fiind, s-a luat spre soluționare cauza civilă cu nr. de mai sus, având ca obiect „ hotărâre care să țină loc de act autentic„ formulată de reclamanții P. A. și I. I. în contradictoriu cu pârâtul B. A. A..

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 11.03.2015, fiind consemnate în încheierea corespunzătoare care face parte integrantă din prezenta, când pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru azi, data de mai sus.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei R. la data de 01.08.2014, sub nr._, reclamanții P. A. și I. I., în contradictoriu cu pârâtul B. A. A., au solicitat pronunțarea unei hotărâri care să constituie actul lor de proprietate pentru suprafața de 1.000 mp teren arabil situat în intravilanul satului Braticești, sola 20, . în TP nr._ eliberat pe numele pârâtului, fără cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanții arată că la data de 10.10.1994, tatăl lor I. M. a încheiat cu pârâtul o înțelegere în baza căreia a cumpărat de la acesta respectiva suprafață de teren, prețul cerut de vânzător fiind achitat la momentul perfectării acelei înțelegeri.

La acel moment a fost încheiat numai un înscris sub semnătură privată, întrucât nu era eliberat titlul de proprietate, însă stăpânesc în fapt terenul de multă vreme. Această suprafață de teren formează corp comun cu o suprafață înscrisă în titlul lor de proprietate, formând grădina casei părintești. În această modalitate au fost stăpânite și împrejmuite din perioada 1975-1980 cu acordul pârâtului.

Vânzătorul, datorită vârstei precum și a faptului că nu intenționa și nu intenționează să schimbe cu nimic situația de fapt de la fața locului, tergiversează perfectarea actelor.

În drept, au invocat dispozițiile art. 35, 194 C.proc.civ., Legea 247 Titlul X, art. 5 alin. 2.

În dovedire, reclamanții au depus un set de înscrisuri (filele 5-9).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 550 de lei, potrivit O.U.G. nr. 80/2013 (fila 15).

Debitorul nu a formulat întâmpinare, deși a fost legal citat.

Instanța a încuviințat, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri, iar pentru reclamanți și proba testimonială cu martorii B. T. și B. C., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

Conform înscrisului sub semnătură privată intitulat „Proces verbal” încheiat la 10.10.1994, autorul reclamanților, respectiv I. M., a cumpărat de la pârât suprafața de “900 mp teren situat în vatra satului Barticești cu următorii vecini...“

Prețul vânzării a fost achitat de către autorul reclamanților la momentul perfectării înțelegerii, iar imobilul s-a aflat în stăpânirea acestuia chiar și anterior încheierii actului juridic, aspecte confirmate de declarațiile celor doi martori audiați în prezenta cauză.

Actul încheiat între părți are natura juridică a unui antecontract de vânzare – cumpărare, părțile obligându-se să înstrăineze imobilul, respectiv să plătească prețul arătate mai sus.

Prin titlul de proprietate nr. 15/365/04.12.1995 eliberat de Comisia județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor (fila 6), pârâtului B. A. A. i s-a reconstitui dreptul de proprietate și asupra suprafeței de teren ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare arătat mai înainte, fiind vorba de sola 20, . suprafață de 1000 mp. Diferența între suprafața trecută în antecontractul de vânzare-cumpărare și cea înscrisă în titlul de proprietate eliberat pe numele pârâtului se datorează modalităților rudimentare în care se făcea măsurarea terenurilor, însă ambii martori audiați în prezenta cauză au confirmat faptul că este vorba de una și aceeași suprafață de teren.

De asemenea, prin adresa nr. 1566/13.03.2015 depusă la dosar de către reclamanți, Primăria Botești confirmă că suprafața de 1000 mp teren arabil intravilan situat în sola 20 . în TP nr._ și eliberat pe numele lui B. A. a fost lucrată de tatăl reclamanților, I. M., în prezent decedat.

În speță, întrucât obligația născută în sarcina pârâtului este intuitu personae, singura posibilitate pentru reclamanți de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației este promovarea unei acțiuni în justiție, neputând a o aduce ei la îndeplinire pe cheltuiala debitorului, potrivit art. 1077 c.civ. De asemenea potrivit art. 1669 al.1 Noul C.civ. când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite. Așa fiind, instanța are posibilitatea ca, prin sublinierea consimțământului debitorului obligației de "a face" izvorâtă din antecontract, să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de înstrăinare.

Potrivit art. 1650 Noul Cod Civil, vânzarea este un contract prin care vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preț pe care cumpărătorul se obligă să îl plătească. Analizând actul supus judecății, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile generale de fond ale contractului de vânzare cumpărare, consimțământul fiind valabil exprimat, iar cauza actului există, fiind licită, morală . De asemenea, lucrul vândut se află în circuitul civil, exista în momentul încheierii antecontractului și există în prezent fiind proprietatea promitenților-vânzători, este determinat, licit și posibil, iar prețul este stabilit în bani, determinat, sincer și serios; totodată s-a făcut dovada plății prețului și a predării bunului vândut . În cauză bunul imobil a fost identificat ca fiind suprafața de 1000 mp teren arabil intravilan situat în sola 20 . în TP nr._ /04.12.1995, eliberat pe numele pârâtului B. A..

În ceea ce privește forma contractului, în cazul înstrăinării terenurilor, legea instituie o excepție de la principiul consensualismului, impunând încheierea unui contract solemn, pentru nașterea valabilă a actului juridic (art. 46, alin 1 din Legea 18/1991-în prezent abrogat; art. 2 din Legea nr.54/1998-în prezent abrogat, art. 2 Titlul X din Legea nr. 274/2005-în prezent abrogat, art.885,888,1244 Noul C.civ. ).

În lumina principiului executării în natură a obligațiilor, față de dispozițiile art. 1073, 1077 Cod civil, dar și art. 1669 al.1 Noul Cod civ., instanța va admite acțiunea și va pronunța o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții P. A., domiciliată în Piatra N., ., nr. 30, ., . și I. I., domiciliat în Piatra N., .. 56, ., ., în contradictoriu cu pârâtul B. A. A., domiciliat în ., jud. N..

Constată că reclamanții, în calitate de moștenitori ai defunctului I. M., au dobândit prin cumpărare de la pârât, potrivit antecontractului încheiat sub semnătură privată la data de 10.10.1994, dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1000 mp, teren arabil situat în intravilanul satului Barticești, sola 20, . în T.P. nr. 15/365 din data de 04.12.1995 eliberat pe numele pârâtului B. A. A..

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul N., cererea urmând a se depune la Judecătoria R..

Pronunțată în ședință publică azi, 18.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red./A.B.C./02.07.2015

Tehnored./NM/ 24.07.2015

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 725/2015. Judecătoria ROMAN