Pensie întreţinere. Sentința nr. 2219/2015. Judecătoria ROMAN
Comentarii |
|
Sentința nr. 2219/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 2219
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA R.
Dosar nr._ majorare pensie de întreținere
Sentința civilă nr. 2219
Ședința publică din data de 22.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – T. P. G.
GREFIER - C. M.
Pe rol fiind, s-a luat spre soluționare cauza civilă formulată de reclamanta D. S. domiciliată în ., Fdt. Zambilelor, nr. 10,jud.N. și pe pârâtul I. C. domiciliat în ., Fdt. Florilor, nr. 6,jud.N.- la familia I. A., având ca obiect majorare pensie de întreținere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns, reclamanta asistată de av. E.P. în substituire pentru av. M. O. ,lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează:
- obiectul pricinii: majorare pensie de întreținere.
- stadiul judecății: fond. al III-lea termen de judecată
Alte aspecte procedurale:
Apărătorul reclamantei depune la dosar adeverința eliberată numitei I. A. de Școala Postliceală Sanitară „ M.” R. și contractul de școlarizare nr. 1579/01.09.2015 încheiat de numita I. A. cu Școala Postliceală „M.”. Mai arată apărătorul reclamantei faptul că pârâtul se află în Spania și lucrează acolo, însă nu a putut fi identificat pentru a afla care sunt veniturile pe care acesta le realizează acolo, ca atare reclamanta înțelege să solicite obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în raport de venitul minim pe economia națională.
Constatând cauza în stare de judecată, s-a trecut la dezbateri în fond, când;
Apărătorul reclamantei având cuvântul a solicitat majorarea pensiei de întreținere stabilită de Judecătoria R. prin s.c. nr. 1125/31.05.2004 pentru ambii copii, respectiv pentru minorul I. S. și pentru majorul I. A. având în vedere că aceasta se află în continuarea studiilor.
Dezbaterile au fost declarate închise și cauza a fost reținută spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței cu nr._ reclamanta D. S. în calitate de reprezentant legal pentru minorii A. și S. în contradictoriu cu pârâtul I. C. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună majorarea pensiei de întreținere la care acesta a fost obligat prin sentința civilă nr. 1125 din 1.05.2004 cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată .
În motivare a arătat faptul că a fost căsătorită cu pârâtul, din căsătorie au rezultat cei doi copii care au fost încredințați ei spre creștere și educare, iar pârâtul obligat la pensie de întreținere în favoarea acestora, a mai arătat că de la tata respectivă a trecut zece ani, că minorii au crescut și totodată și nevoile lor .
În drept invocă disp.art. 529 cc.
În dovedire înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri ( fil. 5 – 10 ) .
Pârâtul a fost legal citat procedura de citare îndeplinită, dar nu a depus întâmpinare și nu a fost prezent la judecată.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța a reținut faptul că reclamanta a fost căsătorită cu pârâtul, din căsătorie au rezultat cei doi copii care au fost încredințați ei spre creștere și educare ,iar pârâtul obligat la pensie de întreținere în favoarea acestora. Motivat de faptul că nevoile copiilor au crescut odată cu înaintarea în vârstă reclamant a promovat prezenta cerere de majorare a pensiei de întreținere.
Pentru copilul A. care este major reclamanta a depus la dosar dovada că aceasta urmează cursurile unei scoli postliceale sanitare.
Potrivit art. 499 alin. 1 NCC tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională. Așadar părinților le incumbă în egală măsură obligația întreținerii copilului lor minor. Împrejurarea că minorul nu locuiește împreună cu ambii săi părinți nu are relevanță sub aspectul îndeplinirii obligației de întreținere.
În raport cu dispoziția legală mai sus citată, instanța va obliga pârâtul la plata unei pensii de întreține remajorate în conformitate cu prevederile art. 529 și art. 532 NCC, întrucât și venitul minim pe economia națională a crescut dar și nevoile celor doi copii începând cu data introducerii prezentei acțiuni (2.02.2015) și până la majorat pentru minorul S. și până la terminarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani pentru A. . Instanța optează pentru stabilirea pensiei de întreținere prin raportare la venitul minim net pe economia națională întrucât nu există certitudinea că pârâtul ar fi încadrat în muncă și ar încasa venituri mai mari. Începând cu aceeași dată se vor sista efectele sentinței civile nr. 1125 din 31.05.2004 a Judecătoriei R. în ceea ce privește pensia de întreținere datorată de pârât către reclamantă pentru cei doi minori .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta D. S. domiciliată în . N. în contradictoriu cu pârâtul I. C. domiciliat în Săbăoani ,fdt .Florilor, nr. 6 la familia I. A. și în consecință:
Majorează cuantumul pensiei de întreținere la care pârâtul a fost obligat prin sentința civilă nr. 1125 din 31.05.2004 în favoarea copiilor A. născută la data de 2. 05. 1997 și S. născut la data de 20. 07. 2002, de la 100 lei la 346 lei ( câte 173 lei pentru fiecare copil ), începând cu data de 20 .02. 2015 și până la majorat în ceea cel privește pe minorul S. și până la terminarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani în ceea ce o privește pe A. .
Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 1320 lei cheltuieli de judecată .
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul N. .
Pronunțată în ședință publică azi 22. 09. 2015.
PreședinteGrefier
Red.Tehnored. TPG/Cam
05.11.2015/05.11.2015
4 ex- .
← Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 911/2015. Judecătoria... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 753/2015. Judecătoria ROMAN → |
---|