Plângere contravenţională. Sentința nr. 176/2015. Judecătoria ROMAN
Comentarii |
|
Sentința nr. 176/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 176
Dosar nr._ pl contrav. OUG nr.195/2002
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA R. JUDEȚUL N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 176
Ședința publică din data de29 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTEMANUEL C.-M.
GREFIERFILOFTEIA N.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul C. N. în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N..
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că:
Obiectul cauzei este: plângere contravențională – OUG 195/2002
Stadiul procesual – fond, primul termen de judecată.
Alte aspecte procedurale - la dosar s-a depus, între termene, prin registratura instanței, o cerere de amânare din partea petentului.
Instanța lasă cauza la cea de-a doua strigare pentru a da posibilitate părților să se prezinte.
La cea de-a doua strigare a cauzei, din nou, părțile lipsesc.
În temeiul art. 131 Cod proc. civ., verificându-și din oficiu competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece cauza, în baza art. 32 alin. (1) din OG nr. 2/2001, având în vedere locul săvârșirii presupusei contravenții.
Având în vedere cererea depusă la dosar din partea petentului, prin care solicită acordarea unui nou termen pentru a i se comunica al doilea exemplar al CD-ului în vederea vizualizării înregistrării vido, instanța apreciază că această cerere este neîntemeiată, respingând-o, petentul având posibilitatea să vizualizeze CD-ul la sediul instanței.. De altfel, instanța reține că, cel de-al doilea CD aflat la dosarul cauzei poate fi vizualizat, petentul nefăcând nicio dovada a imposibilității vizualizării CD-ului ce i-a fost comunicat.
În temeiul art. 255 rap. la art. 258 Cod proc. civilă, instanța încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse, iar pentru intimată și proba materială cu înregistrarea video de pe suportul CD (atașat la dosar f. 17), apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța costată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ din data de 04.11.2014, petentul C. N. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul IPJ N., constatarea nelegalității și netemeiniciei și anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 29.10.2014.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că prin procesul verbal de contravenție contestat a fost sancționat pentru o presupusă faptă de nerespectare a semnificației culorii roșii a semaforului, constatată la intersecția . cu .. R..
A mai arătat că nu se face vinovat de săvârșirea faptei, nepătrunzând în intersecție pe culoarea roșie a semaforului, și că circula în coloană cu viteză redusă pe banda a doua, pe prima bandă deplasându-se alte autovehicule care au pătruns concomitent în intersecție cu acesta, aceștia din urmă nefiind opriți pentru a fi sancționați.
A mai arătat că nu a creat pericol pentru ceilalți participanți la trafic, autovehicule sau pietoni.
În drept, petentul și-a motivat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 31 și urm. din OG 2/2001.
În dovedirea acțiunii, petentul a depus, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 29.10.2014.
În conformitate cu prevederile art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost legal timbrată cu timbru judiciar în cuantum de 20 de lei.
Prin întâmpinarea formulată în termenul legal și depusă prin serviciul registratură la data de 02.12.2014, intimata a solicitat respingerea acțiunii și menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat faptul că în data de 29.10.2014, orele 18.41, petentul a condus autoutilitara marca Daf cu nr. de înmatriculare_ care tracta semiremorca cu nr._ pe . din Municipiul R., jud. N., ajuns la intersecția cu . a respectat semnificația culorii roșu a semaforului electric aflat în funcțiune, abatere înregistrată video pe HDD NT26, faptă prevăzută de art. 52 alin. 1 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. d din OUG 195/2002 RMCU. Împotriva petentului s-a luat măsura principală de sancționare cu 4 puncte amendă în cuantum de 360 de lei, cu posibilitatea achitării jumătății minimului prevăzut în termen de 48 de ore în conformitate cu prevederile art. 16 alin. 1 din OG 2/2001 și măsura tehnico-administrativă de reținere a permisului de conducere.
Intimata a mai arătat că petentul a consemnat la momentul aducerii la cunoștință a faptei reținute în sarcina sa că „Nu era culoarea roșie”. Intimata a mai arătat ca încadrarea faptei a fost realizată corespunzător, sancțiunea aplicată fiind în limitele actului normativ, procesul verbal fiind legal întocmit.
În drept, intimata nu și-a motivat cererea.
În dovedirea întâmpinării, intimata a depus:, proces verbal CP nr._ întocmit la data de 29.10.2014, suport CD fila 17.
În temeiul art.223 și art.411 alin.2 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La termenul din 29.01.2015, instanța a încuviințat pentru ambele părți, apreciindu-le legale, concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, iar pentru intimată și proba materială pe suportul CD.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 29.10.2014 de către agentul constatator al intimatului I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE N. - BIROUL RUTIER, petentul a fost sancționat contravențional cu 4 puncte amendă în suma de 360 lei pentru fapta prevăzută de art. 52 alin. 1 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. d din OUG 195/2002 RMCU. De asemenea s-a luat față de petent măsura tehnico-administrativă de reținere a permisului de conducere.
S-a reținut că în data de 29.10.2014, ora 18.41, petentul C. N. a condus autoutilitara marca Daf cu nr. de înmatriculare_ care tracta semiremorca cu nr._ pe . din Municipiul R., jud. N., ajuns la intersecția cu . a respectat semnificația culorii roșu a semaforului electric aflat în funcțiune, abatere înregistrată video pe HDD NT26, faptă prevăzută de art. 52 alin. 1 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. d din OUG 195/2002 RMCU, astfel cum rezulta din cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 29.10.2014, suport digital CD fila 17.
De asemenea, s-a menționat faptul că petentul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, respectiv suma de 180 lei.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 29.10.2014 a fost semnat de către petent, agentul constatator menționând că petentul a declarat „Nu era culoarea roșie”.
În drept, potrivit art. 52 alin. 1 din HG 1391/2006 privind circulația pe drumurile publice, semnalul de culoare roșie interzice trecerea., iar potrivit art.100 alin.3 lit. d din OUG 195/2002, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a urmatoarelor fapte: nerespectarea semnificatiei culorii rosii a semaforului.
Sub aspectul legalității procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 29.10.2014, instanța reține că acesta respectă condițiile de formă prevăzute de art.16 raportat la art.17 din OG nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, fapta fiind descrisă în mod corespunzător pentru a fi încadrată în textul de lege care reglementează contravenția – art. 135 lit. h din HG nr. 1391/2006, nefiind necesară descrierea altor împrejurări față de conținutul normei care descrie și sancționează fapta drept contravenție, intimata procedând la o individualizare corespunzătoare a sancțiunilor aplicate.
De asemenea, actul sancționator cuprinde data și locul săvârșirii contravenției, fiind respectate totodată si prevederile art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal a fiind încheiat termenul de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Instanța reține că contestatorul nu a invocat motive de nulitate absolută sau relativă a procesului verbal, motivele invocate prin plângere vizând netemeinicia actului astfel întocmit.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de judecată reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară.
Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art. 34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia și hotărăște asupra sancțiunii.
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanța mai reține că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007). Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară. De altfel, instanța are obligația de a respecta prezumția de nevinovăție care presupune, totodată, nemijlocire și contradictorialitate.
De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Prin urmare, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 29.10.2014reprezintă un mijloc de probă ce conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Mai mult de atât, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului, nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
În cauza dedusă judecății, instanța constată că petentul nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție, existând la dosar doar susținerile acestuia în contra prezumției de temeinicie a actului contestat. Pe cale de consecință, în măsura în care petentul invocă împrejurări ce pot constitui cauze exoneratoare de răspundere, sarcina probei acestor împrejurări îi revine acestuia.
Mai mult, instanța constată că intimata a probat prin mijloacele de probă administrate în prezenta cauză, situația de fapt menționată în procesul verbal CP nr._ din 29.10.2014. Astfel, din vizionarea înregistrării video existentă in dosar (secundele 16-20) rezultă în mod clar că petentul nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului.
In ceea ce privește criticile formulată de către petent, în sensul că nu a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului, și că circula în coloană cu viteză redusă pe banda a doua, pe prima bandă deplasându-se alte autovehicule care au pătruns concomitent în intersecție cu acesta, aceștia din urmă nefiind opriți pentru a fi sancționați, instanța constata ca este neîntemeiata deoarece din vizualizarea înregistrării pe suport CD rezultă în mod clar că acesta nu se afla în coloană și nici nu au existat alte autovehicule care să fi pătruns simultan cu acesta în intersecție.
În ce privește temeinicia sancțiunii aplicate, instanța va avea în vedere prevederile art.100 alin.3 coroborat cu art. 98 din OUG 195/2002 conform cărora se sancționează cu 4-5 puncte amendă și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunilor aplicate petentului.
Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Orice faptă contravențională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricărei fapte contravenționale asemănătoare, precum și un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului și la celelalte date înscrise în procesul-verbal. Gradul de pericol social abstract este apreciat și stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenționale și se reflectă în special în modul de sancționare a faptei prevăzut de legiuitor prin actul normativ de incriminare.
Așadar, observând sancțiunea stabilită (amenda fără posibilitatea de aplicare a avertismentului), precum și cuantumul ridicat al acesteia, se constată că legiuitorul a apreciat că fapta prevăzută de art. 52 alin. 1 din HG nr.1391/2006 prezintă un grad de pericol social abstract ridicat.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că pericolul social al faptei reținute ca fiind săvârșite de către petent este unul ridicat, aducându-se atingere unor norme sociale de o importanță deosebită, respectiv cele privind circulația pe drumurile publice. Ca atare, instanța va considera operațiunea de individualizare a sancțiunii aplicate ca fiind corect și proporțional realizată în raport de fapta reținută și impactul acesteia asupra valorilor sociale proteguite, în condițiile în care dispozițiile legale incidente urmăresc îmbunătățirea siguranței rutiere în general.
Față de aceste aspecte, în lipsa unor dovezi care să releve împrejurări deosebite de săvârșire a faptei, care să justifice reținerea unui grad de pericol social concret redus al faptei, instanța nu poate reține că în speță s-ar impune reindividualizarea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate.
În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a amenzii cu sancțiunea avertismentului, reținând că petentul a fost sancționat cu amendă al cărei cuantum este egal cu minimul amenzii prevăzute de lege, instanța consideră că scopul educativ, dar și cel preventiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii și a punctelor de penalizare în cuantumul stabilit de către agentul constatator, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.
Suspendarea dreptului de a conduce este luată de drept și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului în fața instanței. Prin urmare această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski v. Franța, 7 decembrie 1999).
Cu toate acestea, instanța constată că și această sancțiune trebuie să fie supusă unui control judecătoresc și unei operațiuni de individualizare, atât în temeiul art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, care prevede că "sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite", text în care nu se face nici o distincție după cum ar fi vorba de sancțiuni principale sau sancțiuni complementare, cât și în temeiul art. 6 și 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens Curtea Europeană a considerat că până și sancțiunea complementară a reținerii punctelor de penalizare, ce poate fi aplicată în materie contravențională are caracter "penal" în sensul art. 6 și art. 7 din Convenție (cauza Malige c. Franței 68/_, Hotărârea din 23.09.1989). Curtea a apreciat că sancțiunea punctelor de penalizare, deși în dreptul francez are caracter administrativ, în plan convențional are caracter penal atâta timp cât poate să conducă, în cazul acumulării unui anumit număr de puncte, la pierderea dreptului de a mai conduce. Or dreptul de a conduce, în opinia Curții, este foarte util în viața de zi cu zi și în viața profesională, astfel că, deși aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are și un caracter punitiv similar unei sancțiuni penale.
În aceste condiții, aplicând aceleași principii la dreptul intern, cu atât mai mult sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, are un caracter "penal" în sensul Convenției, astfel că aplicarea acestor sancțiuni nu se poate dispune automat fără a putea fi supuse controlului instanțelor, iar instanța are dreptul în condițiile art. 31 din OG 2/2001, să verifice și modul de individualizare a acestei sancțiuni.
Cu toate acestea, având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, instanța apreciază că și sub aspectul sancțiunii complementare s-a realizat o corectă individualizare a acesteia, neimpunându-se exonerarea petentului de la executarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice sau înlocuirea acestei sancțiuni cu avetisment.
Așadar, fiind menținută prezumția de validitate și legalitate a procesului verbal contestat, nefiind înlăturată forța probantă de care se bucură acesta, dar fiind înlăturată prezumția de nevinovăție a petentului, căreia într-adevăr i-a conferit relevanță Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în materie contravențională, prin oferirea posibilității fiecărei părți implicate în a-și dovedi susținerile și, ținând seama că prin procesul verbal de contravenție acesteia i-a fost aplicată sancțiunea amenzii și suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice, dozate în mod corespunzător gradului de pericol social al faptei, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va considera că plângerea formulată de petent împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, și implicit va menține procesul verbal de constatare a contravenției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de petentul C. N., domiciliat în mun. C., ., .., ., cu domiciliul procesual ales la sediul „B. A. D. – Cabinet de avocat”, în mun. Bacău, .. 8, ., jud. Bacău în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN N. cu sediul în Piatra N., ., jud. N., având ca obiect plângerea contravențională privind procesul-verbal . nr._/29.10.2014.
Menține valabil procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/29.10.2014.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria R..
Pronunțată în ședință publică la 29.01.2015.
PREȘEDINTEGREFIER M. C. M. F. N.
Red. MCM 15.02.2015
Tehnored./NF/19.03.2015
4 ex.
← Partaj judiciar. Sentința nr. 229/2015. Judecătoria ROMAN | Plângere contravenţională. Sentința nr. 704/2015.... → |
---|